E o perioadă în viaţă când înveţi să zbori... Apoi chiar zbori... Important este să descoperi o stea, un continent sau o insulă care să fie numai a ta. Şi dacă nu le descoperi, să le inventezi...

Şerban Tomşa

Dar dorul meu, e greu, e verde şi albastru...

"Ce DOR cumplit e dorul,
îmi mistuie imaginea cu tine,
îmi arde-n flăcări ochii .
El n-are gând
şi n-are milă
deşi mă vede deseori plângând,
îmi pune cearcăne sub pleoape
ş-mi creşte nevoia de a-ţi fi aproape,
ce DOR cumplit e dorul meu!
Bizar şi dulce-amărui
e dorul crud al orişicui
dar dorul meu, e greu,
e verde şi albastru...
eu îl ascund iar el devine astru,
el mă călăuzeşete zi de zi,
devine raţiunea de "a fi".
Ce Dor cumplit, e dorul ...
deşi neodihnit,
mereu neobosit,
prezent clipă de clipă,
mă ţine sub aripă cât doreşte,
mă poartă şi mă ocoleşte
se face că mă scapă la margine de apă...
Ce DOR cumplit e dorul !
Şi iarăşi se adapă,
mă scaldă-n rupere de nori
nu mai văd flori,
nici dimineaţa zori...
totu-i o apă şi-un pământ...
DORUL meu păgân, e sfânt!

CE DOR CUMPLIT E DORUL!"

Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor?

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?


E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.


Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.


Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.


Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât,  numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.


Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.


Din viaţa mea, preaplină  de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.


…Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor…

Boris Ioachim

Because I Love You (traducere romana)

Frumusetea e o inima inflacarata si un suflet fermecat...

Dar un poet îi spuse: „Vorbeşte-ne despre Frumuseţe.”

„Cum aţi putea s-o căutaţi şi cum o veţi găsi

de nu v-ar fi ea însăşi drum şi călăuză?

Şi cum aţi şti să o descrieţi în cuvinte

dacă ea însăşi nu v-ar ţese vorba?

Cei răniţi şi necăjiţi spun:

«Frumuseţea e mângâiere şi căldură.

Ea trece printre noi întocmai unei tinere mame,

sfioasă parcă de propria-i splendoare.»

Şi-mpătimiţii spun:

«Nici vorbă, frumuseţea e mai degrabă înspăimântătoare şi năprasnică.

Precum furtuna, ea cutremură pământul de sub noi şi cerul de deasupra noastră.»

Cei obosiţi şi plictisiţi spun:

«Frumuseţea e în şoaptele suave.

Ea ne vorbeşte pe-nţeles.

Glasul ei se supune tăcerilor noastre

precum lumina palidă ce tremură în umbră.»

Dar cei neîmpăcaţi spun:

«I-am auzit ţipătul prin munţi,

şi glasul ei aducea cu sine sunetul copitelor,

şi bătaia aripilor,

şi răgetul leilor.»

Iar noaptea, paznicii cetăţii spun:

«Frumuseţea se va înălţa dinspre răsărit, odată cu zorile.»

Şi pe-nserat, cei ce trudesc, dar şi drumeţii spun:

«Am văzut-o pogorându-se de la ferestrele apusului.»

În toiul iernii cei troieniţi zic:

«Va veni odată cu primăvara, dansând printre dealuri.»

Iar în arşiţa verii, secerătorii spun:

«Am văzut-o dansând printre frunzele toamnei

şi-avea în păr chiar o şuviţă-nzăpezită.»

Toate acestea le-aţi rostit despre frumuseţe.

Şi totuşi nu despre frumuseţe aţi vorbit,

ci despre nevoi neîmplinite,

Iar frumuseţea nu-i o trebuinţă, ci un extaz.

Nu e o gură însetată, şi nici o mână-ntinsă

Ci mai degrabă e o inimă înflăcărată şi-un suflet

fermecat.

Nu e imaginea ce o vedeţi, nici cântecul ce-l auziţi,

Ci mai curând e o nălucă

ce vi se arată chiar de vă-nchideţi ochii,

şi-o muzică ce-o auziţi chiar de urechile vi le-astupaţi.

Nu este seva din scoarţa încreţită,

şi nici nu e aripa unei păsări răpitoare,

Ci mai degrabă-i o grădină de-a pururi înflorită

şi-o ceată îngerească plutind de-a pururi pe deasupra.

Oameni din Orfales,

frumuseţea este chiar viaţa,

atunci când viaţa îşi dezvăluie chipul său divin.

Voi înşivă sunteţi viaţa şi tot voi sunteţi vălul.

Frumuseţea-i veşnicia ce se contemplă pe sine în oglindă.

Dar voi sunteţi veşnicia şi, tot voi, oglinda.”

Kahlil Gibran

Tace-mă-n inima ta,

Tace-mă-n inima ta,  

Ca să înflorească cuvintele mele  

Şi să fie izvor  

Pentru alte nerostiri.  

Apoi  

Ia-mă din culcuşul cald  

Şi m-aruncă pe ape,  

Ca să-mi oglindesc chipul  

În ochii ce nu i-am văzut.  

Şi, din nou,  

Strânge-mă-n culori  

Şi răsare-mă în alte tăceri.  

Din tăcerile noastre  

Se va înălţa rug de cântece,  

Ca să inunde orizonturi  

Cu sunetele  

Ce în noi am păstrat.  

 

Leonid IACOB 

Can't I love you by Kim Nam Gil (Romanian Subtitle)

3 SUD EST - Alaturi de ingeri .avi

Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

versuri Zorica Latcu

Noapte buna!

Cind noaptea mantia isi asterne,
Si cerul luminiti ne cerne
Luna cu grija dragostea-mi aduna
Ca sa-ti ureze noapte buna!!!!!!!!

Intoarcere

 Motto:

"Sufletul este unica valoare a omului, el il face pe slujitor egal stapanului sau."

Intr-o vineri, te-am intalnit. Tot intr-o vineri iti scriu din nou...si chiar daca nu te mai pot atinge, sper gandurile mele sa-ti aduca o caldura sufleteasca.

Dupa o intoarcere la inima mea,la tot ce e in sufletul si mintea mea,am obtinut raspunsuri la miile de intrebari ce pareau fara raspuns.Traiesc o mare iubire,asta fara doar si poate.Si cand iubesti cum simt eu,nu pleci,nu poti inchide usa si pleca.Ramai si continui.Pentru ca doar asta vrei.Sa te trezesti si sa adormi cu gandul la o inima care ,desi nu poate iubi, are nevoie de toata caldura ta.Am crezut si cred in aceasta iubire.Am gresit, incercand sa cer ceva acestei inimi.De cate ori mi-am dorit ceva si am cerut,, am pierdut.Si mi-am pus atunci intrebarea:toate zilele si noptile in care am fost fericita doar daruind, s-a meritat sa le arunc pentru o clipa cand mi-am dorit sa primesc?Nu.Ce mi-am dorit sa primesc de fapt?Comunicare.Doar comunicare.Si am trait si ziua in care, am simtit cum toate cuvintele au devenit neputincioase, pentru ca am realizat ca nimic nu poate transforma aceasta experienta in comunicare.Moment in care m-am oprit.Nu pentru mult timp iata.Am realizat ca tot secretul a ceea ce traiesc e de fapt asteptarea.Pentru a astepta e nevoie de o incredere imensa; intampla-se orice, nu conteaza.Eu am aceasta incredere. Daca astepti, si astepti, si astepti, si increderea ta creste asteptand. Incredere in ce? In faptul ca ce simti tu e deosebit.Ca e frumos. Ca iubirea ta, desi nu poti vedea, ajunge si e ca briza marii pentru cel ce o primeste.Asteptarea sublima inseamna sa nu ceri, sa nu pretinzi, pur si simplu doar sa astepti.A astepta inseamna a nu dori, a nu fi nerabdator, a nu constientiza ca deja este destul.Cand asteptarea e totala, corabia ce te poarta pe val, te va duce spre bucurie.Bucuria mea, am inteles  acum, nu e reatingerea ta iubire, ci starea pe care o am in orice secunda din zi si noapte.E iubirea ce-mi umple sufletul, iubire pe care ti-o daruiesc  prin ganduri bune, prin dorinta de a sti ca ti-e bine, ca esti fericit.Stiu ca poate parea ireal ce traiesc eu,dar nu e.Asta simt.Inca nu stiu cine si de ce mi-a trimis aceasta traire.Astepatand, intr-o zi voi afla.Tot ce stiu e ca din prima clipa, am simtit ceva nespus de frumos.E iubire si e oceanic de mare.William James a definit experienta religiasa ca fiind "oceanica".Ce simt eu  e atat de mare, de vast incat n-am gasit alt cuvant care sa-l exprim.Si e frumos si adevarat ce simt.Nu conteaza daca sunt sau nu crezuta.De ce?Pentru ca nu astept asta.

Zile intregi am inchis ochii si m-am rugat in tacerea sufletului meu.Sa aflu cand a inceput, si  daca ,s-a terminat.Am vazut cum in aceasta experienta mai intai am urcat  o colina.Am trait bucurie, fericire, in acest urcus.Am cunoscut si piscurile fericirii.In acea zi de vineri in care am vazut ce iubesc, in care am luat cu mine exact cat imi trebuie pentru a putea continua sa iubesc.Privirea albastra si calda, frumusetea zambetului, caldura vocii, o imbratisare.Apoi am coborat colina, recunosc, cuprinsa de tristete.

Dar, asa cum spunea si Kahlil Gibran, dupa ce cuceresti piscurile fericirii, trebuie sa faci fata tristetii.

Si am facut fata, uneori mai bine, alteori mai putin bine.Am realizat ca nu ma pot opri.Nu acum.Sufletul meu e fericit doar cand priveste spre tine,cu caldura cu aceasta iubire ce nu m-a parasit nici o clipa din momentul cand a poposit in viata mea.Cine esti si de ce esti atat de viu in visul meu, n-am aflat destul.Dar...voi afla poate.Astazi vreau doar sa-ti spun...ca m-am intors.. pe drumul  spre inima ta...o inima la care, chiar daca stiu ca nu poate ajunge nimeni..eu privesc cu mult, mult drag.

TIE!

Un sfat : Ai grija de tine!...
O rugaminte : Nu te schimba!...
O dorinta : Nu ma uita!...
O minciuna : Nu te iubesc!...
Un adevar : Mi-e dor de tine !

"Priveste-ma cu bunatate,atunci cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig... Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine... Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
Vlad Diana

Mihaela Runceanu - De cate ori iti spun la revedere

Se duce vara.

Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se rentoarcă
Şi visele-mi senine...

Se duce vara... şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele...

Pe-o margine de drum,crestea o floare solitara...

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!


Traian Demetrescu

Pasarea spin / Ennio Morricone - Chi Mai

Nu-mi este deloc usor sa stau departe de acest blog.A fost tot sufletul meu timp de un an si jumatate.Indiferent ca era dimineata,amiaza seara sau noapte,acest blog a fost fereasta de care,inchisa fiind,mi-am razimat fruntea ganditoare,iar de era deschisa faceam necontenit din mana celui pe care io..il "vedeam", la capatul drumului...pasind spre mine.Oriunde mergeam si de oriunde veneam,ma asezam si scriam aici.A fost ca si cand as fi trimis scrisori cuiva,nu zilnic...ci in diferite momente ale zilei si noptii.Intr-adevar nu doar gandurile mele,dar acest lucru l-am facut din dorinta de a exprima ce simt in cele mai alese cuvinte.Si nu mi-a fost usor,facand necontenit asta.E o arta sa gasesti ce-a simtit un poet cand a compus o anumita strofa,care sa coincida cu ce simti tu intr-un anumit moment din zi sau noapte.Acum,cand m-am oprit,ori de cate ori deschid blogul imi vine sa plang.As vrea sa scriu.si mi-e teama s-o mai fac.Nu mai vreau sa transmit nimic.Nu mai am cui.Nu mai am voie.Ce simt eu si transpun aici, nu mai are destinatar.Si moartea e mai putin durearoasa ...Cand cineva drag e mort,poti aprinde o lumanare la capataiul lui,poti vorbi cu el...Atunci acest blog...si-a pierdut sensul.Dar e al meu si Doamne cat mi-e de drag.Toata inima mea e in el.Mai am nevoie de timp.Daca voi putea sa mai astern aici ceva fara sa plang...fara sa imi doresc ca ce scriu sa ajunga la un anumit om.....ma voi intoarce.Deocamdata...trebuie sa vorbesc doar cu mine. 

NE-OM INTALNI IN CER...- Daniel Avram

TACERE...