joi, 8 iulie 2010
Citatul zilei 08.07.2010
"Dupa ce ai eliminat imposibilul, ceea ce ramane, indiferent cat de improbabil este, trebuie sa fie adevarat."
Arthur Conan Doyle
Arthur Conan Doyle
miercuri, 7 iulie 2010
E iubirea adevarata un vis curajos?
Astazi se implinesc sase luni de cand am indraznit sa sper
in apropierea de o fiinta …de care, mai
intai m-a apropiat destinul.Am avut curaj inseamna?Stiu doar ca mi-am urmat
calea,fara sa urmaresc experientele celorlalti,fara sa ma intreb daca ei m-ar
aproba sau nu,fara..teama.Fiecare din noi.ne aflam pe propria cale a vietii si
trebuie s-o parcurgem singuri.Avem dreptul la propriile alegeri,si actionam
desigur in functie de nivelul de crestere spirituala si intelegere.
Stuart Wilde afirma undeva..”viata n-a fost niciodata menita
sa fie zbatere si lupta, ci doar o inaintare lina de a un punct la altul, cam
asa cum ar fi plimbarea printr-o vale, intr-o zi cu soare.”Foarte frumoasa
ideea.
Zadarnic as incerca
sa-mi amintesc toate punctele prin care am trecut de-a lungul anilor.Dar daca
vreau, chiar pot sa reconstitui toate
momentele prin care am trecut in ultimele sase luni,incepand cu momentul cand
tremurand de emotie,am trimis un mesaj, continuand cu fericirea serii urmatoare
cand,aproape trei ore am vorbit cu..visul meu cel curajos.Nu mai era
vis…incepea sa fie real.Intr-o alta zi de sapte…se implineau trei luni de cand
am schimbat primele cuvinte..si am fost intrebata:
-trei luni de la o intalnire virtuala?
Si avea dreptate.Doar ca pentru mine insemna ceva….acel ceva
ce te face sa simti ca de fapt traiesti, nu doar existi…
Acelasi Stuart
considera ca daca atragi atentia celor puternici ei pot deveni si mai
puternici.Am atentionat eu fara sa vreau un suflet ca poate iubi si a ajuns sa
iubeasca mai mult?Chiar daca nu pe mine…Importanta e dezvaluirea comorii ce se
cheama iubire si dorinta de a o darui cuiva…poate celei care are nevoie de ea
sau…careia vrea el sa i-o ofere.
Apoi a fost si o
o intalnire reala…putin spus emotinananta.Mai tin minte pasii grabiti prin
ploaie catre cel care…fusese doar un vis…curajos.Si apropierea a doua maini si
buze si caldura imbratisarii care…ramane…e doar…unul din punctele prin care am
trecut lin in aceste sase luni.Si serile fara somn si dorul unei revederi
ce..n-a mai fost si cata speranta si dorinta si…lacrimi de neputinta..si apoi
din nou soare,speranta..intrebari…resemnare…revolta…impacare..cuvinte fara
inteles…gesturi fara inteles…dar mai ales..fiecare inceput de zi pus sub semnul
aceleeasi intrebari : si daca azi primesc ce astept in dar?...daca m-as trezi
cu chipul lui in fata,in brate?Poate…
daca continui sa sper….chiar va veni.
Alberto Villoldo ne
invata “ca pentru a crea bucuria pe care o dorim,avem nevoie..doar de..curaj”
E oare alimentarea unui sentiment…curaj?Cred ca da.Iti
trebuie mult curaj sa nu stii ce simte,ce gandeste un om pe care il iubesti cu
toata fiinta ta…si tu sa continui sa il iubesti.Sa crezi ca el…chiar te-a
uitat..si sa continui sa-l iubesti,sa te rogi pentru fericirea lui,sa uiti de
tine,sa simti ca nu mai existi decat pentru a transmite celui de sus ca ai
cunoscut un om care merita sa fie iubit si sa iubeasca.Chiar daca nu pe
tine…Da…e nevoie de mult curaj.
Si tot ce traim este
doar..destin..parte a unui plan Divin.Parcurgem acele puncte si prin iubire
avem…lumina noastra.O mare iubire constituie o mare lumina cred eu.Oricat de
intuneric si teama e in interiorul nostru,cand exista acest minunat sentiment
de iubire pentru un EL special….avem lumina in fata..si mergem mai departe.Cat
de puternic straluceste aceasta lumina?Pe masura sentimentului ce il purtam in
inima.Daca e un sentiment, curat, puternic, lipsit de egoism…lumina poate fi
fantastica.Poti fi lovit,speriat,nedreptatit…nimic nu conteaza pe langa caldura
ce o simti, odata ajuns in interiorul tau si reflectand la cata iubire porti
cuiva….si chiar daca el nu stie…nu mai conteaza.Dar eu cred ca e imposibil ca
energia transmisa de un sentiment puternic luminos sa nu ajunga si in cea mai
indepartata dintre inimi..
Dar..”realitatea in
care traim este selectata de catre definitiile noastre conceptuale.Si tu si eu
putem exista in cadrul aceluiasi spatiu fizic, dar fiecare dintre noi il vedem
cu totul altfel” .E greu sa evoluam…chiar si cand e vorba de iubire pentru ca
“ne e greu sa renuntam la imaginea despre noi insine in care am investit atat
de mult.”
O iubire te poate schimba mult…nu in rau,nici in bine nici in urat sau frumos.Te face…sa nu mai existi de fapt decat pentru cel pe care ai ales sa-l iubesti.Inseamna deci renuntare…Si…oamenii..castigandu-se greu se…pierd greu…sau..chiar deloc.Care ar fi pierderea?Eu…o vad mare.Dar pentru ca cineva sa inteleaga trebuie sa ajunga in starea despre care scriu eu acum.Caci e o stare doar…Si din pacate n-o pot defini…poate cum n-au reusit nici altii mult superiori mie…
In aceste luni m-am indreptat continuu spre o lumina ce imbratiseaza tot intunericul din jurul meu.Am pus mult suflet in aceasta iubire…pentru ca e adevarata..absoluta si nepieritoare.Si e doar a mea.Nimeni nu poate trai iubirea altcuiva,deci..nici intelege.
Si mai sunt inca oameni care nu cred ca o iubire mare nu moare niciodata.
Jose Ortega y
Gasset,considera ca “o dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei
persoane,nu poate sa moara.Ramane grefata pentru totdeauna in sufletul
senzitiv.Circumstantele-bunaoara departarea, ii vor putea impiedica nutrirea
necesara, si atunci iubirea va mai pierde din volum, se va preface intr-un
firisor sentimental,scurta vena de emotie ce va continua sa izvorasca in
subsolul constiintei.Nu va muri insa:calitatea ei sentimentala dainuie
intacta.In acea profunzime radicala, persoana care a iubit continua sa se simta
absolute atasata de fiinta iubita.Hazardul o va putea duce de colo-colo in
spatiul fizic si in cel social.Nu conteaza;ea va continua sa fie alaturi de
obiectul iubit, intr-un contact si o proximitate mai profunde decat cele
spatiale.Este o convietuire de tip vital cu celalalt”.E si povestea mea…a
ultimelor luni.Poti iubi deci…si inca mult …foarte mult….desi nu vezi si nu
esti langa cel iubit.Cred insa ca am simtit nevoia sa fiu si crezuta….Inca nu
stiu daca am fost,sunt sau voi fi vreodat…Si asta doare.Rau de tot.Va si
trece…cum toate trec…si vor ramane petalele reale ale primilor trandafiri
primiti.Da…ele vor ramane langa inima mea…in singuratatea tuturor noptilor ce
vor urma….cu gingasia lor…si nu in ultimul rand cu un parfum doar de mine
aflat…Si azi…ce mi-as fi dorit azi?Mult de tot o strangere in brate,un cap
aplecat pe un umar increzator si bun…acea apropiere care nu cere cuvinte,un te iubesc…un prim sarut….
E prea curajos
visul meu?Si daca da….e al meu…doar al meu.
Citatul zilei 07.07.2010
"Imi pandesc sufletul. Pana la urma ii voi surprinde nemurirea in flagrant delict! "
Costel Zagan
marți, 6 iulie 2010
Libertatea este esenta vietii
Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu - si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.
Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii - si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.
Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.
Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii - si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.
Ideea cea Mare este ca nimeni nu "detine" cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul - sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.
Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti - si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.
Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei."
Neale Donald Walsch
Citatul zilei 06.07.2010
"Nu ne putem ridica la adevaruri mari fara entuziasm.Si...rabdarea este...arta de a spera."
Luc de Clapiers
Luc de Clapiers
luni, 5 iulie 2010
As vrea sa-ti vorbesc...atat de mult...
Mi-a placut mult aceasta "rugaciune".Daca mi-ar sta in putinta as darui-o tuturor.O vor vedea putinii ce-mi viziteaza blogul...si sper eu mai multi chiar de unde am luat-o si eu.Azi chiar imi scriu mie, pentru ca nu pot scrie cui as vrea.Sau pot dar mi-e teama sa nu vad cuvinte ce mi-ar rani din nou inima...si asa vai de ea.Mi-am dorit ceva...luni intregi...si cand credeam ca nu voi mai primi nimic...am primit.Nu e chiar cum se spune ca daca-ti doresti enorm ceva, nu vine, si in cele din urma,daca apare...nu te mai poti bucura.Eu m-am bucurat.Chiar mult de tot.Atat de mult incat nu ma pot satura privind si iar privind "cadoul".Dar daca nu e cadou ci greseala?Daca din uitare mi-a lasat ce stia ca vreau...si de fapt nu asta era intentia?Atati de daca...prea multi pentru un suflet prea sincer si curat...mult prea multi.Deci mai bine ma bucur aproape cu vinovatie de ceva ce nu stiu daca e pentru mine.Nu e corect...dar pana isi va da seama ca si eu trebuie sa inteleg anumite gesturi...nu am de ales.Si ar mai fi doar doua zile pana la ziua mea...si a lui.Avem o zi, una doar a noastra,de care stim doar noi,...sau cel putin unul dintre noi.Pentru ca e posibil ca doar pentru unul aceasta zi sa insemne atat de mult.Poate celalalt .....chiar vrea sa uite ...daca nu cumva a si uitat.Eu...n-am uitat...si nici nu voi uita,nimic...cu atat mai putin...ziua aceea.
Citatul zilei 05.07.2010
"Un dar nu consta in valoarea lui materiala, ci in intentia celui care ti-a dat acest dar."
Seneca
Seneca
duminică, 4 iulie 2010
Raza de bucurie
Cum sa ne rugam....
Pentru mulţi creştini rugăciunea nu înseamnă
decât participarea la slujbele de la biserică. Sfinţii Părinţi, ne spune
Ieromonahul Gabriel Bunge, consideră că trebuie să ne rugăm atât alături de
ceilalţi credincioşi la biserică, dar şi acasă, prin rugăciunea spusă în camera
noastră, departe de lume.
Modelul pentru a ne ruga îl avem de la Domnul nostru Iisus Hristos, care participa la rugăciune în Ierusalim. Ucenicii Săi povestesc însă că Iisus se ruga mult timp şi singur. Un exemplu este rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Vedem că Iisus se retrăgea pentru această convorbire cu Tatăl Său Ceresc în „locuri pustii” sau „singur în munte”. El i-a învăţat şi pe ucenicii Săi să se retragă chiar şi din mulţime pentru a se ruga în linişte şi pentru a intra astfel în legătură cu Dumnezeu. De exemplu, Petru şi Ioan se urcă la templu în „ceasul al nouălea al rugăciunii” sau Petru singur se urcă „pe acoperiş să se roage”.
După cum se vede, ne putem ruga oriunde ne-am afla, la orice oră din zi şi din noapte. Totuşi, este bine să ne alegem şi un loc din casă unde să ne rugăm pentru a fi mai liniştiţi şi retraşi. Un Sfânt Părinte, Evagrie, spune că „rugăciunea în pieţe duce la căutarea slavei deşarte, dar cel ce luptă cu aceasta se roagă în cămara sa”. Numai într-un loc departe de lume, prin rugăciune, mintea noastră poate intra în dialog cu Dumnezeu. Doar prin această rugăciune tainică ajungem să fim „împreună cu Dumnezeu”. Dacă vrem să ne separăm de grijile lumeşti este bine să ne rugăm în locuri retrase, chiar şi noaptea, departe de ochii celorlalţi. Sfinţii Părinţi sunt de părere că locul din casă pentru închinare este bine să fie la răsărit. Şi bisericile sunt orientate tot spre răsărit. Astfel creştinul care se roagă îşi întoarce ochii săi duhovniceşti înspre rai, ca loc „al luminii celei veşnice”. Rugăciunea pe care o facem singuri în linişte este unirea noastră cu Dumnezeu şi numai rugându-ne Îl putem avea pe Dumnezeu în faţa noastră.
În afară de momentele dedicate în întregime întâlnirii cu Dumnezeu, rugăciunea trebuie să devină o stare a inimii noastre, pe care să o prelungim şi dincolo de momentele când ne plecăm genunchii.
Modelul pentru a ne ruga îl avem de la Domnul nostru Iisus Hristos, care participa la rugăciune în Ierusalim. Ucenicii Săi povestesc însă că Iisus se ruga mult timp şi singur. Un exemplu este rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Vedem că Iisus se retrăgea pentru această convorbire cu Tatăl Său Ceresc în „locuri pustii” sau „singur în munte”. El i-a învăţat şi pe ucenicii Săi să se retragă chiar şi din mulţime pentru a se ruga în linişte şi pentru a intra astfel în legătură cu Dumnezeu. De exemplu, Petru şi Ioan se urcă la templu în „ceasul al nouălea al rugăciunii” sau Petru singur se urcă „pe acoperiş să se roage”.
