sâmbătă, 26 martie 2011
A iubi-de ce ti-e teama?
A cunoaste. A iubi.
Inca-odata, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.
Inca-odata, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce-nseamna?
A iubi – de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce-nseamna?
A iubi – de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine reincarnate.
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine reincarnate.
Inc-odata, iar si iara
a iubi e primavara.
a iubi e primavara.
(LUCIAN BLAGA)
Pur si simplu,iubeste!
Daca viata ti-a daruit un vis, atunci ... viseaza-l ! Daca viata ti-a daruit o speranta, atunci... spera !Daca viata iti va darui o dragoste adevarata, nu pierde timpul, nici visand, nici sperand... pur si simplu, iubeste !
vineri, 25 martie 2011
Deseara ce vei spune?
Deseara ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nviorara iar?
-Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupu-i ca plasma îngereasca;
Privirea ei ne-mbraca în luminos vesmânt.
Oricând, în toiul noptii si în singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacara danseaza
Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si Îngerul de paza."
(Charles Baudelaire)
Cu tine-as vrea s-adorm in fiecare noapte...
De cand te-am vazut am stiut
Ca vei fi cu mine
Langa tine vreau sa raman
Sa-mi fii mereu aproape
Cu tine vreau sa visez in fiecare noapte.
Imi place sa cred ca si tu
Te gandesti la mine
Imi place s-aud cand imi spui
Ca ti-e dor de mine
Fara tine nu vreau, nu pot
Sa merg mai departe
Cu tine as vrea s-adorm in fiecare noapte.
Numai tu imi esti aproape
Nu te pot uita
Imi lipsesti cand esti departe
Esti in mintea mea
Dac-ai sti ca fara tine
Nu mai stiu ce-i rau sau bine
Nu-nteleg ce e cu mine
Cred ca m-ai vrajit.
Numai tu imi dai puterea
De-a ma regasi
Numai tu stii ce-i cu mine
In noptile tarzii
Si doar tu imi esti aproape
Zi de zi, noapte de noapte
Pentru tine eu as face
Tot ce ti-ai dori.
Nu vreau sa mai pleci nicicand
Te vreau doar pentru mine
Te simt chiar in sufletul meu
Si mi-e tare bine
Fara tine nu vreau, nu pot
Sa merg mai departe
Cu tine as vrea s-adorm in fiecare noapte.
Si incerc sa te-ncalzesc cu...dorinte!
Iesind din sanctuarul timpului ce inseteaza noaptea
Hranindu-ma cu nectarul florilor ce tradeaza realitatea
Prin splendoarea lor inaltandu-si corola nimicind.
Stateam sub cerul inorat,ca o mare in aburi parand
Si cugetarile lespezi erau, pe care le calcam stingher
Tremuram stand pe o banca uitata undeva in ger
Gandindu-ma vag la povestile sfarsite curand.
Este atat de frig si incerc sa te incalzesc cu dorinte
Aprise de inocenta sentimentelor ce alearga in suflet
Inghetand fiinta lui demonica surprinsa de-un zambet
Ascuns printre picaturi de ploaie asteptand noi sentinte.
Se aduna norii in paharul vietii certandu-se goi
Si vorbele se pare ca sunt zaruri aruncate in goliciune
Pe chipul lui imbatranit se zresc inca umede urme
In frunze cautand odihna sau in petalele moi.
Uneori ploua in lumea ta albastra cu patimi si fiori…
Ascult ultima inganare a timpulu ce hraneste noaptea
Satirizand rebel povestea celor ce-si pierd libertatea
De a privi in lumea cerului, deopotriva nepartinitori.
(Parvan Andrei)
Dar nu gasesc curajul sa pot zbura spre tine...
Dar nu gasesc curajul sa pot zbura catre tine
Atatea lumini diforme inunda fagasele pline
Strapunse de soare in apus precum un cutit.
Mi-e atat de sete,dar peste tot in jurul meu e scrum
Si stelele se pare ca-s scanteietoare pietre ale taceri
Beau lacrimile-mi reci si amare forme ale durerii
Stand pe aceeasi stanca undeva in mijloc de drum.
Pe fruntea-mi inghetata o mana simt cum trece
Si tamplele-mi zvacnesc de durere incalzite
Ma prabusesc in abis dincolo de umbrele fericite
In lumea-ntunecata, ascuns sub huma rece.
Pecetea inaltelor porti e rupta si cineva a intrat,
Fagase de lumina pustiind fara lacrimi si mila
Lasand in urma-i rece o lume insetata, ostila
Secat de puteri privesc cenusa in care am calcat.
Mi-e atat de sete, dar peste tot in jurul meu e scrum
Am cautat in cenusa doua aripi si le-am gasit,
Strapunse de soare in apus precum un cutit,
Stand pe aceeasi stanca, undeva la capat de drum.
(Parvan Andrei)
joi, 24 martie 2011
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie!
Zilele astea , mi-am reamintit o poveste, pe care astazi m-am gandit sa... o impartasesc..
Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava.. in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna? Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?! nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie !"
(Poveste adevarata,scrisa de Irina)
Din tren,in zori,vad cerul ca o apa...
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalti la luminisuri dau sa-ncapa:
Iscoade sunt si zarile patrund.
Spre rasarit ard coifuri parca-n para,
Cu jar de aur suliti se aprind;
De-acuma gloata umbrei o sa piara.
Arcasii tainici arcurile-si prind.
Dar meri, si peri, si pruni de pe coline
Raspund si ei, tragand cu praf de flori,
Si-n bazait de gloante de albine,
Desfasura un lant de tragatori.
Podgoria-i toata nouri de srapnele
Incremenite-n aer de Prier.
De raze fugarite randunele
In escadrile razletite pier.
E soarele biruitor. Ciresii
Au ridicat, invinsi, steag alb in vant.
Livezile isi numara plaiesii.
Un cuc dicteaza pacea pe pamant...
Lumina pretutindeni! Primavara
Si verde proaspat ca un suflet nou,
Si mieii albi ca merii albi din tara,
Si pace-n ganduri vechi si-n graul nou.
Si sus, pe zarea vremii, ca o dunga
De mari albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiti, pe cand se-alunga
Si tren, si primaveri, si viata mea.
Autor: Ion Pillat
Si eu numai pentru ea traiesc...
parul ei negru este suparat
mina ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.
Eu ma inec in lumine
si scrisnesc in crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine ma infatiseaza pe cind
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
in lumea fioroasa
de sub ceresc.
Autor: Nichita Stanescu
miercuri, 23 martie 2011
Enigma - Goodbye Milky Way
Goodbye Milky Way
Shall I go?
Shall I stay?
107 light years away, many times, so many doubts…
but no reason to talk about…
“mission is over, mission is done,
I’ll miss you children of the sun
but it’s time to go away, Goodbye, Goodbye Milky way!”
for a better world without hate, from your heart believe in fate
only visions and the mind will guide you to the light.
“mission is over, mission is done,
I’ll miss you children of the sun
now it’s time to go and say, Goodbye, Goodbye Milky way!”
mission is over, mission is done,
I’ll miss you children of the sun
I’ll get born this one day,
I say Goodbye, Goodbye Milky way!”
in 5 billion years
Andromeda galaxy will collide with our Milky way,
a new gigantic cosmic world will be born…
Traiesc mai mult cu roua campiilor...
Nici gândurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, că sunt ieşit din minte
Ci numai mie-mi pare mereu că sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viaţa şi moartea în cuvinte.
Ard în lumina zilei de parcă uit că n-am
Decât un drum prin iarbă, un singur drum şi-o poartă
Prin care voi pătrunde, ca luna-ncet prin geam,
Sau liniştea din sălcii rotind în Marea Moartă.
Mă bucur când mai trece un an şi-un anotimp,
Când prin oglinzi străine îmi rătăceşte chipul,
Şi iar mi-aduce vremea acelaşi dor să-mi schimb
Inelul meu cu-al mării ce l-a-ngropat nisipul.
Trăiesc mai mult cu roua câmpiilor, mai mult
Ca pasărea pădurii şi poate că mi-e bine:
Văd ridicată steaua de-al cărei semn ascult,
Văd risipită ora de plumb din care vine.
De-acum e dimineaţă pe cer ca un surâs
Pe faţa răvăşită. De-acum e aurora?...
Stau şi-mi gravez în suflet ca-ntr-un mărgean deschis,
Cu litere tăcute, speranţa tuturora.
A.E.Baconsky
Din volumul "Fluxul memoriei" 1967
Vezi tu...
Vezi tu, exista un loc in mine unde focul mangaierilor tale inca mai arde, gustul saruturilor tale inca persista si ecoul soaptelor tale inca mai vibreaza. Este locul în care o parte din tine va fi pentru totdeauna o parte din mine
Ruga tacuta
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.
A.E.Baconsky
marți, 22 martie 2011
Cantec fara cuvinte...
Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topeşte în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.
Se topeşte în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.
Priveşti vulturii care zboară
În cercuri largi peste munţi
Şi simţi cum toate alunecă
Din inima ta şi dispar.
În cercuri largi peste munţi
Şi simţi cum toate alunecă
Din inima ta şi dispar.
Dar iată vine iarna şi din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Şi toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinţă-n jurul tău şi murmură.
Zăpada reapare peste câmpuri
Şi toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinţă-n jurul tău şi murmură.
Şi ca fluxul pe plajele galbene
Îţi creşte-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ţi pleci fruntea pe umărul lui.
Îţi creşte-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ţi pleci fruntea pe umărul lui.
A.E.Baconsky
Privesc pierdut in zare...
Ce-alungă acalmia din zilele banale
Şi sterge reflectări ce mă închid în lanţuri
Şi sperie tăcerea din gânduri triviale
Şi când vreo picătură şuvoaie face-n mine
Şi-mi împregnează mintea cu chipul tău de soare
Încep să uit de toate şi vreau să fiu cu tine
Şi te gândesc păşind prin picături de ploaie
Şi stau din nou nostalgic şi meditez la ape
Şi la stropirea blândă ce-mi umple inima
Şi cugetez la viaţă, ce bună-ar fi cu tine
Dacă mi-ai fi în braţe şi să te ştiu a mea
Iar când deplâng distanţa şi depărtarea asta
Ce vrea să ne separe, s-omoare dragostea
Te recompun din ape, din picături de ploaie
Să fii mereu cu mine etern în viaţa mea.
Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine. Poate un gol, poate pasari sau vant.
Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugara,
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.
Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.
Ar fi fost sa te uit ori sa-mi spun
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.
Dar vara de cate ori trece si tremura-n zare
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.
A.E.Baconsky
Numai tacand...
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.
A.E.Baconsky
Tu care-ai fost...
Tu, care-ai fost odată, tu, care eşti tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.
A.E.Baconsky
Daca-ai sti...
Zi de zi cand tu apari in calea mea.
Daca ai stii cum m-am simtit de fericit
Cand mi-ai zambit, nu pot uita.
Daca ai stii ca exista
Cineva ce te iubeste pe-ascuns
N-ai mai fi atat de trista
Tot ce-ai suferit iti va fi de-ajuns.
Daca ai stii despre mine
Tot ce simt pentru tine
Daca ai stii ce-i iubirea
Poate ai gasi fericirea.
Daca ai stii...
Daca ai stii ce bine-mi merge
Daca imi iesi in drum
Imi stergi orice necaz.
Daca ai stii ce indragostit sunt
Azi mai mult ca ieri
Maine mai mult ca azi.
Daca ai stii ca in lume
Cineva in noapte te va visa
Ai simti, poate, cum e
Sa fii tu iubita de-altcïneva.
duminică, 20 martie 2011
Citatul zilei 20.03.2011
"Cine fuge de suferinta, matematic rateaza fericirea"
(Alexandru Paleologu)
Din dragoste-au ramas doar cuvintele...
Din nuante am gasit umbrele
Din intuneric am intalnit cosmarul
Din pasiune am descoperit romantismul
Din sentimente am descoperit iubirea
Din temperament am reusit performanta
Din vorbire am reusit sa cuceresc
Din cuvinte am reusit sa distrug
Din cuvinte am reusit sa iubesc
Din cuvinte am fost iubita
Din tandrete am gasit dorinta
Din atingeri am gasit placerea
Din dragoste...au ramas doar cuvintele!
sâmbătă, 19 martie 2011
In mine viata te doreste...
Topite-n umbrele din noapte,cand rataceam sub stele
Privind cum dincolo de zari, zburau cu aripi neperechi,
Aceleasi vise-n care azi, ne regasim straini prin ele.
Chiar gesturile ravasite pe ochii tristi ce-au lacrimat,
Sunt doar carari pe-obrajii-n riduri a stropilor de vis
Si toate parca dintr-o data, din viata noastra au plecat,
Iar usi ce duc spre fericire, isi au mereu zavoru-nchis.
In mine inca mai ard flacari, in mine viata te doreste,
Cu trupul tau sub pomii-n floare din primaverile tarzii,
Desi se sting mereu in valuri lumina din adancuri creste
Pentru ca stelele-s cuvinte, rostite-ncet prin galaxii.
Si te iubesc in timp de zi, cu fiecare clipa trecatoare,
Sub cerul care-a-mbatranit, de-atatea ploi care-au cazut,
Si-asemanarea gandurilor noastre, e doar iluzia ce moare
In doua lacrimi ce-au cazut, din ochii care i-ai pierdut.
Vinovatia sentimentului de vinovatie...
Daca prezentul nu ne multumeste,mintea noastra incepe sa lucreze,producand motive ce ne dau noua vina.In schimb cel mai bine este sa spunem noi si sa facem util acest atasament.Sa spunem:locul in care ne-a purtat viata este cel mai bun si de aici trebuie sa plec ,de aici trebuie sa incep din nou.Este inutil sa lipesti ceva daca sa rupt,cu siguranta nu va fi ca prima data,din acest motiv trebuie sa privim inainte.Regretele si sentimentele de vinovatie construiesc in mintea noastra o serie definita de lumi paralele si comportamente pline de :”daca”,care nu numai nu or sa se realizeze niciodata dar ne impiedica sa traim si sa vedem cu adevarat ce vrem ,si ne facem iluzii ca aceste lumi paralele ne-ar fi putut sa ne dea fericirea.Intotdeauna spunem “daca as fi ramas cu fostul sau cu fosta ar fi putut fi altfel”.Daca perioada care a trecut te-ai increzut in instinct ,trebuie sa te crezi in continuare in el.Trebuie sa redevenim noi insine in relatii importante in care sa investim fara “daca”si fara regrete.Razbunarea este primul lucru care ne vine prima data in minte atunci cand suferim o deceptie ,dar este lucrul pe care nu ar trebui sa i-l facem,este greseala cea mai mare .Nu trebuie sa ne intrebam cum am putea sa ne razbunam,nu ne ajuta cu nimic.Trebuie sa reflectam asupra capacitatii noastre de organizare,sa punem pe primul plan dorintele noastre.
Sunt evenimente din trecut care raman inauntrul nostru si daca le hranim cu atentia noastra ne fac sa suferim.Sunt evenimente negative care au lasat un semn in viata noastra sunt ca niste fosile inca active ,care continua sa ne marcheze viata mai mult sau mai putin.Daca le alimentam,vedem peste tot o confirmare in care spunem ca am fost ghinionisti,ca nu avem noroc in viata ,si dezvoltam un mare sentiment de vinovatie pe care ne-o asumam .Din acest motiv renuntam la opotunitatile pe care le intalnim in viata si suntem foarte usor stresati.
In final eu cred ca nu trebuie sa permitem ca energia noastra sa aiba o implozie,sentimentul de vinovatie trebuie invins de semplicitate si intalnirea cu prietenii sau familia sa ne faca aceasta energie exploziva ,numai atunci noi suntem cei invingatori,numai atunci vina pe care noi o luam in spatele nostru de ceva timp,din ceva negativ a devenit ceva pozitiv.Trebuie doar sa avem curajul de a nu lua noi vina ,pentru ca doar in acel moment autostima este intr-adevar prezenta inauntrul nostru.
Sa fim noi insine ,sa ne aratam asa cum suntem noi ,fara sa ne ascundem si fara sa incercam sa fim altfel decat suntem ,si poate asa incet dar sigur castigam sinceritatea intr-o lume care de ceva vreme tinde spre o falsitate ce face numai rau.
(Sorin 22)
Curajul de a nu avea curaj...
De multe ori suntem pusi in situatia de schimba ceva in viata noastra.Nu odata spunem ca suntem nemultumiti de ceea ce ni se intampla,suntem nemultumiti de ceea ce facem ,suntem nemultumiti de ceea ce avem.Spunem mereu ca am merita mai mult,ca nu este drept sa ni se intample unele lucruri.Dar noi oamenii suntem sadomasochisti la un moment dat.Ajung la parerea ca durerea ne place .De ce spun asta?datorita faptului ca ,avand posibilitatea de a schimba ceva nu o facem din teama de a nu face rau altcuiva,sau unei persoane,sau din teama ca nu stim ceea ce s-ar putea intampla.Trebuie sa ai un mare curaj atunci cand decizi de a nu avea curajul sa schimbi ceva ce poate ca iti aduce bine.Dar asta depinde de persoana,si cand spun asta ma refer la unele persoane care neavand curajul de a schimba ceva ,de a incepe un nou inceput decid ca este mai bine sa se complaca intr-o situatie care cu siguranta nu ii aduce mari satisfactii dar sunt mandre cu faptul ca lumea vedea in acea persoana un erou,vad pe cineva care lupta in continuu.
De multe ori alergam dupa fericire,sau cand nu o avem ne dorim cu inversunare ceva ce ne-ar aduce un zambet ,un suras.De multe ori alergam dupa o mangaiere, dupa o alintare,suntem singuri si ne dorim aceste lucruri ,si atunci cand o oportuniatate ni se deschide nu avem curajul sa spunem:trebuie sa profit de aceasta ocazie,trebuie sa ma bucur de aceasta usa ce mi se deschide.Nu intotdeauna avem curajul de a spune :cred ca acest capitol se apropie de sfarsit si ar trebui sa incep un altul.
Aici intervine durerea care sincer pentru unele persoane aduce placere.Mai exact ,sunt unele persoane carora le place sa joace rolul de victima,sunt mereu in postura in care rolul lor este acela de a interpreta un erou,dar de fapt nu eroismul lor iese in evidenta ,ci privind in profunditate noi vedem curajul lor de a nu avea curaj.Ele vor de fapt compasiune vor sa arate lumii ca de fapt lupta lor cu destinul le epuizeaza dar nu au curajul sa schimbe ceva major care cu siguranta o schimbare ar aduce.
Cu siguranta ca acest curaj incearca sa fie mascat de “eroismul lor” dar de fapt adevaratul pierzator este persoana in cauza.Multe din aceste persoane cred ca ele insasi gandesc si au o parere proasta la adresa lor .Se cred inferioare si de aici si vine aceasta lasitate si aceasta nepasare la adresa lor.Cuvintele sau motto-ul lor spune in felul urmator :asta este viata ,asta merit ,am gresit,nu am ce face ,imi duc crucea cu “mandrie “inainte.Dar gandind asa ele elimina din start provocarea pe care viata uneori o ofera.Se spune ca destinul este unul singur si nu poate fi schimbat.Eu inclin sa cred ca noi trebuie sa luam de la destin ceea ce ni se ofera si sa profitam de acest lucru.Nu putem schimba destinul dar uneori avem posibilitatea de ii schimba cursul.Toate se intampla cu un rost in viata ,spune o vorba si eu incet, incet am ajuns la concluzia ca este foarte adevarat.Unele lucruri,unele evenimente se intampla si nu ii gasim un rost,si trec neobservate,dar numai dupa un anumit timp vedem adevaratul scop cu care sa produs.Sunt o multime de lucruri care par mici la momentul respectiv ,dar care atunci cand le privim in trecut observam adevarata maretie.
Nu am vrut sa acuz persoanele care nu au curajul sa incerce sa schimbe ceva in acest ciclu pe care noi il numim viata pentru ca este decizia fiecaruia de a folosi energia care cu siguranta o avem fiecare din noi,ci doar am vrut sa imi exprim dezamagirea ca noi umanii suntem fiinte care in loc sa profitam de oportunitati si in loc sa avem spiritul de luptator ne multumim sa traim intr-o monotonie care in sinea noastra o uram si in exterior incercam sa jucam rolul celui care i-si aduce jertfa pe altarul vietii si vrea sa ii fie recunoscute meritele de erou.
Trebuie ca in fiecare dintre noi sa existe spiritul de invingator si atunci cand viata ne provoaca la disputa sa stim sa ne folosim de armele pe care noi in prim moment le credem inamice.Trebuie sa invigem aceste dispute cu armele vietii si acestea sunt momentele in care avem posibilitate de a schimba ceva in bine in viata noastra.Nu trebuie sa avem frica de viitor.Eu cred ca noi toti avem destinul dinainte prestabilit,dar stiti care este frumusetea?De multe ori avem posibilitatea de a-l schimba,trebuie doar sa credem in acest lucru.
(Sorin22)
Habar nu ai de ce esti in stare !!!
De multe ori in viata ne intalnim cu obstacole care noi le percem ca unele esecuri,doar din motivul ca am fi vrut sa se termine cum am fi vrut noi.Se spune ca ceea ce nu te omoara te intareste,si sunt perfect de acord cu acest lucru.Ar trebui sa privim unele esecuri,poate sunt prea dur in exprimare dar acesta este cuvantul care l-am gasit nu ca o nerealizare ci ca o treapta care ne-a facut sa urcam.Trebuie sa o luam ca o evolutie a noastra ca o treapta ce trebuia pasita pentru a ajunge la ceea ce noi ne dorim in dezvoltarea noastra spirituala .Pentru ca la sfarsit in viata, singura dezvoltare care conteaza cred ca este dezvoltarea noastra interioara.Fara ea nu putem ajunge nicaieri.Dezvoltarea materiala este ceva trecator,putem fi acum milionari ,pentru ca dupa o saptamana sa redevenim oameni simpli si singura bogatie ce o purtam cu noi este bogatia interioara.
Trebuie sa stim sa privim fiecare lucru care nu ne-a reusit ca pe un succes si in momentul acela putem spune ca suntem intr-adevar invingatori,pentru ca in acel moment ceea ce conteaza este ca nu stim de cuvantul esec sau nerealizare.Am mai spus si altadata ca toate se intampla cu un scop in viata,si daca reusim sa vedem in fiecare lucru pozitivitatea atunci realizam ca fiecare lucru are un rol constructiv in viata.Fiecare intamplare este o caramida zidita in acel zid pe care noi il numim”viata”.Fiecare caramida ce noi o zidim are un rol anume, are functia sa si trebuie sa ne ajute sa intelegem ca viata este o constructie pe care noi trebiue sa stim rolul fiecarei caramizi.Trebuie sa stim ca fiecare intamplare ,fiacare lucru ce sa petrecut are un rol anume.Depinde doar de noi sa privim partea plina a paharului.Trebuie sa stim sa pastram persoanele deosebite langa noi atunci cand le intalnim,si sa apreciem fiecare lucru la adevarata lui valoare.
Depinde doar de noi sa avem curajul de a lua decizii care ne-ar putea schimba viata.Fiecare are puterea de lua decizia sa isi faca viata asa cum vrea,fiecare are aceasta putere si nu ar trebui sa asteptam alte ocazii in viata pentru ca fiecare ocazie are farmecul si castigul ei.Frica de viitor sau nostalgia trecutului ne fac sa ne gandim mult atunci cand suntem in fata unui lucru ce apare in viata noastra,este ca si atunci cand vrem sa luam un bibelou sa il ducem la noi si ne este teama sa nu il scapam si sa se sparga in momentul in care il avem in mana.Habar nu avem de ce putem fi in stare pentru ca nu avem incredere in noi.Trebuie sa gasim forta sa vedem in fiecare clipa petrecuta in viata noastra un castig si numai atunci realizam ca bogatia noastra interioara este cea mai de pret.
(Sorin 22)
Exista un om care ar vrea...
Si noi nu il putem vedea
Asa iubirea zboara-n juru-ti
O simti,n-o vezi ,dar e a ta.
O ai cu tine de cand lumea
Oriunde mergi o ai pe ea
Dar sta ascunsa,fara viata
Cand nu ai cui i-o arata.
Dar undeva,departe in lume
Exista un om care ar vrea
Si el sa daruie iubire
Dar n-are nici el cui i-o da.
Si astfel calator in lume
Iubirea e mereu cu tine
Nu e nevoie de-o minune
S-o poti impartasi cu mine.
Sunt calator si eu prin viata
Si port cu mine dragostea
Dar,viata asta se grabeste
Si-o sa raman mereu cu ea
AUTOR Ramona Dragos
vineri, 18 martie 2011
Sentimentul primaverii
si cugetarea-ntr-un impas difuz
si verb rotund ca un sigil in ceara
abia ghicit si dulce la auz.
Prin varsta iarasi iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini -
Poetul va previne : vremea vine
pana si-n cer sa fim printre vecini.
Venim cu sentimentul primaverii
acut, in toti, uitand ca ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din varsta timpului uscat.
Acum pe umeri ridicam lumina
si ducem orele, distrati pe maini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
si stravezii de parc-am fi fantani,
si stravezii de parc-am fi fantani.
Alexandru Andritoiu
Florile raului
O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul,vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;
Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut,şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?
Sirenă rea sau înger,drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?
Charles-Pierre Baudelaire
Nimic, nici chiar speranta...
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!
Alexandru Macedonski
joi, 17 martie 2011
Daca...
Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.
Iona - Marin Sorescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)