Dar nu gasesc curajul sa pot zbura catre tine
Atatea lumini diforme inunda fagasele pline
Strapunse de soare in apus precum un cutit.
Mi-e atat de sete,dar peste tot in jurul meu e scrum
Si stelele se pare ca-s scanteietoare pietre ale taceri
Beau lacrimile-mi reci si amare forme ale durerii
Stand pe aceeasi stanca undeva in mijloc de drum.
Pe fruntea-mi inghetata o mana simt cum trece
Si tamplele-mi zvacnesc de durere incalzite
Ma prabusesc in abis dincolo de umbrele fericite
In lumea-ntunecata, ascuns sub huma rece.
Pecetea inaltelor porti e rupta si cineva a intrat,
Fagase de lumina pustiind fara lacrimi si mila
Lasand in urma-i rece o lume insetata, ostila
Secat de puteri privesc cenusa in care am calcat.
Mi-e atat de sete, dar peste tot in jurul meu e scrum
Am cautat in cenusa doua aripi si le-am gasit,
Strapunse de soare in apus precum un cutit,
Stand pe aceeasi stanca, undeva la capat de drum.
(Parvan Andrei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu