joi, 30 iunie 2011
Viata, dragostea, spiritul cresc numai in solul inimii.
(Osho, “Inteligenta. Reactioneaza creativ la prezent.”)
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.
Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.
Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.
Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.
("Cu tine" - de Adrian Paunescu)
Iubirea ne poarta departe...
Deasupra padurii de cocs,
Ne tine ca sfant si ca sfanta
Un vechi calendar ortodox.
Iubirea ne poarta departe
In mainile altor nuntasi,
Dar noi suntem viata din moarte,
Uitarii te las si ma lasi.
Sub noi e o negura deasa,
O negura deasa e-n noi,
Padurea ni-i pat si ni-i casa,
Padurea se imparte la doi.
Un freamat de cocs dinspre frunze,
Sub luna vom arde buimaci
Si toate iubirile-ascunse
Troznind vor iesi din copaci.
Misterele forestiere
Si noaptea de cocs absolut,
Luminii sa-i dea o putere
Cum inca noi doi n-am vazut.
Pastreaza-ne-n tine, padure,
Si-ti dam cheia tainelor mici,
Ca tainele mari sa se-ndure
De faptul ca suntem aici.
(Adrian Paunescu - Dor de padure)
miercuri, 29 iunie 2011
A fost atunci un mai...
Mergeam pe malul marii, cu ganduri asteptate,
Si valri reci si sumbre, acopereau priviri,
In unduiri senine si zambete uitate,
De nostalgia calda a candidei iubiri.
Si valri reci si sumbre, acopereau priviri,
In unduiri senine si zambete uitate,
De nostalgia calda a candidei iubiri.
Trceau ca doua umbre, idei apropiate,
Si singuri in tacerea lovita des de valuri,
Am intocmit destine, in zambete-ncercate,
Cu anii vechi si noi fasii de negre saluri.
Si singuri in tacerea lovita des de valuri,
Am intocmit destine, in zambete-ncercate,
Cu anii vechi si noi fasii de negre saluri.
A fost atunci un mai, cu zile insorite,
Vacanta fara ingeri, si zambete in stol,
Te-am intalnit acolo, in marea cu pepite,
Lasata-n asteptare si-n gandul din atol.
© Gheorghe PuzdreacVacanta fara ingeri, si zambete in stol,
Te-am intalnit acolo, in marea cu pepite,
Lasata-n asteptare si-n gandul din atol.
Iubirea mea inmugureste-n tine
Legati c-un fir de nimenea vazut,
Ce-am coborat odata dintre astri
Care ne-au zamislit si ne-au nascut...
Iubirea mea inmugureste-n tine
Iubirea ta nu-ncepe cu a mea
Si-n ochii tai oglinzi cu ape line
Ard ochii mei oglinzi de peruzea...
Dragostea noastra-e dincolo de vreme
Iar umbra -ncepe sa ni se confunde
Purtam pe frunte -n loc de diademe
Solare de lumini cu sfante nume....
Suntem doi gemeni pescarusi albastri,
Care-am venit purtati pe mari de gand,
Trecand prin vami de stele si de astri
IUBIREA s-o aducem pe Pamant……
Dar amintirea este inca vie ...
Seara, cand se iveste mandra luna
Si ploi de stele lumineaza a ta cununa
Iar razele iubirii se rasfrang asupra ta
Nu imi doresc decat sa fi a mea
Te port in mintea mea ca pe-o craiasa,
Tu, care-n nooti si zile-ai fost aleasa
Sa ma topesc in ochii tai frumosi de fata
Imaginea privirii tale ce ma-nbata
As vrea sa pot da timpul inapoi
Sa-ti mangai parul mladiat de ploi,
De ploi de stele stinse de demult
A soaptelor pe care le-am pierdut
Ce clipe minunate-am petrecut
Prima plimbare, prima atingere, primul sarut
Dar amintirea este inca vie
Si va domni in nemurire.
Si ploi de stele lumineaza a ta cununa
Iar razele iubirii se rasfrang asupra ta
Nu imi doresc decat sa fi a mea
Te port in mintea mea ca pe-o craiasa,
Tu, care-n nooti si zile-ai fost aleasa
Sa ma topesc in ochii tai frumosi de fata
Imaginea privirii tale ce ma-nbata
As vrea sa pot da timpul inapoi
Sa-ti mangai parul mladiat de ploi,
De ploi de stele stinse de demult
A soaptelor pe care le-am pierdut
Ce clipe minunate-am petrecut
Prima plimbare, prima atingere, primul sarut
Dar amintirea este inca vie
Si va domni in nemurire.
(Andreea)
marți, 28 iunie 2011
Dar sunt doar o picătură
Mult aş vrea să fiu un râu
Să curg lin spre prima vale,
Dar sunt doar un fir pustiu
Cu lacrimi pline de jale,
Aş vrea să fiu nor pufos
Prin furtuni să rătăcesc
Să-ţi ascult glasul duios,
Să-ţi șoptesc cât te iubesc,
Dar sunt doar o picătură
Prea mică şi neînsemnată,
Nu sunt doar o aventură,
Iubirea mi-este curată,
Chiar dacă din depărtare
Nu distingi așa ceva,
Tu ești raza mea de soare,
Și rămâi iubirea mea,
Peste nopți reci si furtuni,
Peste minute prea lungi,
Peste zile, săptămâni
Orice-ar fi n-ai să mă-alungi.
Te pierd astazi,ca sa te am maine din dor...
si in unica noapte,in brate-ti sa mor!!!
astept la nesfarsit o clipa de singuratate,doar noi...
se picura printre noi mereu,picaturi de ploi...
pot trai fara tine...
mi-ar fi intens de bine...
peste umarul meu sa privesc;si vei fi
ridicand un deget,si ma vei sfarsi!
o singura viata avem,si nu pot declina
mai am timp sa pot cauta...
dar tu???
nu-mi spune iarasi,nu!
imi va fi dor,imi va fi rece
iar timpul nu va vindeca ci doar va trece!!!"
O picătură de speranţă
"O picătură de speranţă şi totu-n jur a luminat
Iubirea noastră-adevărată din lacrimi iar a triumfat,
Sau soarele a renăscut-o, chiar nu mai ştiu nimic acum,
Raza iubirii m-a orbit, nu văd nimic din al meu drum
Mă-mbăt zilnic cu poezie, prin rime calde mă strecor,
Cuvântul tău îmi umple pana ce-a suferit atât de dor
Şi-o lacrimă de fericire se scurge pe obraz încet,
Doar un cuvânt rostit de tine, mă simt din nou la al tău piept.
Iubirea-n aer iar pluteşte, amurgul trist a încetat
Să mai înghită poezia, iar gândul aşternut curat,
Simplu, dar plin de sentiment mi-a dăruit din nou splendoare,
Aripi de dor nemărginit cu care voi zbura spre soare.
Pe culmea norilor de-acum voi regăsi iubirea clară
În ciuda viscolului ager, vom înflori ca-n primăvară."
Vrei sa fii raza de soare? Priveste spre cer!
Ma numesc UMBRA,nu stiu de ce mi-a fost dat acest nume.Mereu m-am intrebat,de ce sunt nevoita sa imit si sa iau diverse forme.Sunt doar o proiecie a luminii. Intr-o zi mi-am pus un ideal,vreau sa fiu permanent umbra cuiva deosebit.Si stii ce am hotarat?Sa fiu umbra ta!Inca de cand ai aparut pe acesta lume,eu am fost langa tine.Uneori eram asa de mica,alteori nici nu ma vedeam,cel ma tare ma bucuram cand ieseai afara,la lumina soarelui.Atunci puteam sa cresc,sa fiu mai mare decat tine…Ma bucuram cand te uitai la mine,si le ziceai prietenilor tai:,,Ce mare sunt!’‘
Ti-am urmarit viata pas cu pas pana in acest moment.Acum am hotarat sa ma fac descoperita,pentru ca astazi ai iesit la lumina.Te-ai uitat spre cer,si ai vazut soarele stralucind,si ai spus:,,Ce mare esti!” Pana acum ma priveai pe mine cu admiratie,ma urmareai clipa de clipa,si atunci cand iti era greu te uitai la mine,te uitai in jos.Dar astazi cand ai trecut prin incercarea vietii te-ai uitat in sus.Ma intrebam:,,Oare ce vede in sus?” Si atunci te-am auzit zicand:,,Vreau sa am lumina!”Si-am inteles ca de acum incolo,nu voi mai fi cea mai buna prietena a ta.Am inceput sa ma micsorez,facandu-ma aproape nevazuta…si mi-am dorit sa fiu si eu lumina.Am incercat din rasputeri sa umbresc lumina,ca sa ma aseman cu ea…faceam eforturi disperate,facusem din acesta telul vietii mele.Si atunci mi-am zis:,,Trebuie sa fiu lumina!Incercand zi de zi ca sa ma aseman cu lumina si uitandu-ma mereu in sus,m-am indragostit.Minune!Dintr-o umbra,poti deveni o raza de lumina;)Cum am reusit?M-am uitat mereu in sus,am vazut ca sunt mica,si mi-am dorit sa nu fiu proiectia altuia sau a unui obiect.De astazi sunt raza de soare ce iti lumineaza chipul dimineata,raza de soare care da stralucire unui zambet,raza de soare care atunci cand privesti spre cer iti reflecta pe chip speranta!
Vrei sa fii umbra?
Priveste spre pamant.
Vrei sa fii raza de soare?
Priveste spre cer.
luni, 27 iunie 2011
Si daca ...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Mihai Eminescu
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Mihai Eminescu
As vrea...
Aş vrea să nu mă uiţi nici dincolo de moarte,
Când nu voi fi cu tine să-ţi pară că vorbesc
Cu-acelaşi glas, iubito, puţin nepământesc,
Ca şi cum, lângă tine, aş lectura o carte.
Să te aşezi pe pat, uimită de-ntâmplare,
Cu febra amintirii prelinsă peste trup,
Iar eu voi vrea, din ceruri, să fug şi să mă rup
Pentru a fi, în tine, răspuns la întrebare.
Presimt că ai să plângi cu versuri, pentru mine,
Cuprinsă de iluzii ca de beţii adânci,
În alte lumi, iubito, am să trăiesc pe brânci,
Cerşind reînvierea şi viaţa lângă tine.
Aş vrea să nu mă cerţi – e marea mea dorinţă -
Fiindcă-am plecat departe şi înaintea ta,
Ştiu că îţi promisesem că amândoi vom sta
Şi-n viaţă şi în moarte, o singură fiinţă.
Să ştii că mi-ai fost mare, adeseori şi munte,
Ţi-am pus la rădăcină sămânţa mea de dor,
N-a fost nimic de-a gata, n-a fost întâmplător,
Şi te-am trăit prin zvâcnet în tâmplele cărunte.
Cristian Lisandru
Când nu voi fi cu tine să-ţi pară că vorbesc
Cu-acelaşi glas, iubito, puţin nepământesc,
Ca şi cum, lângă tine, aş lectura o carte.
Să te aşezi pe pat, uimită de-ntâmplare,
Cu febra amintirii prelinsă peste trup,
Iar eu voi vrea, din ceruri, să fug şi să mă rup
Pentru a fi, în tine, răspuns la întrebare.
Presimt că ai să plângi cu versuri, pentru mine,
Cuprinsă de iluzii ca de beţii adânci,
În alte lumi, iubito, am să trăiesc pe brânci,
Cerşind reînvierea şi viaţa lângă tine.
Aş vrea să nu mă cerţi – e marea mea dorinţă -
Fiindcă-am plecat departe şi înaintea ta,
Ştiu că îţi promisesem că amândoi vom sta
Şi-n viaţă şi în moarte, o singură fiinţă.
Să ştii că mi-ai fost mare, adeseori şi munte,
Ţi-am pus la rădăcină sămânţa mea de dor,
N-a fost nimic de-a gata, n-a fost întâmplător,
Şi te-am trăit prin zvâcnet în tâmplele cărunte.
Cristian Lisandru
Poate a ramas ceva in amintire
Ce repede uitam ca am trait
Ce repede trecem pe langa viata
Speranta iubirii e-un vis aiurit
Legat de naluca din ceata.
Ce repede trecem pe langa viata
Speranta iubirii e-un vis aiurit
Legat de naluca din ceata.
Ce repede trece vremea din urma
Un vis, parca totul e negru si scrum
Patrund adancimea in praful de turma
Si totul imi pare atat de nebun.
Un vis, parca totul e negru si scrum
Patrund adancimea in praful de turma
Si totul imi pare atat de nebun.
Pentru tine, viata inseamna uitare
Si liniste si inceput de lumina
Poate o singura raza de soare
Sa-ncerce a-ti face o viata de vina.
Si liniste si inceput de lumina
Poate o singura raza de soare
Sa-ncerce a-ti face o viata de vina.
Pote pentru tine totu-i trecut
Poate a ramas ceva in amintire
De unde sa aflu ca chipul meu slut
Cuprindea doar dezamagire.
Poate a ramas ceva in amintire
De unde sa aflu ca chipul meu slut
Cuprindea doar dezamagire.
De unde sa incep cu despartirea
Poate de la credinta ca a fost frumos
Pluteam pe ape repezi cu uimirea
Si-mi leganam iubirea pe un os.
Poate de la credinta ca a fost frumos
Pluteam pe ape repezi cu uimirea
Si-mi leganam iubirea pe un os.
Si te iubeam cu sufletul fierbinte
Si te simteam atata de aproape
Incat durerea nu putea sa-ncape
In rastignirea suflului ce minte.
© Gheorghe PuzdreacSi te simteam atata de aproape
Incat durerea nu putea sa-ncape
In rastignirea suflului ce minte.
Si m-am lovit de umbra tacerii
Subrezit de timpul ce-n urma nu priveste
Am adunat in inima, taceri si scancet moale
Si m-am lovit de umbra tacerii unui peste,
Ce ratacea prin noapte si se aprinse-n stele.
Am adunat in inima, taceri si scancet moale
Si m-am lovit de umbra tacerii unui peste,
Ce ratacea prin noapte si se aprinse-n stele.
