De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tîmplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie în doua
luna varateca, azvîrlind-o în ape,
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragînd dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mînji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atîta, iubire,
vîrtej de-anotimpuri colorînd un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazînd. Ca o rasuflare-aburita de ger.
(LOGICA)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu