marți, 21 februarie 2012
As vrea sa ma uiti complet,
Asa te-as putea cunoaste din nou...
Tu m-ai privi si n-ai sti ca sunt eu,
Iar eu te-as iubi de mii de ori mai mult,
Ca prima oara...
Am incercat sa te inlocuiesc in mintea mea
Cu altceva…
Cu un zimbet sau cu o lacrima
Cu un moment de fericire
Sau cu o unda de indoiala
Cu o simpla aducere aminte
Sau cu tine insuti
Intoarsa pe dos….?
Cu o ruga de indurare
Sau chiar cu tine
Dar miine…
Poate cu un gol mic cit un univers
Sau cu orice altceva care sa te inlocuiasca
Pentru a nu mai fi atit de ocupat de tine…
Si n-am reusit.
Acum nu-mi ramine decit sa ma supun
Si sa
Te iubesc"
Intalnire cu un inger trist...
Sa bem o cafea un inger
Gasit pe marginea unui suris
Stins
Deprimat si fara vointa
Care balanganea din picioarele
Goale
Atirninde
Deasupra unui suvoi de ginduri
Tulburi
Improscind in toate partile
Stropi intunecati si reci
De sperante desarte.
Cu aripile mici atirnindu-i
Pe linga trupul firav
Si cu un zimbet trist
M-a refuzat politicos spunindu-mi
Ca mai bine sta acolo singur
Decit sa se intoarca-n preajma mea
De unde tocmai evadase
Si unde avusese grija de
Dragostea mea pentru
Tine."
(Cel care nu exista)
Am inteles...
Ca nu ne apartin iubirile
Ca nu le inventam noi
Si nici nu le dam nastere
Pentru ca nu sintem in stare
Sa aducem pe lume din noi
Ceva atit de frumos
Ci doar Dumnezeu
Ne imparte si ne aseaza
In cite o iubire
Pe care o are in depozit,
Ne intoarce cu cheia
Si ne lasa sa ne consumam
Pina la capat
Incet si
Sigur.
Iar daca sintem cuminti
Si meritam,
Ne aseaza cite doi
In functie de noroc
Sau de merite
Pesemne ca in ceea ce ne
Priveste
Ori sintem foarte norocosi
Ori ne iubeste Dumnezeu
Pentru ca altfel
N-ar fi lasat sa ne intilnim
Amindoi
In aceiasi dragoste"
Ionut Caragea
luni, 20 februarie 2012
Forţa indiferenţei
“Forţa indiferenţei! Ea e cea care a permis pietrelor să dureze fără să se schimbe, timp de milioane de ani”, citesc în Meseria de a trăi. Numai că “meseria de a trăi” nu se învaţă. Mă tem că toate lecţiile pe care mi le-a dat viaţa (cu mare blândeţe, de altfel!) au fost zadarnice. N-am reţinut nimic din ele. Nu mi-am corectat nici un defect, nu mi-am reparat nici o greşeală. Şi, într-un anume sens, mi-am visat viaţa mai degrabă decât am trăit-o. Am visat lucruri pe care nu eram în stare să mi le doresc în realitate şi cu atât mai puţin nu eram în stare să le obţin. Mi-am oferit compensaţii fictive şi, nu o dată, m-am justificat cu argumentul că visul face parte şi el, cumva, din realitate. Dar să zicem că ai deprins “meseria”. Ce faci cu ea dacă nu întâlneşti “marea pasiune”? Rămâi un bun cârpaci.”(Octavian Paler)
Eu am avut şansa de a întâlni marea pasiune, pasiune care m-a ars până m-am transformat în cenuşă. Iar abia în cenuşă gasim iubirea, gasim puterea de a ne iubi, fiindca iubirea este însăşi cenuşa…cenuşa visurilor noastre de a iubi şi de a fi iubiţi. Acum, mă voi iubi numai pe mine…şi pe aproapele meu… dar nu mai mult decât pe mine însămi. Am reuşit să înving forţa indiferenţei, a indiferenţei faţă de propria-mi viaţă. De acum viaţa nu va mai fi ea cea care mă va trăi, ci eu o voi trăi pe ea. Până la capăt, până la capătul muzicii, dincolo de care tăcerea va fi mai puternică decât muzica.
FloriPloiesteanu
duminică, 19 februarie 2012
Dorul...
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Şi totuşi izvorăşte
Din depărtate văi,
Apoi se risipeşte
Prin mii şi mii de căi!
Asemenea-i şi dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Şi-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!
Bogdan Petriceicu Haşdeu - Dorul
În urma ta...
Am înţeles
Că nu te pot ajunge;
E-atât amar de drum
În urma ta...
Când să te-ajung,
Încet se frânge
Şi ultima speranţă
Ce te caută...
Şi-am înţeles
Că nu mă poţi ajunge;
E-atât amar de drum
Şi-n urma mea...
Ar trebui să poţi iubi
Şi plânge
Pentru femeia
Care te-ar avea.
Viorica Sălăjeanu
Aş vrea să uit amintirea din mine
Şi-un vers ce rătăceşte în uitare,
Amintiri uitate şi-atât de puţine
Îmi bântuie trupul într-o visare...
Şi-ascund o lacrimă-ntre uitări,
E tot ce mi-a rămas din trecut,
O scrisoare pierdută-n călimări
Şi-un dor uitat, parcă nenăscut...
Rescriu tristeţea-ntr-un poem,
Un cânt ce-mi răzbate-n timpane,
Parcă totul îmi sună a blestem,
O furtună de sentimente umane...
Mă-nchin să uit dorul, dar şi clipa
Ce mi-au răpit şi liniştea tăcerii
Sufletului ce fără-ncetare tot ţipa
Să-ţi audă şoapta dulce a iubirii...
Aş vrea să uit amintirea din mine,
Aş vrea să rătăcesc iar în visare
Şi să-mi amintesc uitarea de tine,
Să mă regăsesc într-o îmbrăţişare...
Mihai Florian Dumitrescu
sâmbătă, 18 februarie 2012
De ce-ar gresi copiii unui medic...
Dar acei copii, cu un tata vestit si medic pe deasupra...cu un unchi politician...Si la o varsta la care sigur puteau avea un viitor frumos.De ce?Toata dupa amiaza m-am gandit la ei. Parca i-as fi cunoscut personal, atat am suferit pentru alegerea lor de a-si distruge viata.Dar nu-i cunosc. Am si plans. Poate pentru multe altele...dat fiind faptul ca e si sambata...O zi ce ramane speciala in inima mea...oricat as vrea s-o transform intr-o zi obisnuita...Nu mai spun "mi-e dor"...si fug de ce simt...poate nici nu mai simt...
Stelelor...
în mine,
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de ardoare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheaţă
şi-nmărmurit vă-ntreb :
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri ?
Pribeag cum sunt
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avînt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gînd mi-e rază şi putere :
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea !
Lucian Blaga
Abonați-vă la:
Postări (Atom)