SPERANTA

sâmbătă, 24 decembrie 2011

De ce să întorc capul? Doar pentru a constata că tinerețea a trecut? Că mulți dintre foștii prieteni nu mai există?

" Memoria era partea mea forte. Mă ajuta să înmagazinez ca într-un calculator datele necesare pentru examene. Acum, am trecut însă pe celălalt versant . Memoria mă face mai vulnerabil. A devenit, s-ar zice, partea mea slabă. Mă sensibilizează, îmi înșiră pe taraba ei regretele. Vorba Sfântului Augustin, memoria își amintește chiar și de uitare. Încât, dacă nu m-a convins altădată, când te dezaprobam din instinct și din motive sentimentale, ar trebui poate să mă convingă acum argumentul că o memorie fidelă devine primejdioasă și, uneori, insuportabilă.
De ce să întorc capul? Doar pentru a constata că tinerețea a trecut? Că mulți dintre foștii prieteni nu mai există? Am priceput, e adevărat, cu timpul că, există un moment când a arunca lest, cum spun marinarii, e absolut necesar pentru a continua să trăiești. Altminteri, amintirea îți confiscă sau îți strică prezentul. Dar am priceput că o primejdie încă și mai mare ne pândește la polul opus și că trebuie să văd un simbol în întâmplarea că, pe ulița pe care m-am născut, soarele răsare parcă anume deasupra unui cimitir pentru a lumina întâi memoria.
Nu mă laud cu fidelitatea mea, te rog să reții. Sunt profund interesat în această fidelitate. Am mai vorbit despre rolul binecuvântat al gravitației terestre fără de care ne-am trezi azvârliți în neant. Poate că mă repet, dar o fac fiindcă ating aici un adevăr esențial al ființei mele, sunt recunoscător soartei că mi-a dat o gravitație subiectivă din care nu pot să mă desprind.
Pe de altă parte, iar acest aspect este cel puțin tot atât de important, cred că adevărata dramă a celor goi (sau goliți) de trecut nu e aceea că nu mai văd bine în urma lor. Ei nu mai văd clar nici în fața lor. Nu mai știu pe ce se pot sprijini. Își întunecă singuri țintele, fiindcă au uitat de ce se îndreaptă spre ele. În ce mă privește, mi-am administrat prost rezervele de candoare cu care am plecat la drum, dar, spre norocul meu, mi-am păstrat intacte regretele, garanția cea mai sigură că n-am încetat să pretind mai mult de la mine și să-mi închipui că sunt capabil de mai mult.
Datorită lor, am o imagine mai exactă a ceea ce sunt și știu mai bine de ce defecte trebuie să mă tem. Depind de amintirea vechilor mele superficialități cum depinde toreadorul de taur (dacă nimic nu există decât prin opoziție cu contrariul său, taurii sunt necesari, fără ei toreadorul n-ar putea să-și arate curajul), căci raportându-mă la ea văd mai limpede ce doresc, iar aceasta mă ajută, în ultimă instanță, să mă suport. Povara mea este centura mea de siguranță. Și, în acest sens, pot să cred, într-adevăr, că nu are valoare decât ceea ce ne costă.
Poate că orice frivolitate începe cu o carență de memorie. Mă aflam în grădinile de citrice și podgoriile de la poalele Vezuviului. Cenușa care a acoperit Pompeiul și Herculanum, într-o oră de infern, a stimulat acolo, fiind un foarte bun îngrășământ, apariția unor grădini aproape paradisiace. Erau în floare când le-am văzut și am fost gata să plec fără să fac nici o legatură între nenorocirea de odinioară și vegetația răsfățată de acum. În ultimul moment mi-am adus aminte că nu mă găseam într-un loc oarecare. Atunci, m-am uitat cu alți ochi în jur."

Viata ca o corida – fragment – Dincolo de Rubicon (19)

Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.

"Suntem obosiţi, dar acum ştim ceea ce ştiu şi zeii.

Şi poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înşine

lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie un om.

Această dragoste,

această lumină şi vîntul care nu ne cruţă.

care ne obligă să ne-aducem totul aminte."

Octavian Paler

Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli...

"Am lăsat în urmă atîtea mări şi greşeli

încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?

De ce ne trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?

De ce trebuiau toate acestea, de ce?

Da, trebuiau.

Trebuiau, poate.

Trebuia poate să fim mai întîi vinovaţi

pentru a învăţa să iubim.

Trebuia să greşim

pentru a cunoaşte sfîrşitul greşelii"

Octavian Paler

Sunt condamnat sa merg inainte,

"Ce bine ar fi fost sa fiu un rac autentic,
Sa merg constant inapoi,
Te-as intalni printre amintiri
Si dupa ce te-as gasi nu ti-as mai da drumul.
Te-as tara cu mine inapoi,
Sa ne iubim tineri si vinovati,
Dupa care , mereu inapoi te-as tara mai departe,
Spre copilarie,
Ne-a juca inocenti,
Pana ce obositi de joc si de inocenta,
Am disparea intr-un mit.
Dar, nu sunt un rac autentic,
In zadar ma tot laud cu zodia mea,
Sunt condamnat sa merg inainte,
Si tot ce pot e sa te tarasc intre clestile mele de rac,
Toata memoria mea, fara sa cedez,
Nimic, nimic, nimic.
Cu riscul ca povara ei uriasa sa ma ucida intr-o zi."
Octavian Paler

Moșule, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care să-l împodobesc cu vise.

vineri, 23 decembrie 2011

Craciun fericit!

"Te iubesc fara sa stiu cum, sau de cand, sau de unde.Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie.Te iubesc pentru ca nu stiu alta cale.Visele nu se risipesc, dar nici nu zboara daca nu le dai aripi."
Pablo Neruda

Singur de Craciun.mpg

singur de craciun

Scrisoare catre Mos Craciun

Dragul meu,

ceva imi spune ca trebuie sa fii tare obosit si infrigurat la ora asta. Dar inima ta e asa mare! Si e atata bucurie acolo, generata de daruirea ta, incat sunt singura ca te simti implinit. Eu sunt singura, cum stii...ca-n fiecare an. Si mi-a fugit gandul la tine. Stii? Mi-ar fi placut sa ma iei si pe mine sa te ajut. Cred ca din toata viata mi-a placut enorm sa aduc si eu bucurie in inimile tuturor. Chiar si a dusmanilor. Oricat de ranita am fost vreodata, nu m-a lasat inima sa raspund la fel. O fi bine, n-o fi...dar asa am fost.Dar, tu stii asta. Ma vad acum printre brazi, cu saculetii plini, langa tine, inghetati de frig, batand si la usi de nedeschis. Ce surpriza le-am face! Si oare ce le-am darui? Tu ce zici? Ce-ai da unui om pe cate tu l-a iubit, respectat, admirat, si care ...din motive doar de el stiute, intr-o buna zi el ti-a vorbit urat?Foarte urat? Si te-a durut, stii...niciodata nu doare mai rau decat un cuvant greu venit de la cineva pe care-l respecti, la a carui parere tii, de care iti pasa. Pe care nici in cele mai negre ganduri nu vrei sa-l stii atat de furios si rau?Mda... Banuiesc ca te-am pus in incurcatura acum. Dar te gandesti, ca si mine ca el doar a gresit. Ca e prea inteligent ca sa nu stie ca in viata un om are dreptul sa fie furios dar nu si rau. Si sigur il ierti si tu. Pentru ca ...de fapt cine suntem noi ca sa-l judecam? Daca el asa a considerat de cuviinta sa-fi foloseasca inima...a fost doar alegerea lui. Eiiii...Totusi ce i-ai darui? Stii? Eu ma gandesc in primul rand la o urare frumoasa, de Sfintele Sarbatori. Sigur el e acum inconjurat de cei dragi, si merita sa stie ca Mosul si prietenii se gandesc la el in aceasta zi magica. Apoi, un pupic din inima si o cutiuta mica rosie.Cand o va deschide va vedea acolo o inimioara. Si va fi surprins. Pentru ca el nu crede ca aceasta inimioara bate in continuare pentru el, ca om, ca prieten, ca pe un dar pe care eu consider ca bunul Dumnezeu mi l-a facut cu mult timp in urma. De ce-l consider eu "dar?"
Pentru ca el m-a schimbat. M-a facut sa-mi doresc sa fiu si mai buna decat eram pana-n clipa cand mi-a facut din mana. M-a facut sa-mi regret nespus toate greselile facute inainte sa-l fi cunoscut. Si m-a facut sa nu mai repet acele greseli. Mi-a redat capacitatea de a scrie, pe care-o pierdusem cu ani buni in urma. Mi-a transmis dorinta de a visa, de a-mi imagina cum e fericirea, mi-a incalzit inima prin simplul fapt ca stiam ca exista undeva. Poate-am gresit ca i-am scris uneori, cum si tie iti scriu acum...dar te rog sa-i transmiti sa ma ierte. Eu doar vroiam sa-i povestesc cum curge viata mea, pe un drum absolut paralel cu al lui. Ca n-am visat nici o clipa sa deviez acaste traiectorii si sa-i apar in fata.Nu!Daca asta l-a suparat atat de rau, imi cer iertare. Si sper, datorita tie sa ma ierte si el. A...si te mai rog sa-i spui La multi ani si pentru copilasul lui, care a a fost in decembrie.Il iubeste enorm, e viata si ratiunea lui de a exista. Nu stii cat admir aceasta capacitate a sa de a-si iubi familia. Este, asa cum iti povesteam, un om deosebit. Nu stii ce bine ma simt acum, ca am vorbit putin cu tine! Cam asta faceam in unele seri si cu el...Adormeam un pic mai fericita dupa ce-i povestesc ce-am mai facut, dac-am facut in ultimul timp. Dar mi-am primit pedeapsa pentru indrazneala...Si....a trecut. Am inteles ca uneori trebuie sa ne suportam bucuriile, necazurile, succesele si insuccesele, doar pentru noi. Nu oricine are chef sa te ascute cand tu ai nevoie...Am inteles si asta.
Te las iubite Mos, sa fii puternic pana la capat in calatoria asta, sa nu plangi cand vei citi randurile mele.Acum un an, ai fost asa bun si mi-ai implinit mica dorinta, fapt pentru care-ti multumesc.Cine stie? Poate intr-un an chiar ma vei lua cu tine, sa impartim bucurii si mici cutiute rosii tuturor!
Te iubesc Mos Craciun!