Am tresarit la raza chemarii din strabuni,
Si m-am luptat cu mine, si am iesit batran,
Si viscolit de albul, comorii din furtuni,
Crezand in ochii nostrii si-n floarea de salcam.
Si m-am luptat cu mine, si am iesit batran,
Si viscolit de albul, comorii din furtuni,
Crezand in ochii nostrii si-n floarea de salcam.
Si fosnetul luminii pluteste catre mare
Pe drumul nemuririi cu maracini de sant,
Pandind garoafa vietii se-ndreapta catre zare,
C-un zambet cald si verde in zaua mea de lant.
© Gheorghe PuzdreacPe drumul nemuririi cu maracini de sant,
Pandind garoafa vietii se-ndreapta catre zare,
C-un zambet cald si verde in zaua mea de lant.
Sa nu te supar, stele reaprind,
Ne intristam la vorbe aruncate
Din cuget lacrimi se ascund pe drum
Si te astept frumoaso, ca un frate
Neandurand izvorul plin cu fum.
Din cuget lacrimi se ascund pe drum
Si te astept frumoaso, ca un frate
Neandurand izvorul plin cu fum.
Te joci cu fapta, ani-I lasi departe,
Si te prelingi ca apa in album,
Din care nimeni n-a avut o parte,
Ci doar sperante cu-n picior pe drum.
Si te prelingi ca apa in album,
Din care nimeni n-a avut o parte,
Ci doar sperante cu-n picior pe drum.
Vreau sa te strig, ecou cu vocea stinsa,
Privire mata flacara din raza,
Cu inima senina si invinsa,
In lacrimile florilor din vaza.
Privire mata flacara din raza,
Cu inima senina si invinsa,
In lacrimile florilor din vaza.
Indiferenta-calmul desteptarii,
La inceput himere si castele,
Urmind ca vara, faldurile zarii,
Sa reaprida cintecele mele.
La inceput himere si castele,
Urmind ca vara, faldurile zarii,
Sa reaprida cintecele mele.
Sa nu te supar, stele reaprind,
Si-n bolta nimeni nu cuprinde locul,
Din care cu un zambet ma desprind,
Incununind prin flacari mari sorocul.
Si-n bolta nimeni nu cuprinde locul,
Din care cu un zambet ma desprind,
Incununind prin flacari mari sorocul.
Ghe.Puzdreac
Pareri de rau...
"Trăim o bună parte din viaţă printre morţi.
Citim în cărţi poeme de-o mie de ani spuse
Şi muzici ascultăm, demult compuse,
Şi-n vis vorbim cu vechi prieteni morţi;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-şi capătă durată
Şi fiinţează-n noi prin nefiinţă.
- Şi ne-nşelăm cu strania credinţă
Că ispăşim cu mari păreri de rău
Greşelile de-odinioară,
Care pe alţii i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine şi ce-i rău
Şi când cu nepăsare şi-n neştire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veşnicie.
Şi doar numai părerea de rău mereu e vie
(Alexandru Philippide)
Citim în cărţi poeme de-o mie de ani spuse
Şi muzici ascultăm, demult compuse,
Şi-n vis vorbim cu vechi prieteni morţi;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-şi capătă durată
Şi fiinţează-n noi prin nefiinţă.
- Şi ne-nşelăm cu strania credinţă
Că ispăşim cu mari păreri de rău
Greşelile de-odinioară,
Care pe alţii i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine şi ce-i rău
Şi când cu nepăsare şi-n neştire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veşnicie.
Şi doar numai părerea de rău mereu e vie
(Alexandru Philippide)
Când ne-am zarit...
Când ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atât de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.
As fi vrut sa te pastrez în brate
asa cum tin trupul copilariei, în trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
("IMBRATISARE" de Nichita Stanescu)
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atât de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.
As fi vrut sa te pastrez în brate
asa cum tin trupul copilariei, în trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
("IMBRATISARE" de Nichita Stanescu)
vineri, 24 iunie 2011
Speranta...
Speranta ...
poate-o nemarginire...
pe care o ating cu varful palmei...
cand incerc sa ajung la capatul gandurilor tale...
Speranta...
eterna supravietuitoare
a tuturor dezastrelor existentiale...
leit motivul pentru un maine suportabil...
care isi cere tributul fara drept de apel...
calcand incaltata peste idealurile noastre...
Speranta...
cat de sublim razbate printre dorinte deja ucise...
cand noi ne mintim feciorelnic,
ridicand la rang de virtute,
un maine ipotetic, mai fericit decat azi...
Speranta...
Imensitatea dintre mine...si noi...
poate-o nemarginire...
pe care o ating cu varful palmei...
cand incerc sa ajung la capatul gandurilor tale...
Speranta...
eterna supravietuitoare
a tuturor dezastrelor existentiale...
leit motivul pentru un maine suportabil...
care isi cere tributul fara drept de apel...
calcand incaltata peste idealurile noastre...
Speranta...
cat de sublim razbate printre dorinte deja ucise...
cand noi ne mintim feciorelnic,
ridicand la rang de virtute,
un maine ipotetic, mai fericit decat azi...
Speranta...
Imensitatea dintre mine...si noi...
Speranta...
Nu va mai rămâne nici o clipă,
Nici un răgaz, răsuflu, ezitare,
umbra amintirii
Se va albi,
arborii se vor apleca
Sub genunchii de fier ai Neundelui,
Atunci,
Privirea va rupe Nepătrunsul,
Se va arunca ca o sfâșiere
Si vremea se va naste din nou:
Vlăstar al îmbrățișării noastre."
Dan Stoica
joi, 23 iunie 2011
Mai multe feluri in care iubim...
Iubirea si Fericirea in cadrul relatiilor de cuplu inseamna pentru fiecare altceva. De cele mai multe ori, aceste semnificatii nu au niciun fel de legatura cu adevarata Iubire, cu adevarata Fericire – ci se refera strict la motive exterioare care genereaza propriile interpretari si suprainvestiri …
Un material pe care vi-l recomand cu caldura, scris de Adrian Nuta.
Lectura placuta!
Răspunsul cel mai simplu ar fi că oamenii iubesc în multe feluri. Mai exact, fiecare în felul lui. Dar acesta este un răspuns care nu aduce nici un fel de cunoaștere. În ignoranța în care, personal, mă zbat (poate și tu) am nevoie de mai mult decât un răspuns poetic și în nici un caz de unul sceptic („Felurile de a iubi sunt în mod esențial neclasificabile”).
Gândește-te la nori. De câte feluri sunt norii? Dacă te uiți pe cer, în fiecare zi, vei găsi forme extrem de variate. Cu toate acestea, meteorologii au distins patru categorii de nori: cumulus, nimbus, cirus și stratus. Acestea se pot combina, generând forme mixte, precum cumulo-nimbus.
Cu ajutorul acestor categorii poți descrie cerul unei zile, indiferent de anotimp. Evident, doi nimbus nu sunt identici. Sunt, însă, suficient de asemănători pentru a fi incluși în aceeași clasa. În același fel operează acea parte a psihologiei numita „psihodiagnostic”, care caută profile-tip de personalitate.
Deși oamenii sunt unici, ei pot fi așezați sub mai multe “umbrele”, grație asemănărilor dintre ei.
Contururile pe care psihodiagnosticul clinic și meteorologia le trasează, în domeniile lor, le caut și eu, de ceva vreme, în domeniul iubirii. Iată ce am găsit: mi se pare că oamenii iubesc în doua mari feluri.
Am numit aceste feluri IUBIRE-RĂSPUNS, respectiv IUBIRE-DĂRUIRE și le voi analiza pe rând. Încep cu iubirea-răspuns, care e de departe cea mai răspândită modalitate de a iubi, pe această planetă.
1. IUBIREA-RĂSPUNS
Iubirea-răspuns este un amestec de iubire, așteptări și dorințe personale.
Într-un limbaj mai mistic, este o combinație de Sine (în sens transpersonal, nu freudian) și Eu.
Această iubire începe cu mine și apoi ajunge la tine. Iată cum: Mie îmi place foarte mult ciocolata. Tu îmi cumperi ciocolată, iar eu, ca răspuns, te iubesc. Observă tiparul (exemplul cu ciocolata se poate multiplica la nesfârșit): eu am nevoie/îmi dorese ceva, tu îmi oferi acel ceva. Abia după ce nevoia sau dorința mea a fost satisfăcută încep să te iubese. Eu te iubesc pentru că tu faci ceva pentru mine. Dacă nu faci, nu te iubesc.
Prin urmare, nu este o iubire liberă, ci condiționată. Eu nu te iubesc indiferent dacă tu faci sau nu ceva pentru mine. Nu, nu. Te iubesc, după ce primesc ceva de la tine, după ce ai venit în întâmpinarea unei nevoi personale.
Atenție, nu spun că acesta e un lucru bun sau rău. Deocamdată constat. Deși, fie vorba între noi, fiind vorba de iubire, sunt înclinat să cred că oricum e ceva minunat.
Iubirea-răspuns conține, în subtext, următorul mesaj: „Fă-mă să mă simt bine, fericit!”. Are o dominantă receptivă (mai întai primesc ceva de la tine) motiv pentru care, făcând legătura cu Principiile Arhetipale, o consider un aspect al Principiului Feminin.
Eu am nevoie să călătoresc în străinătate, să văd și să mă bucur de locuri frumoase. Dar tu nu călătorești cu mine. Ei bine, pe tine nu te iubesc. Dar pe tine (un altul), care ai o nevoie similară și care mă insoțești, pe tine te iubesc.
Am nevoie, când mă întorc seara, de la slujba, să găsesc mâncare gătită. Vreau ca tu să-mi faci de mâncare, tu îmi faci de mâncare, iar eu te iubesc. Dacă nu știi să gătești, dacă nu-ți place sau te-ai săturat să-mi faci de mâncare, avem probleme. Nu te mai iubesc.
Am nevoie să mă admiri, să-mi spui că sunt frumoasă, specială, deosebită. Tu mă apreciezi și eu te iubesc. Când imi arăți imperfecțiunile, defectele, viciile, iubirea mea pentru tine dispare.
Eu doresc să facem dragoste și tu ești disponibilă erotic. Ca răspuns, te iubesc. Însă nu te mai iubesc dacă ești obosită, dacă nu ai chef sau dacă, Doamne ferește, ești atrasă de altcineva.
După ce am eșuat, mă aștept să mă încurajezi, să-rni spui că ai încredere în mine și că data viitoare sigur voi reuși. Tu faci asta, iar eu te iubesc. Dacă tu nu te pricepi sau, din motivele tale, alegi să nu fii alături de mine, sunt frustrată și dezamăgită. Astăzi nu te mai iubesc!
În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele. Ele sunt pe primul loc. Ca recampensă pentru faptul că le satisfaci, eu te iubesc.
Iubirea mea nu pleacă de la mine spre tine pur și simplu. Ai vrea tu… Există condiții, exigențe, standarde.
Totuși tabloul nu este așa ideal cum îl zugrăvesc. Ai anumite așteptări la care, surpriză, partenerul nu raspunde. Ce se întâmplă atunci? Suferi.
Suferi pentru că nu-ți aranjează frumos hainele în șifonier, pentru că nu are un job mai bine plătit, suferi pentru că vorbește la telefon cu fostul ei iubit sau cu fosta lui prietenă, suferi pentru că uită să-ți aducă flori, suferi pentru că nu-i plac drumețiile lungi, suferi pentru că muncește până târziu, suferi pentru că nu are opțiuni politice ferme, suferi pentru atenția pe care o oferă fratelui sau surorii, suferi pentru că, nu-ți spune, cu lux de amănunte, cum se simte.
Și ce faci în acest caz? Da, asta faci. Încerci să îl schimbi. Să o modelezi. Să îi modifici comportamentele. Să îi refaci structura de personalitate.
Știi ce am învătat eu, până la acești aproape 40 de ani, spre care mă îndrept vertiginos? Că incercarea de a-l schimba pe celălalt este nu doar inutilă ci și, pentru cei care au simțul umorului, comica.
Este ca și cum pe tine te doare stomacul și te duci la doctor, rugându-l să prescrie o rețetă pentru vecinul tău. Draga mea/dragul meu, boala este a ta! Ca să te simți bine, nu altcineva trebuie să se schimbe.
Schimbă-te tu, dacă simți nevoia unei schimbări. Ciocnirea dintre așteptările tale și realitatea celuilalt este fatală. Este imposibil să nu fii frustrat. Însă celalălalt, așa cum este el, nu este responsabil pentru frustrarea ta.
Tu ești frustrat pentru că nu îți sunt împlinite așteptările. Așteptările sunt ale tale: tu ai o anumită imagine, imagine ce există exclusiv în capul tău, și în raport cu realitatea binențeles că pare necorespunzătoare, insuficientă, frustrantă, dureroasă.
Tu nu iubești pe cineva real, ești îndrăgostit de o imagine și de un set de idei.
Iubirea-răspuns, atunci când o poți privi în totalitate (simbolic – pe ambele fețe) conține și suferință. Când celălalt trebuie să fie într-un anumit fel pentru ca tu să fii satisfăcut, vei suferi în mod necesar dintr-un motiv foarte simplu: natura umană nu este fixă. Realitatea este, prin natura sa, vie, flexibilă, curgătoare.
Cum spunea Heraclit: nu te poți scălda de două ori în apele aceluiași râu. Cel care astăzi te mângâie cu duioșie mâine va fi un pic diferit: poate atingerea lui va fi un pic mai rece sau mai aspră, poate va fi sufocantă sau dominatoare, poate va fi mecanică, lipsită de vlagă.
Cea care astăzi te ascultă cu atenție mâine nu va mai fi interesată de aceeași poveste, poate va dori ca și tu să o asculți sau va fi pur și simplu ocupată cu altceva.
Și Buddha și psihanaliza aveau dreptate: dorința este suferință! Când împlinirea sau fericirea ta depind de altcineva, într-o anumită măsura, suferința este inevitabilă.
Când frustrarea atinge un anumit prag, pe care Eul nu-l poate tolera, iubirea-răspuns încetează.
Iubirea-răspuns este naturală, face parte din viață. Ea ne arată, sistematic și dureros, că nu am realizat unitatea. Eu nu sunt întreg dacă depind de tine.
Dacă fericirea mea e în mâinile tale, libertatea pe care o simt nu e decât o amăgire. Sunt încă legat de tine, am nevoie de tine pe diferite planuri, sufăr dacă lipsești din viața mea sau nu te armonizezi, cu dorințele mele.
Acesta e nivelul meu de evoluție. Până aici s-a dezvoltat viața în cazul meu.
2. IUBIREA-DARUIRE
În oglindă cu iubirea-răspuns, iubirea-dăruire este o iubire pură, necontaminată de așteptare și nevoi egocentrice. În același limbaj mistic, este Sinele sau, mai bine zis, o modalitate de manifestare a Sinelui (o altă modalitate este înțelepciunea).
Iubirea-răspuns începea cu mine. Iubirea dăruire, începe cu tine.
În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele, în iubirea-dăruire sunt focalizat pe nevoile tale. Este o iubire matură în cel mai înalt grad, deoarece se oferă fără a pune condiții, fară a se negocia, fără a cere ceva în schimb. Prin comparație, iubirea-reactivă are o notă infantilă.
Iubirea-dăruire conține mesajul: „Mă bucur să-ți ofer asta. Nu aștept nimic în schimb.”. Dominanta ei este emisivă (ea pleacă din mine, direct, fără ca tu să fi făcut ceva), de aceea o consider un aspect al Principiului Masculin.
Asta nu înseamnă că este practicată dominant de bărbați! Fac această precizare pentru cei care n-au citit capitolul despre principiile arhetipale sau l-au citit și n-au înțeles nimic (variantă puțin probabilă – am o părere foate bună des pre inteligența cititorilor mei).
Iubirea-dăruire seamănă cu actul de a avea grijă de o floare. Mă bucur să te îngrijesc pe tine, floare, dar nu-ți cer să înflorești pentru mine. Nici nu mă retrag din viața ta dacă nu înflorești sau dacă înflorești când sunt eu plecat în vacanță și de tine are grijă, temporar, altcineva.
Indiferent de ritmul creșterii tale, eu continui să am grijă de tine. Mă retrag atunci când și tu te retragi. Dacă ai vorbi și mi-ai cere să plec, pentru că dorești să fii ingrijită de altcineva, de asemenea m-aș retrage, întrucât nu vreau să am grijă de tine împotriva voinței tale.
Cum știu că te iubesc cu adevarat, cum îmi dau seama dacă iubirea mea este hrănitoare? Foarte simplu.
OBSERV DACĂ IUBIREA MEA TE AJUTĂ SĂ TE DEZVOLȚI!
În opinia mea, evoluția este criteriul iubirii: când te iubesc tu evoluezi. Hrănit/hrănită cu iubirea mea, tu crești, te dezvolți pe diferitele niveluri ale ființei tale. Aceste niveluri pot fi ierarhizate de la inferior la superior.
Tu ai nevoie de hrană fizică, de pildă lapte (dacă ești bebeluș). Eu iți ofer acest lapte (sunt mama ta). Tu sugi la sânul meu și crești. Eu nu-ți cer nimic în schimb, nici acum, nici peste 30 de ani, când vei fi o namilă de om, cu un portofel ticsit cu lei noi. Aceasta este iubirea-dăruire.
Sunt soțul tău. Îmi spui că ai întâlnit un bărbat care-ți împărtășește pasiunea pentru teatru, cu care poți discuta despre autori, scenarii, actori. Eu sunt o natură mai activă și nu pot sta 2-3 ore țintuit în fotoliu. Așa cum mă bucur pentru tine, nu te părăsesc pentru că mergi eu el la teatru, nici nu caut o altă femeie, în secret, ca să te pedepsesc. Continui să fac celelalte lucruri împreună cu tine, mai ales că acum ești mai relaxată.
Iubirea-dăruire are ca efect evoluția celei pe care o iubești. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuți, o stimulezi, o sprijini să devină o ființă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gandești și actionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi devenind mai sănătoasa, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înțeleaptă. Îi oferi ceea ce o face în mod real fericită.
Într-un registru mai ezoteric, o ajuți să manifeste principiul pe care îl conține și să integreze principiul polar opus, adica O AJUȚI SĂ SE APROPIE DE DUMNEZEU.
Acesta este cel mai minunat dar pe care i-l poți face. Este iubirea-dăruire în aspectul ei elevat, spiritual. Să răspunzi celor mai profunde nevoi (de tip spiritual), să-i facilitezi accesul la spiritualitate, s-o ajuți să-și ridice nivelul de conștiință, să o impulsionezi să vibreze pe frecvențe mai înalte.
Această iubire este mult mai mult decât atracția pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ți le inspiră cineva în compania căruia te simti bine. Este preocupare activă și efort pentru a-i sprijini creșterea spirituală, este intenție tradusă în fapt, este dorința de a vedea o altă ființa devenind liberă (sau mai liberă).
Într-un fel, iubirea-dăruire este și ea intricată cu o nevoie personală (ca și iubirea-răspuns), cu diferența că această nevoie este foarte pură. Eu, cel care iubesc, în evoluția mea, am nevoie să fac experiența dăruirii. Am nevoia să trăiesc experiența de a oferi cuiva ceva din energia mea, din timpul meu, din cunoașterea mea, fără să cer ceva în schimb.
Prin urmare, atunci când te iubesc gratuit, îmi ofer și mie șansa de a trăi o experiență cu totul nouă, anume dăruirea fără condiții. Acest „fără condiții” mă face să echivalez iubirea-dăruire cu iubirea-spirituală, deoarece acesta este felul în care îmi imaginez că Spiritul (Dumnezeu, Sinele) iubește tot ceea ce este viu.
Iubirea spirituală este un fel de a spune „Vreau să fii fericită”, dar nu în înțelesul obișnuit, psihologic, ci în cel spiritual: „Vreau să cunoști fericirea supremă, vreau să-l cunoști pe Dumnezeu, vreau să-ți revelezi Sinele“.
Ceea ce mă determină să mă comport așa este valoarea pe care o atribui spiritului tău, atenția pentru nevoile tale cele mai înalte, preocuparea pentru dorința ta ultimă, aceea care te eliberează de iluzia acestei lumi. Ceea ce eu sunt gata să-ți ofer se adresează Spiritului din tine. Nu se adresează corpului și nici minții.
În cazul iubirii-răspuns, oamenii care-și spun „Te iubesc” ajung sa-și spună „Nu-mi mai pasă de tine” sau chiar „Te urăsc”, atunci când intră din nou pe deficit, adică nu mai primesc ceea ce primeau. De la „Ești cel mai important pentru mine” se trece la „Altcineva este mai important” sau „Nu mai contezi”. De ce? Ce stă la baza acestei tranziții? Frustrarea! Eu aștept ceva de la tine, iar tu nu-mi dai.
Aceasta este iubirea-răspuns, amestecul subtil de afecțiune și așteptări.
Iubirea-dăruire este la polul opus. Este o iubire fără așteptări, euforică, pură, minunată. Este ca și cum ai fi Soarele, care te iubește chiar dacă tu nu-l placi.
Te întrebi, probabil, dacă a iubi în acest mod nu e cumva ceva nerealist, bălmojelile unui tip care nu mai face față caniculei și a început să vorbească în dodii. Doar ai și tu pasiuni, ai tot felul de dorințe și nevoi, prin ce miracol să le suporți și, mai mult decât atat, să participi la împlinirea nevoilor altuia?
Dacă nu ai trăit experiența unei astfel de iubiri (și nu ai trăit, altfel nu ai pune această întrebare legitimă), lasă-mă să-ți explic mecanismul. E simplu de tot. Pentru a iubi în acest fel trebuie să descoperi, înlăuntrul tău, sursa inepuizabilă de energie iubitoare. După ce ai localizat-o, nu-ți rămâne decât să te branșezi la ea.
„Te iubesc pentru ceea ce primesc de la tine” din iubirea condiționată se transformă în „Te iubesc pentru că sunt plin cu iubire”. Iubirea curge înăuntrul meu, mă umple și se revarsă, motiv pentru care îmi face bine să te iubesc și chiar îti sunt recunoscător dacă te lași iubită, pentru că mă scapi de ceea ce ar putea deveni o pacoste (inundații interioare).
Altfel spus, iubindu-te (sau iubindu-vă) îmi fac și mie un serviciu, am grijă de mine. E ca și cum, în casa mea, un robinet ar curge tot timpul. La început a fost bine, pentru că eram în criză de apa, însă după ce am umplut toate sticlele și bidoanele mi-am dat seama că am o problemă. Trebuie să le dau și vecinilor de pe stradă și mă bucur dacă acceptă, ce să le cer în schimb?
Cred că a evolua din punct de vedere spiritual înseamnă a deveni mai disponibil și mai apt în a sesiza nucleul spiritual din celălalt, a respecta și a asista această sămânță divină în procesul de creștere.
Este și ușor să iubești pe cineva pentru totdeauna, din clipa în care ai sesizat în el sau în ea Sinele: Sinele este ceva de o frumusețe irezistibilă, de care este imposibil să nu fii atras și pe care să o uiți. În el sau în ea este ceva ce-ți amintește de Dumnezeu, adică te leagă de o realitate sublimă.
Mă refer la Dumnezeu care este ca un copac din care tu ești o frunză. „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”, de asta iți amintești? Mă refer la Dumnezeu care este în mâinile tale atunci când le întinzi pentru a dărui, a mângâia, a ajuta.
Mă refer la Dumnezeu care face în fiecare zi Soarele să strălucească, aerul să circule și pâmântul să fie stabil, astfel încât să poți merge pe el. Și peste toate acestea, te trezește în fiecare dimineață, oferindu-ți o nouă șansă de a-l descoperi.
Acesta e Dumnezeul la care mă refer și despre care multă vreme nu am avut nici o idee, ocupat fiind cu reprezentările social autorizate.
Acest Dumnezeu este în mod natural Frumusețe, Iubire, Armonie, Conștiență și, cu siguranță, mult mai mult, doar că mintea, mea proastă nu-și poate reprezenta.
Relațiile de cuplu în care nu există această percepție, mai devreme sau mai târziu, se încheie (ele pot continua în plan exterior, social). Este ca și cum cei doi și-ar epuiza, încet-încet, rezervoarele, până când nu mai rămâne nimic. De ce?
Pentru că nu au fost conectați la Sursă, de unde și-ar fi putut reînnoi rezervoarele de apă. Goliți definitiv, vor pleca în căutarea altor persoane, de la care să se alimenteze. Această nouă relație va avea, inevitabil, același final, dacă nu descoperă izvorul divin din ei înșiși.
Iubirea care nu vine de sus (de dincolo de Sahasrara Chakra, pentru inițiați) nu poate dura. Ea încetează la un moment dat tot așa cum un automobil care a consumat benzina încetează a se mișca.
Sinele este iubire și a manifesta Sinele înseamnă a exprima iubirea de care ești capabil în acest moment, este ca o radiație a inimii în toate direcțiile!
Aceasta este iubirea: Iubirea nonposesivă și exuberantă!
autor: Adrian Nuță – „Despre Iubirea Nonposesivă și exuberantă”
Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.
Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.
poezie de Mihai Eminescu
miercuri, 22 iunie 2011
De ani te aştept...
Te iubesc cum iubeşte soarele luna
Ce-o urmează pe cer de veacuri.Întruna.
Ca râurile-nvolburate marea
Ca munţii crestele şi zarea.
Cum pământul secat iubeşte furtuna,
Aşa cum arcuşul îşi iubeşte struna.
Cum zorile-şi doresc dimineaţa,
Ca ploaia ce-şi adoră verdeaţa.
Te iubesc ca mama ce naşte copilul,
Ce cu sălbăticie la piept îşi strânge fiul.
Te iubesc ca lanurile vântul ce le-adie
Şi sărută tandru macii din câmpie.
Cum noul născut îşi caută sânul,
Şi omul bogat îşi iubeşte destinul.
Aşa cum avarul îşi iubeşte banii,
Aşa ca Domnul nostru,turma şi duşmanii,
Cum cerul iubeşte Pământul,aşa te iubesc!
De milenii,de ani te aştept! Te doresc!
Cum toamna-şi doreşte culori ruginii,
Tot aşa nesperat, îmi doresc ca să vii...
Ce-o urmează pe cer de veacuri.Întruna.
Ca râurile-nvolburate marea
Ca munţii crestele şi zarea.
Cum pământul secat iubeşte furtuna,
Aşa cum arcuşul îşi iubeşte struna.
Cum zorile-şi doresc dimineaţa,
Ca ploaia ce-şi adoră verdeaţa.
Te iubesc ca mama ce naşte copilul,
Ce cu sălbăticie la piept îşi strânge fiul.
Te iubesc ca lanurile vântul ce le-adie
Şi sărută tandru macii din câmpie.
Cum noul născut îşi caută sânul,
Şi omul bogat îşi iubeşte destinul.
Aşa cum avarul îşi iubeşte banii,
Aşa ca Domnul nostru,turma şi duşmanii,
Cum cerul iubeşte Pământul,aşa te iubesc!
De milenii,de ani te aştept! Te doresc!
Cum toamna-şi doreşte culori ruginii,
Tot aşa nesperat, îmi doresc ca să vii...
Inevitabil ,oamenii te dezamagesc.
"Inevitabil ,oamenii te dezamagesc. Si cat de mult ai incerca si tu... ii dezamagesti pe ei. Nu stiu ...nu e vorba de schimbarea standardului,de incalcarea promisiunilor...de "tre' sa fie ceva in apa"... Pur si simplu asteptam prea mult,sau asteptam altceva.ALTCEVA ce? Cand intri intr-o relatie ...nu conteaza de care, intri cu respect ,iubire,sinceritate... cu capul sus si cu inima plina de speranta pentru ca asa sunt inceputurile. Pline de speranta. Dupa aceea ,pe parcurs ...ceva se rupe,se frange,se pierde pe drum.Este inevitabil...Ne schimbam...imprejurarile se schimba...suntem afectati ... Oamenii din viata noastra si ei trec prin ale lor... De cele mai multe ori este nevoie doar de un gest,un fapt...o simpla intamplare ca totul sa fie pus sub semnul incertitudinii. Si de acolo pana la frantura reala si pana la dezamagire nu mai este decat un pas. Stii ...cand o piatra iti sare in parbriz in vreme ce conduci ca nebunul cu o suta pe ora?Iti face o gaura mica inconjurata de un paienjenis de fisuri fine. E de-ajuns un bumper ...sau o curba mai fortata si intreaga sandrama se duce naibii. Asa e si cu relatiile... Incerci sa le insailezi dar ata alba se vede de departe:)Incerci sa mai repari pe ici pe colo,sa peticesti sa cauterizezi... Dar de cele mai multe ori nu functioneaza.Si atunci cel mai cinstit este ca fiecare sa isi ia jucariile si sa se joace in propria-i ladita cu nisip. Suntem dezamagiti si dezamagim.E firesc, e uman si este inevitabil. Si este dureros.... Poate am fost dezamagita in viata...Cu siguranta am dezamagit.Cu siguranta am contribuit si eu la baza nefericirii cuiva. Cu ...sau fara voie.Oamenii se dezamagesc intre ei asa cum se iubesc asa cum se mint si asa cum isi incalca juramintele si promisiunile... Dezamagirea e ca o stare de veghe...vesnica stare de veghe la capataiul unei relatii subrede. Si totusi unii rezista eroic in relatii pline de indoiala...Nu numai ca intretin arderea dar si hranesc bestia.Si STIU exact ca sfarsitul este inevitabil,ca vasul o data spart nu mai tine apa cum o tinea odata. Dezamagirea unui partner de afaceri iti stirbeste increderea in tine ca specialist ,iti afecteaza relatiile profesionale cu ceilalti pentru ca ...exact ca in orice alta relatie, fiecare este indreptatit sa speculeze si sa plaseze adevarul undeva la mijloc. Dezamagirea in iubire iti cam taie cheful de iubit.Cel putin pentru o vreme...pana cand altcineva realizeaza ca fructul ramas necules poate fi ingrijit,ocrotit si gustat din nou ...iar."
WomanWithW
WomanWithW
Si lacrimile refuza sa-ti curga.
Doare atat de rau.
Ai impresia ca daca s-ar mai adauga un singur gram de durere te-ai dezintegra.Iti simti sufletul spart in mii de bucatele si simti ca nu te poti misca.Stai tintuit in pat ,privirea iti cauta ratacita in gol...tot ce credeai pana acum despre durere si dezamagire a fost depasit.
Iti simti tamplele pulsand de parca o inima nemiloasa vrea sa-ti explodeze in creier.Cutitul infipt adanc in rana se rasuceste usor manuit parca de o mana sadica.Pumnii iti sunt atat de strinsi ca-ti sinti unghiile infipte adanc in carne.Mintea refuza sa realizeze.
Si lacrimile refuza sa-ti curga.
O lacrima .
Macar o lacrima de ti-ar uda pupila zgariata de ultimile imagini.Iti simti gustul propriului sange...si-ti simti durerea usturatoare a buzelor muscate salbatec.
Doare.
Atat de rau
Si poate somnul adanc fara trezire ar fi suprema alinare.
Dar nu vrei sa dormi.
Nu vrei nici macar sa-ti atingi geana de geana pentru ca o arsura in plus ar fi prea mult.
Iti auzi urletul in interior...dar in afara, linistea te sfideaza.
Si continui sa strigi pana cand iti simti gatlejul rana vie si totusi ,nimeni nu te aude.
In jurul tau tacere absoluta.Ca-ntr-un sicriu de sticla...cand toti te cred mort si-si ling degetele murdare de ultima bucata de coliva...iar tu ...ingrozitor de viu ...vezi tot dar nu auzi nimic.Si racnetul ti se opreste in gat si te ineaca si te sufoca ...si simti ca nu mai ai putere....
Si atunci cedezi impotrivirii.
Pumnii ti se desclesteaza usor...un fel de calm vecin cu moartea te cuprinde ...ca un giulgi cald..corpul isi ridica propria greutate ...si cutitul isi opreste scrasnita-si rotire...simti o palma racoroasa atingandu-ti obrazul trudit...si suvoiul nestavilit al lacrimilor binefacatoare iti inunda fata.
Cazi intr-un somn greu ....si adanc fara vise... si ultimul gand inainte de a-ti lipi genele arzande este ca poate n-ai sa te mai trezesti niciodata.
Dar alta zi se naste...lumina cruda a diminetii isi ascute sulitele pe ochii tai si realitatea prezentului iti infinge un cui in creier.
Te ridici si stii ca trebuie sa mergi mai departe.
Ai supravietuit primei nopti.
Vei supravietui primei zile de dupa?
Nu stii ...
Dar o sa incerci.
Si te rogi la Dumnezeu sa ai puterea da a merge mai departe
Ai impresia ca daca s-ar mai adauga un singur gram de durere te-ai dezintegra.Iti simti sufletul spart in mii de bucatele si simti ca nu te poti misca.Stai tintuit in pat ,privirea iti cauta ratacita in gol...tot ce credeai pana acum despre durere si dezamagire a fost depasit.
Iti simti tamplele pulsand de parca o inima nemiloasa vrea sa-ti explodeze in creier.Cutitul infipt adanc in rana se rasuceste usor manuit parca de o mana sadica.Pumnii iti sunt atat de strinsi ca-ti sinti unghiile infipte adanc in carne.Mintea refuza sa realizeze.
Si lacrimile refuza sa-ti curga.
O lacrima .
Macar o lacrima de ti-ar uda pupila zgariata de ultimile imagini.Iti simti gustul propriului sange...si-ti simti durerea usturatoare a buzelor muscate salbatec.
Doare.
Atat de rau
Si poate somnul adanc fara trezire ar fi suprema alinare.
Dar nu vrei sa dormi.
Nu vrei nici macar sa-ti atingi geana de geana pentru ca o arsura in plus ar fi prea mult.
Iti auzi urletul in interior...dar in afara, linistea te sfideaza.
Si continui sa strigi pana cand iti simti gatlejul rana vie si totusi ,nimeni nu te aude.
In jurul tau tacere absoluta.Ca-ntr-un sicriu de sticla...cand toti te cred mort si-si ling degetele murdare de ultima bucata de coliva...iar tu ...ingrozitor de viu ...vezi tot dar nu auzi nimic.Si racnetul ti se opreste in gat si te ineaca si te sufoca ...si simti ca nu mai ai putere....
Si atunci cedezi impotrivirii.
Pumnii ti se desclesteaza usor...un fel de calm vecin cu moartea te cuprinde ...ca un giulgi cald..corpul isi ridica propria greutate ...si cutitul isi opreste scrasnita-si rotire...simti o palma racoroasa atingandu-ti obrazul trudit...si suvoiul nestavilit al lacrimilor binefacatoare iti inunda fata.
Cazi intr-un somn greu ....si adanc fara vise... si ultimul gand inainte de a-ti lipi genele arzande este ca poate n-ai sa te mai trezesti niciodata.
Dar alta zi se naste...lumina cruda a diminetii isi ascute sulitele pe ochii tai si realitatea prezentului iti infinge un cui in creier.
Te ridici si stii ca trebuie sa mergi mai departe.
Ai supravietuit primei nopti.
Vei supravietui primei zile de dupa?
Nu stii ...
Dar o sa incerci.
Si te rogi la Dumnezeu sa ai puterea da a merge mai departe
marți, 21 iunie 2011
Mi-ai lipsit prea mult...
Nu este prima dată când te rog să stai o clipă...nu mai mai mult, o clipă care pare o veşnicie, o eternitate de bucurie. Nu te grăbi înspre nici unde, rămâi cu mine la masa unde nu se vorbeşte ci doar se priveşte în ochi. Ţi-am spus de atâtea ori că nu-mi doresc decât să te privesc în ochii cei fermecători ce duc stelele la mine în suflet.
Vino, vreau sa vorbim un minut, te rog ia loc, vino sa ne spunem lucruri pe care dorim sa le auzim si care nu le-am spus de mult, vino ia loc la masa mea, e plina de ganduri frumoase si de flori ce pana mai ieri nu doreau sa rasara.
Vino, ia loc pe scaunul ce de mult te asteapta, nu-l lasa gol ca si sufletul meu, e locul tau, acolo ai stat intot deauna, nu lasa timpul să te ducă de la masa mea.
Stiu, ai dreptate, viata trece, dar iubirea revine, ea nu trece, nu curge ca apa, stiu toate trec dar nu ma tem, din iubire pentru tine, m-aşi opri, poate m-asi răzbuna, vino, ia loc sa te mai privesc macar o singura data, sunt gata sa renunt la toate pentru a sta la masa cu tine....
De ce taci, am cuvinte suficiente in buzunarele de la sacou ca sa-ti imprumut şi ţie, am destule fraze nespuse, şi gânduri ascune în buzunarul de la piept.
Vino, te rog, ia loc macar o clipă...mi-ai lipsist atât de mult încât şi stelele se miră ca încă nu am urcat acolo...vino, chiar dacă eşti atât de aproape de mine totuşi te chem, poate într-o zi vei veni cu aceleaşi doruri şi poate...da poate mă vei găsi la aceeaşi masă unde împărţeam reciproc cuvinte frumoase.
Nu mai sta vino, şezi, ia loc o clipă...ştiu eşti aici şi nu o să te mai pierd niciodată....mi-ai lipsit prea mult ca să nu mă bucur că eşti.
Cand e cerul plin de stele...
Oh, cat as sta sa te privesc!
sa-ti mangai tamplele, rotund,
Cuvinte dulci sa iti soptesc
Sa beau licoarea pan' la fund.
Sa simt suflarea-n parul meu,
Soptindu-mi cand si cand
Te voi iubi de-acum mereu,
Cu glasul tau cel bland... .
Sa te simt si sa te-ador,
Nu m-as satura vreodata,
Sa-ti sarut fiecare por,
De mireasma-ti imbatata.
Sa-nchid ochii si sa simt,
Degetele pe-a mea piele,
Sa ma mangai, sa te-alint,
cand e cerul plin de stele.
Istoviti sa adormim
In cearceafuri moi
Si in vis sa ne iubim,
Pe toti norii de sub noi... . "
Ploaia de vara...
Ploua . Inspir adanc , pana in plamanii insetati , mirosul de pamant ud . Privesc lumea de la inaltime . Parcul e mai viu dupa ploaie . Cerul incepe sa se insenineze desi mai sunt cativa nori razleti care-i tulbura seninul . Un barbat si o femeie merg pe cararea care da spre strada . Ea , cu o umbrela desfacuta , el tinand in mana una nedesfacuta . Merg alaturi , unul langa celalalt . El , usor protector cu ea . Fara sa o sufoce . Traverseaza strada. Ii pierd din vedere… Imi spun in minte : “Ce frumos trebuie sa fie…”
E o ploaie de vara . Sunt oameni pe strada carora nu prea le pasa de ploaie . Unii au pungi pe cap . Altii pasesc mai grabiti decat de obicei. Si mai sunt cei carora nu le pasa absolut deloc … Le e cam acelasi lucru daca vor ajunge acasa uzi sau ba…
Tu oare ce faci acum ? Oare ti-e dor de mine ? Te mai gandesti la mine ? Caietul imi e acoperit de stropi mici de ploaie . Zambesc amar….
Pe strada trece o femeie care-mi atrage atentia . Poarta o bluza alba cu dungi orizontale . Imi pare ca e trista . E singura…
Privesc ploaia cum atinge pamantul…Ador verdele copacilor de dupa ploaie !
E o ploaie de vara . Sunt oameni pe strada carora nu prea le pasa de ploaie . Unii au pungi pe cap . Altii pasesc mai grabiti decat de obicei. Si mai sunt cei carora nu le pasa absolut deloc … Le e cam acelasi lucru daca vor ajunge acasa uzi sau ba…
Tu oare ce faci acum ? Oare ti-e dor de mine ? Te mai gandesti la mine ? Caietul imi e acoperit de stropi mici de ploaie . Zambesc amar….
Pe strada trece o femeie care-mi atrage atentia . Poarta o bluza alba cu dungi orizontale . Imi pare ca e trista . E singura…
Privesc ploaia cum atinge pamantul…Ador verdele copacilor de dupa ploaie !
sâmbătă, 18 iunie 2011
joi, 16 iunie 2011
Te-ai dus... cand as fi vrut sa stai...
"Si n-a contat ca m-ai iubit
Si nici vreun fel de juramant
Si nici ce tare m-ai ranit -
Ai vrut doar ultimul cuvant.
Ai ras cand am crezut ca plangi,
Te-ai dus,, cand as fi vrut sa stai,
Si ai privit cu ochi natangi
Luand, cand as fi vrut sa dai.
Mi-ai spus, cand trebuia sa taci
M-ai strans in loc sa ma slabesti,
Ai stat cand trebuia sa faci,
Visand, in loc sa te trezesti/
M-ai ostenit cand slab am fost,
M-ai intrebat cand n-am stiut,
Platind averi cand n-aveau cost,
Nimic din toate cate-am vrut.
Si-acum te-ntorci, in loc sa pleci,
In loc sa uit, ma rascolesti,
Te-opresti cand mi-as dori sa treci
Dar uit de toate cand zambesti."
Publicat de eugen la 01:30 0 comentarii
Priveste-ma in ochi - Sorin Poclitaru
"Priveste-ma in ochi si du-te apoi,
Dar spune-mi ca tu nu ai nici o vina
C-ai rupt intregul numelui de doi
In doua - un strain si o straina.
C-ai impartit privirea in bucati
Spre rasarit, spre nord, si spre niciunde,
C-ai spus adio unei jumatati
Ce plansul n-a stiut a si-l ascunde.
Priveste-ma in ochi si mai ramai,
Sa-ti spun ca nu imi place jumatatea
Ce-ai rupt-o din intregul cel dintai
Ramai cu mine. Viata-mi fii sau moartea."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)