Ori de cate ori, ma simt lipsita de vlaga, sau vad in jurul meu oameni realmente terminati la 50 de ani, ma intorc la tatal meu.Un om care mi-a facut existenta, fila din povesti.
S-a nascut intr-un satuc mic: Poienile Oancei, al saptelea copil a doi parinti frumosi in suflet, intelepti in gandire. Dar la doar noua luni, soarta a facut sa ramana fara mama.
Si ca si cand n-ar fi fost de ajuns, un an mai tarziu, o boala crunta scarlatina i-a omorat cinci frati mai mari. Bunicul in doar doi ani s-a trezit fara sotie si fara cinci copii(cu varste intre 17-20ani). Cu tatal meu de doi ani si cu fratele sau de patru ani,plangea seara de seara, nestiind ce sa faca cu viata lui.Dumnezeu i-a daruit o a doua sotie.A mai avut si cu ea doua fetite. Si ca in povestea fata babei si fata mosneagului, saracii lui baieti au avut multe de patimit cu mama lor vitrega. Dar au crescut, au plecat la oras, au invatat o meserie, si-au facut un rost pe lume si au trait atat de frumos incat, dragii mei, merita sa stiti si d-voastra, cum.
Taticul meu,vazand ca al sau tata, ramas pe mana fiicelor vitrege, n-a avut un sfarsit deloc fericit si frumos, si-a dorit atat de mult o fata, incat a avut curajul, sa ma conceapa la 14 ani dupa fratele meu. Avea 41 ani cand mamica mea, m-a adus pe lume. Cand tata implinea 50 ani eu aveam doar noua anisori. Dar mi-l aduc aminte cu mare drag. A fost cel mai bun tata din lume. O bomboana daca ii era oferita, el o pastra si mi-o aducea mie. A fost mecanic de locomotiva, toata viata sa. Un job greu, solicitant, dar pe care el l-a facut cu multa daruire. La 61 ani, iesind la pensie, nu s-a resemnat cu ziarul in mana, pe banci langa alti pensionari. Eu abia luasem la facultate si desi aveam bursa de merit(care in anii 1983, acoperea caminul si cantina), taticul meu dorea sa-mi ofere tot ce era cu putinta mai bun. Haine, carti, pachete cu mancarede acasa dar mai ales, multa dragoste. A plecat la tara si a facut casa noua(din temelii), la o varsta la care...poate era prea mult pentru orice om normal. Dar el era unul dintre cei alesi, un om deosebit din toate punctele de vedere. A facut si o pepiniera de stupi. Aproape 100 de stupi, cu care pleca , dupa sezon, la tei, salcam, sau flori de munte.
Cand m-am casatorit, m-a ajutat cu copiii. Atat baiatul cat si fetita mea, au stat in bratele lui, ca si mine candva, si i-au ascultat povestile si invataturi despre viata.
A murit exact cum a trait, la fel de discret si frumos, la 75 ani. Ultimele sale cuvinte spuse mamei, pe pat de spital, au fost tot pentru mine: "sa ai grija de fata!".
A iubit cu adevarat viata. Nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit plangandu-se de ceva. Si probleme, desigur a avut. Dar cu nadejde in Dumnezeu si multa insufletire a luptat sa razbata in tot ceea ce trebuia sa intreprinda.
O lectie de viata, nu numai pentru mine si fratele meu. Poate fi pentru oricare dintre cei care la 50 de ani simt ca nu mai au pentru ce trai. Ca nu mai sunt buni sa iubeasca si sa fie iubiti. Nimic mai neadevarat. Suntem tineri si frumosi. Putem si trebuie sa traim frumos fiecare an al vietii. Dar nepretuit oferit noua tuturor de bunul Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu