Sa nu  lasam sa treaca o zi fara frumos,fara sublim...iti ramane fidel tot ceea ce e lipsit de ratiune..

Povestea unei frunze

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase. Omenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele. Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.

Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace. Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia. Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe. Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna. Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil...

- Ce-ar fi sa-l intreb "cum e toamna?", isi zise in gand mezina frunza. Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

- Batranule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, inceoe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea cularea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramulrile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna.

Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei. Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse "la revedere" cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat. Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea.

Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se aseza frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

Sursa:Clopotel.Ro

      

Noapte buna!

"Gandul drag si gandul bun,
Le astern acum pe pat,
Vis frumos sub cap iti pun,
Cu-am meu suflet te-nvelesc,
Noapte buna, te iubesc.
 Somnul drag si somnul dulce,
Sa te-aline, sa te culce."

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...

Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.

Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,

Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi.

Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.

Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi

Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.

Cită deznădejde paşii noştri mînă !

Ca un vînt ce smulge frunza din păduri,

Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini,

Vei privi tăcută mîine dimineaţă

Cum prin descărnate tufe, în grădini,

Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,

Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,

Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu

Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi,

Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,

Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi

în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

Nicolae Labis

Ori pe unde-ai fi in lume, - Vino, vin!

Noaptea-ncet, ticnit se lasa -Poezie, sau destin -Luna urca, somnoroasa, -Vino, vin!
Este liniste, racoare,Codrul e de farmec plin -Pe sub teii inca-n floare, -Poezie, sau destin.
In suavele parfumePoezie, sau destin -Ori pe unde-ai fi in lume, -Vino, vin!
Ingerii deasupra noastraVor canta un imn divin -Ah, ce clara noapte-albastra, -Poezie, sau destin.
George  Bacovia

Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută.

"Mi-am propus să vă vorbesc astăzi despre păcat ca formă de libertate și vă rog să nu vă grăbiți să vă arătați indignați. Vă avertizez că nu mă las intimidat ușor. Și chiar dacă nu vă place, voi continua să spun tot ce am de spus. Așa că nu vă mai foiți pe scaune în zadar. Mai bine ciuliți urechile să nu pierdeți nici un cuvânt. S-ar putea să nu vă spun doar prostii.

Oricum, aveți o șansă rară. Ați auzit atâtea baliverne pe tema asta încât vă puteți socoti norocoși că ascultați, în sfârșit, un om sincer. Sinceritatea, doamnelor și domnilor, este azi o calitate și mai rară decât caracterul. Eu mi-o permit pentru că sunt un original, dar câți sunt ca mine ? Așa că bucurați-vă de această baie de sinceritate și scutiți-mă, vă rog, de priviri scandalizate [...] Din moment ce ați venit aici înseamnă că ați vrut să mă ascultați. Și dacă ați presupus că la mijloc e o glumă, ei bine, nu sunt eu vinovat că v-ați obișnuit să vi se spună una și să credeți alta. [...]

Există inși care fug de dragoste ca de o durere de dinți. Îi privește. Eu nu le semăn și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să le întoarceți spatele. Sunt ori mincinoși, ori fac asta din alte pricini. Am ascultat în viața mea atâtea prostii solemne încât acum mă mir foarte greu de ceva. Mă mir totuși de cei care își închipuie că fericirea trebuie să fie aseptică. Dacă dragostea e un păcat, eu cred că fără păcat nu există fericire. Și poate chiar ar trebui să lămurim de la început lucrurile. Cei care cred că fericirea e posibilă renunțând cu totul la dragoste și disprețuind-o pot părăsi sala. Ei n-au ce aștepta de la mine. Eu voi încerca să demonstrez tocmai contrariul credinței lor.

…Bun. Așadar, am rămas între noi, cei care n-am pierdut încă orice speranță. E mai bine așa, vă asigur. Cu cei care sunt capabili să trăiască fără dragoste nu se poate găsi un limbaj comun.

Iata de ce, între o morală care recunoaște păcatul de a iubi și alta care-l consideră un stigmat, eu nu ezit să aleg. Cu atât mai mult cu cât am visat totdeauna nu să mă mântui, ci să fiu fericit. Nu credeți că un paradis fără dragoste nu mai e paradis, ci infern?

Înțelepții strâmbă din nas când aud asemenea lucruri. A iubi lumea li se pare prea puțin. A înțelege lumea, iată ce ne trebuie, zic ei. Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută. De aceea, eu glorific, doamnelor și domnilor, omul de după păcat. Omul care s-a lepădat de inocența singurătății, care și-a câștigat libertatea de a iubi; care e dezgustat de tot ce murdărește lumea în care trăiește, dar nu renunță la convingerea că singura sa bogăție e păcatul de a iubi ceea ce nu e murdărit și trebuie apărat. Știu astfel că iubirea există, chiar dacă ea e mereu în pericol.

Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Și se citează cazul unui înțelept care în pragul morții și-a făcut acest epitaf : “Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”. Eu nu știu ce cifră ar trebui să invoc dar știu destul de bine că n-am trăit cu adevărat decât în zilele în care m-am simțit păcătos. Zilele când m-am simțit inocent le-am uitat. Tot ce mai țin minte sunt păcatele mele.” 

Octavian Paler, Polemici Cordiale

Tot mai firave

Pornire-n mugure de iris

Ciupeşte movul în suspin

Iar trandafirul, într-un spin,

Îmi trage dorul adormit

În franjuri albe

Lin, prea lin.

O trufanda din tril de mierlă

Catifelează blând zefirul

Şi împleteşte-n două firul

Acordului de inimi calde

Ce-n alb de crin

Îşi lasă girul.

 

Din lăcrămioare, clopoţei

Şoptesc timid iubiri suave

Pe-altar de primăvară sclave

Împodobind cu vis de-o clipă

Trăiri ce-n taină fac risipă

De flori firave.

 

autor  Gabi-Lira

,,Şi dacă ninge iar, nu-i semn că devenim mai puri. Cu fulgii, nu ne topim laşităţile, nici măcar nostalgiile, ci ne mai îmbogăţim cu o altă iarnă! Şi zăpezile trec..,"

 

Daca vrei sa patrunzi adanc in sufletul unui om ca sa-l cunosti, nu-i analiza tacerile, felul de a vorbi, tristetea sau masura in care este miscat de idei inaltatoare; vei obtine un rezultat mult mai rapid si mai precis daca vei cauta sa observi cum rade. Daca rade cu toata inima este un om bun. (Fiodor Dostoievski)

Totul ne desparte...

Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul. Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zari, pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea, sunt apusul si rasaritul... Sunt totul si, totusi, nimic... Ai ascultat vreodata ploaia? Ai privit-o cum saruta pamantul, iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu-i picaturile marunte? Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti-ai retras lacrimile inauntrul tau? Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi; iti trimit sufletul meu pentru a-i da viata prin tine...

Visul unei noi zile..

Ce poti spune despre o noapte,
O noapte de vis...
Imbratiseaza paradisul,
Lasa cerul sa-ti mangaie fruntea,
Inchide ochii,
Si te vei trezi
Intr-o alta lume...
Lumea mea...
Un loc in care raul este bine,
Ura este dragoste,
Si realitatea este vis!
Visul unei noi zile..

de Neagu Isabela Bianca

Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad. – John Burroughs

Misterul semnificatiei florilor

Miturile, povestile biblice, fabulele, toate au incercat sa elucideze misterul semnificatiei florilor. In anii 1700, Charles al II-lea al Suediei a introdus un nou limbaj in Europa, in momentul in care a adus din Persia asa numita "arta a limbajului florilor". In secolul urmator s-au publicat prelegeri intregi pe aceasta tema, secretul fiind dezvaluit tuturor.
O intrega conversatie poate sa aiba loc intr-un simplu buchet de flori. Vor fi voci insa, care pot sa spuna ca astazi, cand informatia se poate transmite cu viteza gandului, dintr-o parte in alta a globului, cand exista E-mailul, toate acestea si-au pierdut din sens. Dar oricat de mult ar evolua omenirea si oricat de multe alte mijloace de comunicare vor aparea, florile vor fi mereu mesagerul dragostei iar semnificatia lor va continua sa fie importanta pentru noi.



Garoafa alba: dulceata si iubire, dragoste pura
Garoafa galbena: m-ai dezamagit
Garoafa rosie: inima mea este asemenea unei torte
Garoafa roz: nu te voi uita nicodata

Buna dimineata!O saptamana usoara,multa bucurie in inimi!

O seara cu bucurie in inimi!

A Toi

Tacerea n-avea sens

A fost ceva ca-n vise

Luat la indigo

A fost ca-n multe vise

Un ultim drag tango.

Noi doi, si-n preajma noastra

Stateau perechi, perechi

Ce viata-aveam!. Frumoasa.

Ce maniere vechi!.

Si mina-ti alba, fina

Frumos mi-o intindeai;

Faptura ta divina

In lume-o etalai

Si muzica placuta

Ne coplesea din nou

Nu nu era o nunta

Ci doar un mic tango.

Tacerea n-avea sens

Eram veseli din nou

Noi, ne-am oprit din mers

In chiar acest Tango.

Am fost doi fericiti

In viata indigo,

Dar ne-am oprit tacuti

La mijloc de tango.

poezie de Luci Frederiksen

Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.

Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.

Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.

Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.

Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.

Am observat că iubirea are scară de valori diferite, iar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.

Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucuri, dar mai are încă susţinători rătăciţi.

Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.

Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.

Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.

Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.

Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.

Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.

Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.

Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine, trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.

Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că şi eu fac parte din turma Domnului.

Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.

Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.

Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite, ca să ne înţelepţim unii pe alţii.

Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult oferind lumii viaţa, cu miracolele ei surprinzătoare.

Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.

Am dedus că oceanul purificării spirituale este singurătate îngenuncheată în credinţă.

Am simţit că fără durere nu aş înţelege bucuria lipsei ei.

Am observat că în turma Domnului se înmulţesc lupii, nu oile.

Am dedus că atât de cumpătată este toată creaţia Domnului, încât ameţesc gândindu-mă la scopul ei adevărat.

Am învăţat de toate, ca să-mi dau seama că nu ştiu mai nimic.

Am iubit, am urât, am iertat;

Am să primesc ce-am dat."

Iti multumesc totusi ca existi.

Ascultand muzica sufletului meu... imi doresc sa dansez in ploaie, sub lumina lunii. Imi doresc sa dansez in pasi de fericire, pe ringul vietii. Nu stiu sa ''dansez'' in ritmul vietii, sa zambesc atunci cand ar trebui sa plang si sa ma prefac ca nu te-am cunoscut niciodata... iti multumesc totusi ca existi. Intotdeauna am crezut ca intr-o zi cineva imi va alunga tristetea din suflet oferindu-mi o secunda de iubire. Imi doresc sa valsez printre stele cazatoare privindu-te in ochi pe tine... sufletul meu pereche. Oamenii sunt atat de frumosi cand danseaza.

fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

Rabindranath Tagore

ceea ce gandesc
e mai puternic
decât ceea ce vorbesc.
si nu ma rog vorbei
si nici spiritului
ci doar mintii mele ma rog,
sunt cugetata,caci absorb
in gandurile mele
tot ce as putea strivi cu vorba.
iar vorba
o gandesc cu respect
ma invat sa o pun
in cuvinte cu rost ......cuget

Doamne,
fa din mine
un instrument
al împacarii între oameni:
Unde este ura ,
eu sa aduc iubire,
Unde este vina ,
eu sa aduc iertare,
Unde este dezbinare,
eu sa aduc unire,de
Unde-i ratacire,
eu sa aduc adevarul,
Unde-i îndoiala,
eu sa aduc credinta,
Unde-i disperare,
eu sa aduc speranta,
Unde-i întuneric,
eu sa aduc lumina,
Unde-i suferinta,
eu sa aduc bucurie.
Doamne,
ajuta-ma ca mai curând
eu sa mangai pe altii
decît sa fiu mangaiat,
Ca eu sa-i înteleg pe altii
decît eu sa fiu înteles,
Ca eu sa iubesc pe altii
decît eu sa fiu iubit.
Caci cînd ma uit pe mine
însumi atunci ma gasesc,
Cînd iert atunci gasesc iertare,
Cînd mor pentru mine,
atunci înviu la viata de veci.

Chiar am gresit ca n-am dorit sa pleci?

Am gresit c-am incercat sa te visez,
Si chiar ma-ntreb de ce incerc sa mai pastrez...
In gandul meu?
In fiecare noapte...ti-aud ecoul in ascunse soapte...
Te pot uita,dar nu pot in uitare,sa te ascund...
Durerea-i mult prea mare.
Si ma pierd in somnul ce ma iarta,
Ca bantui peste tot cu a mea soarta...

Chiar am gresit ca n-am dorit sa pleci?
Ma urmaresc secundele prea reci
In care asteptam zambetul tau.
Ca pe-o lumina a sufletului meu
Si-am asteptat,dar n-am gasit nimic in vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis
Poate gresesc ca-ti dau acum iertarea mea,
Nici nu cred ca-ti pasa acum de ea...

Ma intreb si-acum de ce mai pastrez
In gandul meu si inca te visez...
Greseala mea a fost ca te-am
Si poate de aceea te-am pierdut
Cand fericirea ta va fi deplina
Iti voi trimite-o raza de lumina...
Te-va-mbraca-n albastru infinit
Iar eu ma voi ierta ca te-am iubi

Vyki

Scrisul nu e decât un mijloc, mai bun sau mai rău, de a păstra şi răspândi vorba... Nu poţi apropia două lucruri din lume care par depărtate celorlalţi fără să nu ţâşnescă din atingerea lor albastră flacără a poeziei... Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul..

Cand ne-am zarit

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi

si-a aruncat dintr-o data

imaginea copacilor, indiferenti si goi,

pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate

asa cum tin trupul copilariei, intrecut,

cu mortile-i nerepetate.

Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

 

de Nichita Stanescu

victorita

Iar tu sa-mi fii ultimul mal...

 PENTRU TINE, DRAGOSTE!
Ma-mbrac in tine, dragoste nebuna
In forta ta ce vine din pustii
Sa ma cobor apoi pe-un colt de luna
Si sa te-astept la mine, tu sa vii...

Sa-mi incalzesti cu stele a mea viata sura
Sa uit de clipele care au fost tarzii,
Nu vreau sa mai aud nici de masura
Nu fac decat sa te astept sa vii...

Din ochii mei si lacrima sa fuga
Sa o gasesc in strugurii din vii,
La mine doar iubirea sa ajunga
Si-alaturea cu ea, doar tu sa fii...

Sa fii mereu icoana vietii mele
Iar eu sa-ti fiu albastrul din priviri
Pe noi nu vreau sa ploua decat stele,
Sa ne iubim apoi cu foc in noptile tarzii..

Usor si tandru, cum stim ca-i iubirea
Si mangaierile sa curga ca un val,
Sa fim mereu precum tarmul si marea
Iar tu sa-mi fii ultimul mal...

CATRINESCU NELI

Atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamna !

trosnetul se aude şi-un blovan, ţărâna-n frunze-n-deasăculmea dealului prin copaci, cerul apasă

inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte, urma mea ce trece 
bat clopote-n urechile mele
o Doamne ! 
stau şi strig la soare 
nu-mi margini privirea, nu te duce-n orizontul rece 

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plăng zborul lor, şoptesc că nu vor nu fie moarte 
nu vor să uite, roşul ruginiu din ochii noştrii
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
cautaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea
fiţi unu-n altul vara şi daruiţi iar viaţa

puneţi-vă împreună, trupul, inima şi sufletul 
fiţi pe lume prin iubire, gândul
atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamna ! 

Viorel Muha..

♥♫ - Lacrima de dor -

În cenuşiul depărtării,

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlibare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...
Şi-abia se mai zăresc -
Se-ngroapă
În golul zărilor pătate de violetul înserării
Iar albul pânzelor întinse,
În cenuşiul depărtării,
Zideşte trei mausoleuri în care dorm cei duşi pe apă.

Porniră cele trei corăbii...
Şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-şi vegheze mortul!...

Ion Minulescu

Opriti timpul,

 


clipa asta minunata
In suflet vreau s-o pastrez
Sa iubesc si sa visez
In jurul meu sunt flori, flori nascute din dor
Am vrut de atatea ori sa le-mpart si sa spun tuturor

Oare vei veni?

Oare vei veni in noapte?…

Oare vei veni in zi?…

Nu conteaza,nu ma vei gasi.

Arunca-ti lacrimile pana-n cer,

Nu conteaza,nu ma vei gasi la fel.

Noaptea incet se lasa peste inima ta

Noapte – care e din ce in ce mai timpurie…

Inima ti-o simt atat de pustie
Incat se inspaimanta si-a mea.

 

Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi...

,,Avem mereu de ales: intre a ne opri si a astepta sa vina un vant care sa ne spulbere neincrederea sau a ne continua drumul, cu pasi mici, dar siguri si cu speranta intr-o zi mai buna. Oricat de puternici am fi, simtim nevoia de siguranta si ocrotire. Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi... daca am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destainuiri... Dar suntem oameni si avem nevoie de iubire. Suntem impovarati de amurg si toamne, dar printre atatea lacrimi si zboruri frante, naluci de atata cautare sau prea lunga asteptare,ne dorim sa strangem in brate si sa soptim cuiva "te iubesc". Noi facem alegerile... uneori bune, alteori gresite, dar acest lucru il aflam o data cu trecerea timpului. Am inteles ca nu timpul ne va vindeca sufletul...ci cel de langa noi...prin dragostea sa...deci nu ne ramane dacat sa iubim"...

A cazut o frunza-n calea ta

A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vintului aripa
Ai zarit-o si-n aceasi clipa
Ai strivit-o calcind peste ea

N-avea grai sa strige-n urma ta
Nici putere sa spuna cit o doare
Si-a ramas pierduta pe carare
Ploi si vint trecut-au peste ea

Statea lipita de pamint si se-ntreba
Ce-ar face daca vintul ar lua-o
Si-o clipa-n palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva

A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cite-or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gind
Ca prima frunza ce-a cazut ïn drumul tau
Am fost eu...

Iubirea ce-i?

 Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

Lev Tolstoi
Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altoraDostoievski
Iubirea nu este ceea ce crezi tu; nu este această vio lentă năzuinţă a tuturor simţurilor către o făptură vie; este aspiraţia sfântă către necunoscut a celei mai subtile părţi din sufle tul nostru.George Sand