"Iubirea răsare de multe ori acolo unde nu te aștepți, de fapt mai des acolo unde nu este așteptată decât la cei care o așteaptă sau o caută cu disperare. Uneori bate puțin din aripi și pleacă mai departe, alteori (foarte rar) devine eternă. 
Începe de fiecare data cu un El și o Ea. Se întâlnesc, se privesc și au impresia că se știu de o veșnicie. Parcă de-abia s-au despărțit, de vreo oră sau doua,

și acum s-au întâlnit și își povestesc unul altuia ce au făcut. Nu au nevoie de prea multe întrebări, știu deja totul unul despre celălalt, și cum să nu știe când toate dorințele, visele, trăirile sunt ca două imagini în aceeași oglindă, atât de clare încât nu știi care este oglinda și care este realitatea. Mâinile lor se întâlnesc și par să fi fost create una pentru cealaltă. Buzele lor se întâlnesc și par croite după același tipar. Brusc lumile lor se unesc și dau naștere unei lumi mai mare și mai puternică, o lume pentru doi, o lume pe care nimeni și nimic nu o poate clinti.
Dar nimic din ceea ce este pământesc nu durează. Ea pleacă cu ochii în lacrimi și zâmbetul pe buze. Era fericită că l-a întâlnit și l-a iubit, dar i se rupea sufletul că trebuie să-l lase singur. El îi promite că o va aștepta până când ea se va întoarce, îl va prinde de mână și vor porni împreună spre o lume în care nimeni și nimic să nu le tulbure iubirea.
El privește cerul și vede o stea care îi zâmbește. Știe că nu poate fi decât ea. O s-o aștepte, timid și emoționat ca la prima întâlnire. Cu sângele clocotind în obraji, cu inima lovindu-se de coaste, veșnic cu un buchet de flori proaspete. Și ea va veni, îl va prinde de mână și-i va șterge tot dorul și toate lacrimile. Și vor fi fericiți.
Așteaptă. Și locul acela pare să aștepte împreună cu el seară de seară. Și liniștea pare să aștepte. Steaua zâmbește și el este fericit.
O să vină! Curând!"