Cândva arborii aveau ochi,
Pot sa jur,
Stiu sigur
Ca vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc ca ma mirau
Ciudatele aripi ale pasarilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar daca pasarile banuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i vad
Pentru ca arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe radacini
În pamânt,
Sau poate,
Cine stie,
Mi s-a parut numai mie
Si arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Ma urmaresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când fosnesc si clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine sa strig -
Ce-ati vazut?...
(Ana Blandiana)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu