duminică, 24 februarie 2013

Omul bun...

"Cred că oamenii buni se nasc buni-nu devin;
Sunt plămădiţi din iubirea a două suflete gemene
şi din dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
Bunătatea unui om se simte în vorbe,gesturi, tăceri.
Se simte in felul în care te salută
spunându-ţi bună dimineaţa precum
clinchetul unui clopoţel
sau bună seara ca şi cum ţi-ar mângaia sufletul.
Mereu zâmbeşte iar zâmbetul lui e precum
deschiderea unui boboc...de floare.
Îmbrăţişându-ne o face ca şi cum ar cuprinde
Dumnzeu pământul
cu braţele sale.
Omul bun îţi face ziua bună de dimineaţă
şi este când îl întâlneşti ca o ploaie de vară
peste pământul ars.
Este trimis pe pământ să ne ridice
când suntem îngenuncheaţi
de griji,boli,disperare;
Face toate acestea
in locul lui Dumnezeu! "


Angelina Nadejde

Scrisoare adresata Presedintelui Romaniei, Domnului Traian Basescu





Domnule Presedinte,



       in sfanta zi de Dumineca, la aceasta ora toti cei ce-l iubesc pe bunul Dumnezeu, sunt in casa lui, in biserica. In general acolo sunt si eu.Azi insa, l-am rugat pe bunul Dumnezeu sa  fie langa mine, acum, aici si sa ma jute sa va transmit un gand ce ma framanta de ceva timp.
           Copil fiind, am avut doi parinti minunati.Un tata intelept, care m-a iubit din tot sufletul  pana-n ultima lui clipa pe acest Pamant. Si o mama, cum doresc tuturor copiilor din lume. Fericirea anilor de langa parintii mei mi-au dat si imi dau putere, acum,  sa trec prin acesti ani grei, nu doar pentru mine ci pentru intregul popor roman. Caci sunt ani grei, ce ne impovareaza, ne fac sa ne simtim cu mult mai batrani si neputinciosi decat varsta biologica.In adancul sufletului meu, eu cred ca si d-voastra simtiti la fel.
       Tatal meu, m-a invatat sa-l consider pe Presedintele Romaniei, un al doilea tata al meu. Sa-l iubesc si sa-l respect , cum l-am iubit si respectat si pe el.Nu stiu de ce, dar pana la d-voastra nu am putut. Insa cu d-voastra am simtit o schimbare, si incet incet am ajuns sa va iubesc , sa va respect si sa cred ca sunteti ca un tata pentru noi, romanii. Urmarindu-va indeaproape in munca D-voastra, atat cat mi-au permis limitele, intr-o zi am vazut o fotografie, in care imbratisati un roman deosebit.Pe Dan Badea.
         Toata lumea stie cine este Dan Badea.Un om corect, cinstit, cu o familie frumoasa,care si-a dedicat viata Adevarului. Un om, care nu stiu daca crede in Dumnezeu, dar stiu, din tot ce-am citit , din scrierile sale de pe blogul lui, ca a crezut in D-voastra. Ca v-a sustinut, cand toti v-au intors spatele. Nu vreau sa va cer nimic pentru mine.Pentru ca eu cred in Dumnezeu.Si stiu ca tot ce-am primit in viata asta, si bune si rele , mi-au venit de la Tatal meu ceresc. Dar, vreau sa va rog , pentru Dan Badea. Iesiti din fotografie si fiti real. Aratati-i acum, cand este victima angajatorului de la Curentul, ca existati. Si ca iubiti si puteti face ceea ce sustineti ca faceti: Dreptate.Nu e posibil ca angajatorii sa dispuna dupa bunul lor plac, de angajati. Nu e cinstit ca Google, sa stearga un blog. E munca unui roman acolo, care nu scria versuri de dragoste pe blog.Ci arata romanilor Adevaruri! Daca simtiti cum simt eu, cred ca va doare sufletul.Si daca nu puteti lua atitudine, inseamna ca va faceti griji pentru nepotul pe care sunt convinsa ca-l asteptati din toata inima. Ce le rezerva viitorul copiilor nostri? Dar nepotilor nostri? Luptati Domnule Presedinte si convingeti-ma ca sunteti tatal nostru, al  acestui popor deosebit din toate timpurile.Ajutati-l pe Dan Badea sa creada in continuare in Adevar. Ajutati-l sa nu-si simta inima pustiita Dumineca. Ci plina de iubire si incredere asa cum ne-o simteam cu totii cand eram copii si aveam un Tata.
Va doresc o dumineca linistita si frumoasa langa cei dragi.Si nu uitati ca si noi, facem parte din fiinta D-voastra.Prin respectul, increderea si iubirea ce v-o purtam.

Cu respect,
Ing. Camelia Ciobanu



sâmbătă, 23 februarie 2013


"When you feel that everything around you is crumbling, your life has no sense, there is only one way: out of my mind and go in the soul. There you will find everything you need and, above all, love you and everything you surrounding the. It is one that makes you vibrate, which makes you feel alive. And for that you just need a moment of silence! "

“Cand simti ca totul in jurul tau se prabuseste, ca viata ta nu mai are nici un rost, exista o singura cale: iesi din minte si du-te in suflet. Acolo vei regasi tot ceea ce ai nevoie şi, mai presus de orice, dragostea pentru TINE si pentru tot ceea ce te incojoara. Ea este singura care te face sa vibrezi, care te face sa simti ca traiesti. Iar pentru asta iti trebuie doar o clipa de LINISTE!”

Războiul dintre Dan Badea şi Curentul


~ÎNTREBARE PENTRU IT-IŞTI~

SE MAI POATE FACE CEVA PENTRU RECUPERAREA CONŢINUTULUI DE PE BLOGUL LUI DAN BADEA; ŞTERS DE BLOGGER?

Pentru că Dan Badea şi-a reactivat postările retrase de pe site de Blogger, divizia de blogging a Google a eliminat Blogul lui Dan Badea.
Blogger retrăsese de pe blogul de investigaţii al lui Dan Badea multe postări, care fuseseră reclamate de către fostul angajator al jurnalistului, Curentul, pentru o aşa-zisă încălcare a drepturilor de autor.
Războiul dintre Badea şi Curentul a început făţiş în luna octombrie, când publisherul Dramiral a refuzat să-i mai plătească suma de bani din contractul de redactor şef-adjunct al jurnalistului.
Din octombrie începând, Dan Badea a început să dezvăluie ceea ce se întâmplă în redacţia acestei publicaţii, aducând soţilor Mirela şi Mihai Iacob, care conduc Dramiral, acuzaţii foarte grave, cu iz penal.
În aceste acuze, Dan a folosit ca argumente unele texte apărute în Curentul, reproducându-le parţial sau complet. Soţii Iacob l-au reclamat la Blogger. Dan Badea mi-a povestit că Blogger a retras în ciorne postările de pe domeniul badeadan.blogspot.com, care acum nu mai poate fi accesat.
Badea spune că a contactat Google România, care ieri i-a dat asigurări că poate să posteze din nou pe site articolele retrase anterior. Jurnalistul a re-postat ciornele. Blogger a şters blogul.
Iertarea

Dincolo de orice luptă,
Dincolo de a spera,
Fiecare OM, în sine,
Are frumuseţea sa.

Îns-această frumuseţe
Timpu-o poate nimici
Dacă-n lupte se va pierde
Darul vieţii de-a iubi.

Mai ramâne doar o torţă
Spre a regăsi cărarea,
Să accepte fiecare
Dincolo de el, iertarea…

Libertatea sufletească
Are rădăcini divine,
Căci atunci când ierţi pe altul
Tu de fapt te ierţi pe tine.

Ura-i doar o slăbiciune
Care duce la durere...
Însă OMUL care iartă
Are-n suflet o putere.
Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancul sufletului de o floare deschisa, poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea...

joi, 21 februarie 2013

Tu ești minunea mea! O clipă ne desparte...

"Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un zbor de aripi spre scurta veșnicie,
Precum un înger de lumină ce în beznă-și spune
Eternul crez de-o clipă oprită-n locu-i pe vecie...

Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un rai în flăcări de iad, mistuitoare,
Precum o șoaptă ce-și ucide-n rugăciune
Eterna-i tânguire de o clipă trecătoare...

Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un val de spumă în a mării spumă,
Precum un anotimp ce-n veșnica genune
Eterna-i clipă de o clipă și-o consumă...

Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum un vis albastru în zbucium de coșmar,
Precum un cristalin fior pe-ale iubirii strune
Eternu-i dor de veșnicie durând o clipă doar...

Ești o minune ce durează vreme de-o minune
Precum o oază vie într-un deșert de moarte,
Precum o stea ce-abia se naște și apune...
Tu ești minunea mea! O clipă ne desparte..."