Candva m-am indragostit de o fotografie.

Candva m-am indragostit de o fotografie. Eram atat de fericita, ii vorbeam, adormeam cu ea in gand, ma trezeam cu ea in inima. Eram pe un site si eram fericita. Ii scriam versuri si ganduri. Intr-o noapte un profil, a inceput sa raspunda sentimentelor mele. Nu stiam cine este. Nu stiu nici azi. Stiu doar ca el imi scria noaptea, cand eu dormeam. Dimineata ma trezeam cu o ora mai devreme ca sa citesc randurile lui. Am trait o fericire reala desi era...virtuala. Intr-o zi acel profil a disparut. Fara nici o urma, fara explicatii. Am suferit....parea ca omul iubit a plecat. Dar...n-a fost asa. Omul , fotografia, iubirea mea, a aparut, si nu avea cunostinta de acel suflet. Ce bucurie!!!
Au trecut ani, si-am avut , am sentimentul ca retraiesc acel episod. Eu scriu, cineva imi raspunde, tot noaptea, Intr-un alt mod, dar imi raspunde. Ma doare inima sa cred ca e un nou vis. Ca intr-o zi voi realiza ca nu mie imi sunt adresate mesajele. Dar oare mai conteaza? 
Putem fi fericiti si printre randuri. Poezia e ca fotografia de care eram indragostita. A stiut de bucuria ce mi-a oferit-o acel profil. S-o fi decis sa-mi bucure inima, cumva asemanator? Intrebari si iar intrebari.
Iubirea vine peste noi, cand ne asteptam mai putin. Unele iubiri mor in fasa. Altele raman pentru eternitate. Ce-am simtit eu pentru acea fotografie....e ceva frumos, pur, si nemuritor. Scrieti-mi noaptea!