marți, 22 noiembrie 2011
Prima femeie inginer din Europa-o romanca in anul 1912
| In anul 1912, presa europeana si cea din Romania consemnau ca pe o stire de senzatie evenimentul absolvirii studiilor si obtinerea titlului de inginer la Charlottemburg de catre o femeie. Pentru a ilustra mentalitatrea oamenilor vremii si impresia facuta de aceasta fapta, reproducem cateva fraze din ziarul "Minerva", aparut in acelasi an, care, la rubrica "Cronica feminina", sub titlul "Prima romanca inginer", scria:
|
 Elisa s-a nascut la Galati, in ziua de 10 noiembrie 1887, intr-o familie cu multi copii. Tatal ei, Atanase Leonida, a fost ofiter de cariera; mama, Matilda Gill, fiica unui inginer de origine franceza, casatorit cu o romanca din Reghin. Fratii s-au ajutat unii pe altii pentru a realiza o cariera intelectuala. Unii au ajuns cunoscuti publicului, dar nu s-au imbogatit. Lucrand in serviciul statului, cu salarii bugetare, au lasat in urma lor opere admirabile. Dintre acestia amintim numai pe: Gheorghe Leonida, care a studiat sculptura in Italia si apoi in Franta, a colaborat cu sculptorul Landowsky la statuia celebra a lui Crist, plasata pe Capo d'Asuchero din Rio de Janeiro, a carui figura a conceput-o. Operele lui se gasesc la Muzeul de Arta din Bucuresti si la castelul Bran. A fost laureat cu Grand Prix - Franta 1922; Adela, medic oculist, a fost directoarea spitalului "Vatra Luminoasa"; | Dimitrie Leonida a devenit inginer energetician, o figura stralucita a tehnicii romanesti, proiectant de baraje, creator alMuzeului Tehnic care ii poarta numele, laureat al Premiului de Stat. Elisa Leonida a facut scoala primara la Galati si a absolvit liceul la Scoala Centrala din Bucuresti. Nepoata de inginer, fratele mai mare fiind tot inginer, a avut ambitia sa demonstreze ca si fetele pot imbratisa o cariera tehnica. Absolventa a liceului clasic, face un prim pas spre viitoarea cariera, prin a a da examene de diferenta si a absolvi sectia reala, la liceul Mihai Viteazul. Nu a fost insa admisa la Scoala de poduri si Sosele Bucuresti (Politehnica actuala), datorita prejudecatilor vremii. Infruntand toate piedicile, pleaca la Berlin in anul 1909 si se inscrie la Academia Regala Tehnica din Berlin, scoala de traditie de la Charlottemburg, devenind prima femeie studenta a acestui asezamant, pe care il absolva in 1912. Devine prima diplomata cu titlul de inginer din Germania si Europa, implicit din Romania, unde isi va desfasura activitatea. Urmare a cercetarilor, s-a ajuns la concluzia ca nici o femeie nu a obtinut acest titlu inaintea ei. Dar si la Berlin a avut de infruntat prejudecatile si piedici din partea colegilor si profesorilor. Unii profesori au ingaimat nauciti proteste; se intrebau: "In politehnica o studenta?" (Politehnica din Berlin); "Cine a mai auzit asa ceva?!" |
| Rectorul s-a simtit obligat sa-i atraga ferm atentia ca "nu cumva sa dea prilej de nemultumire, ea fiind un caz aparte". La cererea ei de inscriere, decanul Hoffman s-a lasat convins cu greu, invocand ca argument chemarea esentiala a femeii, cei trei K - Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucataria). Colegii nu au primit-o la balul bobocilor. Acelasi decan, in timpul studiilor si in laboratoare, o ocolea, ignorandu-i prezenta. Profesorul Schubert, care preda un curs de masini, cand a vazut-o in amfiteatru, a strigat iritat: "La bucatarie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnica". Cu rabdare, cu darzenie si cu silinta a transformat prejudecatile, ostilitatea si privirile batjocoritoare in admiratia generala si chiar a decanului Hoffman, care, inmanandu-i diploma, declarat, printre altele: "Die Fleissigste der Fleissigsten (cea mai silitoare dintre silitori). Inceputurile activitatii ingineresti Intoarsa in patrie, este angajata la Institutul Geologic, initial ca asistenta extrabugetara. Dupa putin timp a inceput primul razboi mondial. Cu riscul vietii, merge pe front, unde desfasoara o intensa activitate in cadrul organizatiei "Crucea Rosie", ajutand la diminuarea suferintelor soldatilor raniti. I se incredinteaza chiar conducerea unor spitale de campanie in apropiere de Marasesti si a fost decorata cu ordine si medalii romanesti si straine, pentru activitatea sanitara. In anul 1918 se casatoreste cu C. Zamfirescu, inginer, doctor in chimie, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. Casatoria are loc pe front, in comuna Ghidiceni, unde sotii s-au cunoscut. Revine dupa front in anul 1920, la Institutul Geologic, unde va conduce un laborator de analize, in care a elaborat metode originale, rationalizari, a introdus tehnici noi si a efectuat studii importante, toate avand ca scop cunoasterea bogatiilor subsolului patriei noastre.
|
Bonnie Tyler Live Total Eclipse of the Heart 1984 Grammy's
Intoarce-te! Intotdeauna, iar apoi ma simt singura
Si tu nu vii niciodata langa mine…
Intoarce-te! Intotdeauna, iar apoi obosesc putin
Ascultand sunetul lacrimilor mele…
Intoarce-te! Intotdeauna, apoi devin putin nelinistita
Ca cei mai buni ani ai nostrii s-au dus…
Intoarce-te! Intotdeauna, iar apoi devin putin ingrozita
Dar iti vad in ochi privirea…
Intoarce-te, ochi luminosi! Intotdeauna, apoi sunt distrusa…
Intoarce-te, ochi luminosi! Intotdeauna, apoi sunt distrusa…
Intoarce-te! Intotdeauna, apoi devin putin nelinistita
Si visez la ceva salbatic…
Intoarce-te! Intotdeauna, apoi sunt putin neajutorata
Si ma intend ca un copil in bratele tale…
Intoarce-te! Intotdeauna, apoi devin putin suparata
Si stiu ca trebuie sa ies sa plang…
Intoarce-te! Intotdeauna, apoi devin putin ingrozita
Si iti vad in ochi privirea…
Intoarce-te, ochi luminosi! Intotdeauna, apoi sunt distrusa…
Intoarce-te, ochi luminosi! Intotdeauna, apoi sunt distrusa…
Si am nevoie de tine acum, in noaptea asta
Am nevoie de tine mai mult ca oricand
Si daca doar m-ai strange puternic in brate
Vom ramane imbratisati pentru totdeauna!
Si am face sa fie mai bine
Pentru ca niciodata nu vom gresi!
Impreuna o s-o ducem pana la capat!
Dragostea ta e ca o umbra peste mine tot timpul…
Nu stiu ce sa fac, sunt mereu in intuneric
Traim intr-un butoi de pulbere
Ce scoate scantei…
Am nevoie de tine cu adevarat in noaptea asta!
Etarnitatea va incepe in noaptea asta!
Etarnitatea va incepe in noaptea asta!
Odata, candva, m-am indragostit
Acum doar sunt distrusa…
Nu pot face nimic
O eclipsa totala a inimii.
Odata, candva, era lumina in viata mea
Acum e doar dragoste in intuneric…
Nu pot face nimic
O eclipsa totala a inimii.
Intoarce-te, ochi luminosi! Intotdeauna, apoi sunt distrusa!
Si am nevoie de tine acum, in noaptea asta!
Si am nevoie de tine mai mult ca oricand!
Si daca doar m-ai strange puternic in brate…
Vom ramane imbratisati pentru totdeauna!
Si am face sa fie mai bine
Pentru ca niciodata nu vom gresi!
Impreuna o s-o ducem pana la capat!
Dragostea ta e ca o umbra peste mine tot timpul…
Nu stiu ce sa fac, sunt mereu in intuneric
Traim intr-un butoi de pulbere
Ce scoate scantei…
Am nevoie de tine cu adevarat in noaptea asta!
Etarnitatea va incepe in noaptea asta!
Etarnitatea va incepe in noaptea asta!
Odata, candva, m-am indragostit
Acum doar sunt distrusa…
Nu pot face nimic
O eclipsa totala a inimii.
Odata, candva, era lumina in viata mea
Acum e doar dragoste in intuneric…
Nu pot face nimic
O eclipsa totala a inimii.
O eclipsa totala a inimii.
Intoarce-te ochi luminosi!
Intoarce-te ochi luminosï!
Intoarce-te!
luni, 21 noiembrie 2011
Femeia in arta si in viata
Victorita
|
Mi-e dor de ea...
|
OVIDENIILE
duminică, 20 noiembrie 2011
Dumnezeu departe e de tine...
Sa nu ajungi iubirea-mi sa ti-o mai doresti!
La crudele-ti cuvinte si-n vis sa te gandesti,
In ziua cand spre mine vei mai dori sa pornesti!
In cautarea adevarului s-alergi,
Pentr-a ta inima nimic sa nu culegi.
Sa-ti fie dor de al meu vers,
Si obligat sa fii, sa nu te poti opri din mers.
Sa-ti amintesti cat eu ti-am fost de-aproape,
Chiar si asa cat eram de departe.
E mai mult ca posibil asta sa-ti doresti,
Si-atunci pe mine sa nu ma mai gasesti.
Sa-ti simti inima pustie,
Sa vrei sa crezi si sa nu poti, c-asa a fost sa fie,
Caci Dumnezeu departe e de tine,
Acum cand nu mai sunt eu langa tine!
Camelia Ciobanu
Plangeai ca nu-ti simti sufletul iubit...
Am inghetat in fata ochilor tai reci.
Imi aruncai cuvinte cu si fara inteles,
Si-am realizat ca te-am pierdut...adevarat calvar!
Ne-am despartit mai rau ca doi straini,
Eu departandu-ma cu lacrimi mari pe maini.
Nu pot, nu vreau sa stiu ce-ai simtit tu,
Ma-ntreb daca stii...mi-ai sfasiat sufletul!
Nu-i prima oara cand inima ma-nseala,
Ma sperie ce simt, inima-mi este goala.
Trec printre oameni si nu mai simt nimic,
Ca tu n-ai inteles a mea iubire,doare amarnic.
Au trecut zile bune de la acea seara,
Cand pot sa scriu despre noi doi e prima oara.
Sunt ganduri sentimente atat de triste,
Dar tu nu vei mai primi acum de veste!
In libertatea pe care nimeni n-a-cercat sa ti-o-ngradeasca,
Poate te simti ferice privind o floare-n glastra.
Ea in lipsa-ti a crescut, a inflorit,
Dar sub suflul cuvintelor tale acide...a murit!
Plangeai ca nu-ti simti sufletul iubit,
Poate totul ti se-ntampla pentru ca e...mic!
Un suflet mare nu ar fi putut rani asa adanc,
Asta-i tot ce-mi trece-acum prin gand.
Mereu in viata vor ramane intrebari fara raspuns,
Le cautam zadarnic si sfarsim in plans.
Sufletele unora dintre noi, muritorii,
Sunt mari abisuri si contradictorii.
Mi-am dovedit ca pot sa fiu constanta in iubire,
Iar Dumnezeu mi-a dat o trista despartire.
Pedeapsa parca pentru capacitatea de-a visa, spera,
Ma-ntorc spre tine Doamne cu toata amaraciunea mea.!
Mi-as dori ca oamenii sa devina "lumini" arzande mereu,
Nu focuri de-artificii cum au fost pentru sufletul meu!
Sa nu le planga inimile niciodata cum mie-mi plange
Sa fie forte mari, ce nu se pot infrange.
Sa nu fie vinovati pentru nefericirea nimanui,
O viata frumoasa si demna ...sa fie visul oricui!
Camelia Ciobanu
Firilor vulgare toate sentimentele nobile, generoase li se par nepotrivite şi de aceea, în primul rând, de necrezut; fac cu ochiul când aud de aşa ceva, părând a vrea să spună: "pesemne că există totuşi un avantaj oarecare, nu poţi vedea prin toţi pereţii"; ele sunt bănuitoare faţă de cel nobil, ca şi cum acesta şi-ar căuta avantaje pe căi lăturalnice. Dacă se conving într-adevăr de absenţa intenţiilor egoiste şi a câştigurilor personale, atunci cel nobil le apare ca un soi de nebun - îi dispreţuiesc bucuria şi râd de strălucirea ochilor săi.
Friedrich Nietzsche în Ştiinţa voioasă
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Asteptarea(muzica Chris Spheeris )
Versurile poeziei mele, "Asteptarea" s-au bucurat de aprecierea voastra.Sper sa va incante si clipul.Va doresc vizionare placuta!
Noapte buna!
M-am dus pana la cer...
Revad cu ochii mintii totul, prima-nbratisare,
Si-apoi a ta privire, cea din departare.
Si cei trei trandafiri, si-a mea uimire.
A fost un sentiment frumos, o nemurire.
Imi canta inima de bucurie,era viata,
M-am dus pana la cer…avandu-te in fata.
Cu sufletel strans ti-am vorbit de iubire,
Si nu stiam atunci …urma o despartire
Poate doar pentru ca traiam…o prima intalnire
Si steaua lor,departe lacrima,
Pentru ca ea doar ea stia,
Spre ce an greu destinul,
De fapt ii conducea.
„A fost destin sau intamplare?
Ori poate o prea grea-ncercare?
Gandeste trista steaua lor,
In neobositu-i zbor.Caci ei sunt despartiti acum.
Pe doua drumuri far un punct comun.
Cu inimile indoite de regrete,
Se-ndreapta spre-un alt anDar pe-ndelete.
Vor mai avea aceste drumuri oare,
In asta viata un alt punct comun?
Privesc spre steaua lor
Cu maxima-ntristare.
E doar o intrebare.....plec acum.,
Nu-i parasi stralucitoare stea,
Calauzeste-i cu lumina ta,
In ochii lor se desluseste …dragostea!
Camelia Ciobanu
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Pablo Neruda
În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele...
O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.
În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.
În jurul meu zăresc o siluetă de ceaţă,
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.
O, vocea ta misterioasă ce iubeşte truda şi se întunecă
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
pe întreaga întindere,
pini trudindu-şi unduirile în şoaptele vântului.
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
pe întreaga întindere,
pini trudindu-şi unduirile în şoaptele vântului.
Pablo Neruda
În 1921, Pablo Neruda pleacă la Santiago pentru a urma Institutul Pedagogic și a deveni profesor de franceză. La 14 octombrie obține premiul întâi la concursul Federației studenților din Chile pentru poemul său Cântecul sărbătorii, care se publică în revista Federației studenților intitulată Juventud. Colaborează la revista Claridad, organ oficial de presă al Federației studenților. La 24 august 1922, sub egida grupului literar Vremia are loc un recital din versurile poeților Joaquín Ciufuentes, R. Monestier, Alberto Rojas Giménez și Pablo Neruda. În octombrie 1922, revista Los Tiempos, din Montevideo, dedică un număr poeziei tinere, incluzând și poezia lui Neruda. În august 1923 apare în editura Claridad ediția oficială a volumului Crepuscular. Revista Dionysios, condusă de Aliro Oyarzún, îi piblică patru poezii, dintre care ultimele trei vor face parte din Prăștiarul entuziast, carte scrisă în 1923, dar publicată abia în 1933. Publică patruzeci și două de articole de critică în revista Claridad sub pseudonimul Sachka. În iunie 1924 apare în editura Nascimento ediția princeps a celor Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde. Tot în editura Nascimento apare volumul Pagini alese de Anatole France, introducerea, selecția și traducerea fiind semnate de Neruda.
La 12 iulie 1904 se naște Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Pablo Neruda) la Parral, un oraș aflat la 300 km la sud de Santiago de Chile, fiul doñei Rosa Basoalto de Reyes, învățătoare, și al lui José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate. În luna august mama sa moare. În 1906 José del Carmen se mută la Temuco împreună cu fiul său, recăsătorindu-se cu doña Trinidad Candia Marverde. În 1910 Pablo Neruda devine elev al liceului de băieți din Temuco, pe care îl absolvă în 1920. La 18 iulie 1917 în ziarul La Mañana, din Temuco, se publică articolul intitulat "Entuziasm și perseverență" sub semnătura lui Neftalí Reyes. Este primul material publicat de poet. La 30 noiembrie 1918 publică poemul "Ochii mei" în reviata Corre-Vuela din Santiago, nr. 566. În cursul aceluiași an publică alte trei poezii în aceeași revistă. Colaborează la Selva Austral din Temuco, publică în reviste din orașele Chillán și Valdiva. Folosește diferite pseudonime. Ia parte la jocurile florale de la Maule cu poemul "Ideal nocturn", obținând premiul al treilea. În 1920 adoptă definitiv pentru scrierile sale pseudonimul de Pablo Neruda. La 28 noiembrie 1920 obține premiul întâi la sărbătoarea primăverii din Temuco. În același an devine președinte al Ateneului literar al liceului din Temuco și secretar adjunct al Asociatiei elevilor din orașul Cautin. Pregătește două cărți - Insulele ciudate și Osteneli zadarnice - pe care nu le publică. O parte din acestea vor constitui material pentru lucrarea Crepuscular.
În anul 1925, Pablo Neruda se află în fruntea revistei Caballo de Bastos. Colaborează la diferite piblicații literare, cum sunt Andamios, Ali Baba, Dinamo, Renovación, precum și la ziarul La Nación. La editura Nascimento apare ediția princeps a volumului Încercarea omului infinit, volum care poartă două date: anul 1925, data de tipărire și 1926, anul de apariție. În aceeași editură apar în 1926 edițile princeps ale volumelor Inele și Locuitorul și speranța sa. În numărul 135 al revistei Claridad se publică, traducerea din limba franceză semnată de Neruda, câteva fragmente din Caietele lui Malte Laurids Brigge de Rainer Maria Rilke. În revista Atenea, numerele 5 și 10, se publică Durere și Chinuri, poeme care vor face apoi parte din Reședința pe pământ sub titlul Madrigal de iarnă și respectiv Fantomă.
În anul 1927 Pablo Neruda este numit consul onorific la Rangoon (Birmania). Pleacă din Santiago spre Rangoon la 14 iunie, via Buenos Aires, unde se îmbarcă pe Baden, cu care călătorește până la Lisabona. Este însoțit de Álvaro Hinojosa. Sosește la Madrid la 16 iunie. La 20 iulie se află la Paris, de unde pleacă spre Marsilia, continuîndu-și apoi călătoria spre Rangoon. Tot în luna iulie trimite ziarului La Nación. Revistele El Sol și Revista de Occidente din Madrid publică poeme de Neruda. În 1928 este numit consul la Colombo (Ceylon), iar 1929 ia parte la Congresul Panhindus desfășurat la Calcutta. În 1930 este numit consul la Batavia (Java). La 6 decembrie 1930 se căsătorește cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz. În 1931 este consul la Singapore. În 1932 după o călătorie pe mare, care durează două luni, se reîntoarce în Chile. La 28 august 1933 sosește la Buenos Aires, unde fusese numit consul. În casa lui Pablo Rojas Paz îi întâlnește la 13 octombrie pe Federico García Lorca. La 5 mai 1934, Pablo Neruda pleacă la Barcelona, unde este numit consul. La 4 octombrie se naște la Madrid fiica sa, Malva Marina. La 6 decembrie ține o conferință și un recital de poezie la universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico García Lorca. În casa Morlei Lynch o întâlnește pe Delia del Carril. La 3 februarie 1935 se transferă la Madrid, pentru aș exercita funcția de consul.
La 18 iulie 1936 începe războiul civil spaniol, iar la scurt timp este ucis Federico García Lorca. Neruda începe ciclul de poezii intitulat Spania în inimă. Este destituit din funcția de consul. Pleacă la Valencia, apoi la Paris. La 7 noiembrie scoate, împreună cu Nancy Cunard, revista Poeții lumii apără poporul spaniol. Se desparte de Maria Antonieta Agenaar. În februarie 1937 ține la Paris o conferință despre Federico García Lorca. Împreună cu César Vallejo fondează, în aprilie, Grupul hispano-american de ajutorare a Spaniei. La 2 iunie are loc la Paris Congresul Națiunilor Americane, la care Pablo Neruda rostește o cuvântare, tradusă și editată în limba franceză. Pe 10 octombrie, se înapoiază în Chile. La 7 noiembrie fondează Alianța Intelectualelor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales preșdinte. La 7 mai se stinge din viață, la Temuco, tatăl său , iar la 18 august moare și mama sa vitregă, doña Trinidad Candia. Don Pedro Aguirre Cerda, candidatul Frontului Popular, iese victorios la alegerile prezidențiale din luna octombrie. Neruda străbate țara întreagă ținând conferințe.
Pe frontul de luptă din Barcelona se publică, în plin război civil, Spania în inimă. În 1939 este numit consul, cu sediul la Paris, pentru problemele emigrării spaniolilor. În martie pleacă spre Franța, trecând prin Montevideo, unde ia parte la Congresul Internațional al Mișcărilor Democrate, ca delegat din partea Alianței Intelectualilor din Chile. În perioada aprilie-iulie se ocupă de problema refugiaților spanioli, pe care reușește să-i îmbarce pe Winnipeg, vapor care ajunge în Chile la sfârșitul anului 1939. La 2 ianuarie 1940 se reîntoarce în Chile.
La 16 august 1940 sosește în Ciudad de Mexico în calitate de consul general. În 1941 scrie Cânt pentru Bolivar, editat de Universitatea Națională Autonomă din Mexic. Face o călătorie în Guatemala. În octombrie 1941 primește titlul de doctor honoris causa din partea Universității din Michoacán. În decembrie este atacat de un grup de naziști la Cuernavaca, prilej cu care sute de intelectuali din toată America își manifestă sentimentele lor de solidaritate față de Pablo Neruda. În aprilie 1942 întreprinde o călătorie în Cuba. La 30 septembrie dă pentru prima oară citire poemului Cântec de dragoste pentru Stalingrad.
În februarie 1943 face o călătorie în Statele Unite, pentru a lua parte la întâlnirea "Glasul Americilor", desfășurată la New York. Se înapoiază în Mexic, iar la 27 august i se consacră o adunare festivă cu prilejul plecării sale din această țară, la care iau parte două mii de persoane. La 1 septembrie își începe călătoria spre Chile, vizitând în drum țările de pe coasta Pacificului. La 3 septembrie se află în Panama, iar la 9 septembrie în Columbia, țară în care în care este oaspete de onoare al guvernului prezidat de López și al orașului Manizales. La Caldas ia ființă complexul școlar Pablo Neruda. La 22 octombrie se află la Lima și apoi la Cuzco, unde vizitează ruinele preincașe de la Macchu Picchu. Este oaspete de onuare al orașului Arequipa. Sosește la Santiago de Chile la 3 noiembrie. La 8 decembrie ține conferințele intitulate Călătorie în jurul poeziei mele și Călătorie în inima lui Quevedo. În 1944 obține premiul municipal pentru poezie.
La 4 martie 1945, este ales senator al republicii din partea provinciilor Tarapacá și Antofagasta. Se editează broșura Salut Nordul și Stalingradul. Obține Premiul Național pentru Literatură în patria sa. La 30 mai rostește primul său discurs în Senat, editat apoi în Patru discursuri. La 8 iulie 1945 devine membru al Partidului Comunist din Chile. La 15 iulie, pe stadionul Pecaembú din São Paulo ia parte la festivitatea de omagiere a lui Luis Carlos Prestes. La 30 iulie devine membru al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro, discursul de primire fiind rostit de Manuel Bandeira. La 18 ianuarie 1946 este decorat de guvernul Mexicului cu Ordinul Vulturul Aztec. Cu prilejul candidaturii lui Gabriel Gonzáles la preșidenție, este numit șef al sectorului de propagandă națională. La 28 decembrie, printr-o ședință a tribunalului, numele său oficial devine Pablo Neruda. În 1947 face o călătorie în regiunea Strâmtorii Magellan. La 27 noiembrie publică în El Nacional din Caracas (în Chile exista cenzura presei de la 4 octombrie) Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni, motiv pentru care președintele Republicii Chile îi intentează un proces politic. La 6 februarie 1948 rostește un discurs în Senat, publicat apoi sub titlul "Acuz". La 3 februarie, Curtea Supremă aprobă destituirea lui Neruda din funcția de senator al Republicii. La 5 februarie tribunalul hotărăște arestarea sa. Începând de la această dată trăiește ascuns în Chile, scriind Cânt general.
La 24 februarie 1949 pleacă din Chile traversând munții, prin sud. La 25 aprilie ia parte la Primul Congres Mondial al Partizanilor Păcii, prilej cu care își dezvăluie ascunzătoarea. Este numit membru al Consiliului Mondial al Păcii. În iunie face o primă călătorie în Uniunea Sovietică, unde asistă la festivitățile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Pușkin. La 27 iunie este omagiat la Moscova de Uniunea Scriitorilor Sovietici.În iulie vizitează Polonia și Ungaria, în august Mexicul, împreună cu Paul Eluard, iar în septembrie ia parte la Congresul latino-american al Partizanilor Păcii, desfășurat în Mexic, țară în care rămâne până la sfârșitul anului grav bolnav. I se editează operele sau selecții din poemele sale în Germania, Cehoslovacia, China, Danemarca, Ungaria, SUA,Uniunea Sovietică, Mexic, Cuba, Columbia, Guatemala, Argentina. La 28 ianuarie 1950 îi expiră permisul constituțional de a absenta din țară, eliberat de președintele Senatului, don Arturo Alessandri. Vizitează praga, Parisul, Roma, New Delhi. Poezia sa este tradusă în hindusă, urdu și bengaleză. În perioada 16-22 noiembrie 1950 ia parte la cel de al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii, care are loc la Varșovia. La 22 noiembrie primește împreună cu Picasso și alți oameni de artă, Premiul Internațional pentru Pace pentru poemul său Să se trezească pădurarul.
La Chascona, casa lui Neruda din Santiago.
La 10 februarie 1952, la Capri, începe să scrie volumul Strugurii și vinul. În lunile iulie și august călătorește în Berlin și Danemarca. În Chile este revocat ordinul de arestare emis împotriva lui Pablo Neruda în urmă cu trei ani și câteva luni. La 12 august se înapoiază la Santiago de Chile, unde este întâmpinat cu mari manifestații omagiale de bun venit. Se instalează în locuința de pe bulevardul Lynch. Vizitează Tamuco și alte localități din Chile. În decembrie face o vizită în Uniunea Sovietică în calitate de membru al juriului pentru acordarea Premiului Internațional pentru Pace.
La 22 ianuarie 1953, se întoarce din călătoria în Uniunea Sovietică și organizează Congresul Continental al Culturii, care își desfășoară lucrările în aprilie, în Santiago de Chile, și la care iau parte mari personalități din America, ca Diego Rivera, Nicolás Guillen, Jorge Amado și alții. La 20 decembrie i se înmânează Premiul Stalin pentru Pace. Începe să-și construiască reședința numită "La Chascona". În 1954 Pablo Neruda își donează biblioteca și alte bunuri universității din Chile, iar aceasta hotărăște la rândul ei să finanțeze Fundația Neruda pentru Dezvoltarea Poeziei.
În 1955, se desparte de Delia del Carril. Termină de construit locuința numită "La Chascona", unde se mută împreună cu actuala sa soție, Matilde Urrutia. Înființează și conduce revista La Gaceta de Chile. Se publică un volum de poezii alese în limba persană. Cânt general apare la București, România[1]. Face un voiaj în Uniunea Sovietică, China și alte țări socialiste, precum și în Italia și Franța. Întorcându-se în America, prezintă recitaluri de poezie în Brazilia și la Montevideo, apoi își petrece vacanța la Totoral, regiunea Córdoba, republica Argentina.
În 1958, activează în cadrul companiei politice în vederea alegerii președintului Republicii Chile. Face turnee și organizează adunări populare. În 1959, Pablo Neruda începe să-și construiască la Valparaíso reședința numită "La Sebastiana".
Pornește într-o călătorie în jurul lumii, trecând și prin țara noastră, participă activ la viața politică a timpului său, prin opere militante puse în slujba demnității umane. Călătorii, conferințe, premii și titluri academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă și în numeroase alte limbi marchează recunoașterea marii valori a poeziei sale, care culminează cu dercenarea Premiului Nobel pentru literatură în octombrie 1971. Nu mai puțin strălucită este activitatea politică din ultimii ani ai vieții. În 1969 este desemnat din partea Partidului Comunist candidat la preșdenția Republicii Chile și în această calitate străbate întreaga țară și ia parte la tratativel care conduc la formarea Unității Populare. Ulterior se retrage în favoarea lui Salvador Allende, care este desemnat candidat unic. În 1970 ia parte activă la campania electorală a lui Allende. După victoria Unității Populare, când Allende devine președintele țării, Neruda este numit ambasador în Franța.
În 1972 este invitat la New York la Reuniunea Pen Clubului, unde ține discursul de deschidere și protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră țara sa. Începe să-și scrie Memoriile. Renunță la funcția de ambasador la Paris și se întoarce în Chile, prilej cu care guvernul organizează în cinstea lui o mare adunare populară pe stadionul național din Santiago. La mijlocul anului 1973, adresează o chemare intelectualilor latino-americani și europeni pentru evitarea războiului civil în Chile. La 11 septembrie, un puci militar răstoarnă guvernul Unității Populare, iar președintele Salvador Allende este asasinat. A murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unității Populare de către forțele armate reacționare. Opinia publică internațională a luat cunoștință cu profundă indignare de faptul că, după puciul militar, locuința sa din Valparaíso, precum și cea din Santiago, unde se ținea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate și distruse de fasciștii chilieni.
La Sebastiana, casa lui Neruda din Valparaíso
Abonați-vă la:
Postări (Atom)