O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu...
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
(Mihai Eminescu)
luni, 4 octombrie 2010
Mesaj pentru presedinte...
A murit mama presedintelui Traian Basescu.Dumnezeu s-o odihneasca in pace!Grea pierdere pentru presedintele nostru.Din tot sufletul ii transmit condoleante...putere sa razbeasca in aceasta grea incercare.
Tanti Jenica s-a născut în localitatea Basarabi, într-o familie care avea nouă copii. La vârsta de 20 de ani, Elena s-a căsătorit cu Dumitru, fost muncitor, recrutat de Partidul Comunist Român pentru cariera militară. În momentul căsătoriei, Dumitru avea gradul de locotenent la unitatea de tancuri. Conform declarației senatorului Sergiu Nicolaescu, Dumitru Băsescu a fost la Sibiu coleg de şcoală militară cu Victor Stănculescu şi Vasile Milea, avansaţi în timpul regimului comunist la gradul de general, cu funcţii cheie în guvernul Constantin Dăscălescu.
Elena şi Dumitru au făcut doi copii, Mircea şi Traian (născut în 1951). Familia Băsescu a locuit în Iaşi, Bacău şi mai apoi în Constanţa.
Mama preşedintelui Traian Băsescu a rămas văduvă în anul 2002.
În urmă cu un an, mama preşedintelui a fost operată de cancer la sân la Institutul Oncologic Alexandru Trestiorean", din Capitală. După operaţie, Traian Băsescu a afirmat, la insistenţele jurnaliştilor: "Am eu grijă de mama mea. Mama e acasă la mine".
Preşedintele statului, Traian Băsescu, era foarte apropiat de mama sa, căreia i-a şi dedicat o poezie pe care a recitat-o într-o ediţie a emisiunii "Divertis - Serviciul Român de Comedie".
Un fragment din poezie:
Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,
La capul mamei ce murise tristă,
Cu gândul la copilul ce-a crescut".
(preluat din ADEVARUL)
"Elena Băsescu (81 ani), mama preşedintelui României, a decedat astăzi. Ea suferea de Alzhaimer.
Elena Băsescu sau "tanti Jenica", cum îi spuneau apropiaţii, era o femeie simplă şi locuia într-un apartament modest din cartierul Km 4 - 5 din Constanţa.
Elena şi Dumitru au făcut doi copii, Mircea şi Traian (născut în 1951). Familia Băsescu a locuit în Iaşi, Bacău şi mai apoi în Constanţa.
Mama preşedintelui Traian Băsescu a rămas văduvă în anul 2002.
În urmă cu un an, mama preşedintelui a fost operată de cancer la sân la Institutul Oncologic Alexandru Trestiorean", din Capitală. După operaţie, Traian Băsescu a afirmat, la insistenţele jurnaliştilor: "Am eu grijă de mama mea. Mama e acasă la mine".
Preşedintele statului, Traian Băsescu, era foarte apropiat de mama sa, căreia i-a şi dedicat o poezie pe care a recitat-o într-o ediţie a emisiunii "Divertis - Serviciul Român de Comedie".
Un fragment din poezie:
Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,
La capul mamei ce murise tristă,
Cu gândul la copilul ce-a crescut".
(preluat din ADEVARUL)
Un secret al tuturor Maeştrilor este să încetezi de a te mai răzgândi; alege în permanenţă acelaşi lucru.
Întorcându-ne deci şi recapitulând ceea ce mi-ai spus, se pare că ajung la aceste idei principale:
• Viaţa este un proces continuu de creaţie.
• Un secret al tuturor Maeştrilor este să încetezi de a te mai răzgândi; alege în permanenţă acelaşi lucru.
• Nu te lăsa înfrânt de un refuz.
• Noi „atragem către noi” ceea ce gândim, simţim şi spunem.
• Viaţa poate fi un proces de creaţie şi reacţie.
• Sufletul creează, mintea reacţionează.
• Sufletul înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
• Încetează de a încerca să-ţi dai seama de ce anume este „cel mai bine” pentru tine (cum poţi să câştigi cel mai mult, să pierzi cel mai puţin, să obţii ceea ce vrei) şi începe prin a acţiona conform a ceea ce simţi că ar fi Cine Eşti Tu.
• Sentimentele tale reprezintă adevărul tău. Cel mai bine pentru tine e ceea ce este adevărat pentru tine.
• Gândurile nu sunt sentimente; ele sunt mai degrabă idei despre cum „ar trebui” să simţi. Când gândurile şi sentimentele devin confuze, adevărul se estompează şi se pierde.
• Ca să te întorci la sentimentele tale, ieşi din minţi şi revino-ţi în simţiri.
• Din momentul în care îţi cunoşti adevărul, trăieşte-l.
• Sentimentele negative nu sunt câtuşi de puţin sentimente adevărate; ele sunt mai degrabă gândurile tale legate de ceva, în¬totdeauna bazate pe experienţa anterioară, a ta sau a altora despre tine şi ceilalţi.
• Experienţa anterioară nu este un indiciu al adevărului, întrucât Adevărul Pur este creat aici şi acum şi nu reprezintă o reconstituire.
• Pentru a schimba modul în care răspunzi la ceva, trăieşte în momentul prezent - momentul care ţi-a fost trimis şi care exista ca atare, înainte ca tu să emiţi un gând în legătură cu el... cu alte cuvinte, Fii Aici Acum, nu în trecut sau în viitor.
• Trecutul şi viitorul pot exista numai în gând. Momentul Prezent este Singura Realitate. Rămâi acolo.
• Caută şi vei găsi.
• Fă orice este nevoie ca să rămâi conectat cu Dumne¬zeu/Adevăr. Nu înceta să te rogi, să practici ritualuri, să meditezi, să citeşti, să scrii, să faci „orice îţi este de folos” ca să rămâi în le¬gătură cu Tot Ceea ce Este.
Cum ţi se pare până acum?
Grozav! Până acum e foarte bine. Ai prins ideea. Ei, ce zici, poţi să o şi trăieşti?
Am de gând să încerc.
Bine.
Da. Putem să ne întoarcem de unde am rămas?
Vorbeşte-mi despre Timp.
Nu există alt Timp în afară de prezent! Ai auzit asta mai înainte, sunt sigur. Dar nu ai înţeles. Acum înţelegi.
Nu există alt timp în afară de acest timp. Nu există alt moment în afară de acest moment. Nu există altceva decât „acum”.
Dar ce întâmplă cu „ieri” şi „mâine”?
Scorneli ale imaginaţiei voastre. Construcţii ale minţii voastre care nu există în Realitatea Supremă.
Tot ceea ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă şi se va în¬tâmpla vreodată, se întâmplă chiar acum.
Nu înţeleg.
Şi nici nu poţi. Nu pe deplin. Dar poţi începe să înţelegi. Şi aici nu este nevoie decât de un început de înţelegere.
Aşa că ... stai doar şi ascultă.
„Timpul” nu este perpetuu. Este un element de relativitate care există pe verticală, nu pe orizontală.
Nu te gândi la el ca şi cum ar fi ceva „de la stânga la dreapta” - o aşa zisă linie a timpului care curge de la naşterea până la moartea fiecărui individ şi de la un punct finit până la un alt punct finit din univers.
„Timpul” este ceva „şi sus şi jos”! Gândeşte-te la el ca la un ax, reprezentând Eternul Moment de Acum.
Imaginează-ţi coli de hârtie pe acest ax, una deasupra alteia. Acestea sunt elementele timpului. Fiecare element separat şi distinct, existând totuşi în mod simultan cu celălalt. Toate colile de hârtie de pe ax, deodată! Atâta cât va fi vreodată - atâta cât a fost vreodată...
Există numai Un Singur Moment - acest moment - Eternul Moment de Acum.
Totul se întâmplă chiar acum şi Eu sunt slăvit. Nu trebuie să aşteptaţi slava lui Dumnezeu. Am procedat astfel pentru că Eu, pur şi simplu, nu puteam să aştept! Am fost atât de fericit Să Fiu Cine Sunt, încât n-am putut să mai aştept să-l fac să se manifeste în reali¬tatea Mea. Aşa că BUM!, iată-l - chiar aici, chiar acum - ÎN TOTALITATEA LUI!
Nu există Început pentru aceasta şi nu există Sfârşit. Aceasta - Totul din Toate - pur şi simplu, ESTE.
În interiorul acestui Este se află experienţa voastră şi aici există şi cel mai mare secret al vostru. Puteţi să vă mişcaţi în mod conştient în interiorul lui Este, către orice „timp” sau „loc” pe care le alegeţi.
Vrei să spui că putem călători în timp?
Aşa este — şi mulţi dintre voi o şi faceţi. Toţi călătoriţi, de fapt - şi o faceţi în mod obişnuit, de regulă în ceea ce numiţi stare de vis. Majoritatea nu sunteţi însă conştienţi. Nu puteţi reţine călătoria ca atare, dar energia rămâne lipită de voi şi, uneori, există rămăşiţe suficiente pentru ca alţii - sensibili la această energie - să poată descoperi ceva despre „trecutul” sau „viitorul” vostru. Ei simt sau „citesc” aceste rămăşiţe şi. voi îi numiţi vizionari şi persoane cu calităţi paranormale. Uneori există suficiente rămăşiţe ca, până şi voi, în perceperea voastră limitată, să fiţi conştienţi că „aţi mai fost aici o dată”. Întreaga voastră fiinţă este brusc zguduită când îşi dă seama că „aţi mai făcut toate acestea şi înainte”!
Déjà vu!
Da. Sau acel sentiment minunat pe care îl trăieşti când te în¬tâlneşti cu anumiţi oameni, că îi cunoşti de o viaţă întreagă - îi cunoşti de o eternitate!
Este un sentiment extraordinar. E un sentiment uimitor. Iar acesta este un sentiment adevărat. Realmente ai cunoscut acel suflet dintotdeauna).
Întotdeauna este ceva ce se întâmplă chiar acum!
Dacă ai şti cât de adesea te-ai uitat în sus sau te-ai uitat în jos de pe „coala ta de hârtie” aflată pe ax şi ai văzut şi alte coli! Şi te-ai văzut şi pe tine însuţi acolo - pentru că o parte din Tine se află pe fiecare coală!
Cum e posibil aşa ceva?
Adevăr vă spun Eu vouă: aţi fost întotdeauna, sunteţi acum şi veţi fi întotdeauna. Nu a existat niciodată un moment când voi nu aţi fost - şi nici nu va exista vreodată un astfel de moment.
Stai puţin! Dar conceptul de suflete bătrâne!? Nu sunt unele suflete „mai bătrâne” decât altele?
Nimic nu este „mai bătrân” decât altceva. Eu am creat TO¬TUL DINTR-O DATĂ şi Totul există chiar acum.
Experienţa lui „mai bătrân” şi „mai tânăr” la care te referi are legătură cu nivelele de conştienţă ale unui anumit suflet sau Aspect al Fiinţei. Voi sunteţi toţi Aspecte ale Fiinţei, pur şi simplu părţi ale lui Ceea Ce Este. Fiecare parte are conştiinţa Întregului încastrată în el. Fiecare element duce în el pecetea.
„Conştienţa” este experienţa acelei conştiinţe care este tre¬zită. Aspectul individual al ÎNTREGULUI devine conştient de El Însuşi. El devine, literalmente, conştient de sine.
Apoi, treptat, devine conştient de toţi ceilalţi şi, apoi, de faptul că nu există alţii - că Toţi sunt Unul.
Apoi, în cele din urmă, conştient de Mine. De Magnificul Eu.
Măi să fie, dar chiar că Te placi, nu-i aşa?
Tu nu...?
Ba da! Cred că eşti formidabil!
Sunt de acord. Şi cred că tu eşti formidabil! Acesta este singurul punct în care tu şi cu Mine nu suntem de acord. Tu nu crezi că eşti formidabil!
Cum aş putea să mă văd pe mine ca formidabil, când uni văd toate slăbiciunile, toate greşelile - şi tot răul din mine?
Adevăr îţi spun Eu ţie: nu există rău!
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat.
Eşti perfect, exact aşa cum eşti.
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat, şi de data asta.
Este adevărat! Un copac nu e mai puţin perfect doar pentru că este puiet Un copilaş nu e mai puţin perfect decât un adult. El este perfecţiunea însăşi. Faptul că nu poate să facă ceva, că nu ştie ceva nu îl face cu nimic mai puţin perfect.
Un copil face greşeli, stă în picioare, merge şovăitor. Cade. Se ridică din nou, clătinându-se puţin, agăţat de piciorul mamei. Oare toate astea înseamnă că acel copil este imperfect?
Îţi spun că este chiar invers! Acel copil este perfecţiunea însăşi, în totalitate şi cu totul adorabil.
(Maria Gheorghe)
Privesc cei rosii trandafiri.....
Mesageria telefonului mi-e plina de zeci de sms-uri care contin cuvintele "te iubesc", "esti totul pentru mine", "esti femeia vietii mele"… iar in colturile casei zac, ratacite, alte zeci de biletele continand aceleasi cuvinte, scrise de cel pe care eu il iubesc. Vaza cea rosie din fata calculatorului este "inflorita" cu trei trandafiri rosii, superbi, acest fermecator-desuet cod declarativ al iubirii…
Ce sa mai spun de acele "te iubesc" care-mi sunt daruite, rostit, aproape cotidian ?
Si cu toate acestea, ma simt infometata de iubire, pustiita de iubire, frustrata de iubire… Darurile invelite in cuvinte de iubire, cad, golite de sens si de continut, in prapastia nevoii de a ma simti iubita, prapastie care parca se largeste continuu si ma istovesc in stradanii inutile, risipite prin prea multe nopti si zile, de a pricepe ce naiba se-ntampla, caci eu stiam de prea mult timp incoace ca daca ti se da iubire, nu poti fi altfel decat implinit…
Si stand eu cu privirea ratacita in haul ce se casca-n inima mea, m-am intrebat: "Doamne, cum de nu ma simt iubita, cand, uite, ce de daruri de iubire imi spune el ca imi arunca-n cale?"
Si imi raspund asa: ma simt iubita cand sunt ascultata, cand sunt lasata sa fiu eu, eu cea adevarata, cand nu sunt criticata, judecata, cand sunt crezuta, cand nu sunt obligata sa-mi pun masti, cand sunt iertata, cand sunt sprijinita, macar cu-o vorba de incurajare in ce vreau sa fac, cand sunt imbratisata chiar si cand sunt trista ori nervoasa, cand sunt respectata in ceea ce aleg, cand simt o mana-intense catre mine atunci cand imi este foarte greu, cand sunt privita cu bunavointa chiar si cand gresesc… Ma simt iubita cand primesc in dar tandrete si nu doar dorinta, cand primesc incurajare si nu doar sfaturi adesea inutile, de falsa ajutorare, cand primesc, pe cat posibil ceea ce cer cand am o trebuinta, in locul unor daruri a caror greutate o port adesea mai mult ca pe o siluinta…
Ma simt iubita cand pot fi lasata sa iubesc asa cum stiu eu si cum pot eu iubi: in felul meu…
Iubirea e o muzica universala, a carei partitura o descifram si o cantam in maniera cu totul personala. Este o limba pe care o codam si-o decodam in felul propriu… Iar ca sa putem impartasi in doi aceeasi muzica si sa putem vorbi aceeasi limba a iubirii, avem nevoie sa ne daruim "cheia" catre felul in care fiecare dintre noi iubim si ne simtim iubiti…
Altminteri, nici un dictionar din lumea asta definind mai simplu sau mai somptuos iubirea nu va putea sa ne ajute sa despachetam si sa primim Iubirea pe care celalalt ne-o daruieste in limbi care ne sunt straine si necunoscute.
Acum, prapastia nevoii mele de-a ma simti iubita este la fel de-adanca si de goala, dar totul capata acum un inteles, chiar daca intelesul nu e colorat in roz…
Privesc cei rosii trandafiri in vaza de pe masa si ii admir- sunt flori frumoase. El ma iubeste-n felul lui, frumos si plini de spini- ca trandafirii… Si eu il iubesc pe el, in felul meu, desi nu-i simt iubirea…
Tu cum iubesti? Si cum te simti iubit, iubita?
Fa-ti un cadou. Fa-i un cadou. Traduceti impreuna cum va impartasiti iubirea, daca ea este-n fiecare. Si daca nu e un limbaj comun, creeati-l…. In clipa asta nici eu nu stiu cum… Dar sper sa aflu, inainte ca ea sa plece dintre noi, din neputinta de-a fi impartasita si hranita de fiecare-n parte, pentru Amandoi…
(Articol scris de Clara Toma)
Ce sa mai spun de acele "te iubesc" care-mi sunt daruite, rostit, aproape cotidian ?
Si cu toate acestea, ma simt infometata de iubire, pustiita de iubire, frustrata de iubire… Darurile invelite in cuvinte de iubire, cad, golite de sens si de continut, in prapastia nevoii de a ma simti iubita, prapastie care parca se largeste continuu si ma istovesc in stradanii inutile, risipite prin prea multe nopti si zile, de a pricepe ce naiba se-ntampla, caci eu stiam de prea mult timp incoace ca daca ti se da iubire, nu poti fi altfel decat implinit…
Si stand eu cu privirea ratacita in haul ce se casca-n inima mea, m-am intrebat: "Doamne, cum de nu ma simt iubita, cand, uite, ce de daruri de iubire imi spune el ca imi arunca-n cale?"
Si imi raspund asa: ma simt iubita cand sunt ascultata, cand sunt lasata sa fiu eu, eu cea adevarata, cand nu sunt criticata, judecata, cand sunt crezuta, cand nu sunt obligata sa-mi pun masti, cand sunt iertata, cand sunt sprijinita, macar cu-o vorba de incurajare in ce vreau sa fac, cand sunt imbratisata chiar si cand sunt trista ori nervoasa, cand sunt respectata in ceea ce aleg, cand simt o mana-intense catre mine atunci cand imi este foarte greu, cand sunt privita cu bunavointa chiar si cand gresesc… Ma simt iubita cand primesc in dar tandrete si nu doar dorinta, cand primesc incurajare si nu doar sfaturi adesea inutile, de falsa ajutorare, cand primesc, pe cat posibil ceea ce cer cand am o trebuinta, in locul unor daruri a caror greutate o port adesea mai mult ca pe o siluinta…
Ma simt iubita cand pot fi lasata sa iubesc asa cum stiu eu si cum pot eu iubi: in felul meu…
Iubirea e o muzica universala, a carei partitura o descifram si o cantam in maniera cu totul personala. Este o limba pe care o codam si-o decodam in felul propriu… Iar ca sa putem impartasi in doi aceeasi muzica si sa putem vorbi aceeasi limba a iubirii, avem nevoie sa ne daruim "cheia" catre felul in care fiecare dintre noi iubim si ne simtim iubiti…
Altminteri, nici un dictionar din lumea asta definind mai simplu sau mai somptuos iubirea nu va putea sa ne ajute sa despachetam si sa primim Iubirea pe care celalalt ne-o daruieste in limbi care ne sunt straine si necunoscute.
Acum, prapastia nevoii mele de-a ma simti iubita este la fel de-adanca si de goala, dar totul capata acum un inteles, chiar daca intelesul nu e colorat in roz…
Privesc cei rosii trandafiri in vaza de pe masa si ii admir- sunt flori frumoase. El ma iubeste-n felul lui, frumos si plini de spini- ca trandafirii… Si eu il iubesc pe el, in felul meu, desi nu-i simt iubirea…
Tu cum iubesti? Si cum te simti iubit, iubita?
Fa-ti un cadou. Fa-i un cadou. Traduceti impreuna cum va impartasiti iubirea, daca ea este-n fiecare. Si daca nu e un limbaj comun, creeati-l…. In clipa asta nici eu nu stiu cum… Dar sper sa aflu, inainte ca ea sa plece dintre noi, din neputinta de-a fi impartasita si hranita de fiecare-n parte, pentru Amandoi…
(Articol scris de Clara Toma)
duminică, 3 octombrie 2010
Cu atata drag iti scrie..tot ce n-ai stiut!
Am inmuiat penita in lichidul vascos din calimara. Avida parca, si-a invaluit stralucirea c-o mantie d-un albastru cenusiu.. si a tacut. Ea, penita.. Am privit-o indelung zemuind, pana luciul a disparut, lasand loc aridului mat. N-a vrut sa scrie.. A refuzat.. Sau nu mai stie? Sau poate eu nu mai stiu? Apoi, am privit in gol.. Nici macar penita nu ma mai asculta.. Cum sa scrie ea ca mi-a incaruntit tampla sufletului? Cum sa vorbeasca despre tristete si suferinta? Ce trairi terfelesti cu-atatea suspine? Ii simti apasarea buricelor degetelor si, supusa, sorbi nectarul dulce-amarui al calimarei..
E dragoste si doare, suflete!!
..a fost primul gand al penitei asternut pe albul imaculat al hartiei. Pfuaaai, cum imi vine sa sar in sus de bucurie si sa topai chicotind apasat pe fiecare litera, sa-mpletesc cuvinte nerostite pan-acum si-auzite vreodat’ de cineva!! Sa strig cat pot de tare imi vine!! Chiar tu?!? Iubesti!
Suflete, tu nu stiai ce-i dragostea? Si nici ca iubirea-i zbucium? Nu-ti terfeli speriat trairile cautand raspunsuri, caci dragostea nu-ntreaba. N-ai sa poti alege cum sa te iubeasca si nici cat. Te-nvaluie si te mistuie innebunitor de incet, iar tu tre’ sa fii pregatit s-o primesti si sa-i oferi inzecit pentru a nu te rapune.. Si suspinul? Hm… Preda-l ratiunii de a fi. Cum, nici macar nu ar avea importanta. Existi, traiesti, esti viu, suflete! Si mai ales.. iubit. Si nu-i zambi trist penitei preferate. Cu atata drag iti scrie tot ce tu n-ai stiut.
(Logica)
E dragoste si doare, suflete!!
..a fost primul gand al penitei asternut pe albul imaculat al hartiei. Pfuaaai, cum imi vine sa sar in sus de bucurie si sa topai chicotind apasat pe fiecare litera, sa-mpletesc cuvinte nerostite pan-acum si-auzite vreodat’ de cineva!! Sa strig cat pot de tare imi vine!! Chiar tu?!? Iubesti!
Suflete, tu nu stiai ce-i dragostea? Si nici ca iubirea-i zbucium? Nu-ti terfeli speriat trairile cautand raspunsuri, caci dragostea nu-ntreaba. N-ai sa poti alege cum sa te iubeasca si nici cat. Te-nvaluie si te mistuie innebunitor de incet, iar tu tre’ sa fii pregatit s-o primesti si sa-i oferi inzecit pentru a nu te rapune.. Si suspinul? Hm… Preda-l ratiunii de a fi. Cum, nici macar nu ar avea importanta. Existi, traiesti, esti viu, suflete! Si mai ales.. iubit. Si nu-i zambi trist penitei preferate. Cu atata drag iti scrie tot ce tu n-ai stiut.
(Logica)
Iti sunt pacatul incrustat...pe-un petec mazgalit...de soarta!
Nu-i loc sub soare să poţi pierde
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.
De îţi petrece zâmbet tandru
De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.
Şi inima îţi înteţeşte
Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
” Cel mai mult eu “.. E minunată!
Buzele ei, guriţa mică,
Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.
Suav, iubeşte-ameţitor,
Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.
Parfumu-i fin şi-al tău oftat,
Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.
(Logica)
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.
De îţi petrece zâmbet tandru
De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.
Şi inima îţi înteţeşte
Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
” Cel mai mult eu “.. E minunată!
Buzele ei, guriţa mică,
Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.
Suav, iubeşte-ameţitor,
Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.
Parfumu-i fin şi-al tău oftat,
Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.
(Logica)
Sa refuzam ura ce ne-ndeamna sa uitam de..iubire!
Interval
Sa refuzi
Acceptul celor din jur
Plictisit de nelinisti
Sa refuzi
Prietenia celor din jur
Obosit de explicatii
Sa refuzi
Bucuria ce te-nconjoara
Nestiind ce e viata
Sa refuzi
Ura ce te-ndeamna
Sa uiti de iubire
Sa refuzi
Tacerea ce te apara
Pentru a trimite un mesaj
Sa refuzi
Viata
De frica viitorului.
(Logica)
Sa refuzi
Acceptul celor din jur
Plictisit de nelinisti
Sa refuzi
Prietenia celor din jur
Obosit de explicatii
Sa refuzi
Bucuria ce te-nconjoara
Nestiind ce e viata
Sa refuzi
Ura ce te-ndeamna
Sa uiti de iubire
Sa refuzi
Tacerea ce te apara
Pentru a trimite un mesaj
Sa refuzi
Viata
De frica viitorului.
(Logica)
Uitam..iubirea s-o mai pretuim...
Sunt oameni care o viaţă-ntreagă aleargă
Iubirea s-o găsească undeva,
Alţii, fără să mişte-un deget, doar aşteaptă
Dragostea să-i găsească de va vrea.
Nici unii şi nici alţii nu sunt siguri
Că vor găsi ori ca vor fi găsiţi vreodată,
Şi simt că fără dragoste sunt singuri
Dar speră să-şi găsească iubirea mult visată.
Fie că-s mici sau mari, stăpâni ori robi,
Avuţi ori sărăcuţi deopotrivă,
De-s buni ori răi, modeşti sau poate snobi,
Dup-o fărmă de iubire sufletul le strigă.
Blânzi ori tirani, meşteri sau rupţi în coate,
De Dumnezeu aproape ori atei,
Inculţi de sunt ori cu prea multă carte,
Doresc să aibă ale iubirii chei.
Iar când în fine-n viaţa noastră apare
Şansa să fim iubiţi ori să iubim,
Deprinşi cu căutări ori aşteptare,
Uităm iubirea s-o mai preţuim.
