joi, 6 ianuarie 2011
Nu plange...
Si nici nu plange ca te las...
Sosit-a ceasu-nstrainarii
Si ceasul bunului ramas.
Se rupe-un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel;
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel.
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu, dar ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit...
Un dor se duce si-altul vine
Si vei uita ca te-am iubit.
(Veronica Micle)
Fugi
Prevesteste numai rau;
“Nu te du”, sopteste-n taina
Sufletul si dorul meu.
Tu cunosti cata iubire
Pentru tine eu pastrez,
Si-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te departez;
Si nu stii cui a te-ncrede
Vorbelor ce ti-am rostit,
Sau iubirii far' de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.
Vai! Si eu nedumerita
Ma muncesc cu mult mai mult
Caci nu stiu ce-a fi mai bine :
Mintea, inima s-ascult?
(Veronica Micle)
Singuratatea
"Voi care vă întoarceţi acasăSingurătatea este singurul lucru care ne învaţă să murim. Pe uşa morţii nu încape toată familia, toţi prietenii, sau toţi duşmanii, poţi intra doar singur, fără să spui „bună seara” căci te întorci acasă, şi acasă fiinţa ta eliberată de toţi ceilalţi, şi de toate celelalte lucruri, spune – nespunând – prin ea însăşi „Bună dimineaţa” ! iar abia atunci ţi-ncepe viaţa!
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi „bună seara”
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe o uşă tăcând."
Octavian Paler trăieşte! pentru că timpul nu există, este numai o invenţie a minţii, căreia îî plac amânările şi tergiversările, pentru că doar moartea te aduce la viaţă! Doar moartea te face viu! Ea vine singură, şi în singurătatea cea mai deplină şi pură. Trebuie! Trebuie să rămâi singur, să poţi învăţa cum se întâmpina ea, cum se întâmpină moartea, căci ea merită tot efortul, îţi aduce viaţa, ea te aduce din nou acasă. Câtă bucurie şi fericire îţi eliberează ea apoi, în singurătate, rupând zăgazurile fiinţei încătuşate de tristeţea eului ce râvneşte neîncetat la ceva…şi la cineva…detestabil eul acesta…şi doar el este mortal deci, vital! mortal de vital!
(Flory Ploiesteanu)
miercuri, 5 ianuarie 2011
Dorinta...
Si sa ma-mbrac in slava.
Din gind sa fac cuvint
Si din cuvint, podoaba.
Sa spun ce-i de nespus
Sa simt ce-i peste simturi
Si sa ma urc mai sus
Spre-naltele intinsuri.
Sa strig in glas de mut,
Sa glasui prin tacere
Si sa iau cu-mprumut
De la un orb, vedere.
Sa merg in nevazut,
Sa urc spre nefiinta,
Sa trec dincol^ de trup,
Sa urc prin umilinta.
In lumea cea de-acum
Vreau sa ma pierd pe mine
Si nevazut pe drum,
Sa fiu gasit cu Tine.
(Daniel Branzei)
marți, 4 ianuarie 2011
Azi poate sa fie ultima zi...
Risc
Inima, daca ti-o cunosti cu adevarat, nu poate urma un om care sa nu fie ce astepti.Exista doar nesansa ca acel om sa nu te placa, sa nu te primeasca in inima-i.Dar si riscul sa te placa si totusi sa nu te lase sa te apropii.Poti face pasi mici in continuare spre inima lui.Cine stie?Poate intr-o zi...vei fi neasteptat de aproape de acea inima.Sau...poate nu.Eu cred ca merita...sa riscam...macar o data in viata!
Femeia
Pe care îl înveţi încet
Şi-l uiţi - deşi nu-ţi prea convine -
Exact când îl cunoşti mai bine.
luni, 3 ianuarie 2011
Prin nopti tacute
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
duminică, 2 ianuarie 2011
Putem fi creatorii propriilor noastre vieti
Putem fi creatorii propriilor noastre vieti si chiar putem realiza orice ne propunem. Pentru a imprima calitatea pe care o dorim vietii pe care ne-o cream , trebuie insa sa parcurgem cateva etape obligatorii:
- Sa acceptam ca posibila ideea ca avem puteri nelimitate
- Sa ne cautam sinele si sa intelegem cine suntem
- Sa ne deschidem mintea, pentru a ne desprinde de conceptele rigide, care ne-au fost sistematic inoculate
- Sa fim curajosi si sa avem puterea de a ne recunoaste si infrunta fricile, slabiciunile si defectele
- Sa ne alimentam curiozitatea, imaginatia, creativitatea si intuitia
- Sa ascultam glasul copilului din noi, pentru a avea acces la puritate si inocenta
- Sa fim atenti la cei din jurul nostru, care ne pot transmite ceva important si sa fim dispusi sa acceptam ajutorul lor, atunci cand situatia ne depaseste
- Sa acceptam faptul ca suntem singurii care pot decide cum decurge viata noastra, indiferent ca ne place sau nu acest lucru
- Sa intelegem si sa ne asumam responsabilitatea uriasa, care decurge din orice gand, orice cuvant, orice actiune a noastra
- Sa fim sinceri, mai ales cu noi insine
- Sa nu uitam ca renuntarea la egoul propriu si angajarea intr-o actiune pentru binele celorlalti, ne poate face nesperat de fericiti
Poveste despre frumusetea imperfectiunii
Un caraus de apa din India avea doua vase mari de lut legate la capetele cobilitei pe care o cara pe umeri. Unul dintre ele era in buna stare, in timp ce celalalt avea o fisura si, pana ajungea carausul cu apa la stapanul sau, acesta pierdea mereu jumatate din cantitatea de apa ce fusese pusa in el la fantana.
Doi ani la rand s-a intamplat acest lucru, in fiecare zi la fel, carausul ajungand acasa la stapanul sau cu numai un vas si jumatate de apa. Vasul perfect se simtea multumit de realizarile sale, dar vasul fisurat era complexat de imperfectiunea sa si de faptul ca nu a realizat decat jumatate din ceea ce era prevazut sa faca, astfel ca simti necesar sa ceara iertare carausului:
- As vrea sa ma ierti!
- De ce? – l-a intrebat carausul.
- De-a lungul celor doi ani, am dus doar jumatate din apa ce trebuia dusa la stapanul tau, restul scurgandu-se din cauza fisurii pe care o am. Astfel tu a trebuit sa muncesti in plus pentru a obtine acelasi rezultat, a zis vasul fisurat.
Carausul i-a cerut vasului:
- Pe drumul de intoarcere spre casa stapanului, sa privesti cu atentie pe unde vom trece! Vei vedea minunatul strat de flori ce ne insoteste pe cale.
Intr-adevar, pe masura ce urcau dealul, vasul a vazut soarele luminand si incalzind florile de pe marginea cararii.
- Ai observat ca erau flori numai pe partea ta de carare in timp ce pe partea cealalta nu era nimic? S-a intamplat asa pentru ca eu, stiind de fisura ta, am profitat de acest lucru. Am pus seminte de flori pe partea ta de carare si de fiecare data cand ne reintorceam de la izvor, tu le udai. Am putut astfel culege cele mai frumoase flori pentru a decora masa stapanului. Fara ca tu sa fii exact asa cum esti, el nu ar fi avut parte de aceasta frumusete care sa-i lumineze casa.
Doi ani la rand s-a intamplat acest lucru, in fiecare zi la fel, carausul ajungand acasa la stapanul sau cu numai un vas si jumatate de apa. Vasul perfect se simtea multumit de realizarile sale, dar vasul fisurat era complexat de imperfectiunea sa si de faptul ca nu a realizat decat jumatate din ceea ce era prevazut sa faca, astfel ca simti necesar sa ceara iertare carausului:
- As vrea sa ma ierti!
- De ce? – l-a intrebat carausul.
- De-a lungul celor doi ani, am dus doar jumatate din apa ce trebuia dusa la stapanul tau, restul scurgandu-se din cauza fisurii pe care o am. Astfel tu a trebuit sa muncesti in plus pentru a obtine acelasi rezultat, a zis vasul fisurat.
Carausul i-a cerut vasului:
- Pe drumul de intoarcere spre casa stapanului, sa privesti cu atentie pe unde vom trece! Vei vedea minunatul strat de flori ce ne insoteste pe cale.
Intr-adevar, pe masura ce urcau dealul, vasul a vazut soarele luminand si incalzind florile de pe marginea cararii.
- Ai observat ca erau flori numai pe partea ta de carare in timp ce pe partea cealalta nu era nimic? S-a intamplat asa pentru ca eu, stiind de fisura ta, am profitat de acest lucru. Am pus seminte de flori pe partea ta de carare si de fiecare data cand ne reintorceam de la izvor, tu le udai. Am putut astfel culege cele mai frumoase flori pentru a decora masa stapanului. Fara ca tu sa fii exact asa cum esti, el nu ar fi avut parte de aceasta frumusete care sa-i lumineze casa.
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Cand vei gasi...o floare...
"Poti incerca sa afli daca Dumnezeu are simtul umorului.Cum?Facandu-ti planuri!"
Cumva stiam asta...doar ca sub o alta forma.Parintii mei nu au avut posibilitatile necesare pentru a termina scoli inalte.Dar erau intelepti,credinciosi,buni.Mi-au transmis tot ce aveau mai pur si bun din inimile lor.Din mintea lor.Tin minte cum mama, cand am facut primii pasi spre tinerete, mi-a spus:sa nu cauti niciodata iubirea!Ea trebuie sa-ti apara in fata.Iar cand va aparea...urmeaz-o!Avea dreptate.Nu poti planifica cand si pentru cine va incepe inima ta sa bata.Credeti-ma.Iar daca totusi reusesti...nu fii prea sigur de desfasurarea lucrurilor.Eu...am incercat,o singura data.Si am gasit ce cautam.Ulterior insa...desi am facut atat cat poate un muritor sa faca pentru a dovedi incredere,respect..admiratie..intelegere..iubire de fapt...n-a mers!Cum spuneam mai sus...Dumnezeu avea alte planuri decat mine...Si nu m-a consultat fireste...Poate daca nu-l cautam eu singura..intr-o zi tot ne-am fi intersectat...Intr-o zi in care planul meu de a cunoaste un om deosebit..ar fi coincis cu planul lui Dumnezeu de a-mi reda bucuria si sensul vietii...
Va intrebati..de ce n-a mers?Din multe motive...Unul mai obiectiv ca altul.Printre care si..timpul!Tot azi citind o alta idee parca as fi vazut-o pentru prima oara in viata:
"Cand iubesti pe cineva, iti faci timp..pentru acea persoana.Nu exista..n-am timp!"
Si e, fireste, ceva ce stim cu totii.Doar ca iubirea mea probabil trecea si peste asta..doar din iubire.Am gresit.Oricat am vrea nu putem forta pe nimeni sa ne iubeasca.Si oricat am merita.E atata liniste si pace, acum, in sufletul meu....in mintea mea....Putin prea...multa!Ce-o sa ma fac cu ea?Si maine e o zi....Prea multe intrebari pentru prima zi din acest an...
Dorul...la trecerea dintre ani...
-Ai vrut sa plec din inima-ti...si nu pot sa te condamn...ti-am pricinuit atata rau...ma vei ierta vreodat?
-Nu ai de ce sa-ti ceri iertare.Nu tu mi-ai facut rau.Ci singura...Am dorit...o fericire ca-n povesti...si..m-am ales..cu tine!
Iar de te vede zambind...nu mai conteaza ca ai ochii plini de lacrimi...De fapt asta-si dorea...Sa se asigure ca el...e din nou important ...Si cu un an mai mare...in viata ta...Il vezi cum se strecoara linistit in coltul stiut doar de tine... si-adoarme... Efortul sau din noaptea de revelion n-a fost in...zadar. E ferm convins ca-n zori...ii vei povesti ca altadat...cum aparea cel drag...in vis... Iar el are si-un raspuns...o intrebare de-i vei adresa...
-Doar pentru ca tace...nu inseamna si ca nu mai existi pentru el...Si maine e o zi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)