După cum se vede, ne putem ruga oriunde ne-am afla, la orice oră din zi şi din noapte. Totuşi, este bine să ne alegem şi un loc din casă unde să ne rugăm pentru a fi mai liniştiţi şi retraşi. Un Sfânt Părinte, Evagrie, spune că „rugăciunea în pieţe duce la căutarea slavei deşarte, dar cel ce luptă cu aceasta se roagă în cămara sa”. Numai într-un loc departe de lume, prin rugăciune, mintea noastră poate intra în dialog cu Dumnezeu. Doar prin această rugăciune tainică ajungem să fim „împreună cu Dumnezeu”. Dacă vrem să ne separăm de grijile lumeşti este bine să ne rugăm în locuri retrase, chiar şi noaptea, departe de ochii celorlalţi. Sfinţii Părinţi sunt de părere că locul din casă pentru închinare este bine să fie la răsărit. Şi bisericile sunt orientate tot spre răsărit. Astfel creştinul care se roagă îşi întoarce ochii săi duhovniceşti înspre rai, ca loc „al luminii celei veşnice”. Rugăciunea pe care o facem singuri în linişte este unirea noastră cu Dumnezeu şi numai rugându-ne Îl putem avea pe Dumnezeu în faţa noastră.
În afară de momentele dedicate în întregime întâlnirii cu Dumnezeu, rugăciunea trebuie să devină o stare a inimii noastre, pe care să o prelungim şi dincolo de momentele când ne plecăm genunchii.
Citatul zilei 04.07.2010
"Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger"
Victor Hugo
Victor Hugo
sâmbătă, 3 iulie 2010
Citatul zilei 03.07.2010
"Iubirea este o
promisiune, iubirea este un suvenir, odată dat niciodată uitat, niciodată lăsat
să dispară."
John Lennon
John Lennon
vineri, 2 iulie 2010
joi, 1 iulie 2010
miercuri, 30 iunie 2010
Nu am mai postat nimic din motive de sanatate.Am totusi un mesaj pentru cel ce voteaza negativ.Niciodata un sentiment frumos cuibarit in doua suflete nu dispare.Am convingerea ca o dragoste la prima vedere, daca e reciproca devine frumoasa si profunda, bineanteles daca ambii doresc acest lucru.O seara buna tuturor
duminică, 27 iunie 2010
Citatul zilei 27.06.2010
"Cel ce a avut copilarie luminoasa si fericita si-a adunat comoara nesecata in care-si gaseste mangaiere si in cele mai dureroase clipe ale vietii."
Wilhelm Wundt
sâmbătă, 26 iunie 2010
Daca renunti la gand, pierzi o parte din el.
Maestrul îi scrise Discipolului:
Dragul meu, copilul meu,
Am să încep prin a-ţi aminti de ce te-am ales. Dintre toţi, pe tine.
Dacă te vei lăsa mânat de trufie, îţi vei spune că am făcut-o, fireşte,
pentru calităţile tale, pentru acel amestec unic de însuşiri care te
fac să fii tu. Greşeşti. Răspunsurile egoului sunt întotdeauna
înşelătoare, iar eu… nu pot decât să sper că te-am învăţat deja asta.
Te-am ales de dragul defectelor tale, atât de asemănătoare alor mele,
te-am recunoscut ca pe un mai tânăr portret al meu şi am dorit să te
transform nu într-o copie a mea, ci într-o versiune îmbunătăţită, gata,
când îi va veni rândul, să crească alte fructe omeneşti, cu miezul şi
mai dulce.
Erai… cum fusesem şi m-am lăsat amăgit de gândul înfumurat că, aşa,
nu-mi va fi greu să te ajut să urci. Mi se părea că ştiu totul despre
ezitările, spaimele, suferinţele tale. La vremea mea, le trăisem şi eu.
De aceea, le credeam şi uşor de învins. Nu-mi spusese nimeni atunci (
propriul meu Maestru plecase înainte s-o facă ) adevărul simplu că
drumul fiecăruia e numai al lui, chiar dacă şerpuieşte la doi paşi de
altul, desenat cam la fel, mai devreme.
Nu te-am ales fiindcă eşti slab. Cine şi-ar dori un învăţăcel de
nimic? M-am oprit asupra ta văzând ceea ce tu nu vedeai: Puterea
Ascunsă. Apoi m-am dus Sus să întreb despre tine. „Este, acesta,
vrednic?“ „Vrednic este, mi-a răspuns El. Să-l iei în grijă.“ Aşa am
ajuns să stau lângă tine. Am hotărât atunci să-ţi dăruiesc tot ce ştiam.
Gândeam că ştiu multe.
Numai că, însoţindu-te pe calea îngustă, nu am reuşit întotdeauna să
te feresc de căderi. „Eşti nevrednic!“, ţi-am zis, uitând, preţ de-o
clipă, că El a spus altceva. Îmi ceream iertare şi porneam de la capăt.
Aşa am aflat că drumul tău este altul, deşi frate, într-un fel, cu al
meu. Mi-am ascuns bine tristeţea şi slăbiciunea. Tu nu erai eu, ci…
asemeni.
Am încercat în faţa ta să nu am teamă, nu fiindcă nu mă înspăimântă
nimic, ci ca tu singur să-ţi găseşti curajul. Eram mai bătrân decât
tine. Atât. Iar asta m-a făcut să simt dinainte când, cum şi unde te vei
poticni. Când vei voi să renunţi, cum te vei răzvrăti, unde anume vei
plânge. Mi-ar fi plăcut să-ţi sar în ajutor la orice oprelişte. Să fiu
acolo, să te îmbrăţişez în ceasul cel mai negru, să-ţi spun că împotriva
a ce-i scris e fără rost să stai de-a curmezişul. Nu mi s-a îngăduit să
fac asta. Ar fi-nsemnat că te privesc ca pe-un nevolnic, or eu îţi ştiu
puterea şi-o respect. Nici n-am avut voie prea adesea să-ţi spun ce
mândru sunt de tine, nu.
Te-am lăsat în schimb să te bucuri de propriile-ţi victorii, să
înţelegi, fără cuvinte, că te îmbrăţişez la fiece izbândă, că, dacă e a
ta, e şi a mea. Am vrut să-ţi fiu pavăză, nu ţi-am fost. El mi-a şoptit
că-s poduri ale vieţii şi-ale morţii pe unde fiecare trece singur, iar
de războiul cu tine nici nu am încercat să te scutesc. E, între toate,
mi se spune, cel cu adevărat mai însemnat.
De câte ori, în câte chipuri nu ţi-am zis să iei aminte lucrurilor
mici? Şi Diavolul, şi Bunul Dumnezeu stau ascunşi în treburile cele mai
mărunte. Te-am făcut să afli că tu nu eşti nici mintea ta şi nici
emoţiile tale, că, înainte de a cuceri Lumea, trebuie să-nţelegi ce lume
eşti.
N-am ostenit a-ţi vorbi despre Aici şi Acum, iar tu ai adus negurile
din Atunci şi Acolo, apoi m-ai învinuit că de tine nu-mi pasă. Dacă
ţi-ai fi dorit Adevărul, ai fi putut atinge Cerul. Şi… pe El. Ai
cercetat adevărul din tine, fără să ţii seama că e ciuntit şi trunchiat.
Şi totuşi, când sunt Îngerii în preajmă, vezi limpede şi cine eşti, şi
cine sunt.
Ai îndoieli, am trăit îndoiala. Ale tale te fac să suferi, a mea m-a
împins să te cert sau să plec. Încerci să rechemi raţiunea şi să o
mânuieşti ca pe-o unealtă, dar ea te fură şi te face sclav. „Dacă
renunţi la gând, pierzi o parte din tine“, aruncă Demonul momeala, iar
glasul Îngerului nu îl mai auzi. Şi totuşi el, Păzitorul, e-acolo,
alături sunt alţii pe care ( nu vezi? ) tocmai eu i-am trimis.
Mai mult n-am să-ţi dezvălui. Nu acum. Tu, ascultând tăcerea mea, vei
înţelege. De n-ai s-o faci, ai să auzi doar vorbe. Poveşti lipite celor
ce ţi-am spus. Undeva, numai în adânc, vei da de mine, Maestru preţuind
Discipolul ce eşti.
Infinitul din noi...
Viviana
vineri, 25 iunie 2010
miercuri, 23 iunie 2010
marți, 22 iunie 2010
Cuvinte despre dragostea adevarata
Dragostea adevărată îşi atinge cea mai înaltă şi mai nobilă treapta abia când îi duci secretul în mormânt. Arta dragostei romantice, aşa cum aceasta e practicată în America, presupune declararea dragostei, curtarea intensă şi prinderea prăzii.
Energia generată de dragoste nu e lăsată să crească în interior, ci e constant răspândită în afară. În mod paradoxal însă, puterea dragostei se risipeşte încă din momentul în care ea e transmisă. Tinerii de azi sunt binecuvântaţi cu oportunităţi de aventuri amoroase şi sexuale la care generaţiile anterioare nici nu visau. Dar, în acelaşi timp, ceea ce pândeşte în inima tinerilor de azi e tocmai sfârşitul dragostei romantice. Când dragostea romantică născută din inimă porneşte pe o cale prestabilită şi repetă iar şi iar procesul obţinerii scopului său şi, în aceeaşi clipă, al nimicirii ei, atunci neputinţa de a iubi şi moartea pasiunii (fenomen specific vieţii moderne) nu sunt departe.[...]
Yukio Mishima
Citatul zilei 22.06.2010
Anii creeaza riduri in piele, iar renuntarea la vise creeaza riduri in suflet.
luni, 21 iunie 2010
Frumusetea...blestem ori binecuvantare?
Am observat că frumuseţea poate fi
mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Cu câţiva ani în urmă, mi-a căzut
în mână un slideshow, ce cuprindea poze a multor staruri porno decedate. Mă
uitam şocat la feţele atăt de frumoase ale acestor femei şi bărbaţi şi nu îmi
venea să cred cum s-au putut stinge din viaţă atât de devreme (ce-a mai în
vârstă avea 35 de ani) şi atât de crunt: majoritatea s-au sinucis, altele
muriseră în urma consumului de alcool, droguri şi medicamente. În perioada ce-a
urmat m-am tot întrebat cum se poate ca cineva atât de frumos şi atât de bogat
să ajungă să se sinucidă? Răspunul a venit la puţin timp după aceea, când am
cunoscut mai multe persoane care mi-au mărturistit cu lacrimi în ochi cât de
mult au avut de suferit din cauza aspectului fizic: pentru că erau frumoase, pe
băieţi îi interesa doar acest aspect. Partea interioară a fost total neglijată,
aşa că la un moment dat personalitatea li s-a stins şi au ajuns obiecte de
frumuseţe pentru băieţi. Avem impresia că a fi frumos înseamnă a avea parte de
o viaţă specială. Nimic mai greşit! Cei mai complexaţi oameni din cauza
aspectului fizic sunt cei pe care societatea îi etichetează ca fiind frumoşi.
Întodeauna mi s-a părut interesant cum oamenii care se cred mai puţin frumoşi
încearcă să devină frumoşi apelând la toate mijloacele posibile, pe când cei
foarte frumoşi îşi doresc opusul. Cred că ne-ar ajuta mult să înţelegem că tot
ce a creat Dumnezeu e din start frumos şi nu are nevoie de schimbare şi nici
chiar îmbunătăţire, ci doar de îngrijire.Omul nu a fost făcut pentru haine, ci
hainele pentru om. Frumuseţea exterioară ne este dată pentru a ajuta la
reflectarea frumuseţii interioare. Unii oameni, printre care m-am numărat şi eu
în trecut, se îmbracă atăt de complicat şi sofisticat încât acest lucru le
înăbuşă personalitatea. Când stai de vorbă cu ei, tot ce vezi sunt zecile de
culori în care sunt îmbrăcaţi şi tot felul de accesori, care îngrămădesc şi mai
mult aspectul. Degeaba încerci să te uiţi în spatele a ceea ce se vede că nu
vei reuşi. Frumuseţea exterioară o sufocă pe ce-a interioară. Hainele ar trebui
să ajute la scoaterea în evidenţă a caracterului şi a personalităţii a celui ce
le poartă şi nu invers.Se spune că lucrul cu care cucereşti o fată (sau un
băiat), este lucrul cu care va trebuii să-l menţii. Cât de adevărat! Nu aceasta
se întâmplă azi cel mai des în relaţii? Tinerii se lasă cuceriţi de frumuseţea
celuilalt închizând ochii la aspectul caracterului şi a personalităţii.
Frumuseţea, însă, e trecătoare şi odată cu trecerea anilor ea se pierde şi
scoate la iveală ceea ce până atunci ţinea bine ascuns: caracterul şi
personalitatea. Aşa se ajunge la divorţ. Am văzut multe relaţii destrămate în
urma acestui lucru..Am observat că oamenii etichetaţi „foarte frumoşi” în
exterior, tind să nu investească în frumuseţea interioară. Cred că
motivul este că sunt prea ocupaţi cu ce-a exterioară. Stau prea mult în faţa
oglinzii, îşi petrec mult timp la clubul de fitness, în saloane de hairstyling
şi alte lucruri de genul acesta. Încă nu am cunoscut oameni „foarte frumoşi” în
exterior şi în acelaşi timp foarte frumoşi şi în interior. Cred că ori o ai pe
una ori pe cealaltă. Nu vreau să spun că dacă te naşti cu un aspect exterior
luat din soare eşti predestinat să nu ai o frumuseţe interioară, ci spun doar
că lupta va fi întodeauna mai mare şi e foarte greu să fii echilibrat. Cu alte
cuvinte, ceea ce contează cu adevărat e frumuseţea interioară.
Capacitatea de a ne asuma riscuri..
In mod obisnuit ma rezum la "citatul zilei"...dar dupa ce am citit un mare adevar scris de Philip Adams, m-am hotarat sa vi-l dezvalui si voua:
"Mi se pare ca oamenii au un potential foarte vast. Oamenii pot face lucruri extraordinare daca au curajul sa-si asume anumite riscuri. Totusi cei mai multi nu o fac. Raman nehotarati ca si cum viata ar fi vesnica."
"Mi se pare ca oamenii au un potential foarte vast. Oamenii pot face lucruri extraordinare daca au curajul sa-si asume anumite riscuri. Totusi cei mai multi nu o fac. Raman nehotarati ca si cum viata ar fi vesnica."
Citatul zilei 2.06.2010
"In viata este necesar daca vrem sa ne atingem scopul, sa urmarim o singura linie, lasand la dreapta si la stanga ei o multime de lucruri."
Arthur Schopenhauer
Arthur Schopenhauer
duminică, 20 iunie 2010
E normal sa dorim?
-As vrea sa ma tii in brate,sa ma mangai,sa ma saruti...e aiurea dar asta simt!
-Nu e aiurea , e normal sa simti, sa doresti...
.....o frantura dintr-o conversatie intre doi oameni adulti, superconstienti de ceea ce doresc si nu-si pot permite.Da nu-si pot permite.Fiecare e pe o traiectorie stabilita...de ei sau poate de soarta...Si traiectoriile au fost paralele, s-au intersectat pentru putin timp, acum fiind cred, la fel de departate, daca nu cumva si mai paralele ca la inceput.Poate fiecare dialogheaza de unul singur: e normal sa doresc, sa mai doresc?Si isi raspund tot singuri...Poate afirmativ, cu teama, poate negativ.Doar pentru ca trebuie sa respecte cursul traiectoriilor.Amandoi....mai mult, de fapt unul dintre ei.Si celalalt sufera si isi reprima tot ce simte si doreste, pentru ca iubeste , intelege, vrea sa-l inteleaga pe celalalt.Dar seara de seara isi pune intrebarea...si daca ar fi aici...daca ne-am lasa in voia a ceea ce simtim?Pentru ca simtim, stiu sigur ca simtim....Am simtit ca amandoi dorim la fel de mult sa simtim, sa iubim, sa ne iubim...Si ramane tremurand de emotie, privind o fotografie, ...atat de mult incat parca o aude raspunzand...nu e bine, nu avem voie, ...mi-e teama!Da ...teama!De ce trebuie sa ne fie teama sa avem voie sa simtim, sa murim de fericire daca e posibil?Ce sunt toate tiparele carora trebuie sa ne conformam?Si de ce trebuie sa ne conformam?Daca dorim altceva?O data la douazeci de ani?Cand chiar credeam ca nu mai putem raspunde atat de inocent si frumos unei chemari a inimii?De ce oamenii fug de ei si de ce inima le spune?M-am intrebat azi, nu pentru prima oara, dar cel mai mult din ultimele cinci luni....Si nu mi-am putut raspunde...Exista atatia de "poate" in toate posibilele raspunsuri incat am renuntat sa aflu raspunsul.Poate mi-e si teama de adevaratul raspuns.Si intru in bratele noptii, sub un nou cer instelat, acoperindu-ma cu patura iubirii ce-mi umple toate visele, zambind stelelor ce ma privesc in singuratatea-mi, vrand parca sa-mi spuna...fii fericita ca iubesti...Si azi si maine si cat va vrea bunul D-zeu....Cu ochii in lacrimi, le raspund si eu zambind...dar el?El m-a uitat?A fost atat de usor sa uite?Si daca da...e fericit?Atunci e bine...pentru ca fericirea lui e tot ce conteaza....tot ce-mi doresc.....
Noapte buna tuturor celor ce...iubesc!
-Nu e aiurea , e normal sa simti, sa doresti...
Noapte buna tuturor celor ce...iubesc!
De ce sa ne ascultam inima?
“De ce sa ne ascultăm inima? Pentru ca acolo unde este ea, este si comoara ta”(Paulo Coelho, Alchimistul),
comoara ta, pe care tu nu poţi să o mai vezi pentru că viaţa îţi pare
acum fără sens şi fără final. Crezi şi tu că viaţa e mult mai grea
decât moartea şi îţi doreşti să pleci, înfrânt definitiv, pentru că
ţi-a fost depăşită cu mult capacitatea de a suferi, iar ochii nici nu
mai au lacrimi. Târăşti după tine o viaţă ce nu-ţi mai aparţine, o
viaţă de câine şi nu o duci nicăieri. Şi atunci de ce mai trăieşti? De
ce îţi pierzi timpul cu tine?
Orice rasărit îţi doreşti sa fie un ultim apus, dar îl aştepţi pe
cel mai frumos, pentru că vrei ca măcar finalul să-ţi fie aşa cum vrei
tu…într-o seară plină de vise şi pagini de poveste arse de timp la
orizont. Vrei ca natura să adoarmă odata cu tine pentru ca somnul tau
vesnic sa se amestece cu al ei. Te-ai săturat de tine, vrei să scapi,
să spargi zidurile lumii care te-au înconjurat atâta timp, sa ieşi de
tot. Te simţi captiv în propriul „eu” care nu te mai lasă să visezi.
Stai! Taci şi ascultă! Ascultă-ţi inima. Ea îţi vorbeşte şi nu o
asculţi nici acum, aşa cum ai făcut intotdeauna. Şi apoi tot pe ea vei
da vina pentru că te-a înşelat. Stai! Sufletul se zbate şi-şi sfâşie
obloanele pentru că tu îi iei lumina. Dacă alţii au făcut zid şi au
smuls frumuseţii retina, lasă-ţi irisul inimii să observe ceea ce ochii
nu au putut percepe până acum. Cu colţul inimii îţi scriai odată aşa de
frumos povestea, iar acum ţii închise acolo clipele pe care le-ai
presat în speranţa că vor fi eterne. Dar chiar tu le-ai dat uitării,
ele sunt acolo şi tac, acoperite de praful indiferenţei tale pe care tu
o numeşti suferinţă. Priveşte în tine si nu da la o parte cutia cu
fleacuri în care ţi-ai prins odata visele şi ai păstrat amintirile.
Acum eşti singur, tu si inima.Ascult-o! Poate fi ultima dată când mai
îndrăzneşe să-ţi vorbească după ce ai rănit-o de atâtea ori. Învaţă ce
înseamnă a trăi frumos si împrieteneşte-te cu tine. Taci si ascultă!
Nu-mi spune nimic…îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele. Te cunosc
aşa cum eşti tu. Dar nu-ţi fă din asta un motiv ca să stai departe de
mine. Lasă-mă să-ţi vorbesc si să-ţi simt durerea! Lasă-mă
să-ţi spun povestea! Nu ma lăsa să mă odihnesc, căci eu vreau să bat şi
să-ţi dăruiesc zvâcniri de viaţă, zvâcniri de frumos. Sunt doua
strigăte intr-o tăcere: Lasă-mă să fiu! şi Ascultă-mă! Deschide-mi
fereastra şi nu-mi pune gratii…să ştii că floarea se iveşte oricum.
Lasă-mă să-ţi descopăr comoara şi apropie-te de mine. Mă agăţ de frumos
pentru ca să ma vindec de tine, de indiferenţa ta. Sunt doar eu,
amintirea ta, pe care ai aruncat-o cândva într-un colţ deşi mi-ai
promis că mă vei păstra. Să nu-ţi pară rău…am adunat tot ce era mai
frumos si nu ai avut timp să vezi la timp. Sper să-ţi fie de-ajuns.
Acum du-te unde vrei tu…am vrut să-ţi amintesc de comoara ta. Poţi sa o
dai mai departe sau o poti păstra. E a ta…si e frumoasă. E inima …viaţa
ta….eşti tu…un om rămas cu capul în mâini, într-un timp care nu mai are
răbdare.
Să nu uiţi niciodata de inima ta! Taci şi ascultă!
Diana Benchia
Citatul zilei 20.06.2010
"Soarele nu numai ca nu invinge intunericul, dar mareste pana la suferinta aspiratia noscturna a sufletului, de ne-ar sevi azurul de pat si soarele de perna, sfarseala voluptuoasa ar chema noaptea spre a-si indestula nevoia de oboseala vasta."
Emil Cioran
sâmbătă, 19 iunie 2010
Words don`t come easy
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
Words, don't come easy to me
This is the only way for me to say I Love You
Words don't come easy
Well I'm just a music man
Melody's so far my best friend
But my words are coming out wrong and I
I reveal my heart to you and
Hope that you believe it's true cause
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I love You
Words don't come easy
This is just a simple song
That I've made for you on my own
There's no hidden meaning you know when I
When I say I love you honey
Please believe I really do cause
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
It isn't easy
Words don't come easy
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
Don't come easy to me
This is the only way for me to say I Love You
Words don't come easy
Timp & Viata & Moarte
Intr-un eseu despre moarte*, Thomas Nagel discuta despre timpul de
dinaintea nasterii si cel de dupa moarte, in dorinta de a stabili daca
moartea este un eveniment bun sau rau. Modul original in care este
abordat subiectul face discutia nu numai interesanta dar si incitanta.
Analiza ar poate urma insa o alta cale daca mai intai am defini
conceptul de timp cu care operam. Nu vom dezvolta aici acest concept,
facem doar unele precizari necesare pentru abordarea subiectului
initial intr-un alt mod.
Discutiile despre timp sunt intotdeauna ciudate si aparent
fara rost pentru ca ne-am obisnuit sa-l folosim inaite de a-l defini.
Uneori insa este necesar sa precizam conceptul cu care operam pentru ca
utilizarea lui ulterioara sa fie suficient de clara. Este ceea ce
incercam sa facem acum. Pentru analiza unui eveniment trebuie discutat
ce s-a intamplat inaintea lui si ce se va intampla dupa el. Numai
atunci vom cunoaste rolul evenimentului care separa cei doi timpi si
vom putea face aprecieri consistente asupra lui.
Daca intre doua evenimente succesive nu ar fi existat un al treilea, nu
am avea nici un motiv sa nu consideram cele doua evenimente ca fiind
contigue. Cu cat numarul evenimentelor intermediare ce separa cele doua
evenimente inital avute in vedere este mai mare, cu atat spunem ca
durata dintre ele este mai mare. Putem deci defini timpul ca pe o
istore a evenimentelor ce au avut loc, ca pe un depozit al lor. Durata
este tocmai contorizarea evenimentelor petrecute intr-un interval.
Durata poate parea deci diferita de catre doi observatori diferiti, in
functie de evenimentele pe care fiecare dintre cei doi le are in
vedere. Si asa si este. Pe de alta parte, unele evenimente sunt
simultane si deci ele nu ar trebui sa mareasca durata. Dar, fiind
simultate ele nu pot fi observate decat de catre observatori diferiti,
fiecare cu timpul sau. Nimeni nu poate observa doua evenimente in
acelasi moment. Timpul universal este o infasuratoare a tuturor
timpilor individali iar timpul uzual cu care suntem obisnuiti si la
care ne raportam in mod curent nu este decat o aducere la acelasi
numitor, o scala valorica comuna, utila in comunicare intre noi. Pe
scurt, concepem timpul in esenta lui ca pe o succesiune de evenimente
si nu ca pe o matrice in care unele evenimente ar putea avea loc sau
nu. (Aceasta senzatie intervine numai in raportarea la alt timp, al
altora, pentru care acele evenimente au avut loc.)
Sa revenim acum la subiectul initial. Moartea nu este un fapt
in sensul unei activitati. Viata este un fapt, o activitate; moartea nu
este dacat sfarsitul vietii. Ea este un eveniment numai in sensul ca
poate fi inregistrat intr-o istorie, o istorie fiecaruia, dar nu este o
actiune propriu zisa. Putem compara viata cu un lichid care se scurge
dintr-un rezervor. Moartea este momentul in care s-a teminat lichidul
si nu mai e nimic de scurs. Nu are nici o importanta daca moartea a
intervinit brusc, printr-un accident sau lent, la adanci batraneti.
Este o aprecierea subiectiva a noastra ca primul caz este tragic,
regretabil, iar cel de al doilea este firesc. Noi nu am stiut de fapt
niciodata cat lichid era in rezervor. Numai in imaginatia noastra
gandim rezervoarele de viata ale fiecaruia ca fiind egale. Putem
continua comparatia cu lichidul ce se scurge din rezervor mai repede
sau mai incet, dar ar fi pueril sa insistam. Putem conchide deci ca
moartea este doar sfarsitul vietii si nu e cazul sa-i atribuim un rol
exagerat de mare.
Daca moartea nu este un eveniment de luat in seama, viata in
schimb este si atunci revine probleme initala: este sau nu o diferenta
semificativa dintre timpul de dinainte de nastere si cel de dupa
moarte? In amblele situatii fiinta a carei moarte o discutam nu exista,
deci cei doi timpi ar fi echivalenti: timpi in care el nu exista. Vedem
acum, dupa ce am definit mai clar notiunea de timp, ca raspunsul este
categoric nu, pentru ca primul timp, privit ca istorie, depozit al
evenimentelor anterioare nu contine viata individului, dar cel de dupa
moarte lui il contine. Istoria s-a imbogatit cu cu inca un fapt.
Si poate ca tocmai constientizarea ideii ca viata noastra devine
istorie face ca moartea sa devina importanta pentru fiecare dintre noi
pentru ca devenim responsabili de urma care am lasat-o in timp ca
istorie. Poate ca daca viata are mai dura putin, am reusi sa-i dam
urmei noastre prin istorie mai multa consistenta, sau s-o facem sa para
cel putin onorabila. De aici si spaima de moarte, ca de judecata de
apoi, ca si cum moartea ne-ar lasa dezbracati de ceeace uneori ne
straduim sa imbracam pentru a parea mai frumosi.
Sigur, un fenomen atat de profund poate fi abordat in mai
multe moduri, iar concluziile ar fi tot atat de diferite. Acesta nu
este dacat unul care-mi convine azi si asupra caruia pot revine maine,
cu alte concluzii. O solutie definitiva ar fi cel mai penibil lucru cu
putiinta.
Gheorghiu A
vineri, 18 iunie 2010
Zambeste.....si.....crezi!
Citatul zilei 18.06.2010
"Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar
nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc
numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet
că te iubesc: acesta e cântecul iubirii."
Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu
joi, 17 iunie 2010
Michael Bolton - Said I loved you but I lied
You are the candle, love's the flame
A fire that burns through wind and rain
Shine your light on this heart of mine
Till the end of time
You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one
Said I loved you but I lied
'Cause this is more than love I feel inside
Said I loved you but I was wrong
'Cause love could never ever feel so strong
Said I loved you but I lied
With all my soul I've tried in vain
How can mere words my heart explain
Versuri Michael Bolton - Said i loved you but i lied
This taste of heaven so deep so true
I've found in you
So many reasons in so many ways
My life has just begun
Need you forever, I need you to stay
You are the one, you are the one
You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one
Said I loved you
But this is more than love I feel inside
Said I loved you....But I lïed
Doar clipe de descurajare...
Motto:
"A fi dezamagit este un lucru,
a fi descurajat este altul... "
Tennessee Williams
Poate aparitia unei melodii intr-o pagina sa faca rau cuiva?Uneori...da!Viaţa a început să-mi desluşească lecţia dezamăgirii.Am observat că pentru a putea fi dezamăgită de cineva, acel cineva trebuie să fie o persoană reprezentativă pentru mine. Cand din anumite motive se produce dezamăgirea simt cum se prăbuşeşte o lume în mine. Apoi magia timpului aduce liniştea, dar simt cum toate trec fără ca eu să dobîndesc înţelegerea lucrurilor care mi se petrec.
Însă ultima dată a fost altfel, simţeam cum îmi plînge inima însă nu mai puteam să dau vina pe cineva pentru starea mea pentru că independent de situaţia concretă simţeam că problema este şi rămîne în mine. Şi atunci am început să văd altfel lucrurile. Deşi eram tristă, nu mai eram revoltată ci calmă şi oarecum împăcată. Şi în această stare am înţeles că dezamăgirea vine de la ego, el este cel dezamăgit. De obicei scenariul cuprinde replici de genul: „el/ea nu este aşa cum am crezut eu că este” sau mai adevărat spus aşa cum aş fi vrut eu să fie, sau aşa cum îmi era mie bine să fie. Astfel, căutînd în fiinţa mea am văzut că cel care suferă este ego-ul, el fiind de fapt dezamăgit de proiecţia lui.
Prin urmare, cel care-mi chinuie fiinţa în momentele de dezamăgire este ego-ul, care suferă din pricina propriei amăgiri. Amăgirea constand în faptul că şi-a bazat cunoaşterea oamenilor pe frînturi de adevăr şi pe încadrarea în tipare. Apoi încadrarea terminată, omul etichetat „bun” trebuia să se comporte ca atare. Dar evident că oamenii se comportau exact aşa cum erau ei, iar în momentele în care viaţa îi punea în situaţia de a acţiona neconform cu tiparele mele, eu eram dezamăgită. Astfel, viaţa m-a învăţat că oamenii nu sunt aşa cum aş vrea eu să fie, ci sunt exact, aşa cum au ei nevoie să fie.
Şi atunci m-am întrebat ce face sufletul în faţa unei dezamăgiri? Şi m-am gîndit la Iisus. El a venit să vestească oamenilor Împărăţia Tatălui Ceresc, iar oamenii l-au batjocorit şi l-au răstignit. Însă, pe cruce fiind, Iisus s-a rugat pentru ei: „Iartă-i, Tată, căci nu ştiu ce fac! ”. Şi astfel am înţeles că sufletul îi iubeşte şi-i acceptă pe oameni aşa cum sunt ei, fără să-i judece. În faţa unei dezamăgiri sufletul alege să iubească şi să ierte şi nu să judece. Iertarea nu înseamnă indulgenţă, adică să treci cu vederea lipsurile tale sau ale altora şi să nu le dai atenţie. Asta ar însemna de fapt nepăsare, lipsă de respect faţă de tine şi faţă de celălalt. Actul iertării nu te obligă să accepţi orice, însă te ajută să acţionezi creştineşte şi să răspunzi răului cu bine.
În astfel de momente compasiunea şi discernămîntul sunt cele care ar trebui să ne călăuzească. Fiecare are drumul lui şi lecţiile lui, iar viaţa îi învaţă pe toţi. Durerea mea nu poate fi compartată cu a altcuiva deoarece cupa suferinţelor nu are aceaşi mărime pentru toţi. Pe mine raportarea la Dumnezeu, la Iisus, m-a ajutat să ştiu pînă unde să manifest compasiune şi de unde să-mi folosesc discernămantul pentru a mă apăra.
Şi am mai învăţat că măsura tuturor lucrurilor este în mine: aşa cum mă iubesc şi mă accept pe mine, în aceeaşi măsură iubesc şi accept fiinţa de lîngă mine şi probabil în aceeaşi măsură îl iubesc şi-l accept pe Dumnezeu. Iar încrederea în ceilalţi este dată în primul rand de încrederea pe care o am în mine însămi. Căci pînă la urmă, pentru mine, viaţa şi oamenii au frumuseţea pe care le-o dau ochii mei, de fapt sufletul meu.
„Dacă iei omul drept ceea ce pare a fi, faci din el ceva mai rău decît este. Dar dacă-l consideri deja ceea ce ar putea fi, faci din el ceea ce ar trebui să fie”. (Göthe)
"A fi dezamagit este un lucru,
a fi descurajat este altul... "
Tennessee Williams
Poate aparitia unei melodii intr-o pagina sa faca rau cuiva?Uneori...da!Viaţa a început să-mi desluşească lecţia dezamăgirii.Am observat că pentru a putea fi dezamăgită de cineva, acel cineva trebuie să fie o persoană reprezentativă pentru mine. Cand din anumite motive se produce dezamăgirea simt cum se prăbuşeşte o lume în mine. Apoi magia timpului aduce liniştea, dar simt cum toate trec fără ca eu să dobîndesc înţelegerea lucrurilor care mi se petrec.
Însă ultima dată a fost altfel, simţeam cum îmi plînge inima însă nu mai puteam să dau vina pe cineva pentru starea mea pentru că independent de situaţia concretă simţeam că problema este şi rămîne în mine. Şi atunci am început să văd altfel lucrurile. Deşi eram tristă, nu mai eram revoltată ci calmă şi oarecum împăcată. Şi în această stare am înţeles că dezamăgirea vine de la ego, el este cel dezamăgit. De obicei scenariul cuprinde replici de genul: „el/ea nu este aşa cum am crezut eu că este” sau mai adevărat spus aşa cum aş fi vrut eu să fie, sau aşa cum îmi era mie bine să fie. Astfel, căutînd în fiinţa mea am văzut că cel care suferă este ego-ul, el fiind de fapt dezamăgit de proiecţia lui.
Şi atunci m-am întrebat ce face sufletul în faţa unei dezamăgiri? Şi m-am gîndit la Iisus. El a venit să vestească oamenilor Împărăţia Tatălui Ceresc, iar oamenii l-au batjocorit şi l-au răstignit. Însă, pe cruce fiind, Iisus s-a rugat pentru ei: „Iartă-i, Tată, căci nu ştiu ce fac! ”. Şi astfel am înţeles că sufletul îi iubeşte şi-i acceptă pe oameni aşa cum sunt ei, fără să-i judece. În faţa unei dezamăgiri sufletul alege să iubească şi să ierte şi nu să judece. Iertarea nu înseamnă indulgenţă, adică să treci cu vederea lipsurile tale sau ale altora şi să nu le dai atenţie. Asta ar însemna de fapt nepăsare, lipsă de respect faţă de tine şi faţă de celălalt. Actul iertării nu te obligă să accepţi orice, însă te ajută să acţionezi creştineşte şi să răspunzi răului cu bine.
În astfel de momente compasiunea şi discernămîntul sunt cele care ar trebui să ne călăuzească. Fiecare are drumul lui şi lecţiile lui, iar viaţa îi învaţă pe toţi. Durerea mea nu poate fi compartată cu a altcuiva deoarece cupa suferinţelor nu are aceaşi mărime pentru toţi. Pe mine raportarea la Dumnezeu, la Iisus, m-a ajutat să ştiu pînă unde să manifest compasiune şi de unde să-mi folosesc discernămantul pentru a mă apăra.
Şi am mai învăţat că măsura tuturor lucrurilor este în mine: aşa cum mă iubesc şi mă accept pe mine, în aceeaşi măsură iubesc şi accept fiinţa de lîngă mine şi probabil în aceeaşi măsură îl iubesc şi-l accept pe Dumnezeu. Iar încrederea în ceilalţi este dată în primul rand de încrederea pe care o am în mine însămi. Căci pînă la urmă, pentru mine, viaţa şi oamenii au frumuseţea pe care le-o dau ochii mei, de fapt sufletul meu.
„Dacă iei omul drept ceea ce pare a fi, faci din el ceva mai rău decît este. Dar dacă-l consideri deja ceea ce ar putea fi, faci din el ceea ce ar trebui să fie”. (Göthe)
Citatul zilei 17.06.2010
“Daca ne-am da seama cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai
avea nici un gand negativ.”
Pace Pilgrim
Pace Pilgrim
miercuri, 16 iunie 2010
Ce bine ca esti.....
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Nechita Stanescu
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Nechita Stanescu
De Ale Ingerilor
Check out this SlideShare Presentation:
De Ale Ingerilor
View more presentations from romoflorin.
Floridingradinilelumii
Check out this SlideShare Presentation:
Floridingradinilelumii
View more presentations from DR ROM.
Parfumul florilor cu octavian paler
Check out this SlideShare Presentation:
Parfumul florilor cu octavian paler
View more presentations from Vlad Ionescu.
Citatul zilei 16.06.2010
"Piscurile muntilor, au fost intotdeauna indicatoarele sperantei."
Vasile Ghica
Vasile Ghica
marți, 15 iunie 2010
Vocea inimii
Dă ascultare sufletului şi activează-ţi viaţa adevărată, aceea care ţi-a fost menită de Dumnezeu. Sufletul este scînteia Divină a vieţii.
Dacă sufletul îţi sugerează că trebuie să faci altceva decît faci acum şi dacă te cheamă în altă direcţie, este sigur că, dacă îi vei da ascultare, ţi se va oferi tot ce îţi trebuie pentru ca să îţi croieşti drum spre chemarea sufletului!
Pentru a auzi sufletul, e nevoie de un alt fel de ascultare, şi anume de conştienţă. Cînd mintea şi ego-ul tac, se aude sufletul. Atunci cînd sîntem conştienţi de ce ne spune sufletul, intrăm în adevărata energie a vieţii, care este caracterizată de mister. Misterul ne dă posibilitatea de a avea parte de experienţa unor pasiuni unice şi a unor vise de neprevăzut, care înseamnă VIAŢA în toată bogăţia ei.
Odată ce ai auzit mesajul sufletului, trebuie să acţionezi în conformitate. Te poţi preface că nu l-ai auzit dar vei fi îmboldit în permanenţă de conştientizarea faptului că, de fapt, l-ai auzit. Atîta timp cît nu vei acţiona, vei fi conştient că îţi lipseşte ceva. Vei deveni tot mai neliniştit cu privire la viaţa ta, pentru că sufletul ţi-a dat informaţii pertinente despre drumul pe care îl ai de urmat. Dacă nu asculţi de acest mesaj vei risca să-ţi ratezi însuşi sensul vieţii.
Cînd îţi asculţi sufletul şi acţionezi în consecinţă, acea căutare lipsită de bucurie a minţii încetează, şi asupra omului coboară un sentiment de repaus absolut. O stare de conştientizare a unei puteri imense şi universale, care îi transformă complet lumea din jur.
Mesajul care ne vine din suflet este legătura noastră directă cu Dumnezeu, cu Puterea Cea Mai Înaltă, cu Tot Ce Este. Atunci cînd asculţi şi îţi acordezi astfel viaţa, în fiinţa ta va izbucni o limpezime şi o hotărîre foarte puternice.
Atunci cînd îţi vorbeşte sufletul, ai posibilitatea să accepţi sau să respingi mesajul.
Orice ai accepta, în orice ai avea încredere totală, orice cunoşti drept adevărat şi alături de orice vei participa la co-creaţie, acel lucru îţi va aparţine.
Nu vei cunoaşte niciodată ceea ce respingi!
Este nevoie de curaj pentru a face alegeri care ne alina sufletul, şi să renunţăm la obiceiul vechi de victimă a vieţii. Cînd avem curajul de a trăi o viaţă iluminată, izvorîtă din suflet, nu ne mai putem agăţa de scuza că avem nevoie de timp... Mai mult timp nu ne va vindeca rănile trecutului. Alegerile aliniate la suflet vor îndeplini vindecarea.
Fă paşi zilnic către posibilitatea de a lua în seamă chemarea, şi toate celelalte vor veni de la sine într-o ordine Divină corectă.
Trăirea integrală a experienţei extazului înseamnă să ai credinţa, curajul şi capacitatea de a te abandona în seama mesajului pe care ţi-l trimite sufletul.
(din "B.L.I.S.S. - Natura extazului" de Maureen Moss)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)