Și-am adunat atȃtea sǎrbǎtori,
Din colțul meu de inimǎ albastrǎ
Adeseori, imaginar, ȋți scriu scrisori.
Trecut-au ani… Dar cȃți… mai are importanțǎ?
Eu sunt aceeași ca și-n alte dǎți,
Prea obositǎ uneori de viațǎ,
Prea veselǎ ȋntre povești și cǎrți.
Dar tu mǎ știi de ani , sunt irealǎ,
Absentǎ și distantǎ uneori,
Plecatǎ-n lumea visurilor de cernealǎ
Ștergȃnd cu mȃna cerul plin de nori.
Sunt ploaie uneori și cad mȃhnitǎ
Udȃnd pǎmȃntul cu iubiri profunde
Iar alteori, albastrǎ, fericitǎ,
Gȃnd misterios ce mintea ți-o pǎtrunde.
Dar, tu mǎ știi, sunt ani de cȃnd ning lacrimi
Și zȃmbete ciudate uneori,
Din lumea mea cu ȋngeri plini de patimi
Și-acum, imaginar, ȋți scriu scrisori."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu