joi, 8 martie 2012
miercuri, 7 martie 2012
Mamica mea, in amintire...si-n inima mea...
O, mama
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutura salcâmii de toamna si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
Mihai Eminescu
marți, 6 martie 2012
Amintire
Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.
Lucian Blaga
(1924)
Cat doare un cuvant...
luni, 5 martie 2012
“Daca ceva ti se opune si te face sa suferi, continua-ti cresterea; inseamna ca prinzi si te transformi”
CITATE DE ANTOINE DE SAINT -EXUPERY
duminică, 4 martie 2012
Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor.
Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor. Este temelia pentru tot ce poate însemna o relaţie autentică, onestă şi deschisă cu propria persoană şi cu cel de lângă tine.
Este greu să oferi încredere cuiva până când în sufletul tău nu s-a cuibărit confortabil sentimentul de bine cu tine, senzaţia că te înţelegi şi te accepţi, că îţi umpli un spaţiu lăsat gol de dezamăgirile trecutului şi o faci cu blândeţe şi fără resentimente. Încrederea este curajul de a te dărui cu toată vulnerabilitatea ta fără să ai nici o garanţie, fără să vrei să fugi dintr-o teamă care te macină şi-ţi fură liniştea. Încrederea este promisiunea pe care ţi-o faci de a te avânta în tumultul vieţii considerând eventualele greşeli pe care rişti să le faci, drept proba a maturizării tale. Încrederea este bucuria destăinuirii şi exprimarea fiinţei în complexitatea ei, este cadoul dăruirii complete, expunerea intimităţii ca un exerciţiu de deschidere spre universul celuilalt cu totul…cu lumea ta, cu gândurile tale, cu ezitările şi temerile ce par de atâtea ori că pun stăpânire tocmai pentru că necunoscutul ne blochează şi uneori ne încremeneşte în ezitare şi ne împinge în retragere.
Încrederea este un dar nepreţuit, este cheia care poate deschide o lume nouă în care se poate construi frumos autenticitatea. Încrederea pe care o oferi cuiva vorbeşte de fapt despre tine, despre experienţele vieţii tale, despre tot ce te-a atins mai mult sau mai puţin şi ţi-a construit o lume mentală de unde gândurile îţi vor conduce apoi toate acţiunile.
Deşi suntem tentaţi să spunem: „el/ea nu este demn de încredere!”, aruncând de multe ori responsabilitatea pe celălalt, adevărul aşa cum îl văd eu este altundeva: „nu am încredere în tine, pentru că încă nu am reuşit să cred suficient în mine, pentru că nu am trecut peste amintirea trecutului meu, care poate mi-a lăsat urme şi mi-a afectat încrederea!”
Cred sau nu mai mult sau mai puţin în cineva, dacă eu reuşesc să găsesc în mine resursele pentru a crede, dacă reuşesc să înţeleg că harta mea nu este acelaşi lucru cu teritoriul şi că înainte să schimb sau să cer teritoriului să se schimbe, poate ar fi bine să-mi revizuiesc eu harta, să încerc să mă deschid spre situaţii noi, învăţând din experienţa trecutului, nu suprapunând-o pe cea a unui prezent care are toate şansele să fie diferit.
Vreau să acord încredere pentru că aleg să mă iert pentru greşelile trecute, vreau să dau credit prezentului fără să mă tem că risc pentru că teama naşte reţinerea, care duce la evitare şi de acolo la lipsa autenticităţii, ceea ce va construi cercul vicios al dezamăgirii şi va sfârşi prin a da dreptate neîncrederii.
Aleg să am încredere când vreau să-mi făuresc o cale spre a fi onestă cu mine şi cu ceilalţi, când vreau să simt că mă trăiesc autentic, nu nefiindu-mi teamă, ci confruntând-o pentru a o depăşi. Aleg să am încredere pentru că simt că doar aşa, viaţa îmi va da pe măsura curajului de a risca poate să fiu rănită sau să pierd… doar aşa viaţa îmi va arăta că dăruind încredere pot primi de la anumite persoane deziluzii, iar de la altele, un întreg univers de trăiri pe care nu le-aş fi putut nicicând experimenta temându-mă!
Încrederea pe care o ofer vorbeşte nu atât despre cel care o merită sau nu cât despre curajul meu de a mă deschide spre viaţă, amintindu-mi mereu că nu există garanţii, dar înainte de a te aştepta să primeşti, dăruieşte-te! E fascinant cum viaţa răspunde frumos oamenilor curajoşi, deschişi, curaţi şi care au încrederea de a se oferi ei… necondiţionat!
Iubeste-ma...
Zic si eu doar: "To be or not to be!"
Dar lînga tine vorba n-are rost,
As vrea sa fiu ori nici sa nu fi fost.
Grigore Vieru - Cat de frumoasa esti
sâmbătă, 3 martie 2012
Am incercat...
Tot ce pot e sa-mi continui viata, convinsa fiind ca nu am nici o sansa sa te revad. Nu numai pentru ca nu te interesez, cat mai ales pentru ca ma consideri un nimeni.Sa pasesc cu teama pe drumul pe care sunt. Sa ma uit intrebator in ochii oricarui om ce-mi apare in fata?Daca mai gresesc o data si primesc aceleasi cuvinte?Le-as mai putea oare suporta fara sa mor?
Din doua drumuri paralele ce-a facut ca unul sa se strambe si sa faca cu putinta intalnirea lor? Cine a putut gresi asa rau incat am ajuns pe drumul tau? Dar ai avut tu grija sa repari greseala! Acum suntem din nou pe drumuri paralele. Nimic nu ne va mai uni. Intre noi stau cuvintele tale. E ca un uragan intre doua drumuri. Chiar daca as incerca sa-mi arunc privirea spre drumul tau...nu te pot vedea. Vad ploaie cu gheata si vant. Mi-e frig cand privesc spre tine. Dar nu un frig de dor de data asta...
Mi-oi trece suferintele-n uitare,
La vechea rana nu vreau sa ma uit.
Tu, chip iubit! Tu, voce-alinatoare!
Pe tine numai n-am sa te mai uit.
Chiar de-oi iubi pe alta, pe oricine,
Din amintiri te-oi scormoni mahnit
Si povestindu-i, scumpo, despre tine,
I-oi spune ca iubita te-am numit.
I-oi povesti cum curse viata noastra,
Care fiind se pare ca n-a fost...
Tu, capul meu, in goana ta albastra,
De ce ma faci sa sufar fara rost?
Serghei Esenin - Spranceana serii si-a inchis tristetea
Pe 7 martie ar fi fost ziua mamei mele iubite. Atatia amar de ani, in perioada asta traiam o sarbatoare tripla in suflet: cea a martisorului, a zilei mamei mele si a zilei tuturor femeilor. Acum, cu amaraciune recunosc ca nu mi-a ramas decat dorul de ea, si iata posibilitatea de a va vorbi voua despre ea. A fost cea mai iubitoare mama din lume, de la care am invatat tot ce e mai bun si frumos pe Pamant. ♥
Abonați-vă la:
Postări (Atom)