(Enigma)
Iubirea s-o găsească undeva,
Alţii, fără să mişte-un deget, doar aşteaptă
Dragostea să-i găsească de va vrea.
Nici unii şi nici alţii nu sunt siguri
Că vor găsi ori ca vor fi găsiţi vreodată,
Şi simt că fără dragoste sunt singuri
Dar speră să-şi găsească iubirea mult visată.
Fie că-s mici sau mari, stăpâni ori robi,
Avuţi ori sărăcuţi deopotrivă,
De-s buni ori răi, modeşti sau poate snobi,
Dup-o fărmă de iubire sufletul le strigă.
Blânzi ori tirani, meşteri sau rupţi în coate,
De Dumnezeu aproape ori atei,
Inculţi de sunt ori cu prea multă carte,
Doresc să aibă ale iubirii chei.
Iar când în fine-n viaţa noastră apare
Şansa să fim iubiţi ori să iubim,
Deprinşi cu căutări ori aşteptare,
Uităm iubirea s-o mai preţuim.
(Enigma)
Dorul mi te cheama
Noaptea e tarzie, ploua mocaneste..
Dar iubita mea nici nu banuieste
Ca din departare in noapte tarzie
Gandul mi-o asterne-n dulce poezie
Aceste cuvinte pe hartie alba
Le-as vrea nestemate aninate-n salba
Plin de bucurie sa le daruiesc..
Salba de iubire celei ce-o doresc
Unde esti? Te caut.. si te strig in gand
M-as ruga de ploaie, de nori si de vant
S-aduca la tine pe aripi de nor
Ca o adiere.. oftatul de dor
In vazduh e locul nostru de-ntalnire
Trupurile insa, inca n-au menire
Sufletele noastre-n soapta se-ntalnesc
Se dezmiarda tainic, duios se iubesc
Trupurile noastre? Stiu, sunt chinuite..
Dorul crunt le ard, parca-s mistuite
Simt atat de mult dorinta trupeasca
De-ar muta si muntii sa se intalneasca
Vor sa se atinga, ochii vor sa vada
Impletind in glasuri dulce serenada
Vor o mangaiere, vor sarut, amor..
Si-atunci s-ar mai stinge nemilosul dor
Mi-am dorit sa fie dulce poezie
Dar acum cand noaptea e si mai tarzie
Lacrima furisa o facu… sarata
Dar tu pentru asta nu fi suparata!
(Logica)
Dar iubita mea nici nu banuieste
Ca din departare in noapte tarzie
Gandul mi-o asterne-n dulce poezie
Aceste cuvinte pe hartie alba
Le-as vrea nestemate aninate-n salba
Plin de bucurie sa le daruiesc..
Salba de iubire celei ce-o doresc
Unde esti? Te caut.. si te strig in gand
M-as ruga de ploaie, de nori si de vant
S-aduca la tine pe aripi de nor
Ca o adiere.. oftatul de dor
In vazduh e locul nostru de-ntalnire
Trupurile insa, inca n-au menire
Sufletele noastre-n soapta se-ntalnesc
Se dezmiarda tainic, duios se iubesc
Trupurile noastre? Stiu, sunt chinuite..
Dorul crunt le ard, parca-s mistuite
Simt atat de mult dorinta trupeasca
De-ar muta si muntii sa se intalneasca
Vor sa se atinga, ochii vor sa vada
Impletind in glasuri dulce serenada
Vor o mangaiere, vor sarut, amor..
Si-atunci s-ar mai stinge nemilosul dor
Mi-am dorit sa fie dulce poezie
Dar acum cand noaptea e si mai tarzie
Lacrima furisa o facu… sarata
Dar tu pentru asta nu fi suparata!
(Logica)
sâmbătă, 2 octombrie 2010
In trupul meu si-n inima mea esti....
Ai fost credinţa mea şi încă eşti,
Ai fost şi eşti iubirea vieţii mele,
Dorinţa mea şi patima mea eşti,
Trăirea mea şi visul meu spre stele.
Bucurie ai fost şi încă eşti,
Eşti tot ce a fost bun şi eşti speranţă,
Ai fost totul şi simt că încă eşti,
Ai fost şi eşti zbuciumul meu din viaţă.
Tu mi-ai pătruns în suflet şi mai eşti
În ruga mea din fiecare seară,
În trupul meu şi-n inima mea eşti,
Iar eu am fost în visul tău o vară.
Şi de doreşti să-mi spui tot ce gândeşti,
De ce te văd mereu ca într-o gară,
De ce nu vii acum să îmi vorbeşti,
Să fiu din nou iubirea ta de-o vară?
Nu vreau să plâng, să-ţi spun cât îmi lipseşti,
Dar poate într-o zi sau într-o seară
Eu îţi voi spune că ai fost şi eşti
Iubirea mea, iubirea mea amară.
(Logica)
Ai fost şi eşti iubirea vieţii mele,
Dorinţa mea şi patima mea eşti,
Trăirea mea şi visul meu spre stele.
Bucurie ai fost şi încă eşti,
Eşti tot ce a fost bun şi eşti speranţă,
Ai fost totul şi simt că încă eşti,
Ai fost şi eşti zbuciumul meu din viaţă.
Tu mi-ai pătruns în suflet şi mai eşti
În ruga mea din fiecare seară,
În trupul meu şi-n inima mea eşti,
Iar eu am fost în visul tău o vară.
Şi de doreşti să-mi spui tot ce gândeşti,
De ce te văd mereu ca într-o gară,
De ce nu vii acum să îmi vorbeşti,
Să fiu din nou iubirea ta de-o vară?
Nu vreau să plâng, să-ţi spun cât îmi lipseşti,
Dar poate într-o zi sau într-o seară
Eu îţi voi spune că ai fost şi eşti
Iubirea mea, iubirea mea amară.
(Logica)
vineri, 1 octombrie 2010
Si daca taci...e pentru ca..citesc...
Si inca o luna mai trecu peste noi..cu dulceata de miere a amiezelor... cu rumeneala rasaritului.. sau a apusului..cu primele frunze dansand frenetic un ultim vals in muzica tot mai alerta a vantului... cu sarabanda ploii in geamul acum mai mult inchis..si a castanelor lovind pamantul in desprinderea grabita a sfarsitului...si noi suntem mai bogati sufleteste cu inca un anotimp...
Iti doresc ca tot ce-ai visat si inca nu s-a implinit sa-si afle implinire in timpul ce vine.. sa te bucuri de fiecare lucru intalnit in viata, sa faci din fiecare zi a vietii una minunata pentru tine si pentru cei care-ti sunt alaturi in viata!
O carte-mi tine-ades tovarasie
Si-a mai rămas pe randurile ei,
Ca pulberea de soare stravezie,
Lumina unui gând din ochii tai.
Stau astfel vremea fără s-o mai numar;
Mă-nsala visul bun si mă gandesc
Ca-mi urmaresti lectura peste umar,
Si, daca taci, e pentru ca citesc.
(Logica)
Iti doresc ca tot ce-ai visat si inca nu s-a implinit sa-si afle implinire in timpul ce vine.. sa te bucuri de fiecare lucru intalnit in viata, sa faci din fiecare zi a vietii una minunata pentru tine si pentru cei care-ti sunt alaturi in viata!
O carte-mi tine-ades tovarasie
Si-a mai rămas pe randurile ei,
Ca pulberea de soare stravezie,
Lumina unui gând din ochii tai.
Stau astfel vremea fără s-o mai numar;
Mă-nsala visul bun si mă gandesc
Ca-mi urmaresti lectura peste umar,
Si, daca taci, e pentru ca citesc.
(Logica)
Raspunsuri..soptite...
Inca o zi ...obisnuita, in care realitatea nu ezita nici o clipa sa ma faca sa uit de asteptarile si visele mele si ma face sa le abandonez pe un petic de hartie...
Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!
Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele ...
...
Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir
-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?
- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?
- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?
...
Inca o zi...diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata...
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie....
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.
(Logica)
Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!
Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele ...
...
Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir
-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?
- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?
- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?
...
Inca o zi...diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata...
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie....
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.
(Logica)
joi, 30 septembrie 2010
Asteptarile si..visele mele...
Inca o zi ...obisnuita, in care realitatea nu ezita nici o clipa sa ma faca sa uit de asteptarile si visele mele si ma face sa le abandonez pe un petic de hartie...
Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!
Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele ...
...
Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir
-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?
- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?
- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?
...
Inca o zi...diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata...
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie....
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.
(Logica)
Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!
Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele ...
...
Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir
-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?
- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?
- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?
...
Inca o zi...diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata...
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie....
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.
(Logica)
Atata duiosie..la inceput..
Sa nu ti dezvalui taina din suflet celor rai.......
Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.
Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.
Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.
Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?
Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.
Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?
Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..
Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.
Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?
Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.
(Enigma)
Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.
Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.
Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.
Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?
Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.
Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?
Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..
Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.
Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?
Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.
(Enigma)
miercuri, 29 septembrie 2010
Astăzi ne despărţim
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Stefan Augustin Doinas)
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Stefan Augustin Doinas)
Citatul zilei 29.09.2010
Singura modalitate sigura de a nu gresi este sa nu ai idei noi.
Albert Einstein
Albert Einstein
Decat o viata in lipsa ta...
De ce nu crezi in iubirea mea?
Sunt prea departe de inima ta,
Caci tu esti Soarele,iar eu sunt o stea
E prea mica iubirea mea?
As putea noaptea in zi s-o transform,
Si in zi sa lucesc si in noapte sa dorm?
Daca cerul in picuri de m-ar transforma
Iubirea de Soare eu as urma.
O clipa de te-as privi
Eu stiu ca viata mi s-ar sfarsi
Caci cu razele-ti dulci tu m-ai sorbi
Caldura din inima-ti m-ar topi.
Decat o viata in lipsa ta
Mai bine o clipa sub privirea Ta.
Sunt prea departe de inima ta,
Caci tu esti Soarele,iar eu sunt o stea
E prea mica iubirea mea?
As putea noaptea in zi s-o transform,
Si in zi sa lucesc si in noapte sa dorm?
Daca cerul in picuri de m-ar transforma
Iubirea de Soare eu as urma.
O clipa de te-as privi
Eu stiu ca viata mi s-ar sfarsi
Caci cu razele-ti dulci tu m-ai sorbi
Caldura din inima-ti m-ar topi.
Decat o viata in lipsa ta
Mai bine o clipa sub privirea Ta.
marți, 28 septembrie 2010
Cand noaptea..
Pe pămant se-aştern iar flori, luna plange printre nori, Ceru-i negru, semănat cu albe şoapte. Ziua iar dispare-n fum, te ştiu singură acum, Ingeri iţi trimit in fiecare noapte. In gandul meu te văd mereu Şi raze-n ochi sclipesc, La pieptul meu acum se termină al tău drum Şi-ţi spun iar "te iubesc". Cand noaptea iarăşi mi te va rapi, Nu-i nimeni să te-aline, In suflet chipul tău imi va zambi Şi sunt iar langă tine.
Şi mă uit spre răsărit, văd cum soarele a ieşit, Zorii-apar, iar norii se transforma-n fum. Vălul negru a căzut, inc-o noapte a trecut, Roua zilei te-a adus la mine acum.
(Trooper)
"Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?"
"Se spune că până acum nu a murit nimeni din dragoste... oare oi fi eu primul?"
"Nu înseamnă nimic să fugi, înainte de a uita."
"O personalitate se păstrează prin afirmarea şi reafirmarea aceloraşi opinii în medii similare, în împrejurări similare".
(Mircea Eliade)
(Mircea Eliade)
Iubire singura-n ploaie si vant...
Eu te-am chemat..tu ai venit!
Credeam..rasplata pentru cat am suferit,
Dar ce departe de-adevar eram...
In somn cu bucurie eu intram,
Fara sa stiu ce zorii-mi vor aduce
A fost un somn profund si dulce
Cu inima de bucurie plina
In zori te-am cautat ..senina
Nu mai erai...si-ai luat cu tine
Toata speranta ce-o aveam in mine.
Cu sufletul de plumb..si fara lacrimi,
Ma-ntorc la viata-mi fara patimi,
Nici intrebari acum nu imi mai pun,
La ce bun?
Daca cu ea te stiu ferice,
Ar fi pacat al meu vis sa-l strice
Daca ai plecat multumit de ce-ai facut,
Nu mai conteaza ce am eu in gand.
Iubire singura-n ploaie si vant.
Credeam..rasplata pentru cat am suferit,
Dar ce departe de-adevar eram...
In somn cu bucurie eu intram,
Fara sa stiu ce zorii-mi vor aduce
A fost un somn profund si dulce
Cu inima de bucurie plina
In zori te-am cautat ..senina
Nu mai erai...si-ai luat cu tine
Toata speranta ce-o aveam in mine.
Cu sufletul de plumb..si fara lacrimi,
Ma-ntorc la viata-mi fara patimi,
Nici intrebari acum nu imi mai pun,
La ce bun?
Daca cu ea te stiu ferice,
Ar fi pacat al meu vis sa-l strice
Daca ai plecat multumit de ce-ai facut,
Nu mai conteaza ce am eu in gand.
Iubire singura-n ploaie si vant.
“E greu să nu iubeşti, e greu să şi iubeşti, dar cel mai greu este să iubeşti în zadar”
Iubirea este cea dintâi lege nescrisă a umanităţii, camuflată sub emblema constrângerii, descătuşată prin voinţă, venerată abia când zace în apusul propriu.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
(Ana Maria)
Si daca un dor...
Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.
Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.
(Veronica Micle)
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.
Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.
(Veronica Micle)
luni, 27 septembrie 2010
Te vad....
Te vad tacut in prag,
Privesc uimita chipu-ti cu mult drag,
Tii trandafiri de mai la piept,
Ma-ntrebi soptit...
-Ma lasi sa trec?
Am ochii inveliti in lacrimi
-Copile drag...cat dor mi-a fost de tine!
Aici sunt acum...si-asa ramane!
Stiam ca nu se poate...vroiam sa cred
Sa uit ce dor mi-a fost..sa inteleg
In brate incet ma iei..te simt aproape
Nimeni nu stie!
Intram in doi in noapte
Soptite dragi cuvinte...
Ne spunem cu mult drag..
Aduceri ..multe...aminte
Si sarutari lungi si fierbinti ne tin uniti
De ne-ar putea vedea..si Dumnezeu
Ar intelege cat suntem de nedespartiti
De fericiti!
Ziua...e pe sfarsite...a fost doar vis..
Privesc uimita chipu-ti cu mult drag,
Tii trandafiri de mai la piept,
Ma-ntrebi soptit...
-Ma lasi sa trec?
Am ochii inveliti in lacrimi
-Copile drag...cat dor mi-a fost de tine!
Aici sunt acum...si-asa ramane!
Stiam ca nu se poate...vroiam sa cred
Sa uit ce dor mi-a fost..sa inteleg
In brate incet ma iei..te simt aproape
Nimeni nu stie!
Intram in doi in noapte
Soptite dragi cuvinte...
Ne spunem cu mult drag..
Aduceri ..multe...aminte
Si sarutari lungi si fierbinti ne tin uniti
De ne-ar putea vedea..si Dumnezeu
Ar intelege cat suntem de nedespartiti
De fericiti!
Ziua...e pe sfarsite...a fost doar vis..
duminică, 26 septembrie 2010
Flori de ....mai....
As vrea acum sa pot
Sa zic odata stop!
Sa nu ma las pe val
Sa cad in calvar
Ca apoi sa fie banal.
Cred in flori de mai
Parfumul lor din rai
Ce tu nu intelegeai.
Incercam sa iti explic
Lumea mea pe scurt, sa zic
Mi-ai facut un semn...un pic...
Te-ai indepartat
In oceanul inspumat.
Nici nu mai lasat
Macar sa iti trimit
Ceva deosebit.
(versuri de Logica)
ASTEPT....
Simt ca lipseste o parte din mine,
Parte ce poarta un nume,
Partea aceea esti tu ingerasul meu,
Lipsesti,desi esti prezent in sufletul meu.
E tarziu si in noapte
Se aud mii de soapte.
E inima mea,la ea te cheama,
Tu nu vi...si ea te asteapta.
Ma uit pe fereastra,
Ma mangaie-o raza...
Inca te astept...
Nu vi.Eu tot astept.
In jur e tacere,
O mica adiere,
Ma face sa sper...
Nu vi,desi te cer.
E tot mai tarziu,
Pe strazi e pustiu,
Inima mi-e trista,
Te vrea,te asteapta.
Dorul nemarginit
Mi-este oprit
De un vant rece.
Ma trece-un fior,dar trece...
(versuri de Logica)
Parte ce poarta un nume,
Partea aceea esti tu ingerasul meu,
Lipsesti,desi esti prezent in sufletul meu.
E tarziu si in noapte
Se aud mii de soapte.
E inima mea,la ea te cheama,
Tu nu vi...si ea te asteapta.
Ma uit pe fereastra,
Ma mangaie-o raza...
Inca te astept...
Nu vi.Eu tot astept.
In jur e tacere,
O mica adiere,
Ma face sa sper...
Nu vi,desi te cer.
E tot mai tarziu,
Pe strazi e pustiu,
Inima mi-e trista,
Te vrea,te asteapta.
Dorul nemarginit
Mi-este oprit
De un vant rece.
Ma trece-un fior,dar trece...
(versuri de Logica)
Cand pleci...
Nu stiu care dintre noi a plecat,
Când întind mâna
Nu stiu daca nu ma caut pe mine,
Când îti spun : te iubesc,
Nu stiu daca nu mie îmi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de înalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfârsesc,
Îti gaseam usor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, îmi amintesc,
Eram doi,
Tin minte cum ne tineam de mâna...
Cine-a fost înfrânt dintre noi ?
Cine-a putut sa ramâna ?
Singurul trup este al tau
Sau al meu ?
Si mi-e atât de dor
De cine ?
Numai tacând,
Cu ochii-nchisi, cu dintii strânsi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
În mine.
(Ana Blandiana)
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Iubirea de transfer - de la ”logica supei cu argumente de galuste” pana azi
Iubirea de transfer la Freud
Freud scria in 1915 lucrarea sa despre iubirea de transfer, lucrare despre care Ernest Jones ne spune ca ar el fi apreciat-o cel mai mult din seria scrierilor sale din acea perioada. Si cum sa nu ne intrebam, precum Merton Gill, cum ar putea fi uitate observatii precum:
Neindoielnic, iubirea sexuala este unul din cele mai importante lucruri din viata si reunirea satisfactiei psihice cu cea trupeasca in placerile iubirii constituie chiar o culme a acesteia. Toti oamenii stiu aceasta, in afara de cativa fanatici absurzi, si isi conduc viata in consecinta; numai in stiinta ne codim sa o marturisim.
Astfel, Freud prezinta iubirea de transfer, conform practicii sale de la acea epoca, ca fiind indragostirea
pacientei de medicul sau, dar numai in anumite circumstante. Indragostirea pacientei este determinata desituatia analitica si nu de persoana medicului. Asadar, medicul nu are si el o influenta in transferul pacientei, cumva se sustrage “responsabilitatii” in aparitia acestei trairi, si in acelasi timp nu are nici “meritul” unei cuceriri. In aceasta situatie de indragostire, pacienta poate opta fie pentru renuntarea la tratamentul psihanalitic, fie va trebui sa accepte aceasta situatie, in calitate de “destin inevitabil”. In situatia renuntarii la tratamentul psihanalitic, pacienta nu va avea ocazia “analizei acestei indragostiri”, si deci a vindecarii, iar in cazul in care, ulterior, ar alege sa faca o alta incercare analitica, ar constata ca va ajunge indragostita si de acest al doilea medic.
pacientei de medicul sau, dar numai in anumite circumstante. Indragostirea pacientei este determinata desituatia analitica si nu de persoana medicului. Asadar, medicul nu are si el o influenta in transferul pacientei, cumva se sustrage “responsabilitatii” in aparitia acestei trairi, si in acelasi timp nu are nici “meritul” unei cuceriri. In aceasta situatie de indragostire, pacienta poate opta fie pentru renuntarea la tratamentul psihanalitic, fie va trebui sa accepte aceasta situatie, in calitate de “destin inevitabil”. In situatia renuntarii la tratamentul psihanalitic, pacienta nu va avea ocazia “analizei acestei indragostiri”, si deci a vindecarii, iar in cazul in care, ulterior, ar alege sa faca o alta incercare analitica, ar constata ca va ajunge indragostita si de acest al doilea medic.
In conceptia lui Freud iubirea de transfer reia unul din mecanismele esentiale ale oricarei indragostiri, calcierea relatiei actuale pe relatii afective infantile, personalitatea analistului nejucand vreun rol in determinarea acestei situatii. Freud compara iubirea de transfer cu cea ivita in viata cotidiana. Astfel, starea de indragostire in cadrul analitic are rolul de rezistenta pentru a inhiba continuarea curei si a abate interesul de la travaliul analitic. O diferenta in acest sens intre cele doua iubiri ar fi una de ordin cantitativ, in sensul ca iubirea de transfer este potentata intr-un grad foarte inalt de catre rezistenta din motivele mentionate. Apoi, atat iubirea de transfer, cat si iubirea cotidiana au caracter de spontaneitate.
In continuare, el ofera unele considerente de tehnica psihanalitica, cum ar fi: refuzul cererii amoroase a pacientei si practicarea psihanalizei in conditii de abstinenta; aplicarea postulatului de baza de a lasa sa subziste la pacient trebuinta si dorul, in calitate de forte care imping catre travaliu analitic si schimbare psihica; a folosi transferul ca motor al curei si, in niciun caz, a nu se solicita pacientului reprimarea pulsiunilor, renuntarea la sentimentele aparute. Freud pune sub semnul intrebarii autenticitatea iubirii de transfer. Pe de o parte aduce argumente contra, in exprimarea nedumeririi cu privire la modul de functionare al femeilor cu o pasionalitate elementara, care nu doresc sa ia ceva psihic drept ceva material, avand o
logica de supa cu argumente de galuste,
pe cand o adevarata indragostire ar fi trebuit sa o faca pe pacienta supusa si diponibila in indeplinirea dorintei celui iubit, respectiv de a rezolva problema cazului ei. Aceasta explicatie pare a avea un ton acuzator si, in acelasi timp, a nu integra in natura umana si dorinta fireasca de satisfactie trupeasca in exprimarea iubirii. Alt argument pe care il aduce impotriva autenticitatii iubirii de transfer este faptul ca nu are nicio trasatura noua, care sa izvorasca din situatia prezenta, ci provine din trairi si scheme infantile. Acest argument provine din modelul stiintific al spiritului epocii, conform caruia
psihanalistul trebuia sa fie un observator impartial, neutru, pe deplin obiectiv, care sa nu modifice in niciun fel fenomenul observat, asemeni fizicianului.
Din perspectiva moderna, contemporana a psihanalizei, la polul opus conceptiei lui Freud, Thomȁ si Kächele afirma ca in formarea si in incetarea transferului circumstantele declansatoare si inovative ale situatiei analitice trebuie luate in serios mai mult decat trecutul si repetitia lui partiala, caci numai in prezent exista sansa schimbarii si, prin aceasta, sansa pentru dezvoltarea viitoare a pacientului.
Argumentele aduse de Freud in favoarea autenticitatii iubirii de transfer au in vedere urmatoarele trasaturi ale iubirii de transfer: rolul de rezistenta al acesteia nu-i anuleaza exprimarea, trairea, “realul”; nu exista indragostire care sa nu repete prototipuri infantile; capacitatea de actiune a iubirii de transfer, similara indragostirii curente, care lasa impresia ca de la ea se poate obtine totul. In ceea ce priveste ultima afirmatie a lui Freud, mi se pare mai mult a reda omnipotenta unei iubiri, si nu neaparat o caracteristica esentiala a starii de iubire. Autenticitatea unei trairi, respectiv a iubirii, imi apare mai degraba ca fiind data de adecvarea la realitatea, actualitatea, caracteristicile obiectului iubirii si mai putin la caracteristicile unui obiect infantil sau ale unui eu ideal, vorbind desigur in termeni cantitativi. Din aceasta perspectiva, iubirea de transfer contine atat elemente provenind din scheme infantile, cat si raspunsuri la ceea ce reprezinta persoana analistului. Deci, pot afirma ca intruneste specificul unei iubiri autentice.
Aceasta este si concluzia lui Freud, dupa argumentele pro si contra, oferite, ca nu avem dreptul de a contesta caracterul de dragoste “adevarata”, indragostirii care apare in tratamentul analitic. Recomandarea tehnica din finalul lucrarii suna clar si fara drept de apel, din considerente tehnice si etice, medicul trebuie sa refuze consimtirea la iubirea pacientei, oricat de mult ar aprecia aceasta iubire, avand in vedere scopul curei, respectiv:
...de a restitui femeii a carei capacitate de a iubi fusese limitata de fixari infantile libera disponibilitate asupra acestei functii.
Freud evoca “cele trei mari batalii” ale psihanalistului. In interiorul lui, el se lupta impotriva fortelor lui care vor sa il coboare de la nivelul analitic. Deci, se lupta cu contransferul sau/si cu propriul transfer din relatia cu analizandul. In afara analizei se lupta impotriva adversarilor care contesta semnificatia fortelor pulsionale sexuale si ii intezic sa se foloseasca de ele in tehnica stiintifica. Putem constata efortul si preocuparea lui Freud in vederea acceptarii psihanalizei si a metodelor ei in randul comunitatii stiintifice a epocii. Din pacate, se pare ca aceasta “lupta/dezbatere” ramane un subiect actual si in zilele noastre... In analiza se lupta impotriva pacientilor sai, care la inceput se poarta ca niste adversari, dar apoi isi manifesta acea supraestimare a vietii sexuale care ii domina si care vor sa il prinda pe medic cu pasionalitatea lor elementara. Din aceasta afirmatie reiese ca transferul pacientului, mai exact transferul erotizat, ii da de furca analistului. Putem intelege tonul incarcat de repros al lui Freud, daca tinem seama de “lupta” in care se angajase pentru licentierea psihanalizei, precum si de natura clientelei lui din perioada victoriana.
Comentariile lui Merton Gill asupra lucrării lui Freud din perspectiva psihologiei unipersonale si a psihologiei bipersonale
Merton Gill ne infatiseaza lucrarea lui Freud despre iubirea de transfer, pornind de la perspectiva psihologiei unipersonale si a celei bipersonale. Gill remarca faptul ca una din caracteristicile lucrarii lui Freud este tensiunea dialectica intalnita in sustinerea argumentelor, de genul:
pe de o parte este asta, pe de alta parte...
Aceasta tensiune dialectica poate fi inteleasa, in masura in care orice analiza poate fi tratata atat din perspectiva psihologiei bipersonale, cat si a celei unipersonale. Psihologia unipersonala presupune privirea analizandului ca un sistem inchis de forte, iar psihologia bipersonala aduce in prim planul situatiei analitice relatia din cadrul cuplului analist-analizand, in care analistul detine si pozitia de participant. Din perspectiva psihologiei unipersonale, dinamicile nevrozelor analizandului sunt in prim plan, iar din cea a psihologiei bipersonale, in centru sta relatia transfer-contratransfer. Viziunea pe care o propune Gill este cea in care amandoua perspectivele apar ca fiind intrinseci si valabile in acelasi timp, fiind pe rand in prim plan.
Gill remarca faptul ca, in aceasta lucrare, uneori Freud aduce argumente din perspectiva psihologiei unipersonale, alteori din perspectiva psihologiei bipersonale. Astfel, pe de o parte, adopta pozitia “clasica” a psihologiei unipersonale, conform careia transferul este opera exclusiva a pacientului; daca acesta va cauta un alt analist se va intampla din nou acelasi lucru, analistul fiind o cantitate inlocuibila in situatia analitica; farmecul si caracteristicile personale ale analistului nu au nimic de-a face cu ceea ce se intampla, analistul nu este o imagine noua si unica derivand din situatia prezenta. Tot din acest punct de vedere, Freud argumenteaza ca acelorasi reguli se supune si indragostirea din viata cotidiana, astfel incat a fi indragostit
aminteste mai degraba de fenomenele psihice anormale decat de cele normale.
Pe de alta parte, Freud aduce argumente din perspectiva psihologiei bipersonale: ca nu avem niciun drept a contesta caracterul de dragoste al iubirii de transfer, ca nu rezistenta a creat iubirea, ca analistul a evocat aceasta iubire prin instituirea tratamentului analitic, ca iubirea de transfer este provocata de situatia analitica (invocarea cu incantatii a unui spirit subteran). Totusi, ceea ce surprinde in aceste observatii este faptul ca Freud reuseste intrucatva sa prezinte aparitia iubirii de transfer intr-un mod aproape impersonal, pentru ca accentul nu este pus asupra analistului ca persoana care a generat situatia, ci asupra situatiei. O alta afirmatie a lui Freud din perspectiva psihologiei bipersonale este observatia referitoare la faptul ca transferul erotic in situatia analitica este diferit de iubirea in viata cotidiana, chiar daca numai cantitativ, intrucat este ridicat pe culmi de rezistenta si ii lipseste foarte mult consideratia fata de realitate. Apoi, adauga parca facand o concesie, din perspectiva psihologiei unipersonale:
tocmai aceste trasaturi care se abat de la norma formeaza ceea ce este esential intr-o indragostire.
Aceasta pendulare intre perspectivele psihologiei unipersonale si bipersonale apare si in alte lucrari ale sale, un exemplu in sensul viziunii psihologiei bipersonale fiind intalnit in “Psihologia colectiva si analiza eului”, in care afirma:
De aceea trebuie sa fim pregatiti pentru declaratia ca sugestia reprezinta un fenomen ireductibil primitiv, un fapt fundamental in viata omului.
Astfel, Freud a oscilat intre perspective ale psihologiei individuale si perspective ale psihologiei bipersonale. Merton Gill considera ca Freud nu si-a dat seama de aceasta pendulare a sa, el sustinand, ca in multe alte analize contemporane, doar perspectiva psihologiei unipersonale ca fiind “cu adevarat” analitica. Gill ne propune, incluzandu-l si pe Hoffman in aceasta afirmatie, amandoua perspectivele ca fiind intrinseci si valabile in acelasi timp, fiind pe rand in prim plan in functie de implicarea/participarea analistului. El afirma ca probabil cel mai mare obstacol in recunoasterea de catre analist a participarii lui la situatia analitica este presupunerea ca analistul poate decide daca sa participe sau nu. Ceea ce as adauga eu este ca si tacerea, “neparticiparea” este tot o participare, adica un raspuns al analistului; iar aceasta va fi perceputa de analizand in toate momentele de frustrare, gratificare.
Aceasta situatie are o implicatie directa asupra tehnicii psihanalitice, in sensul ca analistul care crede ca-si poate reprima participarea va avea un mare handicap in recunoasterea modului in care participarea lui este experimentata de analizand. Vorbind despre lucrarea lui Freud, Merton Gill ne face cunoscut si conceptul de “transfer negativ nesuparator” in paralel cu “transferul pozitiv nesuparator”, propus de dr. Nella Guidi’s. Astfel, el se intreaba daca nu este rezonabil ca la inceptul analizei, analizandul sa fie intr-un anume fel si sceptic, prevazator, precaut? Si, oare, n-ar trebui ca analistii sa-si doreasca ca analizandul sa-si pastreze aceasta atitudine pe tot parcursul analizei, astfel incat cand el accepta o interpretare sa fie din propria convingere si nu din supunere? Aceasta intrebare are in vedere afirmatia lui Freud care atribuie un transfer pozitiv experientelor timpurii care leaga analistul de imago-ul unor persoane pe care pacientul le-a perceput ca avand grija de el cu afectiune.
Prin acest concept propus, Nella Guidi’s si Merton Gill sustin, pe buna dreptate, ideea pastrarii spiritului critic al analizandului pe tot parcursul curei, chiar si in cazul unui transfer pozitiv puternic, respectiv al iubirii de transfer, pentru ca interpretarea sa fie acceptata intrucat este in conformitate cu adevarul lui intern, si nu doar de dragul analistului. Pastrarea acestei atitudini de catre analizand apare chiar ca o necesitate, pentru ca numai o interpretare valida, conforma propriei realitati interne, pe fundalul unui transfer pozitiv si, iata, in conditiile pastrarii spiritului critic, poate avea un efect mutativ. Gill aminteste si faptul ca, de multe ori, un transfer aparent pozitiv poate servi ca rezistenta impotriva unui transfer negativ, intocmai cum si un transfer aparent negativ poate servi ca rezistenta impotriva unui transfer pozitiv.
Iubirea de transfer - perspective actuale (W. Mertens, O. Kernberg, H. Thomä si H. Kächele)
H. Thomä si H. Kächele lanseaza intrebarea cu privire la existenta si acum, in zilele noastre, a unei grupe de pacienti care se indragostesc de analistul lor (dezvolta transferuri erotizate), astfel incat terapia sa stagneze. Ei considera ca s-au schimbat prea multe de la descoperirea iubirii de transfer pentru a o mai atribui acelei clase de femei care nu suporta decat “logica de tipul supei, cu argumente de tipul galustelor”. Thomä si H. Kächele afirma ca revolutia sexuala a femeii ar fi permis acestora sa-si schimbe comportamentul sexual. Dar, in acest context, sunt de acord cu Jacques André care sustine ca, asa cum o doveste clinica psihanalitica, sexualitatea feminina nu este astazi mai putin conflictuala decat in trecut, chiar daca cuvintele si uneori simptomele s-au schimbat. Astfel, el arata ca daca morala secolului XIX-lea era:
munceste, economiseste, renunta la trup,
imperativul zilelor noastre este:
fii fericita, rasfata-te, pe scurt: juiseaza!
Ori acest imperativ “eliberator” se dovedeste a fi la fel de costisitor din punct de vedere psihic la fel ca si vechiul obicei de a descoperi erectia masculina, pentru prima oara, in “noaptea nuntii”. Pe de alta parte, Thomä si H. Kächele vorbesc despre incidenta abuzurilor/incesturilor intalnite, poate destul de frecvent, cu efecte traumatice asupra pacientilor, ceea ce duce la formarea unei logici de tipul: daca atunci acel lucru a fost posibil, atunci orice este posibil. Autorii mentionati conchid ca, in aceste conditii, si in zilele noastre analistii se confrunta cu paciente isterice care nu doar ca se indragostesc de analistii lor, dar cauta in terapie si un substitut pentru insatisfactiile din viata cotidiana. Thomä si H. Kächele, ca si Freud, afirma caracterul autentic al iubirii de transfer, dar, spre deosebire de acesta o prezinta ca avand si un caracter diadic, fiind dictata de predispozitia particulara a pacientului in conditiile in care varsta si caracteristicile analistului se potrivesc dupa cum spun ei, ca o cheie in broasca, ducand mai degraba la confuzia sentimentelor decat la integrarea lor in viata.
Ei recomanda, precum Freud, ca analistul sa ramana in fundal, pentru a-si indeplini mai bine functia lui si pentru a prelua rolurile infantile de care are nevoie pacientul pentru completarea schemei sale inconstiente. Vorbind despre iubirea de transfer, O. Kernberg o compara ca si Freud cu iubirea cotidiana. Astfel, el afirma ca diferenta intre cele doua iubiri ar consta in absenta reciprocitatii,
in acelasi fel in care explorarea constienta a conflictelor oedipiene o diferentiaza de situatia oedipiana originara.
Totusi, ma intreb, oare cum putem defini iubirea de transfer prin absenta reciprocitatii, in conditiile in care impartasim conceptia conform careia analistul este si el participant la situatia analitica, fiind un factor determinant al transferului, poate chiar “coautor” al transferului impreuna cu analizandul? Imi apare aceasta afirmatie legata de absenta reciprocitatii valabila intr-un registru al termenilor cantitativi sau/si in dorinta de a obtine satisfactie materiala, pe langa cea psihica, din aceasta relatie. Nu putem risca sa situam analistul in afara “sensibilului uman”, sa-i lasam macar dreptul castigat de-a lungul anilor de a fi, in acelasi timp regizor, observator si participant, liber in a simti, a fantasma, avand masura lui a intelege si a sti.
Kernberg aduce si registrul comun tuturor relatiilor de iubire, ca si Freud si Bergmann, respectiv permanenta cautare a obiectului oedipian. Isi expliciteaza afirmatia sustinand ca aceasta inseamna nu ca toate iubirile viitoare deriva din situatia oedipana, ci ca structura oedipiana influenteaza cadrul experientelor individului si ale cuplului. Iubirea de transfer in conceptia lui Kernberg aduce cu sine experienta iubirii romantice impregnate de dorinte sexuale, spune el, intr-o masura concisa si tranzitorie, sentimente care in mod normal sunt atenuate prin deplasari la obiecte disponibile din viata pacientului. Considera ca un caracter pronuntat, rigid si persistent al iubirii de transfer ar fi explicat de natura masochista.
Emit ipoteza ca un astfel de caracter al iubirii de transfer ar putea fi explicat si prin experienta relationala din situatia analitica, mai ales in cazul in care analizandul nu a experimentat aceasta traire intr-un mod satisfacator in relatiile infantile si, poate, nici in viata sa adulta de pana atunci. As aseza aceasta premisa in contextul celor afirmate de W. Mertens, conform caruia dizolvarea iubirii de transfer apare ca o pretentie nerealista, cu atat mai mult cu cat relatia analitica poate constitui pentru analizand si o experienta de gratificare care repara deficite afectiv-comunicationale din viata acestuia.
Kernberg afirma ca natura iubirii de transfer variaza in functie de transferul participantilor. Pacientele nevrotice tratate de analisti barbati au tendinta de a dezvolta transferuri oedipiene pozitive tipice, precum cazurile descrise de Freud in lucrarea sa despre iubirea de transfer. Pacientele cu personalitate narcisica in analiza cu analisti barbati tind sa nu dezvolte o iubire de transfer sau sa o dezvolte mai tarziu, estompat, pacienta resimtind dorintele sexuale pentru analist ca fiind umilitoare pentru ea. Pacientii nevrotici de sex masculin tratati de femei analiste au tendinta de a deplasa iubirea catre alte obiecte disponibile. Pacientii narcisici de sex masculin tratati de femei analiste manifesta aparent o iubire de transfer aparent intensa, dar care reprezinta de fapt o seductie agresiva, sexualizata ce reflecta rezistenta de transfer impotriva sentimentului de dependenta fata de o analista idealizata.
Wolfgang Mertens descrie transferul erotizat (iubirea de transfer) ca o preocupare erotica intensa pentru analist, cu trebuinte puternice de a fi iubit si a avea impliniri sexuale. Fantasmele sexuale se pot intinde pe tot parcursul desfasurarii analizei, iar pacientului nu ii apar acestea ca fiind nerationale sau nejustificate. Pearson, ca si Freud, vorbeste despre faptul ca
in aceasta atmosfera de identificare proiectiva, terapeutii mai nesiguri si insuficient analizati pot sa cada in pericolul de a consimti trecerea la act.
Pentru acesti pacienti sentimentele de culpabilitate, daca exista, sunt refulate si izolate. In mod constient, ei nu se tem de regresie, cat mai mult de a fi dezamagiti si respinsi. Mertens, citandu-i pe Greenson si Rappaport, afirma ca la pacientii cu un transfer erotizat sunt afectate functii ale Eului, cum sunt verificarea realitatii si autocritica, iar comportamentul seducator si cererea sexuala apar pentru a nu fi nevoiti sa perceapa deficite orale, narcisice precoce.
Dizolvarea iubirii de transfer - deziderat sau pretentie nerealista?
W. Mertens afirma ca din punctul de vedere al psihanalizei moderne cerinta conceptiei clasice despre dizolvarea iubirii de transfer nu se poate confirma nici empiric. El aduce ca argumente in acest sens faptul ca in analizele contemporane nu sunt analizate numai fantasme inconstiente oedipiene, ci in multe cazuri are loc un fel de postsocializare, adica analizandul face experientele relationale de care are nevoie pentru dezvoltarea propriei identitati, experiente pe care nu le-a putut trai cu parintii sai. Aceasta echilibrare a experientelor socializante deficitare joaca un anumit rol in destule analize, din acest motiv nu putem vorbi despre o dizolvare completa a transferului. Thomä si H. Kächele impartasesc opinia lui Mertens, explicand ca exista pacienti care nu pot realiza decat in mod limitat tranzitia de la actiunea de proba la viata de zi cu zi, din motive exterioare si interioare. Cu cat un pacient este mai putin capabil sa ajunga cu un partener la o reciprocitate profunda, cu atat mai fascinanta ramane atitudinea empatica, intelegatoare, a analistului, care stimuleaza noi descoperiri ale analizandului, mai ales ca idealizarea nu e supusa dezamagirilor din viata cotidiana.
Bergmann (citat de Mertens) vede mai multe destine posibile ale iubirii de transfer dupa terminarea analizei. Pierderea analistului il lasa pe analizand intr-o stare dureroasa, el fiind incapabil sa transforme iubirea de transfer intr-o alta iubire in viata de zi cu zi. Analizandul isi gaseste un nou partener, care este modelat dupa analist, incercand repetarea relatiei transferentiale. Este gasit un nou partener care are caracteristici ale figurii parintelui- in principal traumatizant, si unele trasaturi ale analistului. Figura analistului este internalizata, astfel ca analizandul incearca sa semene cat mai mult cu analistul. In sfarsit, se ajunge la eliberarea unor noi capacitati integrative ale analizandului, astfel ca el fie isi transforma relatiile existente, fie de a gasi un nou partener de iubire care prezinta trasaturile iubite ale parintelui, dar si pe cele ale analistului.
”Ca și cum” ...as conchide:
Asa cum remarcau H. Thomä si H. Kächele,
Psihanaliza in intregul sau traieste din integrare, in timp ce diferitele scoli particulare incearca sa-si impuna unilateralitatile.(Corina Marin)
Intrebarea decisiva pentru om este: Este el legat de ceva infinit sau nu? Aceasta este intrebarea care spune tot despre viata acestuia.
Istoria religiilor coboara si ia contact cu ceea ce este in mod esential uman: relatia omului cu sacrul. Istoria religiilor poate juca un rol extrem de important in crizele pe care le traim de-a lungul vietii. Crizele omului modern sunt, la un nivel mai larg, crize religioase, in masura in care ele sunt o trezire a constientizarii sale cat priveste intelegerea anumitor fenomene.
Carl Gustav Jung
Istoria religiilor coboara si ia contact cu ceea ce este in mod esential uman: relatia omului cu sacrul. Istoria religiilor poate juca un rol extrem de important in crizele pe care le traim de-a lungul vietii. Crizele omului modern sunt, la un nivel mai larg, crize religioase, in masura in care ele sunt o trezire a constientizarii sale cat priveste intelegerea anumitor fenomene.
Mircea Eliade
Abonați-vă la:
Postări (Atom)