sâmbătă, 11 decembrie 2010

Amintirile fetitei..ce..si-a dorit asa de mult...candva..doar..un pegas...

Si e sambata....aceeasi sambata pe care o asteptam..cu luni in urma.Cat de diferita insa.....In februarie tot intr-o sambata m-am lasat convinsa de fiica mea sa incerc sa cunosc..mai multi oamani,sa incerc sa-mi fac un prieten..de ce nu...poate un nou tovaras de viata.Si...complet neancrezatoare in aceasta retea am intrat pe acel site..pe care azi noapte m-am decis sa-l parasesc pentru totdeauna.A fost greu...M-am imprietenit acolo cu o doamna...care chiar mi-a atins sufletul.Cu care am comunicat mult despre suflet,despre iubire dar si despre necazuri.Fiecare zi era un schimb frumos de versuri,proza sau..mesaje...Imi vor lipsi..si ea si..un alt profil..al Enigmei.Versurile Logicei si ale Enigmei..sunt pe blogul meu...cred din sept incoace.Perioada care a fost si este inca mai grea pt mine.Ocupata fiind sa-mi caut un servici,am scris mai putin, dar zilnic citeam ce scriau ele si tot ce am considerat frumos la ele, am adus aici pe blog.Azi...mi-am reaminintit sambata din februarie.Noua fiind pe acel site n-am stat mult.A doua zi insa...pe sapte febr...mi-a atras atentia un profil,o fotografie...mult de tot.Exact pt ca eram aproape sigura ca nu am nici cea mai mica sansa ca acea persoana sa-si opreasca atentia asupra mea,i-am trimis un mesaj..afirmativ...doar...format din trei cuvinte...simple observatii in care-mi exprimam parerea despre el ca om.Am adormit visand la el...si chiar crezand ca nu voi primi niciodata un raspuns.Dar,a doua zi deschizand casuta de mesaje..mi-a stat nima vazand ca mi-a raspuns...si ochii lui mi s-a parut ca erau plini de lumina,contineau un zambet jucaus...fata aceeasi de fapt...mie mi se parea ca e reala si ca-mi vorbeste.I-am raspuns la mesaj...si in acea seara am vorbit ...ore....si...am aflat astfel ca Dumnezeu a creat aceasta apropiere..exact de ziua lui de nastere....Frumos!....Nespus de frumos..pot afirma si acum...cand totul a devenit..doar amintire...Tot azi noapte, intr-o alta zi importanta pentru el...cu siguranta mult mai importanta decat propria-i zi de nastere...mi-am luat ramas bun de la acel chip...pentru totdeauna.E greu sa spui adio...uneori imposibil....Dar si mai greu e sa simti insemnatatea acestiu cuvant.Sa constientizezi greutatea semnificatiei.Sa poti crede ca nu vei mai revedea niciodata un om care...desi n-a fost decat cateva minunte in fata ta...a existat in fiece secunda in gandul tau,in inima ta luni...Pe care il asteptai sa apara desi stiai ca nu va apare.Pe care il iubeai nu pentru ca vroiai.Ci doar pentru ca asa simteai.E ca si cum ai incerca sa pui frana la o masina...si constati...in mers fiind ...ca nu reusesti.E putin dura comparatia..dar asa e.Eram constienta si speriata in acelasi timp.Ma intrebam cand ma voi putea opri...ma rugam sa nu mai simt nimic,sa nu mai vreau nimic,sa nu mai astept nimic...Imi doream liniste sufleteasca..Acea liniste in care...poate nu simti ca existi...dar...in care cuvantul "dor"...nu mai exista.Nu si in viata ta.Sa ranesti este foarte usor, dar sa ierti pe cel care te-a ranit spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta.....
Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata.
Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau viata lor a fost o iluzie.....
De ce doare dragostea? Pentru ca tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare. Intram zilnic pe acel site...si in mod inconstient vizualizam profilele ce mi-au facut vizite cu o zi in urma.Azi noapte am realizat...ca de fapt il cautam pe al lui....si..niciodat...nu l-am mai regasit..acolo...aproape de mine.Am realizat ca trebuie sa renunt si la acest site..in care am cunoscut...mai multe feluri de oameni...mai mult sau mai putin bine intentionati. diferiti..si buni si rai...oameni intr-un cuvant.Nu cred ca acolo voi gasi...ceva ce chiar nu stiu daca imi doresc sau mi-am mai dorit vreodata.Cred ca viata mea...eu...e putin diferita de a marei majoritati a oamenilor.Am ramas aceeasi fetita visatoare,care privind cu lacrimi in ochi,pe obraji chiar, acel pegas in vitrina,constientiza ca din cauza banilor nu si-l va putea avea acasa...la cativa anisori.Dar a continuat sa viseze la el ani intregi...pana a crescut si avand bani.. l-ar fi putut in sfarsit duce acasa.Era prea mare insa atunci...Avea bani...dar nu mai putea merge cu un..pegas...Cu toate astea...l-a iubit ...ani...a visat..ani la cat de fericita ar fi fost...cu el...aproape...  

Si acum...luni...zile si nopti de-a randul...am privit cu ochii mintii un chip drag...intelegeam perfect cum stau lucrurile..dar speram..imi doream de fapt...vroiam sa cred ca o minune poate schimba mersul lucrurilor.Ca o voce sau cateva cuvinte...imi va aduce ce astept.Nu imi impuneam aceste lucruri.Exista in inima mea...acel sentiment unic..pe care-l avem cand il avem...nu voi sti niciodata de ce.Apare cand nu stim...si traieste in inimile unora dintre noi...pana la moarte.A uitat cineva vreodata prima iubire?Nu prea cred.Dar...unora dintre noi se pare ne e scris sa retraim acest sentiment...si...asa cu n-am uitat nimic din ce a fost..la ...nu stiu...douazeci de ani...nu vom uita nici ce ne-a daruit Dumnezeu...ani mai tarziu...Scriu azi...fiindca e sambata.Pentru ca luni de zile..sambata seara...scriam aici...vorbeam uneori si cu acel chip...adormem gandindu-ma daca el va citi vreodat ce scriu,intrebandu-ma daca vrea sa stie ce simt...ce scriu...cum o duc...constienti amandoi de ireversibilitatea drumurilor noastre....   Voi continua activitatea pe acest blog...mi-a devenit drag....E martorul..trairilor mele...a devenit...refugiul meu.Cand fiecare isi vede linistit de viata lui...incerc sa fac acelasi lucru...incerc sa renunt la intrebarea..."de ce"....si le spun lacrimilor ce cad acum pe obraji...sa curga daca asa vor...dar sa inteleaga..si ele...ca nimeni nu le vede...ca pe nimeni nu intereseaza ca ele si-au facut aparitia...ca durerea noastra e uneori doar a noastra...si ca lucrurile se intampla doar cum trebuie sa se intample..nu cum am vrea noi..si cand am vrea noi....Va doresc un sfarsit de saptamana frumos,linistit,sa va bucurati de iubirile voastre...si...sa nu-i uitati pe cei ce va iubesc.Ei exista..undeva...iubiti-i si voi...atat cat puteti....Plecarea lor e posibil sa va doara intr-o zi...Iar de nu va iubeste nimeni...iubiti-l pe Dumnezeu.El sigur va iubeste,va ocroteste,si sigur nu va va lasa cand va e greu...extrem de greu.Va pup

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu