vineri, 12 noiembrie 2010

Cei mai mari dusmani ai lui Basescu

Motto:
Noi ce-i care-i suntem aproape....sa-l aparam!E presedintele nostru!Nimeni n-ar putea face mai mult in situatia prezenta!
 
In ultimele luni reprezentantii puterii actuale au indentificat o serie de dusmani reali, posibili sau inchipuiti, care i-au afectat sau inca le pericliteaza buna oranduire a guvernarii.
In campania electorala principalul inamic, public desigur, era presa ticalosita. In general, in aceasta categorie intrau, potrivit declaratiilor lui Traian Basescu, cea mai mare parte a presei. Pe scurt, intreaga presa care nu era de acord cu el, care nu il sustinea si il critica, mai mult sau mai putin elegant. Atunci, Sebastian Lazaroiu, consilierul prezidential, chiar a formulat raspicat antagonismul: electoratul va avea de ales intre presa si democratie - unde, normal, democratia era reprezentata de Basescu, iar cealalta parte de toti oponentii sai.
Dupa alegeri, aceiasi reprezentanti ai democratiei unice au afirmat ca presa a falsificat si a mistificat democratia din Romania, transformandu-se in realitate intr-un promotor al orice, numai al democratiei nu. Intreaga ura si dusmanie acumulata in campania electorala s-a transferat de atunci incoace catre reprezentantii posturilor anatemizate. Au intrat aici toti cei care si-au permis luxul de a nu fi de acord cu Basescu si de a nu il sustine in campanie. Lor li s-a raspuns cu celebrele replici "nu va mai uitati la televizor doua saptamani si o sa vedeti adevarata realitate din Romania". Un exercitiu simplu, incercat, insa deloc cu efectul prezis de presedinte. Ba, dimpotriva.
Putini s-au gandit ca presa nu are cum sa devina un dusman al democratiei, indiferent cat de mult ar fi manipulata si manipulanta, indiferent cat de mult ar fi controlata de grupuri de interese, din moment ce nu este unica presa din tara. Insa cei mai multi au cazut in capcana intinsa de formula prezidentiala si au impartit la randul lor presa in doua. Ca si societatea. Ca intreaga clasa politica si toti reprezentantii breslelor din Romania.
Profesori contra medici, functionari contra functionari, angajati privati contra angajati de la stat, roman contra roman. O dihotomie care pe fondul aceleiasi crize nenorocite care ne sapa pe toti si ne afunda in egala masura, pentru unii este un instrument de manipulare mai eficient si mai de succes decat pentru presa.
Trecand de dusmanul cel mai periculos si mai pervers, respectiv presa, puterea a descoperit ca insasi criza economica risca sa devina un inamic mai hotarat si cu efecte mai catastrofice decat orice alt atac politic sau venit din partea presei. Revolte sociale, miscari in masa in randul bugetarilor sau disponibilizatilor, cresterea violentei pe fondul cresterii numarului somajului si a scaderilor de salarii... toate acestea s-ar putea concentra intr-o replica in fata careia puterea sa ramana fara raspuns.
Prima explicatie a "beneficiilor" aduse de criza economica ne-a fost dezvaluita recent chiar de presedintele tarii care s-a laudat in Japonia ca somajul romanesc adus de criza a determinat, de fapt, cresterea productivitatii.
Asadar, sa ne rugam ca recesiunea sa nu ne lase prea curand, sa nu isi slabeasca efectele, ba chiar dimpotriva, sa si le adanceasca pana acolo incat Romania sa devina lider mondial al productivitatii. Asta, desi atunci cand somajul va lua proportiile pe care le are deja in Spania sau Grecia, productivitatea va fi ultima satisfactie pe care o vom mai putea gusta.
Dincolo de majoritatile politice, care acum sunt bune (atunci cand ele coincid cu dorinta presedintelui) si rele (cand ele se opun intereselor lui Basescu si Partidului Democrat Liberal), dincolo de presa care poate vorbi in gol fara a mai fi crezuta si ascultata, dincolo de orice realitate care poate fi manipulata sau nu de un grup sau altul de interese, realitatea nevoilor si saraciei tot mai accentuate din Romania risca sa iasa la suprafata.
Degringolada si mai ales lipsa masurilor anticriza ale Guvernului Boc, filosofia lui "ce-o fi o fi, noi nu putem schimba mare lucru in privinta crizei", ideologie care nu o singura data a fost afirmata si sustinuta pe rand atat de presedinte cat si de premierul tarii, pot transforma criza in principalul lor dusman.
Cei care guverneaza si isi imagineaza ca acapararea intregii puteri in stat ii va ajuta sa ascunda la infinit problemele si nemultumirile unui numar tot mai mare de oameni se inseala intr-un singur punct: atunci cand incearca sa transforme fara rusine problemele adevarate ale romanilor in avantaje si beneficii de care ar trebui sa mai fim si bucurosi si mandri ca avem privilegiul de a fi contemporani cu ele.
Schimbarea majoritatilor parlamentare ar trebui sa fie o lectie pentru toti si sa ii faca constienti si pe cei care detin puterea ca in orice clipa se poate forma o majoritate atat de mare si de necontrolat a celor care nu mai suporta incompetentele guvernantilor, incat tehnicile de manipulare sa nu mai functioneze nici din partea presei, dar nici din partea celor care se considera unicii stapani ai democratiei.
(Iulian Leca)
sursa ZIARE COM

"SUNT UN OPTIMIST!"

“Sunt un optimist, desi m-am fript in 2009”, spune Presedintele Romaniei, Traian Basescu, increzator in progonozele de crestere economica pentru 2011. De cat de mare va fi acest avans va depinde numai de noi: 1% daca nu suntem performanti sau peste 1,5% daca reusim sa folosim banii pentru investitii programati pentru primele doua trimestre ale anului viitor.
  • Pentru prima oara, banii pentru investitii vin in primele 2 trimestre 

Pentru prima oara, banii pentru investitii vin in primele 2 trimestre

Pentru prima oara, banii pentru investitii vin in primele 2 trimestre


Prezent in cadrul conferintei “Parteneriat pentru Crestere Economica in 2011”, presedintele Traian Basescu a afirmat ca banii pentru investitii au fost planificati pentru primele doua trimestre ale anului viitor. Vorbim de 6-7% din PIB si reprezinta premisele “de crestere pe o baza sanatoasa”, a spus Basescu.

“Visul cresterii bazate pe consum este mai putin pregnant. Cresterea trebuie sa fie bazata pe investitii. Am avut experienta anilor 2007-2008, cand din cauza ca ne-am axat pe consum ne-am prabusit in 2009 din varful muntelui: de la crestere de +7,4% la scadere de -7,4%”, a declarat Presedintele Romaniei.

Acesta a subliniat faptul ca nu orice crestere economica este buna, ci doar una bazata pe investitii.

“Sunt un optimist, desi m-am fript in 2009. Cred insa ca putem avea incredere in evaluarile FMI de 1,5% crestere economica anul viitor. Nu m-ar deranja deloc daca in 2011 vom avea o crestere economica de 1%, daca ea se bazeaza pe investitii. Daca banii pentru investitii vor fi absorbiti in primul semestru am putea vorbi chiar de o crestere economica mai mare. Tine numai de noi. Da, vom avea crestere economica in 2011, poate fi 1% daca nu suntem performanti, insa poate fi mai mare daca reusim sa folosim banii, sa-I investim”, argumenteaza Basescu.
Seful statului si-a aratat optimismul si in ceea ce priveste finalizarea cu succes a acordului cu institutiile financiare internationale. El a declarat ca se intentioneaza incheierea unui nou acord "preventiv" cu aceleasi institutii cu scopul continuarii reformelor structurale.
Una dintre masurile de reducere a aparatului bugetar vizeaza concedierea pana la 31 decembrie a inca 26.000 de angajati. Astfel, structura bugetara va cuprinde la data respectiva 1.290.000 de salariati.
(preluat din WALL STREET)

Citatul zilei 12.11.2010

“M-am intrebat atunci daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai  cel ce a cunoscut deznadejdea poate intelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh.“ A treia iubire . Scrisori imaginare.(Octavian Paler)

Cu tine...


Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.
Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.
Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.
Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.
(ADRIAN PAUNESCU)

Scrisoarea ta...

Scrisoarea ta mi-a destramat
A visului beteala,
Ce vipera ti-a-mprumutat
Veninul drept cerneala?...

Cu slova ta vin anii toti,
Si-n vraja lor ma fura...
În rostul ei marunt cum poti
Sa-nchizi atâta ura?...

Cetind-o azi, ca alte dati,
În mine-un gând tresare:
Ce-ar fi s-o sfârtic în bucati
Si s-o arunc în mare?
 
Din ale scrisului tau vesti
Otrava s-ar desprinde,
Ca mâine-atât amar de pesti
Pescarii n-ar mai prinde...


(Octavian Goga) 

joi, 11 noiembrie 2010

Cand trandafirii plang ...

Picaturi de suflet ...

Gandeste-te la mine ...

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.
(Ana Blandiana)

marți, 9 noiembrie 2010

Daca....

Tristetea este un sentiment normal, o emotie pe care o simtim ocazional si pe care nu ar trebui sa o negam. Ciudat sau nu, tristetea este necesara, pentru ca altfel nu am putea aprecia clipele frumoase.
Este normal sa nu te simti bine atunci cand suferi o pierdere, cand esti dezamagita, cand viata ta se schimba. Manifestam o puternica rezistenta la schimbare, iar atunci cand simtim ca pierdem controlul, ca variabilele sunt manipulate de altcineva, ne bantuie emotii negative. Cel mai dureros este atunci cand trebuie sa ne schimbam pe noi insene.
Daca treci printr-o perioada mai proasta, nu iti camufla sentimentele. Nu incerca sa ascunzi ceea ce simti cu adevarat, pentru ca nu vei face decat sa amani momentul izbucnirii si gandurile negre te vor intoxica.
Daca simti ca nu poti gasi in tine resorturile necesare pentru a te ridica din nou, cere ajutorul unui prieten. Nu il vei impovara cu grijile tale, ci dimpotriva te va aprecia pentru ca ai apelat la el.
In urma cu cateva luni imi asteptam o prietena si ea intarziase deja o ora, desi nu ii statea in fire. In momentul in care a sosit am simtit ca ceva nu este in neregula si am indraznit sa o intreb ce se intamplase. Avusese o mica dezamagire si incercase sa camufleze acest fapt plimbandu-se prin fata blocului meu si facand incercari disperate de a se calma si de a se comporta ca si cand nimic nu se intamplase. Nu vroia sa ma impovareze si pe mine cu problemele ei... Nu trebuie sa gandesti niciodata astfel. Simplul fapt de a vorbi cu cineva despre ce ai pe suflet te ajuta sa iti pui ordine in ganduri, sa analizezi situatia, sa intelegi mai bine. Poate nu vei primi un sfat inspirat, dar important este ca ai fost ascultata, ca ai lasat o parte din manie, din tristete sa iasa la suprafata.
"Si maine e o zi" spunea Scarlett O’Hara. Planuieste-ti momentul in care iti "permiti" sa fii trista. Daca nu poti in clipa asta sa iti dai in vileag trairile adevarate, atunci acorda-ti cateva momente mai tarziu pentru a te descarca, dar nu amana la nesfarsit momentul. Este chiar linistitor sentimentul ca ai dreptul sa fii trista intr-un anumit interval de timp. Ideea de planificare te ajuta sa detii controlul chiar si asupra aspectelor negative. Discuta cu tine insati, fa-ti promisiunea ca in intervalul x iti vei reveni.
Adeseori cauza tristetii nu este evidenta. Cei din jur observa schimbari in comportamentul tau si trag semnalul de alarma. Incearca sa depistezi cauzele care te-au determinat sa fii trista si taie raul de la radacina.
(preluat din GARBO)

Citatul zilei 09.11.2010

Cucereste cel care rezista mai mult.
Persius

Candva arborii aveau ochi...

Cândva arborii aveau ochi,
Pot sa jur,
Stiu sigur
Ca vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc ca ma mirau
Ciudatele aripi ale pasarilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar daca pasarile banuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i vad
Pentru ca arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe radacini
În pamânt,
Sau poate,
Cine stie,
Mi s-a parut numai mie
Si arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Ma urmaresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când fosnesc si clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine sa strig -
Ce-ati vazut?...

(Ana Blandiana) 

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.

Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.

Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.

Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.

Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!
(Petru Dugulescu)

Emotie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
(Nechita Stanescu)

luni, 8 noiembrie 2010

Top 15 legi ale lui Murphy

15. Cand incerci sa dovedesti cuiva ca un obiect nu functioneaza, va functiona.

14. Suma inteligentei pe planeta este constanta. Populatia insa se afla in continua crestere.

13. Sexul ocupa cel mai putin timp si determina cele mai multe conflicte.

12. Dragostea inseamna superioritatea imaginatiei fata de inteligenta.

11. Daca pare prea frumos pentru a fi adevarat, probabil ca asa este.

10. Daca te joci de-ajuns de mult cu un obiectsi iti faci griji sa nu-l strici, il vei strica.

9. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Iti va trece.

8. Intensitatea sentimentelor cuiva fata de tine este invers proportionala cu intensitatea sentimentelor tale pentru acea persoana

7. Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc unde te astepti sa-l gasesti.

6. Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.

5. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.

4. Felia de paine va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos.

3. Indiferent ce se intampla, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti zica “Ti-am spus eu!”.

2. Zambeste! Maine va fi mai rau!

1. Tot ce e bun este imoral, ilegal sau ingrasa.

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)

duminică, 7 noiembrie 2010

Adrian Paunescu - Repetabila povara

La adio tu - Vasile Seicaru (Cenaclul Flacara)

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.
(Nicolae Labis)

Doua vorbe

Despartire in...flori...

La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
(Adrian Paunescu)

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Liviu : Vorbesc cu tine nu ma auzi

Fratii Chiriac - Trandafirul albastru

Mihai Eminescu-Adio

Adi De Vito & Claudia - Pana nu pierzi pe cineva

Efortul constant si determinat este cel care inlatura toate obstacolele si elimina orice rezistenta.
Claude M. Bristol

Citatul zilei 06.11.2010

Construieste-ti in minte o imagine a reusitei tale. Pastreaza aceasta imagine cu tenacitate, nu ii permite sa dispara. Mintea ta va cauta modalitati de a dezvolta aceasta imagine ... Si nu-ti imagina nici un fel de obstacole.
Norman Vincent Peale

vineri, 5 noiembrie 2010

Adrian Paunescu construieste in rai Cenaclul Flacara

Din data: 05 Noiembrie 2010 ora : 11:30:05
In aceasta dimineata, in jurul orei 7.15, poetul Adrian Paunescu a incetat din viata. Revista VIP va ofera, in exclusivitate, amanunte inedite din viata artistului care a bucurat sufletele mai multor generatii de romani. De asemenea, VIP va dezvaluie, in premiera, marturia domnului doctor Mircea Beuran, seful sectiei de chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Floreasca, cel care i-a fost aproape lui Adrian Paunescu in ultimele zile. Nu ratati, insa, varianta tiparita a revistei VIP, unde veti afla mai multe despre OMUL Adrian Paunescu, cel din spatele versului, cortinei Cenaclului Flacara sau camerei de filmat.

Mircea Beuran: ”Chiar si pe patul de spital voia sa dicteze totul!”Cu o zi inaintea tragicului eveniment, domnul doctor Mircea Beuran a purtat o discutie cu redactorii publicatiei noastre si a avut amabilitatea de a ne oferi ultimele noutati din viata poetului. Iata ce a declarat Mircea Beuran cu doar cateva ore inainte de moartea prietenului sau, Adrian Paunescu: ”Poetul se afla internat de o saptamana. Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi medici, in primul rand cei de la ambulanta. Raspunsul la medicatie nu era eficient, starea lui se agrava cu fiecare ceas care trecea. Nu a dorit sa se interneze sub nicio forma, dar pana la urma a acceptat sa o faca, intelegand ca lucrurile pot evolua intr-un sens nedorit. Il cunosc de peste 15 ani si era un om foarte activ; acesta activitate cuprindea starile sale, care aveau mare legatura cu evenimentele tarii, starea oamenilor, precum si a diferitelor dintre categoriile sociale pe care cauta sa le ajute. Scria poezii, articole si considera ca plecarea la spital inseamna oprirea din aceasta activitate, deja un pas catre un “ceva” pe care nu-l putea controla cu puterea lui. Pana atunci s-a multumit sa fie consultat de un grup de medici pe probleme generale. Ii faceau analize, discutau, ii ofereau solutii, iar Paunescu a ajuns sa creada ca aceste medicamente pe care le primea acasa ar fi si eficiente. Pe langa medicatia stiintifica, facea si o terapie alternativa, respectiv acupunctura si bioenergie, folosea produse naturiste si, ajutat de convingerile sale, spera ca lucrurile se vor imbunatati. Este un om de o deosebita tarie in convingerile proprii si, cu toate ca ceilalti medici l-au sfatuit sa mearga la spital, el a refuzat. Prin urmare, organismul lui Paunescu s-a decompensat treptat: se deplasa tot mai dificil, respira greu, avea un ac de injectare a perfuzie in mina si toate aceste lucruri trageau un semnal de alarma referitor la starea lui de sanatate.
Evolutia bolii a trecut printr-o etapa in care poetul dadea semne ca starea lui se amelioreaza, insa aceasta raminea la fel de severa, pentru ca puterea cu care inima arunca singele in organism era de 10%, un procent infim pentru robustetea maestrului. Acumulase lichid foarte mult - termenul medical este de anasarca, avea lichid in cavitatea abdominala si toracica iar lucrul acesta ingreuna bataile inimii considerabil.
A urmat o alta etapa: evaluarea starii sale de la momentul in care a venit in spital. Miercuri noapte a facut o fibrilatie, un stop cardiac. L-am resuscitat, dar riscurile au ramas.
“Familia s-a aflat cvasipermanent langa el, l-a sustinut moral si i s-a adus mincare gatita de acasa. S-a acomodat greu, parca era un cerb in padure care vrea sa traiasca liber... Dorea sa fie pe picioarele lui, sa-si decida taate actiunile, sa dea interviuri, sa scrie articole si poezii, chiar si pe patul de spital. Slabise, pentru ca tratamentul indicat pentru boala sa consta in scoaterea unui exces de lichid care ramine in organism. Daca la internare avea 180 kg, astazi (n. red. joi) are 150... Asta inseamna o povara pentru inima”, au spus medicii.

Florin Piersic: ”De teama, mi-am inchis telefonul mobil”La finalul concertului sustinut de Gabriel Cotabita, actorul Florin Piersic, prieten apropiat al poetului, a declarat: “Ne leaga o strinsa prietenie care dureaza de multi ani. Va spun din tot sufletul ca inainte sa vin la acest eveniment, mi-am inchis telefonul mobil, de teama sa nu primesc o veste dureroasa si sa aflu ca bunul meu prieten, Adrian, nu mai este printre noi. Astfel, in aceasta seara as vrea sa va recit o poezie draga sufletului meu si scrisa de Adrian Paunescu: <Repetabila Povara>. Fac acest lucru in semn de omagiu pentru acest mare poet”. Din pacate, vestea rea a sosit, cateva ore mai tarziu...

“In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber”De curand, poetul si fondatorul Cenaclului Flacara a rememorat, intr-un cerc de prieteni, cei 25 de ani care s-au scurs de la aparitia acelui fenomen social care a starnit atentia milioanelor de tineri. “Cenaclul s-a nascut din initiativa mea, pe fondul unei dorinte necesare de deschidere catre muzica si poezie. In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber. Inca de la inceput, mi s-au alaturat oameni de cultura din generatia mea: Florian Pittis, Tudor Gheorghe, Doru Stanculescu… Mai erau poetii Radu Tudoran si George Stanca. Inca de la inceput, am organizat intalniri cu oameni de varf ai culturii romane, precum Serban Cioculescu, Sabin Balasa, sau Geo Dumitrescu. Nu am avut prejudecati, toata lumea se putea exprima liber”, isi amintea Adrian Paunescu.

“Nicu Ceausescu a fost omenos si respectuos”Poetul a facut referire si la contextual socio–politic existent in acea epoca: ”Am dat peste cativa oameni care au inteles fenomenul Cenaclului. Cornel Burtica, secretarul CC cu probleme de propaganda, Traian Stefanescu, seful miscarii de tineret si chiar Nicu Ceausescu. Tatal sau, Nicolae Ceausescu, hotarase sa ne ingradeasca libertatea si sa depindem de organizatia UTC, ceea ce era o catastrofa. Nicu a fost omenos si respectuos dar, cu toate astea, radioul ne cenzura”.

“Voi incerca sa cladesc o noua generatie”Care a fost visul lui Adrian Paunescu? A marturisit-o chiar poetul: ”As vrea sa relansez Cenaclul Flacara! Din pacate insa, traim intr-o perioada extrem de tulbure. Un cristal se construieste greu si se sparge prea usor. Oamenii care il construiesc muncesc enorm, iar apoi vine unul si il sparge. Asa suntem noi, romanii... Am construit o tara in decursul a mii de ani, dar a ajuns cioburi...”
Acesta a fost si ramane Adrian Paunescu. Unele vise i s-au implinit, altele nadajduim sa se implineasca. Acum, a plecat sa construiasca in rai Cenaclul Flacara... poate alaturi de Motu' Pittis, Nicu Vladimir si Vali Sterian...
Dumnezeu sa-l odihneasca!
E prea puţin

De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.

Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.
(ADRIAN PAUNESCU)

Dumnezeu sa te odihneasca in pace iubit scriitor!Nu te vom uita niciodata,vei trai in inimile noastre mereu.Condoleante sincere si mare putere in indurarea acestei dureri intregii familii.


Abia acum

Ranit la piept de crivatul cîinesc,
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie
Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.

Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata am ramas ranit de crivat,
Gesticulînd spre minus infinit
Si construind delicte împotriva-ti

Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Deodata ce spun eu si ce spui tu
Sînt doua înghetate limbi straine
Si la hotarul dintre da si nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.

(Adrian Paunescu)

joi, 4 noiembrie 2010

Nimeni Nu E Singur Pe Pamant

Nimeni nu e singur pe pamant,
Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.

Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.

O scrisoare-ti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.

Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.

Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher

Nimeni nu esingur pan' la capat.

(Adrian Paunescu)

In cartea vietii...

In cartea vietii mi-a fost scrisa,
O iubire eterna,dar din pacate interzisa.
El mi-a intrat in suflet fara ca sa stiu.
Cand am vrut sa-l scot din minte era deja prea tarziu.
Lumea ma judeca iar parintii mei m-au renegat,
Spun ca i-am facut de ras iubind un om insurat.
Mi-e greu sa-i privesc in ochii,stiindu-le dezamagirea,
Dar ei de ce nu inteleg ca am cunoscut si eu iubirea?
E adevarat,am plans cu sufletul amar,
Atunci cand i-a jurat doar ei iubire la altar,
Cu toate astea,sufletul meu il pretuieste,
Fiindca eu sunt singura pe care o iubeste.
Toti ma privesc cu sila si cu rautate,
Le aud rasetele dar totusi merg mai departe,
Si nu pun la suflet ceea ce spun cei din jur,
Nu mi-e usor sa-l impart dar numai pentru el indur.
Ne iubim chiar daca ceilalti ne condamna,
Dar fara sa ne pese,ne ascultam inimile si facem ce ne indeamna..
El e viata mea si lumina ochiilor mei,
Desi seara se intoarce in bratele altei femei...
(Logica)

sâmbătă, 30 octombrie 2010

dance me to the end of love-leonard cohen

Frig de dor

Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor?Eu da.De oriunde ma intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra ce mi-a atins sufletul,un zambet inocent si cald care vorbea si tacand,o imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime intalniri care de fapt a fost si ultima.Ati simtit vreodata ca sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica,in nopti tarzii de primavara?Eu da.In tacerea din inima mea suspina neauzita decat de mine chemarea ,pentru o apropiere imposibila,deci cea mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici colo cate o raza,pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie,copacii ce freamata cu frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie,un gugustiuc ce-si canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o.Ati simt cum ochii vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor?Eu da.Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc doar cu putin inainte de a fi rostite?Pentru ca cel ce-ar trebui sa le asculte e,mult prea departe?Sau doar pentru simplul motiv ca se considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag?Eu da.Cum mainile iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui iubit, decat in gand sau niciodat?Eu da.Si iata o lacrima mai curajoasa aluneca linistit pe fata.Ea doar curge.Nu are sentimente.Sau are?Ne ajuta,ele,lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet?Voi ce spuneti?De ce nu ne plac lacrimile oare?Nu cumva ar tebui sa le iubim?Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa prima?Voi ce credeti?Si timp?Dusmanul nostru cel mai de temut?Poate ca da,poate ca nu.Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu vi le pun?Poate ca da,poate ca nu.Dar eu voi astepta,aici,in cercul meu de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut.Voi astepta ceva ce e posibil sa nu mai vina niciodata.Sau ma insel?Si daca se va-ntoarce?Va fi mai bun si cu-o idee mai increzator?Mai putin stapanit de-o teama pe care,culmea eu am intuit-o,ba mai rau,am si-nteles-o?Poate ca da,poate ca nu.Ideea e ca eu voi astepta,si-n tot acest rastimp ma voi intoace la clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a nu-mi mai fi atat de frig....de dor....

Nici nu stiu cat pot sa mai rezist...

Viaţa, dublu mixt
Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.
Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.
Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.
Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.
(ENIGMA)

Unde oare?

A catre E..

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea

(Adrian Paunescu)

Spune-mi ceva...

Daca-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta.
Totusi nu stiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi ma bate viscolul câinesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis.

Si de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tai ma dor,
Ca tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrâni iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decât vom fi departe tu si eu.

Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari în geamul tau,
Ci ca sa stii, în viscolul câinesc,
Ca plec si mor si plâng si te iubesc.

Si vreau sa-ti dau cu acte înapoi
Dezastrul împartirilor la doi,
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frânt
Si cum e sa fii singur pe pamânt.

(Adrian Paunescu)

Citatul zilei 30.10.2010

Daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, nici un vant nu este favorabil.
Seneca

marți, 26 octombrie 2010

Citatul zilei 26.10.2010

Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. Anatole France

duminică, 24 octombrie 2010

Note de toamna

În toamna violeta, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poetii tristi declama
lungi poeme -
E-o toamna, ca întotdeauna, cînd totul geme,
Frumos, si inert.

Pe strazi elegante, ca o parere,
Femeia moderna a trecut si revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Si, daca se zguduie orasul,
Si creierul ramîne pierdut;
Si, daca munca trosneste din
brate, din piatra, din fier, -
Multimea anonima se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie sa am, pot sa cer.

Parfum… incendii violet, si becurile-aprinse
Amurgul licareste pe-orasul de vitrine
-
Pierdut, ma duc si eu, cu bratele
învinse,
Plîngînd,
Si fredonînd,
Gîndindu-ma la mine.

(BACOVIA)

vineri, 22 octombrie 2010

The Moody Blues - Nights In White Satin´67

Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc...fara cuvinte!

Cand nu iti spun ca te iubesc sa stii ca te iubesc mai mult
Esti un parfum sublim ce-l simt, fara cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer sa tac si sa ascult
Cand numar printre picaturi vechi juraminte...
Cand uit sa-ti spun ca te iubesc, sa nu tresari in visul tau
Si sa nu crezi ca te-am pierdut printr-o uitare...
Secunda-ti sunt intr-un abis, esti clipa sufletului meu
Prin intunericul prea dens te-mbrac in soare...
Cand nu ti-am spus ca te iubesc, te-am mai iubit inca odata
Si nestiind ca te ador, mi-ai plans in brate
Smaraldul trist din ochii tai m-a tot strigat ca altadata
Lasand durerea ce-o simteai sa ma agate
Cand nu-ti voi spune te iubesc, sa stii ca te iubesc din nou
Si-ti scriu pe buze un sarut ce nu te minte
Nu ma-nvata cum sa te chem in noapte cu al meu ecou!
Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc fara cuvinte...


(versuri de Mariana Eftimie Kabbout)

Nu pot spune ce simt...eu...

Frunze galbene, uscate,
Asternute-n drumul meu,
Cind ma uit pe vint cum treceti
Nu pot spune ce simt eu.

Acum sufla vint de iarna
Ori zefirul cel iubit,
Pentru voi tot una este,
Veacul vostru s-a sfirsit.

Ah! eu inca-s tot pe cale
Ratacit si nestiut!
Vestitori de pace-adinca
Cu placere va salut!
(Negrutzu)

miercuri, 20 octombrie 2010

Îmbatrânit e sufletul din mine

Îmbatrânit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu în iarna grea.
Unde te-ai dus, pe cari cai straine
O, tinereta, tinereta mea!
Suspine n-am ­ ah, de-as avea suspine,
De-as avea lacrimi, plânge de-as putea!
Durerea cea mai cruda, cea mai mare,
Aflând o forma, afla usurare.

Nimic, nimic! Cântarea spaimântata,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe marimi ce-mbata,
Amorul blând si dulce glasul sau,
Ah! toata lumea este fermecata
De umbra unui dor… si numai eu
Ma furisez o umbra si nu pot
Sa scap de ea… de mine… si de tot!

Oricine-a plâns si spune ca ferice
În lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce stie el ce sunt dureri când zice
Ca-ntr-al lui suflet armonii rasun ­
Caci armonie-i orice plâns aice,
E-o împacare plânsul… e un bun.
Cel ce nu poate plânge, acela stie
Ce-i viata moarta, ce e moartea vie?

Acela are-ntr-însul gramadita
Vecia-ntreaga de dureri si chin,
A ei marime; ochiul nu s-a stins,
În lacrimi s-o traduci si în venin.
Icoane nu-s si vorbe nu-s; n-apara
Macar aproape ce înseamna…
O, fericiti acei ce pot de forma…

V-aduceti oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, altii în pustiu,
Morminte mari, uriesesti morminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?
Durerea care nu gasea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o stiu.
­ Tu, taina muta, de zidiri marime ­
Vorbesc dureri, ce nu pot sa suspine.

Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i, pentru ce noi simtim?
O coarda-adânca imiteze-un tunet,
Un ah ! sa spuie cum ne chinuim.
Nu, nu… Si fie forma cât de nuda,
N-ajunge-n veci durerea noastra cruda.
De bate-o inima sub alba haina,
Abia se misca cretii de omat.

Un semn ca sub ea se petrece-o taina,
C-un suflet e de groaza sfâsiet.
Un semn abia ce poate, ce distaina
Din chinul nostru vorbe ce arat?
Neputincioase sunt semnele-orcare …
Ce-arata fata marei ce-i în mare?
O foaie scrisa *** se cade
C-un ocean se misca, c-un imperiu arde.

Un cerc ce-i desemnat pe o hârtie
S-arate ceea ce se misca-n cer,
Încunjurând cu moartea ei pustie,
Pamântul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se misca-n vecinicie
În jur de soare, -n ocean d-eter ­
Si toate astea într-un cerc pe-o coala:
Marimea lumei si a firei fala.

Pe ce domnim?… pe cifre si pe semne…

(Mihai Eminescu) 

Conform unui test....asa sunt...eu...in parte e adevarat...

Adori iarna, deoarece odata cu ea isi fac aparitia primii fulgi de nea si minunatele sarbatori. An de an, astepti cu nerabdare sarbatorile de iarna care-ti trezescin suflet bucurie si melancolie. Esti o persoana vesela, curioasa si consideri iarna un anotimp special, ca si tine. Nu-ti place caldura sufocanta din timpul verii, soarele foarte puternic si agitatia specifica din timpul anotimpului cald. Iarna iti inspira putere, speranta, incredere si curaj. Adori prima zapada si iti place sa privesti fulgii jucausi din fata geamului. Astepti cu nerabdare prima bataie cu bulgari si retraiesti cu nostalgie momentele copilariei. Esti o persoana vesela, energica si transmiti prietenilor acelasi entuziasm. Si garderoba de iarna te incanta; adori fularele colorate, caciuliele haioase si manusile groase. Iti place sa sochezi, asadar si-n miezul iernii porti cu nonsalanta fuste scurte si rochite seducatoare.
Şi dacă de cu ziuă...

Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.
(Mihai Eminescu)

marți, 19 octombrie 2010

Din noaptea...

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)

VALSUL IUBIRII

luni, 18 octombrie 2010

Citatul zilei 18.10.2010

Un minut de succes poate sterge ani de nereusite.
Robert Browning

Renuntare

Aş vrea să am pământul şi marea-n jumătate,
De mine să asculte corăbii şi armate,
De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face,
Să-şi mişte răsăritul popoarele încoace;
Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri,
Din codri răscolite, stârnite din pustiuri;
Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,
Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri,
Un râu de scânteiare lucească lănci şi săbii,
Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii.
Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte
O jumătate-a lumii asupra celeilalte.
Privească-m-atunci preoţi: un monstru ce se-nchină,
Când oardele-i barbare duc moarte şi ruină.
Ruga-mă-voi cu mâna uscată ţinând strana,
Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;
Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul ,
Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul,
Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte
Cetăţile în flacări şi ţările deşerte…
Astfel doar aş preface durerea-mi fără nume,
Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume.
Şi tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseţi,
Tot ce pământul are şi marea mai de preţ,
Grămezi să steie toate la mine în comori.
Alăturea cu ele să trec nepăsători,
Simţindu-mă în mine stăpân al lumii-ntregi,
Un zeu în omenire, un soare între regi
Şi raze să reverse din frunte-a mea coroană…
Să-ngenunchez nainte-ţi aşa ca la icoană
Şi descriindu-ţi toată puterea fără seamă
Să-ţi zic: Ia-le pe toate, dar şi pe mine ia-mă!
Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine,
De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine,
Dezmoştenit de toate, la viaţă abdicând,
Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând:
C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă,
Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi eşti dragă,
Înamoraţi de tine, rămână ochii-mi trişti
Şi vecinic urmărească cum, marmură, te mişti.
În veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind,
De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,
Să-mi razim a mea frunte de zidurile goale,
Atinse de-umbra dulce a frumuseţii tale.
(Mihai eminescu)

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Madalina Manole - Suflet gol

Instrumental Piano ( Love Story )

Al Martino - Speak Softly Love Love Theme From Godfather

Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!

În inima ta crin înflorit sunt
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt,nu vei cunoaste niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zambeste-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci cand buzele tale mă vor descoperi,
cand palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuita comoară a iubirii mele.
Sărută-mă.
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfărşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
(LOGICA)

Mihai Eminescu -Mai am un singur dor(Nox Arcana-Crystal Forest )

E impartita omenirea

E împărţită omenirea
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viaţă unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
Ce unii fac iau alţi-aminte.
Căci până azi domneşte-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor ­
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul şcolii,
Ei cred făr-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire ­
Minune-i pentru dânşii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept ­
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.
Urmând a cărţilor străveche
Statornic, nemişcat învăţ,
E surdă azi a lor ureche
Privindu-ţi firea cu dispreţ;
Legată-n lanţ e a lor minte
Şi rodul minţii e sălbatec,
Se plac în mistice cuvinte
Şi-esplică totul enigmatic.
(Mihai Eminescu)

Zadarnic sterge vremea...

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
(Mihai Eminescu)

Ce suflet trist

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
(Mihai Eminescu)

Un farmec trist si nenteles...

Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
(Mihai Eminescu)

vineri, 15 octombrie 2010

Cu voi

Mai bine singuratic şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…
(George Bacovia)

ARTA DE A INVINGE!

Am nevoie de un inger - I Need An Angel (Elena Gheorghe)

Pasarea Colibri - Un cuvant + versuri

BĂRBATUL ŞI FEMEIA
Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron iar pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima
Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire.
Lumina fecundează, iubirea reinvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile induioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiraţia barbatului este către gloria supremă,
aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desavârşita.
Gloria face totul mareţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a glorifica
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a canta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim,în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfarşeşte pamantul,
femeia acolo unde incepe cerul.

De ce nu-mi vii..?

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu
De sânul tau, de sânul tau!
T;i-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Caci tu înseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mândra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
(Mihai Eminescu)

Iubind in taina...

Iubind în taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o sã-ti placa tie,
Cãci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sã mã-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea sã se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi
(Mihai Eminescu)

joi, 14 octombrie 2010

Si...pentru..tine...

Gand nebun
Imi trece adesea
cate un gad nebun,
Sa fur luna
De pe cer
Si la picioare
Sa ti-o pun,
Sa opresc vantu-n loc
Si-n parul tau
Sa-l pun.
Iar soarele de-l prind
O raza lui i-as smulge
Si as pune-o
In ochiul tau cel dulce.
Si de-oi vrea
La poarta cerului
M-as duce
Si nemurira ti-as aduce
M-as lupta cu zeii mortii
Si pentru tine
Oi invinge.
(LOGICA)

Te voi iubi mereu

Pierduti in iubire
Ma simt pierduta intr-o lume a fericirii
In care zambetul si lacrima e una
in care sufletele noastre
Vor fi pe veci un simbol al iubirii
Neincetat te am aproape
Si in fiecare zi iti simt caldura
Bataia inimii ce imi vorbeste
Si zambetul cald ce ma alinta
Te voi iubi mereu
Si nimeni numele tau nu-l va sterge
Atata timp cat am sa fiu
Pastrata in adancul inimii tale
(LOGICA)

De ce te-oi fi iubind..femeie?

De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tîmplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie în doua
luna varateca, azvîrlind-o în ape,
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragînd dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mînji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atîta, iubire,
vîrtej de-anotimpuri colorînd un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazînd. Ca o rasuflare-aburita de ger.
(LOGICA)

Compact - Voi Fi Aproape De Tine

De-ar fi mijloace

De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.
(Mihai Eminescu)

Cand amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
(Mihai Eminescu)

Daca iubesti fara sa speri...

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.
Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.
(Mihai Eminescu)

In ochii tai citisem...

În ochii tăi citisem iubire dinadins
Şi-n calea vremii steaua mea
O clipă s-au aprins.
Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind,
Văzui nădejdi şi fericiri
Naintea mea pierind.
Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Nainte chiar de-a răsări
Se stinse steaua mea.
(Mihai Eminescu)

miercuri, 13 octombrie 2010

dance me to the end of love-leonard cohen

Cine esti tu?

Ne-am atins mainile Si toate orele fara tine S-au retras intr-o singura secunda Cand mi-am simtit palma in palma ta, Toate cantecele universului S-au revarsat in cascade peste umerii mei, peste tamplele mele.. Ne-am atins buzele Si ploaia mult asteptata A rascolit cu vigoare tristele ierburi ...cand am deschis ochii, purtam pe brate Noianul prospetimii tale de inger (numai ingerii nu sunt atinsi de timp) Ne-am atins trupurile Si aripile ni s-au topit in flacari ...cand am coborat pe pamant, Purtam ireversibil in trup Mireasma trecerii tale...
enigma1 12 Oct 2010, 18:51

Spune-mi Cine esti tu Si cum ai facut... Ce taina are sufletul tau De a patruns in oasele mele si s-a amestecat cu mine cu sangele meu...cu lacrima mea... Cine esti tu Si cum ai facut... Ce taina ascund buzele tale de am gustat de pe ele gustul meu Pana mi-au ramas intiparite in vise..in suflet...in trup.. Cine esti tu Si cum ai facut... De mi-ai spus calm si sigur ...in seara aceea tarzie...da, te iubesc... Spune-mi cine esti tu si cum ai facut sa ma gasesti, dulce minune?

marți, 12 octombrie 2010

Gresesti....iubirea adevarata nu...moare!
Mihai Eminescu

Nu mă înţelegi

În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orişice durere îţi face o podoabă,
Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi...
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

Sa zbor fara tine

Citatul zilei 12.10.2010

Nu abandona ceea ce nu stii sa faci, ci combina cu ceea ce stii sa faci.
John Wooden

Mesaj...pt cei ce voteaza...

Aveti si voi dreptate...daca nici unul nu mai are grija de floarea iubirii ...ea...moare....uneori imediat...alteori..mai tarziu....si chiar daca traieste doar intr-o inima....e...ca si ...moarta!

Tacere

Spune-mi despre tăcerile tale
din mijlocul cuvintelor
de la marginea poveştii,
de la primul rând,
până la rândul fără consoane.
Spune-mi despre tăcerile tale
puse în ghilimele atunci când
toate cuvintele se înghesuiau
să te povestească lumii întregi.
Spune-mi despre tăcerile dintre gânduri
ce şi-au găsit semne de punctuaţie
în clipitul ochilor tăi.
Tăcerea ta,
suflă puncte puncte
şi niciodată nu pune titlu.
Alfabetul tăcerii
cu litere albe
compune silabe pentru jumătatea goală
a cuvintelor mele.
Tăcerea e plânsul lui Dumnezeu
cu lacrimi lipsă,
Cuvintele-praful adunat peste tăcere.
Cuvinte
cuvinte sărutând milioane de buze,
cuvinte în dar cu adevăr lipsă,
peste care oftează tăcerea...
cuvinte fără semne de punctuaţie
căutând un sens...
cuvinte ce nu pot fi uitate
lăsând sufletul mut...
cuvinte pentru cei care iubesc tăcerea
şi flirtează cu şoaptele...
cuvinte pentru cei ucişi de cuvinte,
cuvinte ce mint pe o voce caldă,
cuvinte ce spun adevărul prea târziu,
cuvinte,în umbra cărora plâng sufletele...
ce nu ştiu să vorbească prin cuvinte,
cuvinte neinventate
aşteptând o primă rostire.
Sărutul-atunci când buzele işi şoptesc secrete.
Cuvântul-atunci când buzele freamătă gândurile noastre
Tăcerea-atunci când sufletul meu
pune întrbări sufletului tău,
fără să aştepte răspunsuri.
Poezia-atunci când cuvintele sărută tăcerea.
Tăcerile noastre îmbrăţişate fără mâini
nasc cuvinte pe care nu ştim să le citim.
Tăcere spune-mi despre...
tăcerea de la capătul lumii
şi eu îţi voi şopti
cuvântul de la începutul ei.
Eu tac.Tu taci.
Sufletele noastre vorbesc
pe o limbă necunoscută
cu litere de lumină.
Tăcere,filă albă
primeşte cerneala lacrimilor mele.
Tăcere-portativ pentru muzica sufletelor noastre.

Fara tine...

Si brusc am inteles ca fara tine
Nici eu in toate mintile nu sunt,
Sa fug si sa ma-ntorc aici imi vine,
Sa nu-mi mai aflu locul pe pamant.
Atat de grabnic mi-ai intrat in sange,
Atat de mult existi in sinea mea,
Incat si zgariindu-ma as plange,
Temandu-ma ca-n stropi te pierd cumva.
Nu este primavara nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ti-l inchei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu existi, iubito-n locul ei.
Si brusc am inteles ca fara tine,
Eu insumi mor si nu pot invia,
Desi am fost nascut, cum stii prea bine,
Ca sa te apar si-mpotriva ta!

luni, 11 octombrie 2010

Victor Socaciu - O Fata Anume

Nicu Alifantis - Apa marii

Relatii frumoase...tata..fiu...

PUBLICITATE

Aşa tată, aşa fiu

Trei fii celebri de la noi au acceptat să intre în pielea reporterului şi să-şi ia la întrebări taţii, doar pentru revista OK!.

Cristi şi Cristian Ţopescu

La 33 ani, Cristi este managerul hotelului Residence din Bucureşti, în timp ce tatăl său priveşte tot mai mândru spre el. Curioşi să ştiţi cum sună un dialog între Cristian Ţopescu şi fiul său mai puţin mediatizat?  Cam aşa...
Cristi: Eşti mulţumit de mine?
Cristian:  E o mare satisfacţie pentru un părinte să-şi vadă copiii pe terenurile de sport, în bazine, pe pârtiile de schi, în loc să-i caute prin localuri cu fum de ţigară sau cu aburi de alcool. Tu ai făcut baschet de performanţă, sora ta, Cristina, înoată, schiază, patinează. Sebastian, fratele tău mai mic, înoată foarte bine, schiază excelent şi se antrenează acum la sărituri în apă şi la călărie, unde va intra în concursuri de dresaj şi de sărituri peste obstacole.
Cristi: Ai vrut sau vrei ca unul dintre noi să ajungă un campion sau o campioană?
Cristian: Părinţii care ţin morţiş ca odrasla lor să ajungă sportiv de performanţă fac o mare greşeală. Cuvântul hotărâtor trebuie să-l aibă antrenorul. El este cel care-i spune părintelui dacă un copil are talent şi calităţi native pentru un anume sport. Dacă nu are, este pierdere de timp, consum inutil de energie.
Cristi: Ai trei copii. Mai vrei şi alţii?
Cristian:  De ce nu? Aş putea să-i întrec pe Anthony Quinn şi pe Charlie Chaplin, care au devenit taţi la vârste mult mai înaintate decât vârsta pe care o aveam eu când s-a născut fratele tău cel mai mic, mezinul familiei noastre.
Cristi: Regrete ai?
Cristian:  Da. Unul singur. Că timpul dedicat vouă, copiilor mei, a fost afectat de preocupările mele profesionale.
Cristi: Ce-ţi mai doreşti?
Cristian:  O viaţă la fel de plină de iubire şi trăită cu demnitate. Şi tu să nu-mi mai adresezi atâtea întrebări, că nu eşti ziarist. Vezi-ţi de treaba ta, că o faci bine! Glumesc.


Tudor şi Radu Vasile

Toţi ştiu că Radu Vasile este premierul din perioada lui Emil Constantinescu, dar puţini ştiu că fiul său, Tudor, este pilot de avion. Relaţia dintre tată şi fiu este ca un joc de şah fără deznodământ. Aşa arată dialogul dintre Tudor şi Radu Vasile.
Tudor: Ce crezi că am moştenit de la tine?
Radu: Inteligenţa vie şi simţul umorului! Un om cu simţul umorului trece mai uşor prin viaţă şi suportă mai uşor loviturile semenilor. Tot aşa mă mândresc şi cu faptul că fratele tău, Mihăiţă, a moştenit deschiderea spre umanism şi artă, deşi este funcţionar de bancă. Dar aşa a fost, până la 40 de ani, şi Gauguin… Însă vă spun la amândoi, mai presus de orice contează credinţa în Dumnezeu şi în tine, sănătatea şi, de ce nu, norocul. Păstraţi-vă integri şi, indiferent ce spun unii sau alţii, să vă ştiţi voi cu conştiinţa curată în faţa lui Dumnezeu!
Tudor: M-ai încuraja sau descuraja dacă aş dori vreodată să intru în politică?
Radu: Tu ai o profesie pe care o admir mult: eşti pilot. Piloţii sunt singurii oameni care privesc această lume de sus şi se ştie că de acolo pământul se vede atât de frumos. De aceea te întreb: ce să cauţi în politică, mai ales în România de azi, unde şi cele mai cinice definţii ale politicii au fost depăşite cu mult de realitate? Răspunsul meu este, deci, nu. Continuă să zbori,vei fi şi mai aproape de Dumnezeu!
Tudor: După părerea ta un pilot de avion are stofă de familist?
Radu: Nu sunt eu în măsură să-ţi dau sfaturi de căsătorie în general, dar sunt convins că meseria de pilot nu-ţi va afecta viaţa personală. Cine te va lua de bărbat va şti că eşti pilot şi tot ce implică acest lucru. Important este să ajungi să te căsătoreşti!
Tudor: Joci zilnic şah. Ce este şahul pentru tine?
Radu: Am învăţat să joc şah singur, cu manualul doamnei Polihroniade în mână. Când eram student la ASE, jucam frecvent. Părerea mea este că şahul trebuie să se afle în programa şcolară, în clase speciale măcar. Şahul este singura modalitate prin care îl poţi învăţa pe un copil disciplina şi logica gândirii şi care poate să-i dezvolte puterea de concentrare. Şahul a fost jucat cu pasiune de mari figuri ale istoriei universale!
Tudor: Ştiu că eşti interesat şi de alt subiect: aşa-zisul sfârşit al lumii. Unii au stabilit şi date exacte: 2012. Ce părere ai?
Radu: Într-adevăr, aşa cum mulţi oameni au observat, timpul se grăbeşte. Dar că e vorba de un sfârşit al lumii deja vizibil, nici vorbă! Nu a sosit timpul, chiar dacă ne aflăm poate, zic eu, în ultima parte a existenţei acestei lumi, adica în aceea „jumătate de timp“ de care aminteşte Apocalipsa. Oamenii nu vor şti însă niciodată când va veni acest sfârşit. Deci e bine să ne trăim viaţa şi să încercăm să o facem mai bună.


Carmin şi Marian Ionescu

Carmin are naivitatea, dar şi încrederea tipice unui tânăr de 25 de ani. La vârsta lui, totul pare posibil. Cântă în camera şi la pianul la care tatăl său, Marian Ionescu, a inventat succesul unei formaţii care pare veşnică. „Talentul nu se moşteneşte”, ne spune Marian, privind însă optimist spre Carmin.
Carmin: Ce-ai simţit când am cântat împreună pe scenă?
Marian: Este un sentiment admirabil, pe care îl trăiesc doar părinţii cu copii care au urmat profesia lor. Trăiesc o stare de împlinire sufletească datorată unei dorinţe mai vechi de-a fi împreună cu tine pe scenă. E un dar pentru care îi mulţumesc mereu lui Dumnezeu.
Carmin: Ce gânduri aveai la vârsta mea? Erai la fel ca mine?
Marian: Când aveam 25 de ani, îmi doream să am o formaţie. Pe vremea aceea cântam cu Timpuri Noi şi visam ca într-o bună zi să însemnăm şi noi ceva. Acum, privind în urmă la cei aproape 25 de ani de carieră, îmi dau seama că ai multe de îndurat. Ai multe situaţii dificile de depăşit până să ajungi să trăieşti acel sentiment de satisfacţie. E complicat ce ai de făcut, dar este ceva pentru care merită să lupţi.
Carmin: Când ai fost prima dată mândru de mine?
Marian: A fost acum trei ani, când am plecat în turneu. Formaţia ta de atunci a cântat în deschiderea noastră. Nu am fost prezent la toate repetiţiile voastre şi, atunci când am auzit frumuseţea muzicii pe care o făceaţi, am fost mândru de tine. A fost un sentiment extraordinar de împlinire.
Carmin: Dar dezamăgit de mine ai fost vreodată?
Marian: Poate părea ceva utopic, dar nu am fost niciodată dezamăgit de tine. La 25 de ani, tu eşti la vârsta încercărilor, la vârsta la care omul este supus drumurilor încâlcite, de căutări, mai ales în profesia pe care ţi-ai ales-o, de muzician. Până când nu vei împlini 30 de ani, aproape că nu pot lua în calcul în mod semnificativ ceea ce faci. E o perioadă de construcţie, trebuie să creşti frumos. Iată de ce nu am fost niciodată dezamăgit de tine.
Foto: Alex Ranta, Cristi Mihai
(preluat din OK Magazine)

Singuratate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
(Demostene botez)

Suntem saraci...cand..nu iubim...

Asa e..cand iubim cu adevarat..suntem bogati...ne trezim dimineata cu bucurie in inima si adormim..beti de fericirea zilei ce urmeaza...dar..iubirea vine atat de rar in viata...si...unii nu sunt pregatiti...pt..bogatia asta....din...nefericire...

Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.

Viata se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
Bea vin! în el găsi-vei Viata-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Traieste-ti clipa dată! Caci clipa-i viata ta!
Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină maine.
Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.
În parfumatul prier, când – beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de maine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.
Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vietii.
Nu caut nici minciună nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.
Culege din viata tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipa! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.
Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!”
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?
Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! lar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară…
Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă maine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci maine poate luna te va căta-n zadar.
Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate maine cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.
Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.
Pe drumul
(Enigma)