Aş vrea să uit amintirea din mine

Apus în răsăritul dorului de tine
Şi-un vers ce rătăceşte în uitare,
Amintiri uitate şi-atât de puţine
Îmi bântuie trupul într-o visare...

Şi-ascund o lacrimă-ntre uitări,
E tot ce mi-a rămas din trecut,
O scrisoare pierdută-n călimări
Şi-un dor uitat, parcă nenăscut...

Rescriu tristeţea-ntr-un poem,
Un cânt ce-mi răzbate-n timpane,
Parcă totul îmi sună a blestem,
O furtună de sentimente umane...

Mă-nchin să uit dorul, dar şi clipa
Ce mi-au răpit şi liniştea tăcerii
Sufletului ce fără-ncetare tot ţipa
Să-ţi audă şoapta dulce a iubirii...

Aş vrea să uit amintirea din mine,
Aş vrea să rătăcesc iar în visare
Şi să-mi amintesc uitarea de tine,
Să mă regăsesc într-o îmbrăţişare...

Mihai Florian Dumitrescu