Poate că ai dreptate, suntem nori
prea defilăm aşa, din cale-afară
prea suntem trişti şi fazi şi trecători
prin trupurile noastre prea mult zboară
străjerii-acestei lumi de-neînţeles
Mult prea mult abur ne-mpresoară viaţa
de ies cirezi de îngeri la cules
tot ce în urmă-a irosit paiaţa
ce-mi poartă umbra, searbăd, peste burg
cînd te pîndesc, din lanuri de petunii,
să te iveşti, tăcută, în amurg
precum un crin în sufletul furtunii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu