M-am jucat si eu prin primaverile calatoare
Cu iarba, cu lumina si cu luceferii de floare...
Toate erau ca in legenda: pasarile cantau numai
pentru mine,
Gradina tremura pe brate stanjenii vazduhului
in leganari line.
Imi placea sa ma ascund in capatul livezii
dupa ciresi
Sa ma caute fratele Anton,sa-mi spuna despre uriesi
Ce se lupta cu soarele si-i reteaza capul pe tipsie.
(De aceea apa amurgurilor era asa sangerie.)
Alteori asteptam dimineata sa ma duc cu papusoii de mana
La iaz, unde rachitele stateau parca la sfat tolanite,pe-o rana,
Sa cant pentru brotacei,pentru fluturi,pentru izvoare,
Pentru inima salciilor mele plangatoare
Si pentru singuratatea parloagei cu iepuri de cenusa,
Crescuti in pelin si iarba jucausa.
Priveam brazdele: parca ardea in ele sudoarea fruntii tatii,
Cand soarele hortanicea vazduhul cu aurite gratii.
As fi vrut, apoi, sa culeg in san toti nuferii de pe balta,
Dar plouase in ei o lumina prea tare si inalta,
Si ma dureau ochii.Inima era cat un prigor.
(Ii simteam in piept leganarea ca de mohor)
Colindam prin lanuri si veneam seara tarziu acasa.
Mama, vazandu-ma trist, intelegea ca ma vrajisera
luceferii de matasa,
Insa eu imi lipeam, indata ce pleca, fruntea de geam;
Noaptea imi saruta obrajii si parca uitam
Ca odata voi fi mare si va trebui sa gandesc la viata.
Pe deal,luna plina dansa cu pasi de ceata...
(de Haralambie Tugui )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu