Ce este omul? Ce este viaţa? Ce este fericirea? Ce este sufletul? Sînt doar cîteva din întrebările a căror răspuns se află dincolo de capacitatea cuvintelor de a-l exprima. Multe sînt lucrurile pe care încercăm să le înţelegem şi mai multe sînt acelea care, deşi înţelese, scapă unei definiţii, cele care nu se lasă cuprinse de bariele limbajului.
Şi totusi ce este sufletul? Cu totii ştim că el este o realitate imaterială care ne dă viaţă şi care ne ţine în viaţă. Este, în definitiv, fărîma de divinitate care ne permite să accedem la un nivel superior de înţelegere şi de trăire. Sufletul este nemuritor, aşa cum şi omul este. Desigur, la baza acestei afirmaţii se află convingerea fermă că nimic în lume nu e impus omului, că, într-un fel sau altul, el se poate sustrage responsabilităţilor sale şi că el este ceea ce este prin libertatea nemărginită pe care o are. Poţi alege să trăieşti sau poţi alege să porţi în tine un suflet mort, imun la bucuriile şi tristeţile vieţii, ale lumii în general. Sufletul este cel care-ţi permite deschiderea spre întrega umanitate, spre viaţă, şi-ţi oferă speranţă nemuririi. Căci ce preţ ar avea viaţa fără infinitul ei?? Să învăţăm să iubim lumea, să preferăm iubirea în locul urii, să învăţăm să vedem minunile lumii, minuni ale creaţiei lui Dumnezeu! Să învăţăm să ne păstrăm un suflet viu căci sufletul e puntea de legătura dintre Dumnezeu şi om şi doar această legatură neîncetată dă sens vieţii şi o directionează pe drumul mîntuirii. E inutil să descriem o artă de a trăi căci noi, oamenii, sîntem atît de diferiţi ca structură şi orientări, încît ceea ce pentru unii e sfînt, pentru alţii e profan. Dar sînt lucruri care ar trebui să-i unească pe oameni, dincolo de cele care îi deosebesc. În viaţă orice om poate ajunge să cunoască, la un moment dat al existenţei sale, cele mai înalte culmi sau, dimpotrivă, cele mai adînci abisuri. Dar un lucru fundamental este că în toate aceste încercări omul să-şi păstreze sufletul curat şi să se arate vrednic de cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că "Omul are, odată ce Duhul s-a sălăşluit în el, vrednicie de prooroc, de apostol, de înger, deşi e pămînt şi cenuşă." Ce este sufletul altceva decît fereastra prin care viaţa transcende timpul? Trebuie să avem mereu grijă ca această fereastră să fie curată pentru ca prin ea să se vadă flacăra ce arde în fiecare din noi iar lumina ei să se reflecte în puterea de a lupta pentru un ideal şi de a înfrunta cu seninătate înfrîngerile soartei, în puterea de a lupta cu tentaţiile şi neajunsurile unei lumi în care multe au devenit abstracţii în spatele cărora omul îşi manifestă setea de dominaţie şi spiritul pragmatic. Dar un suflet senin îndură orice şi imperfecţiunile acestei lumi nu vor reuşi să-şi pună amprenta asupra lui.
Ce este sufletul? Locaşul dumnezeirii, locul de întîlnire a omului cu Dumnezeu! Nimic nu e mai presus decît să vezi că un suflet mare se deschide în faţa ta, că tu însuţi poţi să-ţi deschizi sufletul în faţa altora! Demnitatea omului nu constă în cunoştinţele acumulate în numărul de cărţi citite, în numărul de ore petrecute învătînd ceea ce au gîndit altii, ci în capacitatea de a vedea în prezenţa altora un motiv de bucurie, în capacitatea de a ajuta dezinteresat şi neţinînd cont de circumstanţe pe cei care au nevoie de ajutor, în convingerea că în om găseşti mai multe lucruri de preţuit decît de dispreţuit. Desigur, multe lucruri în viaţă le poţi învăţa din cărţi , din experienţele altora, dar propria ta viaţă n-o poţi trăi prin alţii. Să trăieşti autentic, plenar, să înveţi să trăieşti fiecare clipă astfel încît amintirea ei să nu te facă să roşeşti! Nu e triumf pe lume mai mare decît conştiinţa faptului că nu porţi asupra ta povara răului şi a minciunii, a faptelor care nimicesc un suflet!
Şi dacă nu putem spune ce este sufletul, formulînd o definiţie universal valabilă şi unanim acceptată, putem spune, avînd certitudinea că nu ne înşelăm, că un suflet curat e preţul nemuririi. Perfecţiunea nu-şi va găsi loc în lumea aceasta dar putem accede spre ea. Să-i preţuim pe cei din jur, să vedem în ei o posibilă icoană a dumnezeirii şi să fim convinşi de faptul că "sufletele nu prin arme sînt învinse, ci prin iubire şi generozitate" (Spinoza)!
Cornelia Amariei
