Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?
La orice pas. Parinte, ai pus câte-o capcana.
De-as vrea ca sa ma apar, orice-ncercare-i vana.
Si tu m-acuzi acuma zicând ca-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e pacat?
Atât de larg esti, Doamne, ca nu-i nenorocire :
Sa n-o împartaseasca si ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi si Tu tot om,
N-ai da nici o smochina pe-asa o fericire.
Multi cata-ntelepciunea în temple si în Carte.
Pe altii-i chinuieste incertitudinea.
Dar unul stând la pânda deodata va striga:
"Besmetici, adevarul nu e de nici o parte!"
"Ce mare este Domnul!" repeta muedinul.
Adânca desnadejde din glasul lui ma doare.
A cincea oara-i astazi. Spuneti-mi, de ce oare
Alah de sus ne-asculta indiferent suspinul?"
Tu, cel ce arzi si înca mai arzi, si-ai merita
Sa arzi în focul vesnic, de ce te rogi la zei?
Ce punte-ascunsa-aflat-ai ducând pâna la ei?
Prin ce putere rara fi vei îndupleca?
Trait-am ani o suta sub dulcea-ti bunatate
Si-as mat trai o suta facând numai pacate.
Ca sa masor la urma, din doua ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplita sau blânda-ti îndurare.
Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?
Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?
De inima-mi captiva, îndura-te Parinte,
Si de-al meu suflet, cupa a lacrimii eterne.
Îmi iarta pasii slobozi ce duc catre taverne
Si, iarta-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!
Mi-ai spart ulciorul. Doamne, si vinul cel curat
În iarba sângereaza. Ce-mi mai ramâne-n loc?
Tu mi-ai închis si drumul spre ultimul noroc.
Ucide-ma, dar afla: Tu esti acum cel beat.
Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arati în toate
Si te amuza - aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Caci Tu esti si actor
În propria Ta piesa - si esti si spectator.
În temple si biserici, moschei si manastiri
Se-ascund cei ce au teama de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaste divina maretie
Nu-si rasadeste-n suflet nici rugi nici tânguiri.
Beau vin si mi se spune de unul si de altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.
Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.
Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.
Hai, s-aruncam tarâna pe fata cerului,
Ca sa nu-mi vada cupa, nici sânii tai de nufar.
Cui ruga ta s-o darui, si renuntarea cui,
Când ceru-i surd si poate în el si zeii sufar?
De la-nceput voit-am sa ma cunosc pe mine,
Si-apoi de mine însumi, de ce m-ai despartit?
Si daca-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvârlit?
Nu-i nici un om pe care absenta Ta nu-l doare,
Pe toti iluminatii i-ncânta-a Ta splendoare.
Desi spre om privirea-T;i nu vrea sa se încline,
Nu-i nimeni sa nu fie preocupat de Tine.
În ziua când tot cerul s-o prabusi, - când ceata
O sa orbeasca astrii si s-or întuneca,
Te voi opri pe cale si te voi întreba:
"Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viata.
O gura parfumata argintii mi i-a stors
Si-ncrederea-T;i în mine a naruit-o vinul.
Urmeaza Raiul? Iadul? Mi-astept senin destinul.
Caci Iadul - cine-l stie? Din cer, cine s-a-ntors?
Dervisule, arunca acest val înflorat
Si-mbraca al saraciei vestmânt neîntinat.
N-ai sa mai vezi pe nimeni grabit sa ti se-nchine,
Dar ai s-auzi cum cânta tot cerul pentru tine.
Asculta marea taina: când prima dimineata
Ilumina cuprinsul, Adam era deja
Faptura cea mai trista, si-ndurerat chema
Sa se întoarca noaptea, sa vina iarasi ceata.
O suta de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghititura face cât saptezeci de rugi.
Afar’ de vin, nu este un singur lucru acru
În stare sa plateasca un cer de îngeri dulci.
Spuneti-mi ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.
Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.
De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu-ti sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
S traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa spuna ce taina-ascunde ceata.
Dincolo de pamânt si infinit,
Catam sa aflu cerul unde vine.
si-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Si cerul si infernul sunt în tine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu