duminică, 4 martie 2012

Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor.


 Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor. Este temelia pentru tot ce poate însemna o relaţie autentică, onestă şi deschisă cu propria persoană şi cu cel de lângă tine.
    Este greu să oferi încredere cuiva până când în sufletul tău nu s-a cuibărit confortabil sentimentul de bine cu tine, senzaţia că te înţelegi şi te accepţi, că îţi umpli un spaţiu lăsat gol de dezamăgirile trecutului şi o faci cu blândeţe şi fără resentimente. Încrederea este curajul de a te dărui cu toată vulnerabilitatea ta fără să ai nici o garanţie, fără să vrei să fugi dintr-o teamă care te macină şi-ţi fură liniştea. Încrederea este promisiunea pe care ţi-o faci de a te avânta în tumultul vieţii considerând eventualele greşeli pe care rişti să le faci, drept proba a maturizării tale. Încrederea este bucuria destăinuirii şi exprimarea fiinţei în complexitatea ei, este cadoul dăruirii complete, expunerea intimităţii ca un exerciţiu de deschidere spre universul celuilalt cu totul…cu lumea ta, cu gândurile tale, cu ezitările şi temerile ce par de atâtea ori că pun stăpânire tocmai pentru că necunoscutul ne blochează şi uneori ne încremeneşte în ezitare şi ne împinge în retragere.
    Încrederea este un dar nepreţuit, este cheia care poate deschide o lume nouă în care se poate construi frumos autenticitatea. Încrederea pe care o oferi cuiva vorbeşte de fapt despre tine, despre experienţele vieţii tale, despre tot ce te-a atins mai mult sau mai puţin şi ţi-a construit o lume mentală de unde gândurile îţi vor conduce apoi toate acţiunile.
    Deşi suntem tentaţi să spunem: „el/ea nu este demn de încredere!”, aruncând de multe ori responsabilitatea pe celălalt, adevărul aşa cum îl văd eu este altundeva: „nu am încredere în tine, pentru că încă nu am reuşit să cred suficient în mine, pentru că nu am trecut peste amintirea trecutului meu, care poate mi-a lăsat urme şi mi-a afectat încrederea!”
    Cred sau nu mai mult sau mai puţin în cineva, dacă eu reuşesc să găsesc în mine resursele pentru a crede, dacă reuşesc să înţeleg că harta mea nu este acelaşi lucru cu teritoriul şi că înainte să schimb sau să cer teritoriului să se schimbe, poate ar fi bine să-mi revizuiesc eu harta, să încerc să mă deschid spre situaţii noi, învăţând din experienţa trecutului, nu suprapunând-o pe cea a unui prezent care are toate şansele să fie diferit.
    Vreau să acord încredere pentru că aleg să mă iert pentru greşelile trecute, vreau să dau credit prezentului fără să mă tem că risc pentru că teama naşte reţinerea, care duce la evitare şi de acolo la lipsa autenticităţii, ceea ce va construi cercul vicios al dezamăgirii şi va sfârşi prin a da dreptate neîncrederii.
    Aleg să am încredere când vreau să-mi făuresc o cale spre a fi onestă cu mine şi cu ceilalţi, când vreau să simt că mă trăiesc autentic, nu nefiindu-mi teamă, ci confruntând-o pentru a o depăşi. Aleg să am încredere pentru că simt că doar aşa, viaţa îmi va da pe măsura curajului de a risca poate să fiu rănită sau să pierd… doar aşa viaţa îmi va arăta că dăruind încredere pot primi de la anumite persoane deziluzii, iar de la altele, un întreg univers de trăiri pe care nu le-aş fi putut nicicând experimenta temându-mă!
    Încrederea pe care o ofer vorbeşte nu atât despre cel care o merită sau nu cât despre curajul meu de a mă deschide spre viaţă, amintindu-mi mereu că nu există garanţii, dar înainte de a te aştepta să primeşti, dăruieşte-te! E fascinant cum viaţa răspunde frumos oamenilor curajoşi, deschişi, curaţi şi care au încrederea de a se oferi ei… necondiţionat!
     Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi şi de toţi cei dragi vouă! Cu drag,
                                                                                                                         Aniela.

Iubeste-ma...

Iubeste-ma. Ori nici nu ma iubi.
Zic si eu doar: "To be or not to be!"
Dar lînga tine vorba n-are rost,
As vrea sa fiu ori nici sa nu fi fost. 

Grigore Vieru - Cat de frumoasa esti

sâmbătă, 3 martie 2012

Am incercat...

Am incercat in fel si chip sa inteleg de ce ma urasti si dispretuiesti. Nimeni nu m-a urat si dispretuit vreodata. Am gresit si platit pentru asta. Cei din jur au reactionat la greselile-mi, dar nu din ura ci pentru ca de fapt ma indrageau si pretuiau si le parea rau sa ma vada cazand. Ori de cate ori imi aduc aminte cuvintele tale, nu reusesc decat sa simt un nod in gat si lacrimi pe fata.E adevarat ca nu mi-ai promis nimic, dar mai bine-mi promiteai si nu te tineai de cuvant, decat sa-mi dai ceva nepromis si rau. Cu acele cuvinte m-ai facut sa vreau sa am din nou cinci ani. Sa intru in clasa intai si sa vreau sa fiu singura care are zece pe linie, sa fiu o studenta iminenta, mai iminenta decat am fost, sa-mi aleg cei mai destepti si mari prieteni, sa nu iubesc pe nimeni convinsa ca trebuie sa te intalnesc undeva si sa-ti arat cat de perfecta sunt. Dar, Doamne cum as putea face asta?!?
Tot ce pot e sa-mi continui viata, convinsa fiind ca nu am nici o sansa sa te revad. Nu numai pentru ca nu te interesez, cat mai ales pentru ca ma consideri un nimeni.Sa pasesc cu teama pe drumul pe care sunt. Sa ma uit intrebator in ochii oricarui om ce-mi apare in fata?Daca mai gresesc o data si primesc aceleasi cuvinte?Le-as mai putea oare suporta fara sa mor?
Din doua drumuri paralele ce-a facut ca unul sa se strambe si sa faca cu putinta  intalnirea lor? Cine a putut gresi asa rau incat am ajuns pe drumul tau? Dar ai avut tu grija sa repari greseala! Acum suntem din nou pe drumuri paralele. Nimic nu ne va mai uni. Intre noi stau cuvintele tale. E ca un uragan intre doua drumuri. Chiar daca as incerca sa-mi arunc privirea spre drumul tau...nu te pot vedea. Vad ploaie cu gheata si vant. Mi-e frig cand privesc spre tine. Dar nu un frig de dor de data asta...
Poezia deschide ferestre acolo unde vremurile au turnat doar zidul.

Octav Bibere

Mi-oi trece suferintele-n uitare,

Mi-oi trece suferintele-n uitare,
La vechea rana nu vreau sa ma uit.
Tu, chip iubit! Tu, voce-alinatoare!
Pe tine numai n-am sa te mai uit.

Chiar de-oi iubi pe alta, pe oricine,
Din amintiri te-oi scormoni mahnit
Si povestindu-i, scumpo, despre tine,
I-oi spune ca iubita te-am numit.

I-oi povesti cum curse viata noastra,
Care fiind se pare ca n-a fost...
Tu, capul meu, in goana ta albastra,
De ce ma faci sa sufar fara rost?

Serghei Esenin - Spranceana serii si-a inchis tristetea

Angela Gheorghiu


Nick Kamen - I Promised Myself

ASTAZI ESTE POMENIREA MORTILOR, LA INCEPUTUL POSTULUI MARE. ACEASTA LUMANARE CARE AS DORI SA FIE DE SUFLETELE CELOR PLECATI PREA DEVREME DINTRE NOI..DUMNEZEU SA LE IERTE PACATELE SI SA LE USUREZE CALEA PACATELOR SPRE MANTUIRE. DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE !
Pe 7 martie ar fi fost ziua mamei mele iubite. Atatia amar de ani, in perioada asta traiam o sarbatoare tripla in suflet: cea a martisorului, a zilei mamei mele si a zilei tuturor femeilor. Acum, cu amaraciune recunosc ca nu mi-a ramas decat dorul de ea, si iata posibilitatea de a va vorbi voua despre ea. A fost cea mai iubitoare mama din lume, de la care am invatat tot ce e mai bun si frumos pe Pamant. ♥

Nu-mi cere să te uit !

Nu-mi cere să te uit când norii îşi caută drum în ceruri de pâslă!
Mi-e durerea pribeagă de nopţi înzăuate,
Mi-e paharul băut pe jumătate.
În amnezică primăvară,
În păr nisipiu, marea-mi curge de tine,
De lumini cânepii, într-o oarbă pădure,
Un verde păgân încă întreabă de mine.
Nu-mi cere să te uit,
pentru că nu pot să îngrop amintire de tine,
În pământ jilav, în dimineaţă opacă!
Nu-mi cere, te rog, să renunţ la trecut,
căci orice gând de-al meu, începe cu «dacă»!
Dacă te-aş fi văzut mai demult,
Dacă m-ai fi iubit înc-o vreme,
Dacă dorul meu ar putea să te cheme...
Nu-mi cere să te uit când se zămislesc răsărituri în pântec de pădure,
Şi pe o stradă de cer, lampadar dintr-o lună,
Întuneric de suflet încearcă să-mi fure!
Nu-mi cere să te uit în primăvară,
când sfielnic vlăstar de speranţă
mă face să aştept.... pentru a câta oară?
Nu-mi cere să te uit, iubite,
Pentru că doar amintirea de tine mă ţine în viaţă!
Cu tine în gând adorm, cu tine în gând, mă trezesc în pală dimineaţă
Nu-mi cere să te uit,

Nu-mi cere să nu sper
când noaptea îşi adună de stele înc-un cer!
Nu-mi cere să te uit,
Căci orice gând de-al meu începe cu «dacă»,
Şi în fiece clipă mă rog, iubirea mea, din drum, să te întoarcă!

de Florina Cojocaru
“Nimic nu e mai îngrozitor decât să trăieşti într-o lume străină de tine.” 
F M Dostoievski

Gazebo - I Like Chopin - Gazebo

Belinda Carlisle -Heaven is a Place on Earth

Belinda Carlisle -- Circle In The Sand.

Belinda Carlisle - La Luna

Am renuntat...

Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.
Ionut Caragea 

Singuratate

Cat de departe nu ar fi sa plec,
Oricum as fi alaturea de tine.
Si golul sufletului n-are loc in piept,
Si nici trecutul nu-mi mai apartine.


Aripi as vrea sa am si sa tot zbor,
Prin albastrimi de zari mereu spre tine,
Sa intelegi ce-seamna cand adori,
O nostalgie care nu-ti mai apartine.


Pierduta-n adancimi de amintiri,
Cu-atatea interdictii de la tine,
As sta mereu infiorat ca sa admir
Un licarit de stea ce nu-mi mai apartine.


Si daca nu m-oi regasi nicicand
Pintre abisuri efemer de clandestine
Tu sa ma lasi asa timid zburand
Pe-aripa unui vis ce nu-mi mai apartine


Iurie Osoianu si Mihaela Botan

HOLOGRAF & Angela Gheorghiu - Nu mai e timp (Live)

vineri, 2 martie 2012

Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,

Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari și mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Și cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilărește,
Se stinge-atunci o viață de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.



Mihai Eminescu

Je t`aime Lara Fabian (subtitrare romana)

Angela Gheorghiu


Angela Gheorghiu a schimbat trei vestimentaţii la Balul de caritate al Operei din Viena, care s-a desfăşurat zilele trecute.

angela gheorghiu
Renumita soprană de origine română a îmbrăcat nu mai puţin de trei rochii, toate create de Cătălin Botezatu, special pentru ea. Angela Gheorghiu a cântat la Balul Operei de la Viena pentru peste 5.000 de persoane.
angela gheorghiuangela gheorghiu








Evenimentul s-a bucurat de încasări remarcabile şi în acest an. Un bilet de intrare a costat de la 250 de euro în sus, o loja a ajuns până la 18.500 de euro, iar preţul unei mese a costat între 360 şi 1.000 de euro. Cu prilejul acestei ediţii, sala Operei din Viena a fost împodobită cu peste 50.000 de flori.(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu este mândrã si onoratã cã este numitã "divã"

13.02.2012

Considerată o divă în adevăratul sens al cuvântului, Angela Gheorghiu nu se dezice de această caracterizare. Ba mai mult, soprana admite că se simte "mândră şi onorată" să fie numită astfel.

angela gheorghiuAngela Gheorghiu a acordat un interviu pentru NYC-ARTS în care a vorbit atât despre cariera sa, cât şi despre propria persoană. Asociată tot mai des cu numele de divă, românca a spus: "Cred că titlul de «divă» se referă la personalitate şi este asociat cu o persoană care este un pionier sau un inventator sau se referă la cineva care are un nivel foarte ridicat de carismă, ce vine din divin, din ceva ce nu poţi atinge, nu poţi explica. Sunt foarte mândră şi mă onorează foarte mult".

Soprana a rememorat şi prima amintire legată de muzică: "Primul meu cântec a fost pe când aveam 4-5 ani, la grădiniţă. Primul meu cântec a fost unul de Brahms, imaginaţi-vă, a fost unul clasic. Am fost foarte foarte norocoasă să am în jurul meu, în acel mic orăşel, profesori, prieteni şi familia care au realizat că sunt un alt tip de copil şi că trebuie să merg la o şcoală de muzică".

Angela Gheorghiu va evolua alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, pe scena Covent Garden din Londra, în spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini, care va avea două reprezentaţii, pe 19 şi 23 iunie.(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu, invitata surprizã a ediþiei din acest an a Balului Operei din Viena

01.02.2012

Soprana Angela Gheorghiu este invitata surpriză a ediţiei din acest an a Balului Operei din Viena, care va avea loc pe 16 februarie.

angela gheorghiuPotrivit Mediafax, vestea le-a fost dată melomanilor, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Opera de Stat din Viena.

Angela Gheorghiu va interpreta la Balul Operei din Viena,aria "Habanera", din opera "Carmen" de Georges Bizet, şi "I Could Have Danced All Night", din musicalul "My Fair Lady".

Balul Operei din Viena este unul dintre cele mai celebre evenimente de acest gen din lume.
Cea mai strălucitoare seară din viaţa mondenă a oraşului Viena este organizată, în fiecare an, cu uşile închise în clădirea Staatsoper. Evenimentul reprezintă vârful sezonului balurilor din Viena, iar printre invitaţi se numără cei mai celebri oameni din Austria şi din lume.(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu: „De 20 de ani, locuiesc în hoteluri“

20.12.2011

Viaţa ei se măsoară în dis­tanţe. Mai întâi, e distan­ţa dintre adolescenta care susţinea primul ei concert în România, alături de Nicolae Herlea, şi sopra­na adulată astăzi, care cântă pe marile scene ale lumii, împreună cu tenori de talia lui Placido Domingo. Apoi, sunt distanţele pe care le parcurge parcă cu o nefirească uşurin­ţă, schimbând mereu avioane şi fiind perma­nent între două reprezentaţii.

