Ea a plecat să-mi culeagă iubirea din zăpada amintirilor
așternută pe florile înroșite de rănile iubirii neofilite
ca să mi-o dăruiască cu emoția unei sărutări în mijlocul nopții
ea a plecat să-mi culeagă visul dintre norii albi țesuți din marea mea iubire
și să mi-l dăruiască cu bucuria unei primăveri
ce nu se topește niciodată sub ploaia dorurilor noastre nesfârșite
ea a plecat... până la urmă ca să se transforme într-o minunată poveste de iarnă
când înfloresc crinii , iar noi alergăm desculți prin roua lacrimilor de cuvinte stinghere.
Traian Traienescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu