''Încerc să îmi adun gândurile la malul mării. Privesc valurile ce se sparg de stâncile reci şi dure şi parcă gândul ce tocmai mi-a trecut prin minte mă face să mă indentific cu stâncile astea. Atâtea valuri sau spart de...- a lungul vieţii peste mine, atîtea griji, nevoi, necaz, durere, încât nimic din ce s-ar întâmpla de acum încolo nu m-ar mai face să reacţionez. Acum am înţeles că valul vine şi pleacă când vrea el, dar piatra rămâne ascultătoare la mal, aşteptând următorul val. Mi-ar plăcea să am duritatea ei, mi-aş dori să pot sta cuminte şi nemişcată în faţa fiecărui val, dar din păcate nu am fost construită din piatra, cred că mai am încă o inima care bate înfiorător de tare şi asta îmi dă senzaţia că sunt vie. Cât de viu poţi să fi în faţa unor valuri care nu vor şi nici nu pot să te ocoleasca? E prima oară când calc tărâmurile astea fără “valul” meu preferat. Încerc să nu îmi aduc aminte de nimic, însă memoria mea nu vrea să şteargă amintirea “valului” ce m-a lovit. Am crezut şi am sperat că o să treacă şi am aşteptat în zadar clipa când voi râde cu gura până la urechi de tot ce astăzi mi se pare aşa de greu. Probabil că n-am să trăiesc acea clipă niciodată. Mai mult ca sigur că n-am să o traiesc şi în cazul ăsta nu ştiu cum am să trec peste valul asta. Capul îmi atârnă greu pe umeri, limba îmi este amorţită şi aş vrea să îţi spun tot ce mă doare, dar cuvintele se opresc în gât şi stau acolo gata să îmi taie răsuflarea.''
BY Sufletica.ro/category/de-suflet#ixzz2RMWJ5bt3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu