Ploile nopţilor

Se lasă noaptea şi tăcut
Din întuneric îţi faci scut
Şi nu auzi, încetişor
Cum plânge ploaia ca un dor.

Dacă-ai ieşi în calea sa
Cu stropii dulci te-ar mângâia,
Ţi-ar şterge-n taină, lacrima
Şi-atunci poate că ''m-ai vedea''.

Şi n-ar fi noapte, mai frumoasă
Şi nici inimă mai voioasă
Ca noaptea ploii încălzită
De-o inimă îndrăgostită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre