Acuma ştiu prea bine
Că nimeni nu-i ca tine
Şi vreau să-ţi dau de ştire:
Eşti marea mea iubire.
Să mi te dau cu totul iubirea mea îmi cere,
Să fiu zgârcit? Aş pierde ce e acum firesc,
Îmi dai prea multă viaţă, speranţă şi putere
Şi nu ascund de nimeni să spun cât te iubesc.
Eu, pentru tine, astăzi, m-aş duce-n bătălie,
Am pentru ce mă bate în orişice război,
Iar lancea-n mână-mi şade întreagă, dreaptă, vie,
Să mă întorc la tine, să mă întorc la noi.
Am fost pustiul aspru, iar lacrimile tale
M-au renăscut ca ploaia ce cade în deşert,
Am fost bolnavul care stătea doar prin spitale,
Tu mi-ai tratat şi trupul, şi sufletul incert.
În cântecele lumii, stereotip se spune
Că nimeni nu îşi uită iubirea cea dintâi,
Dar către alte inimi tot pleci, iar ea apune,
Doar ultima iubire te face să rămâi.
Ca un gheţar în flăcări mă arde şi mă-ngheaţă,
O-nving, dar mă supune o dragoste pe viaţă,
Trăiesc iubirea-ntreagă, fierbinte, caldă, rece,
Că prima nu se uită, dar ultima nu trece.
Andrei Păunescu, martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu