Candva stiam ca maine ai sa ma astepti iar

Candva stiam ca maine ai sa ma astepti iar, in acelasi loc. Imi spusese-si ca nimeni si nimic nu va reusi sa ne desparta... Ce conteaza tot zbuciumul asta al vietii pe langa o mare iubire? De ce sa nu-ti lasi ragazul sa te ridici deasupra lucrurilor cand, iubind, simti ca lucrurile palpabile nu mai conteaza?
Uite, pana si fotoliul asta pe care stau o sa-mi vorbeasca intotdeauna despre tine..., despre tine si, seara asta..., in care el ma tine in brate pe mine si toata dragostea mea... Asa simteam atunci, asa gandeam atunci! Eram tot eu, in acelasi loc, in acelasi trup, in bratele aceluiasi fotoliu... Si cate s-au schimbat de atunci...
Atunci credeam ce-mi spuneai: ca nimic nu va putea sa ne desparta. Si uite ca acum esti departe, nici nu mai stiu ce faci, ce gandesti, ce simti... Mai caut motivele despartirii noastre si, realizez ca oamenii cauta motivele lucrurilor care li se intampla in afara lor. Nu lucrurile ne despart, nu lucrurile ne modifica, dar despre asta..., o sa mai vorbim...
Spuneam despre motivele despartirii noastre... Si spun: ni s-a intamplat, ni s-a intamplat intradevar! Si noi ca si altii, dam vina pe lucruri pentru ca din cauza lor ni s-a intamplat. Si pentru ca stau pe fotoliul asta, ma intreb: cum ar fi putut schimba ceva in viata mea fotoliul asta..., care tace? Daca ma lovesc de el si ma doare, voi spune: fir-ai sa fii, ce m-am lovit! Voi considera imediat ca fotoliul sta unde nu trebuie..., in drumul meu. Numai ca eu sunt de vina, ca drumul meu a trecut pe unde nu trebuia... Asa cautam noi oamenii motivele..., in alta parte.
Parca am avut candva niste ganduri..., ale mele, parca am avut candva un loc..., parca am avut candva niste prieteni! Unde or fi toate? Si daca le-am avut candva, de ce ma simt oare ca si cum asa sunt de cand lumea? Cine am fost, cine sunt, cine voi fi, cand m-am schimbat si oare chiar m-am schimbat? De ce niciodata n-am stiut ca ceea ce mi se-ntampla nu trece pe langa mine, chiar daca ma incapatanez sa cred ca nu este asa? Daca as fi stiut ca am sa ma trezesc intr-o zi cautandu-ma fara sa ma gasesc, poate ca te-as fi oprit atunci, ti-as fi spus: ramai! Numai ca e in firea oamenilor sa creada ca trec prin viata triumfatori..., ca prin fum...
Uite cum trece seara asta in care nu am nimic de facut, in care ma pot gandi in voie si..., m-am trezit dintr-o data ca plang... N-am nici un motiv, imi spun..., numai ca trebuie sa vina de undeva lacrimile astea. Poate e doar faptul ca ma odihnesc. Stiti, eu cred ca toti oamenii sunt tristi..., se obosesc zi de zi sa para fericiti, sa para veseli..., doar cand se odihnesc..., sunt tristi..

Camelia