Am învăţat că numai iubind poţi aduce lumii în care trăieşti speranţa care înnobilează spiritul şi îl face mai puternic.
În întuneric paşii se rătăcesc undeva şi gândul simte povara atâtor clipe dornice de adevăr.
S-a făcut lumină, o lumină care îmbracă totul în diafan şi nostalgie. Binele luptă împotriva răului cu singura arma curajoasă care există.
Binele universal la care aspiră omul care n-a suferit transformarea în bestie.
Omul de azi şi de ieri stăpân pe faptele sale, devotat misiunii pe care o are într-o lume ostilă încorsetată de griji cotidiene, mai puţin dispusă să privească la semenul său.
Dumnezeu n-a uitat omul dar omul l-a uitat pe Dumnezeu, pentru că puterea îi dăruieşte aura falsă a superiorităţii închipuite.
Iubirea e singurul sprijin într-o lume agoniei a drogului învăluit în halucinaţii a sentimentului pierdut în neant.
Am învăţat că iubind, golul se încarca de semnificatia plinului, visul devine realitate, omul se apropie de oameni cu toleranţă si înţelegere Lumina dăruieşte lucrurilor contur şi alungă întunericul, universul tresare zâmbind în mii de înţelesuri şi suspine.
Omul a păşit în umanitate fără teama că va fi respins, sensibil la idealurile sale.
Există un bine pentru fiecare rău.
Răspunzi urii cu iubire.
Pământul se mai învarte o dată şi încă o dată cu apele cu munţii şi câmpiile sale, fiii îşi sărută părinţii şi bunicii nepoţii, noaptea aleargă spre zi cu stelele sale. Atunci putem spune că am trăit într-o viaţă cu demnitate şi modestie cu un suflet năvalnic, mereu tânar şi înţelept.
Iubind, ne desăvârsim în încercarea de a deveni fiinţe umane...
(Monica Sumalan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu