sâmbătă, 3 septembrie 2011

GRATIILE ALBE



De-mi voi ieși din minţi vreodată
Și n-o să-ţi spun că te iubesc,
Să știi că viaţa asta toată
De dragul tău o să trăiesc.

De n-o să te privesc ȋn faţă,
Tu să privești ȋn ochii-mi goi,
Să știi că dincolo de gheaţă
Curge iubirea dintre noi.

De nu ȋti voi cuprinde mâna
Ȋn mâna mea, tu să m-atingi
Și să mă strângi ȋn braţe tare,
Să simt cum râzi,
Să simt cum plângi,

Iar de vom sta la depărtare,
Câte un rând să ȋmi mai scrii,
Minţind acolo că trecutul
Iubirea ta o va păzi…

Să dorm cu zâmbetul pe buze,
Gândind o viaţă ca-n povești,
Și, printre gratiile albe,
Să văd cât de frumoasă ești.



(Poetul necunoscut)

vineri, 2 septembrie 2011

Cat de greu le este barbatilor sa-si recunoasca dorinta de a apartine cuiva si de a se simti pretuiti.

O sa scriu aici o poveste despre David,care mie mi-a placut mult.Plina de intelepciune.
David era o combinatie interesanta: un barbat atragator la vreo 40 de ani, pasionat de femei, contacte sincere si directe.Cu toate acestea, traia sub umbra ranii sale si viata ii era marcata de o serie de relatii amoroase care nu evoluasera prea mult.Dorea mult sa aiba parte de iubire si privind in urma la femeile de care se despartise, a recunoscut ca unele dintre ele ar fi fost perechi potrivite pentru el.Totusi, la momentul respectiv gasise intotdeauna ceva care sa-i justifice despartirea.A ales terapia pentru ca voia sa desopere ce era in neregula cu viata sa amoroasa.
Cu cateva luni in urma incepuse o relatie cu Lynn.O iubea mai mult si mai pasional.Dar la un momentdat el s-a retras si a rupt relatia cu Lynn pentru ca nu putea avea incredere in ea si ii era teama de cat de mult l-ar putea rani.
David crescuse alaturi de o mama depresiva,absenta si indisponibila pentru lungi perioade de timp si care, cand era prezenta, avea putin de oferit din punct de vedere emotional.Nimic din ce facea David-de la enervare la retragere in sine-nu-i aducea atentia si dragostea de care avea nevoie.Drept rezultat, pur si simplu a incetat sa mai creada ca merita iubirea sau ca putea fi iubit pentru ceea ce era.A ajuns sa incerce sa-si demonstreze valoarea impresionand femeile, dar in tot acest timp detestandu-se pentru ca trebuie sa faca asta.In spatele aparentei atragatoare a lui David zacea un resentiment cumplit pe care cu greu il putea recunoaste,cu atat mai putin sa-l exprime,intrucat in familia sa furia era cel mai mare pacat si indreptatea respingerea.Asadar o maniera prin care isi exprima furia era sa indeparteze pe oricine incerca sa se apropie.El spunea in general:”Dispari, nu am incredere in interesul tau si in atractia pe care spui ca o simpti pentru mine, fiindca nu ai putea niciodata sa ma iubesti cu adevarat.”Neancrederea pe care o simtea fata de Lynn se reverbera de-a lungul culoarelor intregului sau trecut, o viata intreaga in care nu se simtise niciodata cu adevarat iubit si dorit.
Dupa saptamani de terapie, David a inceput sa renasca si voia sa o revada din nou pe Lynn desi parea periculos.”Asadar asta este?Iubesti pe cineva si te deschizi in fata acelei persoane simtandu-te vulnerabil, o lasi sa intre in sufletul tau, devine foarte importanta pentru tine si apoi poate sa faca orice vrea-sa plece,sa te raneasca, sa te minta-iar tu nu poti face nimic?Asta e dragostea?”intreba David.
Asprimea cuvintelor lui David a atins o coarda care a rezonat in mine, m-a pus in legatura cu propria experienta legata de ceea ce spusese el.Am reflectat asupra faptului ca, atunci cand vrei sa fii cu cineva, cand pasiunea se inalta dinauntru, este asemenea unui val pe care nu-l poti controla.Pur si simplu te deschide cu totul.Nu numai ca nu poti controla valul de sentimente, dar nu poti controla nici modul in care va reactiona celalalt. M-am gandit la momentele in care ma simtisem astfel si la frica si tendinta de a ma proteja ce veneau odata cu acest sentiment.
„Cand sunt deschis catre cineva, pot cu adevarat sa simt cat de adanc si de puternic este acest sentiment”, a continuat David.”Stiu ca asta este ceea ce vreau de fapt sa simt fata de cineva si acolo sete adevarata esenta.Dar pare atat de periculos, ca si cum as putea sa fiu ucis.”
David nu stia daca sa cedeze atractiei fata de Lynn sau sa stea retras si sa-si ia masuri de protectie.
L-am intrebat:”Daca ai putea avea orice iti doresti in relatia asta, care ar fi acel lucru?”Initial a raspuns:”nu stiu.”” Dar dupa o pauza , a spus:”As vrea sa pot avea incredere in ea si sa stiu ca sunt iubit cu adevarat.”L-am intrebat: Cum ar fi sa fii iubit asa cum vrei?Ce ti-ar oferi acest lucru?”A urmat o pauza mai lunga , si apoi :”Sentimentul de a fi acceptat, de a fi pretuit pentru ceea ce sunt.”
Urmatoarea intrebare a fost:”Si ce ti-ar oferi acest lucru-sa te simti acceptat si pretuit?’A urmat o pauza si mai lunga, dupa care a spus incet:”M-am saturat sa fiu izolat si singur.Vreau sa ma simt cu adevarat legat de cineva…Vreau un sentiment de a apartine unui loc, ca si cum as fi pretuit pentru ceea ce sunt-desi nu stiu cum m-ar face asta sa ma simt, intrucat ,stii, nu am trait niciodata asa ceva.”
David s-a inrosit la fata dupa ce a rostit aceste cuvinte, iar eu am realizat inca o data cat de greu le este barbatilor sa-si recunoasca dorinta de a apartine cuiva si de a se simti pretuiti, cat de rar se intampla si cat de vulnerabil te simti cand recunosti acest lucru in fata altui barbat.
Apoi am spus:”Imagineaza-ti cum ar fi sa fii pretuit si vezi ce sentimente trezeste in tine, ce-ti permite sa experimentezi in interiorul tau.”A inchis ochii un timp, apoi a spus:”Ma simt ca si cum as fi in bratele iubitoare ale cuiva…Chiar pot simti asta…E ca si cum am dat drumul iubirii sa circule prin mine.E ca si cum m-as pregati de o aterizare si m-as stabili in acel loc.E o odihna profunda.Intreaga mea fiinta este prezenta.”
Aceasta era in esenta, dorinta cea mai arzatoare a lui David: sa treaca dincolo de necesitatea de a demonstra cine este, pentru a castiga iubirea,sa se reconecteze cu centrul vital si cu inima sa.
David a descoperit un izvor limpede,in mijlocul instrainarii pe unde ratacise intreaga viata.Ceea ce i-a permis sa abordeze relatia sa cu Lynn intr-o maniera diferita, dintr-o pozitie mai stabila, mai inradacinat in el insusi.
(JOHN WELWOOD)

Directia 5 & Delia - Povestea noastra

Când adorm şi clepsidrele grele Vom rămâne în trei: tu, eu şi-o dorinţă

Ispiteste-ma!
Ispiteşte-mă de o mie de ori
Ca să uit cum arată un dor
Vreau să zbor printre stele şi sori
Şi cu tine să dorm pe un nor.
Aminteşte-mi de gustul tăcerii
Când sărut a plăcerilor noapte
Dă-mi aromele dulci ale verii
Şi miresmele merelor coapte.
Vreau s-atingi frământările mele
Şi să strângi a fiinţei fiinţă
Când adorm şi clepsidrele grele
Vom rămâne în trei: tu, eu şi-o dorinţă
 de Liliana Munteanu

ILEANA SIPOTEANU-De ce-s ochii tai albastrii

Acum, că Toamna… vine,

Acum, că Toamna… vine,
Arborele bătrân, din vârf de pădure,
Conştient de sine, cu tâmplele sure,
Nu mai rodeşte verdele crud.
Şi nu-şi mai petrece vremea,
Gustând din al trecutului cânt.

joi, 1 septembrie 2011

Privesc a ta fotografie in prima zi de toamna

Privesc a ta fotografie in prima zi de toamna,
Sa vin la tine inima ma-ndeamna…
Sa-ti spun cat dor am strans,cata iubire,
In brate m-ai primi sau ai fugi de teama?
Privesc la steaua mea, doar ea ma intelege…
Iubirea mea e oare chiar faradelege?
Si daca da…cui sa ma rog de ea …sa ma dezlege?
Ramai in a mea inima…nu am scapare…
O cat regret ca azi nu sunt si eu
O simpla pasare …calatoare…

Chris Norman - For You

Spun rugaciuni sa se-ntoarca vara...


Probabil ca indarjirea mea de a ma impotrivi anotimpurilor are ceva copilaros si absurd. Si, totusi, in fiecare an, ma agat de vara cu maini de indragostita si suflet de fecioara.





Am trecut prin cea dintai zi a toamnei cu aceeasi obida pe care o pun mereu in trecerea peste pragul verii. Inaintez spre miezul lui septembrie cu pumnii stransi si inima ghemuita, stiind ca merg, fara voie, spre o alta asteptare nesfarsita a singurului anotimp de care stiu sa ma bucur. Sunt un om lucid, iar simtul meu estetic functioneaza destul de constant, indeajuns de temeinic ca sa pot deosebi, cred eu, frumosul de urat. (Nu am ajuns si la performata de a distinge binele de rau, dar asta e o alta poveste…) Asa ca imi bucur ochii de toata dezlantuirea de culori a toamnei stiind ca, in curand, iarna va acoperi cu ninsori toate pacatele noastre, obligandu-ne sa ne intoarcem, din nou, la puritate. Dar frumusetea lumii, ea singura, nu e niciodata de ajuns pentru fericire. Drept care, marturisesc, nu pot sa sufar toamna.


 Doar atunci cand soarele e inalt si puternic ma simt cu adevarat implinita. Doar cand am dreptul sa ma arunc in mare si sa cant o data cu valurile simt ca traiesc din plin, asa cum mi-am dorit intotdeauna. Doar cand e vara in jur si in suflet simt ca am puterea sa lupt pana la capat pentru dragostea mea. In rest de viata, astept, vegetez, hibernez. Spun rugaciuni ca sa se intoarca vara, implor zeii sa-mi lase dragostea vesnica, fara schimbari de anotimpuri.

Alerg despletita de vanturi prin desertul de vise pierdute

Alerg despletita de vanturi

prin desertul de vise pierdute

Si privesc cerul mai albastru

decat inchipuirea ta.

Alerg sa culeg o floare din soare

sa alin clipa ce doare

si vis, si dorinta si viata

si sa ma transform incet... in umilinta.

Imi esti departe si tarziu

sa adun clipa ta din pustiu

sa las spinii sa ma intepe

si soarele sa imi arda din plete.

Ma ascund de soare si de clipe reci

si vad in tine ecoul care ne separa

in fiori si nebunii traite

deasupra florilor si culorilor.

Te astept... Te chem...

Respir si iar revin in clipa ta

sa reinvii in mine iubirea

ce o doream candva.

Am picurat speranta peste ganduri

si am revazut univers de copil.

Am revarsat bucurie peste viata

si am inflorit in seri de april'.

Alerg in primaveri renascute

pentru a auzi ecoul unui suflet

pierdut in mari de sperante

si a gasi printre flori si nuante

zambetul nebuniei din noi.

Victoria

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica. 


Octavian Paler, in “Viata pe un peron"  

miercuri, 31 august 2011

Se-apropie o trista toamna si printre frunze ce-au cazut Mai caut clipele trecute si toate cate am pierdut...

Se-apropie o trista toamna si printre frunze ce-au cazut
Mai caut clipele trecute si toate cate am pierdut...
Intr-o rugina parfumata e-nvaluit un aer cald
Cu pasi nesiguri fuge vara din lacul unde ma tot scald
E trist si umed asfintitul si soarele a plans putin
Si mi-a trimis o adiere a unor nopti prea lungi ce vin
Imi fac un pat din frunze moarte si ma intind sa lenevesc
In mintea-mi plina te mai caut, dar nu mai sper sa te gasesc
Cum sa mai cer putere vietii cand am trait si asa prea mult?
M-agat de-un ram uscat de vreme si vantul rece il ascult
Un cantec scurt de toamna trista rasuna-n nopti prea lungi ce vin
Eu ma grabesc s-ajung la tine, sa-ti umplu sufletul strain...

autor Mariana Eftimie Kabbout

I will never fall in love again

marți, 30 august 2011

E o perioadă în viaţă când înveţi să zbori... Apoi chiar zbori... Important este să descoperi o stea, un continent sau o insulă care să fie numai a ta. Şi dacă nu le descoperi, să le inventezi...

Şerban Tomşa

Dar dorul meu, e greu, e verde şi albastru...

"Ce DOR cumplit e dorul,
îmi mistuie imaginea cu tine,
îmi arde-n flăcări ochii .
El n-are gând
şi n-are milă
deşi mă vede deseori plângând,
îmi pune cearcăne sub pleoape
ş-mi creşte nevoia de a-ţi fi aproape,
ce DOR cumplit e dorul meu!
Bizar şi dulce-amărui
e dorul crud al orişicui
dar dorul meu, e greu,
e verde şi albastru...
eu îl ascund iar el devine astru,
el mă călăuzeşete zi de zi,
devine raţiunea de "a fi".
Ce Dor cumplit, e dorul ...
deşi neodihnit,
mereu neobosit,
prezent clipă de clipă,
mă ţine sub aripă cât doreşte,
mă poartă şi mă ocoleşte
se face că mă scapă la margine de apă...
Ce DOR cumplit e dorul !
Şi iarăşi se adapă,
mă scaldă-n rupere de nori
nu mai văd flori,
nici dimineaţa zori...
totu-i o apă şi-un pământ...
DORUL meu păgân, e sfânt!

CE DOR CUMPLIT E DORUL!"

Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor?


Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?


E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.


Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.


Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.


Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât,  numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.


Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.


Din viaţa mea, preaplină  de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.


…Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor…

Boris Ioachim

luni, 29 august 2011

Because I Love You (traducere romana)

Frumusetea e o inima inflacarata si un suflet fermecat...

Dar un poet îi spuse: „Vorbeşte-ne despre Frumuseţe.”
„Cum aţi putea s-o căutaţi şi cum o veţi găsi
de nu v-ar fi ea însăşi drum şi călăuză?
Şi cum aţi şti să o descrieţi în cuvinte
dacă ea însăşi nu v-ar ţese vorba?
Cei răniţi şi necăjiţi spun:
«Frumuseţea e mângâiere şi căldură.
Ea trece printre noi întocmai unei tinere mame,
sfioasă parcă de propria-i splendoare.»
Şi-mpătimiţii spun:
«Nici vorbă, frumuseţea e mai degrabă înspăimântătoare şi năprasnică.
Precum furtuna, ea cutremură pământul de sub noi şi cerul de deasupra noastră.»
Cei obosiţi şi plictisiţi spun:
«Frumuseţea e în şoaptele suave.
Ea ne vorbeşte pe-nţeles.
Glasul ei se supune tăcerilor noastre
precum lumina palidă ce tremură în umbră.»
Dar cei neîmpăcaţi spun:
«I-am auzit ţipătul prin munţi,
şi glasul ei aducea cu sine sunetul copitelor,
şi bătaia aripilor,
şi răgetul leilor.»
Iar noaptea, paznicii cetăţii spun:
«Frumuseţea se va înălţa dinspre răsărit, odată cu zorile.»
Şi pe-nserat, cei ce trudesc, dar şi drumeţii spun:
«Am văzut-o pogorându-se de la ferestrele apusului.»
În toiul iernii cei troieniţi zic:
«Va veni odată cu primăvara, dansând printre dealuri.»
Iar în arşiţa verii, secerătorii spun:
«Am văzut-o dansând printre frunzele toamnei
şi-avea în păr chiar o şuviţă-nzăpezită.»
Toate acestea le-aţi rostit despre frumuseţe.
Şi totuşi nu despre frumuseţe aţi vorbit,
ci despre nevoi neîmplinite,
Iar frumuseţea nu-i o trebuinţă, ci un extaz.
Nu e o gură însetată, şi nici o mână-ntinsă
Ci mai degrabă e o inimă înflăcărată şi-un suflet
fermecat.
Nu e imaginea ce o vedeţi, nici cântecul ce-l auziţi,
Ci mai curând e o nălucă
ce vi se arată chiar de vă-nchideţi ochii,
şi-o muzică ce-o auziţi chiar de urechile vi le-astupaţi.
Nu este seva din scoarţa încreţită,
şi nici nu e aripa unei păsări răpitoare,
Ci mai degrabă-i o grădină de-a pururi înflorită
şi-o ceată îngerească plutind de-a pururi pe deasupra.
Oameni din Orfales,
frumuseţea este chiar viaţa,
atunci când viaţa îşi dezvăluie chipul său divin.
Voi înşivă sunteţi viaţa şi tot voi sunteţi vălul.
Frumuseţea-i veşnicia ce se contemplă pe sine în oglindă.
Dar voi sunteţi veşnicia şi, tot voi, oglinda.”



Kahlil Gibran

Tace-mă-n inima ta,

Tace-mă-n inima ta,  
Ca să înflorească cuvintele mele  
Şi să fie izvor  
Pentru alte nerostiri.  
Apoi  
Ia-mă din culcuşul cald  
Şi m-aruncă pe ape,  
Ca să-mi oglindesc chipul  
În ochii ce nu i-am văzut.  
Şi, din nou,  
Strânge-mă-n culori  
Şi răsare-mă în alte tăceri.  
Din tăcerile noastre  
Se va înălţa rug de cântece,  
Ca să inunde orizonturi  
Cu sunetele  
Ce în noi am păstrat.  
 
Leonid IACOB