angela gheorghiuCovârşitoare e şi distanţa care se traduce în dorul de acasă, deşi „acasă“ pentru Angela Gheorghiu poa­te fi oriunde şi tot mai puţin în România. Şi poate cea mai grea dintre toate e distanţa care interferează cu dragostea, cea care o ţine prea des departe de mult iubitul ei soţ, tenorul Roberto Alagna. Însă aceleaşi distanţe par să se estom­peze când vocea ei face înconjurul lumii şi când publicaţiile străine de profil o nu­mesc „o divă a epocii noastre“.
Apucaţi să vă mai vedeţi cu vechii prieteni?
Angela Gheorghiu Da, mai ales cu foştii mei colegi de Conservator, care îmi sunt ca fraţii. I-am luat cu mine peste tot în lume. Seratele noastre sunt memorabi­le. Numărul nu ţi-l spun! Şi am rămas toţi în relaţii bune.
Se spune că valoarea unui om poate fi cântărită în numărul de prieteni pe care îi are.
E adevărat, am mulţi prie­teni. Instrumentişti, cân­tăreţi, doctori, ac­tori. Când îmi fac cura de piese de teatru, îmi place să îi revăd pe Leopoldina Bălănuţă şi Pino Caramitru, pe Victor Rebengiuc şi pe soţia lui, Mariana Mihuţ, pe Horaţiu, Maia...
Dar la un concert rock mergeţi?
Bineînţeles că mă duc! Am fost la Sting. El cochetează şi cu muzica clasică, am cântat îm­preună. A făcut-o foarte serios! A venit pregă­tit, nici nu ştii!
Poate că ştia cu cine are de-a face.
Ee, trebuia, trebuia! Bun, dar omul este foarte profesionist. Şi e absolut maniac după sunete noi. Toate chitarele posibile, de toate formele, arabe, asiatice, europene, ameri­cane... Ţin minte că atunci când am făcut discul ăsta nou, „Homage to Maria Callas“, a făcut şi el un disc pentru care a folosit aceeaşi orches­tră, Filarmonica din Londra, şi cred că a înţeles că aplecarea către clasic îi dă perenitate.
angela gheorghiuA fost o lună plină, luna noiembrie...
Ce spui tu?! O lună plină ţine de-o viaţă. Am început asta când aveam 18 ani. Eram studentă în anul întâi şi am susţinut primul meu concert. Şi am întrebat cine mai cântă. „Păi, Nicolae Herlea!“ De atunci, am numai luni de felul ăsta.
Şi pauză când?
Între. Dar pauzele sunt ale mele, nu pot vorbi despre ele.
Şi de Crăciun?
Indiferent unde aş fi, nu-mi lipseşte pomul de Crăciun! În fiecare an, are câte o temă: am făcut pomul de Crăciun cu de toate, am făcut unul numai cu discuri, altul numai cu şerve­ţele... Anul trecut am fost în România - primul meu Crăciun la munte în România, am închi­riat aproape un hotel întreg, pentru familie şi prieteni, şi am avut ideea să facem un brad ve­sel, complet diliu: fiecare să pună în pom ce-i trăsneşte: un ruj, o şosetă... Deci, nu-ţi spun ce era în pom! (râde) De la bucă­tărie, de la baie, de prin valizele noas­tre... de toate! Şi, de 20 de ani, eu sunt ori­unde în lumea asta, numai acasă nu.
Dar unde e acasă?
Nu ştiu. Nu mai ştiu... Am pierdut noţiunea. De 20 de ani, locuiesc în hoteluri.
Dar România e acasă?
România nici nu se pune problema să nu fie acasă! Nu permit nimănui să mă întrebe „Când ai plecat din România?“, pentru că eu n-am ple­cat nicăieri. Voiajez. 90% din viaţa mea sunt în hoteluri, am tot felul de invitaţii, de proiecte...
Cum a fost să cântaţi pentru Barack Obama?
Să-ţi spun ceva. În momentul în care cânt pe scenă, nu fac nicio diferenţă între un om şi al­tul, între o rasă şi alta, între o religie şi alta. Sunt onorată, e adevărat, dar fac asta de ani de zile. Sunt în foarte bune relaţii şi mă văd des cu fa­milia regală engleză de ani de zile, încă din ’92. Sunt regine care vin la spectacolele mele...
Am văzut câteva fotografii cu Regina Sofia.
Da, pe ea am văzut-o de multe ori şi în Spania, şi în Grecia, ne-am întâlnit cu multe ocazii. Cu ea cred că m-am văzut cel mai mult, dar şi cu Prin­ţul Charles. Iarăşi, când eram la Covent Garden şi făceam „Traviata“, a venit regina Danemarcei.
M-am bucurat când am aflat că v-aţi împăcat cu Roberto Alagna. Credeţi în iubirile pe viaţă?
Da, cred. Am văzut asta la foştii mei socri, fa­milia Gheorghiu. Am văzut şi oameni care nu pot trăi unii fără alţii. Sunt fenomene, e adevă­rat, dar în cazul meu e atipic tot ce are legătură cu viaţa profesională şi cu cea particulară.
Aş fi aşteptat să-mi spuneţi că şi dvs. trăiţi acest fenomen.
Sigur că-l trăiesc! De aceea suntem din nou împreună. Că doar nu mă prefac! Dar e com­plicat, ţine şi de administrarea vieţii, pentru că nu poţi spune că eşti cu cineva pe care nu-l vezi. Şi poate să treacă mult prea multă vreme.
Care a fost cea mai lungă perioadă în care nu v-aţi văzut?
Nu mai ştiu. E complicat. Acum încercăm să fie bine din ambele părţi.
Deci faceţi eforturi.
Da. Eforturi eu am făcut întotdeauna.
Dar acum lucraţi poate mai mult ca să meargă această relaţie?
Nu, nu lucrez. Trăiesc pur şi simplu. Dra­gostea există, asta îţi pot confirma.
Ce faceţi de Crăciunul ăsta? Cum vă faceţi bradul?
Încă nu m-am decis. Trebuie să mă decid cu fetele, cu Ioana (21) şi Ornella (18), şi împreu­nă o să vedem cam ce facem.
Aţi simţit vreodată nevoia de-a deveni mamă, nu doar de-a fi «mama» celor două fete, nepoata şi, respectiv, fiica vitregă?
Da. Dar cred că un copil se naşte pentru că aşa e scris. Eu n-am discutat despre asta. E o alegere a mea şi alegerea fiecărui om trebuie respectată.(sursa:okmagazine)

Soprana Angela Gheorghiu a fost poreclită "Draculette". Iată din ce cauză!

26.09.2011

Artista româncă Angela Gheorghiu este considerată de publicaţia The Telegraph ca fiind cea mai faimoasă divă din branşă la momentul actual, iar pentru aceasta trebuie să i se treacă cu vederea comportamentul ei dificil.

angela gheorghiuSoprana este recunoscută pentru purtarea sa şi pentru că anulează concerte în ultima clipă, exasperând atât regizori cât şi multe echipe manageriale. Nu degeaba artista şi-a câştigat porecla de “Draculette”, asta pornind şi de la originea ei.

“Dacă nu sunt fericită, nu pot cânta. Toţi vor o interpretare fără cusur, normal că asta îmi doresc şi eu. Când sunt pe scenă îmi doresc să fiu bună şi mă simt responsabilă pentru prestaţia mea”, a încercat Angela să îşi explice atitudinea.

De altfel, împreună cu soţul ei, tenorul Roberto Alagna, cu care s-a împăcat de curând, formează un cuplu de temut pentru organizatorii de spectacole. Cei doi sunt consideraţi un fel de “Bonnie şi Clyde” ai operei, chiar au fost înlocuiţi în spectacolul "La Traviata" în urmă cu ceva ani pentru atitudinea lor extrem de critică cu privire la decor.

''Spun nu lucrurilor pe care oamenii mă obligă să le fac. Dar ştiţi câţi alţi cântăreţi de operă fac acelaşi lucru? Anul viitor, voi împlini o carieră minunată de 20 de ani, i-am întâlnit pe toţi directorii şi dirijorii din lume. Îi am pe telefonul meu şi ei pe mine'', a spus în urmă cu puţin timp într-un alt interviu Angela Gheorghiu, recunoscând că este o persoană dificilă.(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu a câştigat 11 milioane de euro din muzică

15.02.2011

Divă aclamată pe marile scene ale lumii, soprana Angela Gheorghiu primeste 15.000 de euro pe spectacol şi 200.000 de euro pentru un turneu de promovare a albumelor sale, a dezvăluit recent cotidianul francez "Le Figaro". In 15 ani de carieră la cel mai inalt nivel, celebra cântăreaţă de operă a câştigat peste 11 milioane de euro.

angela gheorghiu si luciano pavarotti
angela gheorghiu si dianaAflată la apogeul unei cariere fulminante, soprana Angela Gheorghiu (45 de ani) se află şi în topul câştigurilor starurilor de operă. Publicaţia franceză “Le Figaro” a dezvăluit recent că Gheorghiu, care face parte din categoria cea mai înaltă, “Stele de top”, primeşte un onorariu de 200.000 de euro pentru fiecare turneu de lansare a albumelor sale şi câte 15.000 de euro pentru fiecare spectacol pe care-l susţine pe marile scene ale lumii. Pornind de la aceste sume, Libertatea a încercat să afle cât a câştigat în cariera sa de 15 ani marea artistă.

Pe site-ul oficial al sopranei, www.angelagheorghiu.com, e afişat programul stagiunii 2011, care constă din 24 de concerte, cele mai multe pe scene celebre, ca Metropolitan Opera (New York) - şase reprezentaţii şi Royal Opera House (Londra) - opt reprezentaţii. Cu un onorariu de 15.000 de euro pe concert, Gheorghiu va încasa 360.000 de euro din spectacole precum “Romeo şi Julieta”, “Tosca” sau “Faust”.
Cum soprana lansează cel puţin două albume pe an, turneele prin care acestea sunt promovate îi vor mai aduce alţi 400.000 de euro, conform onorariilor dezvăluite de “Le Figaro”, astfel că suma totală pe o stagiune s-ar ridica la 760.000 de euro.

A plătit impozite de 5 milioane de euro!

ioana si angela gheorghiuCotată printre cele mai bune soprane din lume de cel puţin 15 ani, statut care i-a permis şi îi permite să-şi negocieze onorarii maxime pentru albume şi concerte, Angela Gheorghiu ar fi fost răsplătită Împreună cu Ioana (stânga), nepoata ei, pe care a crescut-o ca pe o fiicăpentru talentul său cu peste 11 milioane de euro, conform unor surse. “Le Figaro” dezvăluie însă că marii cântăreţi de operă, deci şi românca, nu se pot bucura în întregime de câştigurile lor:.

“Aproape jumătate din venituri se pierde prin plata impozitelor”. Asta înseamnă că marea noastră soprană a plătit taxe în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, câştigul net scăzând astfel până pe la 6 milioane de euro.

E favorită să ia un premiu uriaş

Angela Gheorghiu ar putea să-şi completeze veniturile cu un milion de dolari, dacă va câştiga premiul “Birgit Nilsson”, distincţie acordată de o fundaţie ce poartă numele unei foste soprane suedeze. Diva e favorită la acest premiu, care se înmânează o dată la 2-3 ani şi a fost adjudecat pentru prima oară de Placido Domingo, în 2009.

Căsătorită de două ori

angela gheorghiu si roberto alagna
În 1988, la 23 de ani, Angela l-a întâlnit pe primul ei soţ, Andrei Gheorghiu, un inginer, fiul unui fost profesor de la Conservator. Căsătoria a rezistat şase ani, după care Angela l-a părăsit pe Andrei pentru tenorul Roberto Alagna, cu care şi-a unit destinul în 1996. În 2009, cei doi au anunţat că s-au separat, dar, ulterior, s-au împăcat. Asta spre bucuria Ioanei, nepoata Angelei, soprana devenind a doua mamă pentru fata surorii ei decedate.

Tatăl ei e călugăr la Muntele Athos

Angela Gheorghiu are o viaţă personală cel puţin la fel de plină ca şi cea de pe scenă. În rândurile ce urmează, vă prezentăm doar câteva repere din existenţa marii doamne a liricii mondiale.
• S-a născut pe 7 septembrie 1965, la Adjud, în familia Burlacu, dintr-un tată mecanic de locomotivă şi o mamă croitoreasă.
• În şcoală, când începuse să cânte, era poreclită “Broscuţa”.
 • A avut o soră, Elena Burlacu, şi ea cântăreaţă de operă, cu doi ani mai mică decât ea, de care era nedespărţită. Elena a murit într-un accident de maşină în 1996, lăsându-şi sora veşnic neconsolată.
elena si angela gheorghiuCând era la Bucureşti, studentă, în timpul comunismului, făcea deplasări pentru a cânta în străinătate, împreună cu Angela a fost foarte apropiată de sora ei, Elena, decedată în 1996 într-un accident de maşinăun cor teologic.
• Tatăl Angelei e în prezent călugăr la Muntele Athos, iar mama locuieşte tot în Adjud.
• Şi-a anulat câteva reprezentaţii pe mari scene ale lumii din motive subiective: certurile cu soţul, Roberto Alagna, ori neînţelegeri cu dirijorul sau cu scenaristul spectacolelor. (sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu, la un pas să câştige un milion de dolari!

24.01.2011

Soprana Angela Gheorghiu este nominalizată la premiul "The Birgit Nilsson Prize", fiind şi favorită la câştigarea acestei disctinţii care este remunerată cu un milion de dolari.

angela gheorghiuJuriul care acordă premiul "The Birgit Nilsson Prize" este format din conducerea fundaţiei Birgit Nilsson, iar decizia va fi luată pe baza recomandărilor internaţionale.
Acesta este cel mai mare premiu din istoria muzicii clasice, iar soprana Angela Gheorghiu este una dintre favorite. (sursa:cancan)

Angela Gheorghiu, cea mai bună artistă a anului la Classical Brit Awards

14.05.2010

Soprana română Angela Gheorghiu a câştigat joi seară premiul pentru cea mai bună artistă a anului în cadrul galei Classical Brit Awards, organizată la Royal Albert Hall din centrul Londrei.

angela gheorghiu
Surprinzător, principala contracandidată a Angelei Gheorghiu a fost Faryl Smith, o adolescentă de doar 14 ani cu o voce de aur, descoperită în cadrul emisiunii Britains' Got Talent. În cadrul categoriei a mai fost nominalizată soprana rusă Anna Netrebko şi violonista si dirijoarea americană Marin Alsop. Angela Gheorghiu a mai câştigat acest premiu în 2001.

Unul dintre cei mai neobişnuiţi nominalizaţi la premii în gala din acest an, nimeni altul decât Suveranul Pontif, Papa Benedict al XV-lea, a pierdut la categoria dedicată celui mai bun album de muzică clasică al anului în faţa corului de bărbaţi galez Only Men Aloud. Papa Benedict al XV-lea a fost nominalizat cu albumul 'Alma Mater - Music From The Vatican featuring the voice of Pope Benedict XVI'.(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu, nominalizată „artista anului" la Classical Brit Awards

13.04.2010

Angela Gheorghiu Soprana română Angela Gheorghiu a fost nominalizată la categoria "artista anului" la gala Classical Brit Award 2010, ce va avea loc pe 13 mai, la Londra.

La această categorie, Angela Gheorghiu va concura cu soprana rusă Anna Netrebko şi cu violonista şi dirijoarea americană Marin Alsop. Toate cele trei artiste au fost recompensate cu această distincţie prestigioasă la ediţiile precedente, soprana română primind-o în 2001, cântăreaţa rusă în 2007 şi 2008, iar violonista americană în 2005.
Angela Gheorghiu este deja un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu "Boema", de Puccini.
(sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu este din nou îndrăgostită

31.03.2010

Soprana Angela Gheorghiu a reuşit să treacă peste divorţul de tenorul Roberto Alagna şi este implicată într-o nouă relaţie, anunţă site-ul Agentiadepresamondena.com. Artista nu a dorit însă să facă publice detalii despre noul bărbat din viaţa sa.

"Când voi considera eu, voi face publică această relaţie. Parfumul dragostei nu se uită niciodată şi îl regăsim mereu", a declarat Angela.
Soprana a debutat luni seara cu spectacolul "Traviata" pe scena Metropolitan Opera din New York.
"Pentru ca să pot să mă exprim artistic, eu am nevoie de atenţia oamenilor. Publicul nu poate fi păcălit, când eşti pe scenă trebuie să trăieşti personajul, iar pentru o asemenea trăire este nevoie de un suport în lumea reală", a declarat artista pentruagentiadepresamondena.com. (sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu, vedeta noii producţii "Adriana Lecouvreur"

11.03.2010

Soprana de origine română Angela Gheorghiu va fi vedeta noii producţii "Adriana Lecouvreur", care va avea premiera în luna noiembrie, la Royal Opera House, Opera Regală londoneză.

angela gheorghiuOpera, compusă de italianul Francesco Cilea (1866-1950), contemporan cu Puccini, este inspirată de figura actriţei franceze Adrienne Lecouvreur, moartă în 1730, la vârsta de 37 de ani, otrăvită, din câte se crede, de o rivală.
Tenorul german Jonas Kaufmann îl va întruchipa pe Maurizio, amantul Adrianei, Olga Borodina şi Michaela Schuster vor fi distribuite în rolul rivalei - prinţesa de Bouillon, în timp ce Alessandro Corbelli va juca rolul admiratorului său, Michonnet.
Regia noii opere este semnată de britanicul David McVicar, iar orchestra va fi dirijată de Mark Elder, directorul principal al Orchestrei Halle din Manchester. (sursa:libertatea)

Angela Gheorghiu s-a transformat in Lady Gaga

01.03.2010
Celebra soprana a acceptat provocarea lansata de revista "Tabu" de a se metamorfoza intr-un star pop. La finalul transformarii, Angela Gheorghiu seamana destul de bine cu cea mai in voga cantareata a momentului Lady Gaga.
angela gheorghiulady gaga
(sursa:cancan)

Angela Gheorghiu: «L-am părăsit pe Alagna pentru că nu aveam intimitate»

03.11.2009
Soprana Angela Gheorghiu susţine că mariajul cu Roberto Alagna nu a mai putut continua din cauza mentalităţii de clan a italianului, care prefera mai curând să stea cu rudele sale, decât cu ea.angela gheorghiu si roberto alagna
Căsătoria dintre soprana româncă şi tenorul italian Roberto Alagna a eşuat din cauza diferenţelor de mentalitate, consideră Angela Gheorghiu, potrivit ziarului "Corriere della Sera".
"Sângele sicilian din Roberto se simte. Eu am o mentalitate diversă, liberă. El, în schimb, are o mentalitate de clan"a declarat soprana.
Anghela Gheorghiu a precizat că motivul pentru care va divorţa este lipsa intimităţii. Soprana a încercat mai mult timp să îl convingă pe Roberto Alagna să se mute la Londra pentru a trăi împreună, însă el a ales să se stabilească la Paris pentru a fi aproape de rudele sale.
"Roberto are o inimă bună. A învăţat să vorbească româna deşi nu a fost niciodată în România. Când un cuplu se căsătoreşte însă, este o legătură între două persoane, nu între zece!", a mai spus soprana.
Cei doi s-au căsătorit pe scena teatrului "Metropolitan" din New york, după ce au jucat împreună într-o operă a lui "Puccini", în urmă cu 13 ani. (sursa:click)

Angela Gheorghiu: „Eram separati, de fapt, de doi ani”

13.10.2009

Dupa 13 ani de casnicie, soprana se desparte de tenorul Roberto Alagna.

O alta iubire de poveste se destrama printr-un tir al declaratiilor belicoase, desi protagonistii, un cuplu celebru - Angela Gheorghiu si Roberto Alagna, pareau pâna mai ieri cei mai fericiti din lume.
angela gheorghiu si roberto alagnaDupa 13 ani de casnicie, Angela Gheorghiu (44 de ani) divorteaza de Roberto Alagna (46 de ani). Cel mai frumos si mai bogat cuplu, care a stralucit vreodata pe marile scene lirice ale lumii, se desparte.
Supranumiti „Bonnie si Clyde” ai operei, fiecare dintre ei încearca sa spuna acum, public, ce liber si ce linistit e si cât de bine o duce fara celalalt.
Problema vitala de acum a celor doi, care epatau altadata în mass-media cu „cel mai frumos vis de iubire devenit realitate”, este de a restabili, în ochii opiniei publice, care dintre ei a intentat primul divortul.
Angela Gheorghiu, care a concertat aseara la Singapore, asteapta partea a doua a interviului lui Alagna din „Le Figaro”, care va aparea vineri, pentru o eventuala riposta.

Declaratii contradictorii

Tenorul Roberto Alagna, care câstiga în jur de 60.000 de euro, pentru un concert de gala, a declarat vineri în „Le Figaro” ca sotia sa, soprana Angela Gheorghiu, nu vrea sa auda de divort, desi relatiile dintre ei s-au racit în mod constant.
Alagna marturiseste în interviul din cotidianul francez ca, desi se astepta sa-i fie greu, pentru prima data simte o anumita liniste: „Nu mai trebuie sa dau socoteala si nici sfaturi în fiecare seara. (...)”.
În replica, soprana declara, printr-un comunicat, ca a trait separat de Roberto Alagna în ultimii doi ani si ca încercarile sale din aceasta perioada de a salva casnicia au esuat.angela gheorghiu
„Începând procedura de divort acum câteva luni, Angela Gheorghiu asteapta acum finalizarea acesteia, cât de curând posibil. Doamna Gheorghiu întelege supararea domnului Alagna în legatura cu aceasta situatie. Contrar declaratiilor acestuia, ea vrea sa-si traiasca viata în liniste”, spun reprezentantii artistei.
„Nimic nu e prea mult când iubesti, iar eu am iubit-o si o iubesc nespus pe Angela. Iubesc tot ce iubeste ea, inclusiv limba româna”, spunea Alagna într-un interviu, acordat EVZ, în 2007.
„Despre Angela am pregatit o alta carte, care se va chema «Le chemin des voix». Este o minune ce s-a întâmplat între mine si Angela. Ea s-a nascut la Adjud, iar eu la Clichy- sous-Bois, cine ar fi crezut ca ne vom întâlni? Cum se poate ca noi, nascuti în lumi atât de diferite, sa ajungem sa cântam la Covent Garden sau la Viena? E chiar un miracol unde am ajuns amândoi”, aprecia tenorul, în acelasi interviu. (sursa:evz)

Angela Gheorghiu vrea sa traiasca "in pace si liniste", fara Alagna

12.10.2009
Tenorul Roberto Alagna vorbeste, intr-un interviu acordat Le Figaro, despre relatia cu sotia sa, soprana Angela Gheorghiu, care nu vrea sa auda de divort in ciuda racelii instalate de multa vreme in casnicia lor.
La doar o zi dupa ce tenorul Roberto Alagna declara pentru Le Figaro ca sotia sa, Angela Gheorghiu, nu se gandeste la divort, soprana il contrazice pe acesta precizand, intr-o declaratie postata pe site-ul sau, ca a demarat procedurile legale pentru separarea oficiala.

angela gheorghiu"Angela Gheroghiu a trait separat de Roberto Alagna in ultimii doi ani. Incercarile sale din aceasta perioada de a salva casnicia au esuat. Incepand procedura de divort acum cateva luni, Angela Gheorghiu asteapta acum finalizarea acestora, cat de curand posibil. Doamna Gheorghiu intelege supararea domnului Alagna in legatura cu aceasta situatie. Contrar declaratiilor acestuia, ea vrea sa-si traiasca viata in pace si liniste", se scrie in declaratia postata pe site sambata, 10 octombrie.

Alagna povesteste in interviul acordat cotidianului francez despre faptul ca de mult timp nu mai are o relatie buna cu sotia sa si ca, desi se astepta sa ii fie greu in aceste conditii, se simte mai linistit si liber. "Nu mai am dorinta de a da explicatii in fiecare seara. Angela nu vrea sa auda vorbindu-se de divort. Vom vedea. Esential este ca sunt fericit si am forta de a urca pe scena", marturiseste tenorul italian.

roberto alagnaLa inceputul lunii aprilie, Roberto Alagna spunea, intr-un interviu acordat cotidianului britanic The Telegraph, ca el si Angela Gheroghiu au decis sa isi continue separat carierele. Tenorul marturisea atunci ca relatia cu sotia sa trece printr-o perioada mai dificila, in care nu-si vorbesc, locuiesc in orase diferite si comunica doar prin e-mail sau sms. "Relatiile dintre noi sunt reci momentan. Mi-a trimis cateva sms-uri aseara, in care imi spunea ca va veni aici (Londra, n.r.) dupa Pasti, dar nu i-am raspuns. Cateodata, cred ca o iubesc prea mult", a spus Alagna, dupa cum aminteste NewsIn.

Cand vine vorba despre averea sa, Roberto Alagna recunoaste insa ca este privilegiat, dar ca nu este atat de bogat pe cat s-ar crede."Traiesc in Elvetia, dar imi platesc impozitele in Franta. Nu stiu la cat se ridica averea mea, pentru ca nu sunt om de afaceri. Pentru o seara de gala castig 60.000 de euro. Daca am nevoie de bani, merg la Abu Dhabi sau in Japonia, unde obtin 100.000 de euro. Imi revin cate 25 de centi din vanzarea unui CD al meu, insa nimic din vanzarea DVD-urilor sau din retransmisia spectacolelor de opera. La opera, castig 13.000 de euro brut pe seara. Dar in final nu imi ramane mai nimic - jumatate din bani merg spre impozite. Alte plati spre agentul meu si pentru cheltuieli cotidiene. Pentru doua reprezentatii ale operei , stau la Londra o luna si jumatate, iar inchirierea apartamentului acolo ma costa 15.000 de lire pe saptamana", explica artistul.

Tenorul mai spune ca singurul sau lux este o locuinta confortabila, iar tot ceea ce castiga investeste in proiecte apropiate inimii sale. Nu cheltuieste, insa, nimic pentru el, preferand sa se asigure ca familiei si prietenilor sai nu le lipseste nimic. "Florence, prima mea sotie, a decedat cand aveam 29 de ani, iar de atunci nu dau importanta bunurilor materiale. In schimb, ma gandesc la fiica noastra, Ornella, care abia a luat bacalaureatul. Cand am plecat de la EMI mi-am cumparat catalogul, alaturi de un partener, pentru 800.000 de lire. L-am platit cu ceea ce aveam la banca si cu avansul pe care l-am primit pentru albumul . Acest catalog va fi mostenirea sa", spune Alagna.

Angela Gheorghiu si Roberto Alagna s-au cunoscut in 1996, atunci cand au repetat si cantat impreuna in opera "Boema". Au doua fiice, Ioana, in varsta de 20 de ani, si Ornella, de 17 ani. Prima a fost nascuta de sora Angelei Gheorghiu, care a decedat intr-un accident rutier, iar Ornella este fiica lui Alagna dintr-o casatorie anterioara, sotia artistului murind in urma unor complicatii medicale.(sursa:9am)

Angela Gheorghiu, in prag de divort!

10.10.2009
angela gheorghiuDupa ce au format un cuplu timp de 13 ani, soprana Angela Gheorghiu si sotul ei, tenorul italian Roberto Alagna, au ajuns intr-un punct critic.
Casatoria lor, oficiata chiar de fostul primar al New York-ului, Rudolph Giuliani este pe cale sa se destrame. Intr-un interviu declarat unei publicatii franceze, Alagna declara ca cei doi nu mai aveau de mult activitati comune si fiecare se ocupa de propria cariera.
“Este pentru prima data de la decesul primei mele sotii, Florance, care a murit cand avea 29 de ani, si m-a lasat singur cand fiica noastra Ornella era bebelus, cand cunosc o asemenea stare de impacare.
Vad, in sfarsit, frumusetea momentului. Angela nici nu vrea sa auda de divort. Vom vedea.
Esential este ca ea sa fie fericita si sa aiba puterea sa urce pe scena”, a declarat tenorul.
(sursa:revistavip)

...OARE...

...INVAT SA FIU TACERE...

Ana Maria - Ochii tai, InTrecerea Anilor

Aurelian Andreescu - Tu Esti Primavara Mea

Cand amintirile....

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung și cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Și azi aceleași stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioșării mele.

Și peste arbori răsfirați
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrățișați
Șoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi își jurau
Credință pe toți vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stingă,
Când valuri de isvor
N-au încetat să plângă,

Cum luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-și
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci și galeși?



Mihai Eminescu

Emotie de Primavara

Si daca...



Și dacă ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Și-ncet să te apropii.

Și dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.



Mihai Eminescu

Valsul primaverii

Ileana Sipoteanu am nevoie de tine.avi

"The death of the deer" Moartea caprioarei