Doare, cand se deschid bobocii...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.
Fără teamă se desprind de ramuri
stropii, într-o ploaie sclipitoare.
Uită ei sfială şi-ndoială,
teama de o altă, nouă fire;
singuri şi încrezători în sine
înveşmântă ţărna-n devenire.

(Karin Boye)