Alice este unul dintre beneficiarii proiectului “O şansă europeană pentru copiii români”. Prin intermediul acestuia, Alice primeşte lecţii gratuite de la profesorii Fundaţiei Sf. Macrina şi va merge în tabăra din Portugalia să le cânte copiilor de acolo
La cinci ani violonista Alice Muller învăţase singură tabla înmulţirii şi citea poveşti, ca oricare alt şcolar. Tot singură învăţase şi alfabetul. Ba de la o vreme părea că înţelege bine şi notele muzicale. Intrigată, bunica s-a decis: trebuie neapărat să ducă fata la testare, să vadă dacă are cumva şi ureche muzicală. A ajuns cu ea la profesorii de la Liceul de Muzică George Enescu şi, după o oră de teste, aceştia au dat verdictul – copila nu numai că simte şi înţelege foarte bine muzica, dar are şi “auz absolut”. Atunci, bunica a înţeles că menirea nepoatei este să facă muzică, aşa că a înscris-o repede la o clasă de vioară.
Aşa firavă cum era, când a pus prima dată mâna pe viară, copila i-a uimit pe toţi, Pentru micuţii de vârsta ei, vioara era o povară; Alice, însă, o manevra cu o uşurinţă formidabilă. Profesorii vorbeau că “s-a născut cu vioara în mână”.
“Stătea cu vioara în braţe ore întregi, cu braţele întinse de ziceai că e răstignită”
“În clasa întâi colegii ei pur şi simplu cădeau din picioare, după ce stăteau mai multă vreme cu vioara în braţe… căci era prea mare şi prea grea pentru ei. Şi băieţii cedau uşor. Alice, însă, nu a avut niciodată problema asta. Stătea cu vioara în braţe ore întregi, cu braţele întinse de ziceai că e răstignită. Cânta şi strângea din dinţi, căci vioara era aproape cât ea. Pur şi simplu răbda de dragul muzicii”, ne povesteşte bunica, Ioana Stoica.
Acum, Alice are 15 ani, este elevă la Liceul George Enescu şi are 44 de premii naţionale şi internaţionale la vioară (“cel puţin la ultima numărare atâtea erau”, zâmbeşte). Ca să-şi continue studiile, însă, este foarte scump pentru ea. Locuieşte într-un apartament modest din Bucureşti, aproape în sărăcie. Tatăl a părăsit-o când era mică, lăsând-o cu mama şi cu bunica. Mama este îngrijitoare şi are o leafă de 500 de lei şi ceva; bunica are cancer şi primeşte 200 de lei indemnizaţie de handicap. Fac economii la sânge, dar chiar şi aşa există zile când rabdă de foame. Noroc cu Fundaţia Sf. Macrina care le ajută cu haine şi cu o masă caldă pe zi. Porţia zilnică de ciorbă primită de la Fundaţie o aduc acasă, o lungesc cu apă până obţin din ea trei porţii şi… o mănâncă aşa.
Ca beneficiar al proiectului “O şansă europeană pentru copiii români”, Alice primeşte lecţii lecţii gratuite de la profesorii Fundaţiei Sf. Macrina şi în curând va merge în tabăra din Portugalia să cânte la vioară copiilor de acolo. Lecţiile de matematică şi de engleză au ajutat-o să obţină note maxime la tezele de la şcoală. Altfel, ea nu ar fi avut niciodată bani să-şi plătească singură meditaţii la aceste materii.
Cum poţi să faci performanţă în sărăcie!
Am întrebat-o pe Alice ce sacrificii face pentru a reuşi să strângă bani ca să-şi termine şcoala cu succes. I-a fost jenă să ne spună tot. Nici colegii ei de la şcoală nu bănuiesc ce viaţă duce ea acasă. “Păi… poate că uneori mai renunţ la dulciuri”, a îndrăznit fata să ni se destăinuie, într-un final. “Dar, oricum, nu e cine ştie ce pentru mine, căci oricum nu prea sunt eu mare fană a dulciurilor”, a adăugat repede. Mai devreme, însă, mama tocmai ne explicase cât de mult îi plac fetei dulciurile.
Vioara la care cântă acum a primit-o în dar. Oricum, nu ar fi avut cu ce să şi-o cumpere singură. Pianul din casă, vechi de ani de zile, îl foloseşte rar căci este atât de uzat, încât mai mult îi strică auzul. Un alt pian la mâna a doua, nu foarte performant, ar costa-o în jur de 5.000 de lei, o avere pentru ea.
“Pe lângă asta mai sunt multe alte cheltuieli: lecţiile de vioară cu doamna profesoară Tomescu (100 de lei o şedinţă), costurile cu corzile viorii – 180 de lei o dată la trei luni, căci se rup şi se falsează repede. Şi mai este şi părul de arcuş care costă 60 de lei şi care în mod normal trebuie cumpărat o dată la şase luni. Însă eu îl cumpăr o dată pe an, ca să nu se strângă atât de multe cheltuieli”, ne povesteşte Alice.
Alice visează să cânte în Orchestra Vienei
Alice, însă, ignoră neajunsurile de acasă şi încearcă să se concentreze numai pe muzică. Este şefa clasei, are numai note de 10 – cele de 9 sunt doar accidente – şi este clientă fidelă a bibliotecii din cartier. De acolo, din camera ei sărăcăcioasă cu mobilă veche de 20 de ani, ea visează să cânte în Orchestra Vienei şi să se plimbe prin lumea largă. Ţinteşte destul de sus pentru o adolescentă neieşită în lume: până acum s-a plimbat doar prin câteva oraşe din România, graţie concursurilor de muzică. Dar asta n-o opreşte să vrea să încerce marea cu degetul: “Mi-aş dori să vizitez Marea Britanie, ca să văd dacă chiar este atât de ceţoasă precum se spune”. Ştie, însă, că deocamdată îi este imposibil.
Altfel, în Bucureşti aproape că nu a călcat niciodată într-un bar, aşa cum fac cele mai multe dintre colegele ei. “Dacă cineva mă invită într-un parc, ies. Dar singura dată când am pus piciorul într-un bar a fost la Balul Bobocilor. Atât. Nu dansez nici cine ştie ce”, adaugă.
Spune că nu vrea să piardă aiurea timpul, când în vreme aceea poate să-şi vadă de studii. Ne-am mirat când am dat cu ochii de programul ei de vacanţă. Îl lipise pe uşa de la dormitor, ca să nu uite să-l respecte întocmai. Un program cazon, care ne-a amintit de restricţiile gimnastelor din lot, când se antrenează pentru olimpiade.
Asta a făcut Alice în vacanţa de vară, zi de zi: “Ora 9, trezirea. 9, 10 – 9, 40 gimnastică. 9, 40 – 10, 15 minute, mâncare. 10, 15 – 10, 40 minute, citire libret sau ascultare piese. 10, 40 – 14 studiu vioară. 14 – 14, 20 mâncare. 14, 20 – 15, 50 ora de lectură, la alegere. 15, 50 – 17, 40 studiu vioară. 17, 40 – 18, 10 studiu pian, 18, 15 – 19 germană, franceză, chimie, la alegere. 19 – 19, 30 mâncare, 19, 30 – 22 tv sau calculator, 22. 05 – 23 ora de lectură, la alegere, ora 23 somn”.
Economii la sânge din iubire pentru muzică
Dar oare familia ei s-a gândit vreodată să-i sugereze fetei să lase vioara şi să studieze la o şcoală obişnuită, ca să scape de costurile suplimentare?
“Ba eu m-am gândit la asta de 10.000 de ori”, ne-a răspuns bunica. “Problema e alta. Dacă eu o trezesc pe Alice la trei dimineaţa şi o rog să-mi cânte ceva, ea nu mă ceartă de ce am trezit-o, ci mă întreabă ce să-i cânt. Cum am putea noi să o oprim? Ea iubeşte mult vioara aia… asta-i place şi nu e putem pune noi împotrivă, orice ar fi”.
În familia lui Alice fiecare leu se numără; fiecare bănuţ este extrem de important. Ca să strângă bani pentru şcoala de muzică a fetei, mama şi bunica fac economii la tot ce pot. La bucătărie nu folosesc niciodată apă caldă, căci e scumpă, iar la baie consumă apă caldă numai când se spală. În perioadele când intră în găuri financiare adânci, pur şi simplu se scaldă toate trei în aceeaşi apă. La final, nici pe aceea nu o aruncă pe scurgerea de la baie, ci o folosesc să spele preşuri sau ce mai e de curăţat prin casă. “Nu-i păcat să arunci, pur şi simplu, apa de la Dumnezeu, când o poţi refolosi?”, spun mama şi bunica.
Văzând că în casa lor se consumă atât de puţină apă caldă, vecinii au intrat la bănuieli. Au venit, au verificat şi au plecat tot nelămuriţi. Le este peste putinţă să înţeleagă cum pot elel să facă asemenea economii, la sânge, când majoritatea locatarilor de pe scară mai mult rispesc decât consumă.
“Ca să nu cheltuim bani mulţi, acum, de exemplu, nu mai cumpărăm suc. Când ni se face poftă de suc, cumpărăm o lămâie şi facem o limonadă, căci e mai ieftin. În vremurile bune obişnuiam să mai beau cafea, dar acum am tăiat-o şi pe aceea de pe listă”, spune mama, Gabriela Stoica. Ca să facă rost de bani pentru studiile fetei, bunica şi-a vândut tot aurul păstrat din tinereţe. Întreaga familie se spală pe cap cu cel mai ieftin şampon de urzică şi foloseşte, pe post de deodorant, bicarbonat de sodiu.
Deşi sărăcia nu e numai grea, ci şi umilitoare, Alice îi face faţă cu succes. A înţeles că a învinge greutăţile zilnice este singura ei şansă de a reuşi să facă performanţă în muzică.
autor Mihaela Toma
