Când orele-nserarii clipeau timid în geam
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere,
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream
În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere.
Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite,
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite
Și am aprins făclia aducerii aminte.
Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte
Și nu regret robia vremelnicei stihii,
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.
Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene
Și porți de amăgire rămas-au ferecate,
Am îngropat Siberii în nopțile perene
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.
Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu