marți, 31 ianuarie 2012
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.
De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ."
Mihai Eminescu
1883, 28 August / 9 Septembrie
Leonard Cohen - A Thousand Kisses Deep (Spoken Poem Live @ London 2009)
"You came to me this morning
And you handled me like meat
Youd have to be a man to know
How good that feels, how sweet
My mirror twin, my next of kin
Id know you in my sleep
And who but you would take me in
A thousand kisses deep
I loved you when you opened
Like a lily to the heat
You see Im just another snowman
Standing in the rain and sleet
Who loved you with his frozen love
His secondhand physique
With all he is and all he was
A thousand kisses deep
I know you had to lie to me
I know you had to cheat
To pose all hot and high
Behind the veils of sheer deceit
Our perfect porn aristocrat
So elegant and cheap
Im old but Im still into that
A thousand kisses deep
Im good at love, Im good at hate
Its in between I freeze
Been working out but its too late
(Its been too late for years)
But you look good, you really do
They love you on the street
If you were here Id kneel for you
A thousand kisses deep
The autumn moved across your skin
Got something in my eye
A light that doesnt need to live
And doesnt need to die
A riddle in the book of love
Obscure and obsolete
And witnessed here in time and blood
A thousand kisses deep
But Im still working with the wine
Still dancing cheek to cheek
The band is playing Auld Lang Syne
But the heart will not retreat
I ran with Diz, I sang with Ray
I never had their sweet
But once or twice they let me play
A thousand kisses deep
I loved you when you opened
Like a lily to the heat
You see Im just another snowman
Standing in the rain and sleet
Who loved you with his frozen love
His secondhand physique
With all he is and all he was
A thousand kisses deep
But you dont need to hear me now
And every word I speak
It counts against me anyhow
A thousand kisses deep"
Vesnic copaci...
În palma lui atât de fină
Precum copilu-n braţ de mamă
Ce-asteaptă laptele să vină.
Apoi, a fost tulpină suavă
Şi către cer se întindea
Copilul a-nvăţat să vadă
Şi lumea-ntreagă masura.
Un copăcel se ridica
Udat fiind de-acel batrân
Dar şi de ploaia ce era
Al vieţii semn, al morţii gând.
Copacul, tânar si frumos,
Stapân e peste creste.
Dar se întreabă, plin de dor,
"Batrânul unde este?".
De-i trece-odată prin livadă
Cu gândul la ai tăi parinţi
Spune-i, căci are să te creadă,
"Batrânii dorm, în chip de sfinţi...".
versuri de Cosmin Badea
Uitare...
Mireasma acelui dulce trandafir
Ce, roşu - sângeriu şi purpuriu -,
A fost demult înnobilat?
Crezi, oare, c-a uitat
Măcar parfumul ce-l avea
În ziua tristă-n care ea
L-a mângâiat?
Ai gustat, vreodată,
Durerea norilor întinşi?
Au fost, demult, complet cuprinşi
Într-un pahar ce ea l-a sărutat.
Dar lor sărutul le-a fost refuzat.
Crezi, oare, că ea are habar?
Mai ştie ea de-acel pahar?
Ea i-a uitat...
Ai privit, vreodată,
(Desigur, e întotdeauna mată)
Singurătatea-nchisă toată
Într-un copac?
Demult, sta singur pe cerdac.
Ea l-a văzut şi l-a privit,
Şi-n ochii ei s-a oglindit
Acum ea l-a uitat...
Dar, eu, cu ce sunt vinovat?
Pe mine m-ai privit vreodată?
Pe mine m-ai simţit vreodată?
Nu - m-ai uitat..."
versuri de Cosmin Badea
Cat doare un cuvant urat....
Dacă pe cerul tău vezi nori,
Să nu te plângi că nu e plin
Ci bea, atât cât ți se-mparte,
Că-ar fi putut fi mai puțin.
Dacă pe cerul tău vezi nori,
Gândește că un curcubeu
Se va așterne în culori,
Pictat de Însuși Dumnezeu.
Când doare talpa obosită
Și-s numai pietre-n calea ta,
Adu-ți aminte de aripă
Și-n loc să mergi, tu vei zbura.
Călătorind pribeag prin viață,
Pe la răscruci de rătăcești,
Deschide ochii și învață
Cum, singur, drumul să-l găsești.
Te luptă să îți fii lumină
Când noaptea încercării vine
Primește voia cea divină
Și din tot răul fă un bine.
Pe-acela care te iubește
Iubește-l, însă, nu-l lega
Și nu da-n cel ce te rănește
Ci numai fugi din calea sa.
Și dacă toți te părăsesc,
Nu plânge și nu dispera,
De tine, îngeri și-amintesc
Și-acolo Sus, însemni Ceva."
luni, 30 ianuarie 2012
Din orice lacrimă mi-aș face-o stea...
Și pari a fericirilor icoană...
Ce mână te-a sădit, încrezătoare,
Pe margini de prăpastie dușmană?
Din adâncime, Ielele-ți cântară
Chemări ispititoare, ca-n povești...
Și râd fermecător – și cântă iară...
Tu le asculți, senino, și-nflorești.
Asupra ta, prin neguri și furtună
Al morții duh adese a trecut
Ce farmece te-au ocrotit, ce scut,
De n-a putut nici el să te răpună?
Ca un răspuns al lumii pământesti
La zâmbetul de stele al tăriei,
Tu te ridici din lumea vijeliei,
Privești văzduhul, cerul – și-nflorești...
O, floarea mea! Cu tremur și uimire
Salut avântul tău spre fericire.
De unde l-ai desprins, din ce lumină,
Surâsul dulce, plutitor în vânt?
Cum ai putut rămâne tu senină,
Nesocotind prăpastia vecină,
Ce pentru muritori ar fi mormânt?
Noi, de la rob la purtătorul stemei,
Trăim mânați în veci de dor aprins;
Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei
Ne zbate facla vieții pân’la stins...
...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă,
Pe care-am vrea s-o coborâm în viață;
Dar cea mai slabă piedică ne-ngheață,
Și numai gândul luptei ne-nspăimântă...
Și ne-nturnăm în propria rutină,
Cu inima-necată de suspin
Nebuni și orbi! De teama unui spin,
Lăsăm să moară roza pe tulpină...
Noi preamărim umana înțelepciune
Și care-i rodul?... Făurim
Atâtea umbre și-ntrebări nebune,
Prin care-a vieții spaimă o mărim:
Ce-i moartea? Pentru ce împărățește?
Ce ne așteaptă mâine? Mai târziu?
Ce-i taina care pururi izvorăște
De dincolo de leagăn și sicriu?
Și astfel viața ni se risipește;
În mâna care tremură de teamă,
Paharul darului ceresc se varsă
Și, până să-l lipim de gura arsă,
E gol – sau plin de-a lacrimilor vamă...
Nebuni și orbi! Nepricepuți ca vântul!
Noi singuri, noi, ne adâncim mormântul!
...Ci tu rămâi de-a pururi zâmbitoare,
Neturburată de-al genunei glas
Sălbatecă și neștiută floare?
Surâsul tău în suflet mi-a rămas...
Aș vrea să mă avânt în lumi senine,
Dar țelul este sus și drumul greu;
Ce mult aș vrea să te răpesc cu mine
Să te sădesc adânc în pieptul meu!...
Tovarăș drag! Când voi păli de jale,
Străbate-mi gândul cu mireasma ta;
Când inima va tremura în cale,
Înclină-te, tovarășe, spre ea
Și spune-i taina fericirii tale...
Învață-mă disprețul de primejdii,
Și voi aprinde candela nădejdii,
Pe marginea mormintelor flămânde;
Dă-mi tu un cer spre care să privesc,
Când deasupra inimei plăpânde
Ai suferinții vulturi se rotesc;
Și-ncrezător în ziua care vine,
Din orice lacrimă mi-aș face-o stea...
Aș înflori, aș străluci ca tine
Aș fi însuși norocul, floarea mea!
Panait Cerna
Un farmec trist si nențeles...
Puterea mea o leagă,
Și cu nimic nu m-am ales
Din viața mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătății mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Și-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminți,
Cu-atâtea calde șoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinți,
Vărsate zi și noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ți alunge,
Dar el se-nalță tot mai sus
Ca să nu-l poți ajunge.
Va rămânea necunoscut
Și va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Și se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări și stepe
Și a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe
Mihai Eminescu
duminică, 29 ianuarie 2012
vineri, 27 ianuarie 2012
Curgem odata cu timpul...linistit...
Eillen Cady
miercuri, 25 ianuarie 2012
Despartirea nu poate stinge sentimentele puternice....
Sufletul meu...
Întinde doar mâna, şi mă găseşti...
Întinde doar mâna, fără cuvinte.
Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,
dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găseşti."
marți, 24 ianuarie 2012
Unirea Principatelor Române
Unirea Principatelor Române
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. In aceste zile tulburi, sa uram ROMANIEI UNITE de astazi, GLORIE si DEMNITATE, PACE si NEATARNARE!
duminică, 22 ianuarie 2012
Secret Garden
Secret Garden este un duo muzical irlandezo-norvegian care s-a remarcat cântând muzică new age precum şi muzică neo-clasică. Cei doi au câştigat Concursul Euroviziunii pentru Norvegia în 1995.
Grupul constă din violonista irlandeză Fionnuala Sherry şi compozitorul-pianist Rolf Løvland. Secret Garden a vândut peste 3 milioane de albume şi a câştigat Concursul Euroviziunii cu compoziţia Nocturne (în română, Nocturnă). Performanţa celor doi este notabilă întrucât este pentru prima dată (şi singura până în prezent) când o melodie predominant instrumentală a câştigat acest concurs. Pentru a se încadra în regulile concursului muzical al Euroviziunii, un minimum de versuri, compuse de Petter Skavlan în limba norvegiană, au fost adăugate piesei, care fusese iniţial pur instrumentală. Cântăreaţa norvegiană Gunnhild Tvinnereim a interpretat melodia la concursul Euroviziunii fiind acompaniată de duo-ul muzical Secret Garden, al cărei membră nu este. Se poate adăuga că acelaşi Rolf Løvland fusese co-autor al melodiei "La det swinge" ("Să dansăm swing" în traducere aproximativă) cu care Norvegia a câştigat pentru prima dată Concursul Euroviziunii în 1985.
Ninge...
.." Vine -o pasare si coase ,
In fuioare de matase ,
Ale norilor atlase ...
Vine-o fata si descoase ,
Tot ce pasarea lucrase ,
Si cu genele-i lucioase ,
Ninge flori de nea frumoase ,
Si-apoi le preschimba in raze ,
Argintand carari si case ..."
~ Nichita Stanescu ~
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
Demostene Botez
Personalitatea anului 2012
Dramaturgul român, Ion Luca CARAGIALE, de la a cărui trecere în eternitate se vor împlini 100 de ani, a fost ales, personalitatea anului 2012.
Moftul Român!
"Într-o ţară tânără ca a noastră, intrată de curând în sistema constituţională şi în concertul marilor puteri, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenţii.
Nobila misiune el nu şi-a luat-o din interes, pentru că n-ar fi putut face ceva mai de seamă.
Nu pentru un mizerabil câştig el şi-a luat spinoasa carieră a luminării concetăţenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranităţii acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru fundamental.
Si în sfârşit şi mai presus de toate nu în necunoştinţă de cauză el se pronunţă categoric sus şi tare asupra atâtor şi tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanţiară, ştiinţifică, literară, artistică ş.cl., ş.,cl
Nu! Un dor nesecat pentru binele naţiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicităţii...
Afară de asta el ştie de toate fără să fi-nvăţat nimic şi are ferma convingere că pentru Rrromânia câtă vreme va fi rău nu va fi bine!Cu aşa brutari conştiinţioşi, desigur că opinia publică trebuie să fie destul de bine hrănită.
Şi iată dar ceea ce explică într-un mod neîndoios succesul Moftului român. De la apariţia lui, acest organ, care tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a întâmpinat, afară de mici excepţii, o unanimă aprobare. De ce?
Pentru că această modestă foiţă, având în vedere numărul îndestulător de brutării pentru hrana zilnică a inteligenţii române, a crezut de cuviinţă dintru început să s-apuce de franzelărie subţire, de unde (cum onor. public trebuie să se fi convins deja) îşi dă osteneala să scoaţă cât se poate mai bune gogoşi!"
Ion Luca Caragiale
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Nu mai esti visat si iubit...
nu înseamnă nimic în comparaţie cu ceea ce se află în noi."
Ralph Waldo Emerson
Iata un adevar!Dar cati il pun in practica? Stii? Cand te-am intalnit nu credeam ca tot ce-am gresit intr-o viata ma va durea atat de mult subit. Dar m-a durut. As fi vrut sa te intalnesc la 20 de ani. Atunci am fost imaculata, nepatata de vreo vina. Nu mai conteaza. Oricum nu te-a interesat persoana mea, si sigur nu te intereseaza framantarea mea continua din acesti ani, iata, in care eu chiar am vrut sa remediez atat cat se putea din ce-am gresit.Si am si reusit in parte, dar nu vei sti niciodata. Pur si simplu ...nu te intereseaza. Si eu inteleg. Tot ce nu inteleg e amintirea primei seri. Acei trandafiri daruiti. Incercarea de a te apropia, teama si fuga. Stii ca am pastrat trandafirii? Da. Nu m-am indurat sa-i arunc. Am intuit ca e tot ce pot pastra frumos de la tine. Doar ca in acesti doi ani, sincer, am sperat ca intr-o zi ne vom revedea, si-ti voi povesti toate astea. Acum nu mai sper. Ai avut grija sa reapari, dar doar pentru lovi cu brutalitate floarea iubirii din inima mea. Parca ai stiut ca doar asa, ea poate muri. Si a murit. Sper ca te simti bine acum. Nu mai esti visat si iubit. De o persoana care nici macar nu te interesa...
Supărări trecătoare şi tristeţi puţin or mai sta...
Mă privesc în clipe adânci,
Şi fierbinţi…de nedescris,
Ciudat…nu-i niciun abis,
Iar tu gând care-mi eşti,
Acum şi-n alte poveşti,
Spre noi împliniri mă arunci.
Şi fierbinţi…de nedescris,
Ciudat…nu-i niciun abis,
Iar tu gând care-mi eşti,
Acum şi-n alte poveşti,
Spre noi împliniri mă arunci.
A sosit toamna aşteptărilor,
Peste primăvara sufletului meu,
Anotimp dezlegat să fie acelaşi mereu.
Şi m-am trezit că-s femeia din vis
Cu speranţe pierdute etern,
În propriul meu paradis.
Cât de frumoasă îmi sunt când zâmbesc,
Şi ce forţă din taina serii simt în inima mea…
Supărări trecătoare şi tristeţi puţin or mai sta,
Sau deloc peste lacrimile chipului ce-mi zăresc,
Cu încrederea vieţii în păr îmi aşez,
Ultima floare de „ nu mă uita”.
Şi visez…
Peste primăvara sufletului meu,
Anotimp dezlegat să fie acelaşi mereu.
Şi m-am trezit că-s femeia din vis
Cu speranţe pierdute etern,
În propriul meu paradis.
Cât de frumoasă îmi sunt când zâmbesc,
Şi ce forţă din taina serii simt în inima mea…
Supărări trecătoare şi tristeţi puţin or mai sta,
Sau deloc peste lacrimile chipului ce-mi zăresc,
Cu încrederea vieţii în păr îmi aşez,
Ultima floare de „ nu mă uita”.
Şi visez…
M-am descoperit comoară în aurul trăirilor mele,
Şi-am strâns pumnii privind către colţul tău de cer,
Izvor nesecat de lacrimi- fericire abundă,
Pe obrajii mei scăldaţi de seninul iubirii tale.
Mă ridic puternică-n vântul dimineţii,
Ca să surâd, să trăiesc şi să sper.
Şi-am strâns pumnii privind către colţul tău de cer,
Izvor nesecat de lacrimi- fericire abundă,
Pe obrajii mei scăldaţi de seninul iubirii tale.
Mă ridic puternică-n vântul dimineţii,
Ca să surâd, să trăiesc şi să sper.
Da, SUNT FEMEIA DIN TAINICUL VIS,
În locul umbrei care-am crezut c-aş fi fost,
Nu mai am voie să plâng niciodată.
Nu mai am voie să pierd astrala-ţi iubire,
Mă caută un dor neîncetat în infinita-mi pornire.
În locul umbrei care-am crezut c-aş fi fost,
Nu mai am voie să plâng niciodată.
Nu mai am voie să pierd astrala-ţi iubire,
Mă caută un dor neîncetat în infinita-mi pornire.
Sunt puternică atunci când ştiu că-s sincer iubită.
Sunt cea care-m fost şi cum sunt şi acum.
Sunt plină de viaţa din vieţi ce mă caută,
Sunt evantai de frumos doar uşor aţipind,
Simt ochi neştiuţi cum mă cheamă clipind.
Sunt cea care-m fost şi cum sunt şi acum.
Sunt plină de viaţa din vieţi ce mă caută,
Sunt evantai de frumos doar uşor aţipind,
Simt ochi neştiuţi cum mă cheamă clipind.
Am trecut peste zidul încercărilor,
În arc peste timp,
M-am văzut cine sunt în oglinda din mine,
Şi m-am descoperit femeia-anotimp.
În arc peste timp,
M-am văzut cine sunt în oglinda din mine,
Şi m-am descoperit femeia-anotimp.
Păşesc pe urmele paşilor mei,
Ca muză- minune ce ştiu azi că sunt,
Şi mă întreb: cum pot fi iubită aşa?
Cum poţi dori doar o femeie din vis?
Cum poţi să-i rosteşti cuvinte de-amor,
Tărâm de speranţe până azi deseori interzis?
Ca muză- minune ce ştiu azi că sunt,
Şi mă întreb: cum pot fi iubită aşa?
Cum poţi dori doar o femeie din vis?
Cum poţi să-i rosteşti cuvinte de-amor,
Tărâm de speranţe până azi deseori interzis?
Dar nu pot să cred, întreb femeia din mine,
Şi-mi răspunde frumos, mă cunoaşte mai bine,
Că pe cerul existenţei mele mă caută un sărut,
Că în inima mea bate adevărata viaţă,
Că sunt în cuvinte doar o aparentă prefaţă,
Şi-n aşteptări de nesfârşire, cel mai frumos început.
Şi-mi răspunde frumos, mă cunoaşte mai bine,
Că pe cerul existenţei mele mă caută un sărut,
Că în inima mea bate adevărata viaţă,
Că sunt în cuvinte doar o aparentă prefaţă,
Şi-n aşteptări de nesfârşire, cel mai frumos început.
Da, mă repet, sunt femeia din vis,
Sunt de azi drept poruncă puterea din mine,
Sunt cea mai iubită şi asta ştiu bine,
Chiar v-aş putea spune de când şi de cine,
Şi-am să am zile de clipe-ferice pline,
Şi-am să zâmbesc când voi auzi cuvinte-ranchiună,
Şi-am să-nţeleg că sunt doar a mea,
De-acum şi cât voi exista.
Sunt de azi drept poruncă puterea din mine,
Sunt cea mai iubită şi asta ştiu bine,
Chiar v-aş putea spune de când şi de cine,
Şi-am să am zile de clipe-ferice pline,
Şi-am să zâmbesc când voi auzi cuvinte-ranchiună,
Şi-am să-nţeleg că sunt doar a mea,
De-acum şi cât voi exista.
Cine ştie s-asculte cum sunt şi ce pot,
Este aici, în a mea fiinţă.
Cine ştie să nu mă-ntrebe nimic,
Este al meu, cu suflet-dorinţă.
Cine ştie să caute ce vreau, ce doresc,
Am să-l întâmpin cu tot ce n-am fost.
Este aici, în a mea fiinţă.
Cine ştie să nu mă-ntrebe nimic,
Este al meu, cu suflet-dorinţă.
Cine ştie să caute ce vreau, ce doresc,
Am să-l întâmpin cu tot ce n-am fost.
Am să cred chiar de azi că sunt cea mai frumoasă,
Am să ştiu chiar de mâine că un gând e cu mine,
Am să aflu curând că-s infinită poveste,
Chiar din această clipă,
Mi-e împlinită orice dorinţă,
Şi-aşa îmi e bine.
Am să ştiu chiar de mâine că un gând e cu mine,
Am să aflu curând că-s infinită poveste,
Chiar din această clipă,
Mi-e împlinită orice dorinţă,
Şi-aşa îmi e bine.
Autor poem
Adrian Melicovici
Adrian Melicovici
Abonați-vă la:
Postări (Atom)