Nu pot trai fără de ochii tai ce i-am pierdut de tot?
Mă-ntreb şi sufăr, dar încă nu cunosc răspunsul,
Este o întrebare ce mă doare mult, dar chiar nu pot
Să trec peste acestea, când tot eu sunt înfrântul!
Mă doare să te-aştept, mi-e teamă că nu vii
Şi te cuprind cu gândul, chiar dacă toţi sunt răi,
Eu te aştept şi plâng fără ca tu, minunea mea să ştii
Şi iar mă-ntreb ce fac oare de-acum fără de ochii tăi?...
Întind mâinile ca să cuprind ceva ce nu există
Un vis de-ndrăgostit ce nu-nţelege că nu eşti,
Şi nici nu-mi pasă dacă plâng, sau lume-ai tristă,
Pe mine rău mă doare că, nu mă mai iubeşti.
E trist dar, nu mai bat la uşi ce nu mi se deschid
Crezând că dincolo de ele te voi găsi pe tine,
E prea târziu şi cred că viaţa prea mult m-a chinuit
Să sufăr şi să plang întruna, să o blestem îmi vine!
A ars şi ultimul tăciune deşi cenuşa frige uneori
Ştiu că nu se mai aprinde un foc precum a fost,
E doar romanţa parfumată ce mai rezistă prin culori
Eu încă te mai strâng la pipet deşi, nu are nici-un rost!
Privesc la chipul tău din poză, frumoasă ca un înger eşti
Ţi-am pus la gât şirag din lacrimi şi-aştept, să te trezeşti!
autor florentina crăciun fabyola
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu