Apus în răsăritul dorului de tine
Şi-un vers ce rătăceşte în uitare,
Amintiri uitate şi-atât de puţine
Îmi bântuie trupul într-o visare...
Şi-ascund o lacrimă-ntre uitări,
E tot ce mi-a rămas din trecut,
O scrisoare pierdută-n călimări
Şi-un dor uitat, parcă nenăscut...
Rescriu tristeţea-ntr-un poem,
Un cânt ce-mi răzbate-n timpane,
Parcă totul îmi sună a blestem,
O furtună de sentimente umane...
Mă-nchin să uit dorul, dar şi clipa
Ce mi-au răpit şi liniştea tăcerii
Sufletului ce fără-ncetare tot ţipa
Să-ţi audă şoapta dulce a iubirii...
Aş vrea să uit amintirea din mine,
Aş vrea să rătăcesc iar în visare
Şi să-mi amintesc uitarea de tine,
Să mă regăsesc într-o îmbrăţişare...
Mihai Florian Dumitrescu
Dar acei copii, cu un tata vestit si medic pe deasupra...cu un unchi politician...Si la o varsta la care sigur puteau avea un viitor frumos.De ce?Toata dupa amiaza m-am gandit la ei. Parca i-as fi cunoscut personal, atat am suferit pentru alegerea lor de a-si distruge viata.Dar nu-i cunosc. Am si plans. Poate pentru multe altele...dat fiind faptul ca e si sambata...O zi ce ramane speciala in inima mea...oricat as vrea s-o transform intr-o zi obisnuita...Nu mai spun "mi-e dor"...si fug de ce simt...poate nici nu mai simt...
Obisnuit sa-mi strang durerea in palme, imi curge esenta durerilor calme.
Ionut Caragea -
C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine,
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de ardoare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheaţă
şi-nmărmurit vă-ntreb :
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri ?
Pribeag cum sunt
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avînt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gînd mi-e rază şi putere :
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea !
Lucian Blaga
Mi-am dorit mult sa intru intr-o lume, care ma fascina, dar nu stiam nimic despre ea. Si am intrat. Mi-au fost trasate sarcini, si constiincioasa cum sunt, mi-am dat si sufletul in prima zi sa nu dezamagesc, sa fiu la inaltimea asteptarilor.La finele zilei, simteam o presiune in cap, o oboseala iesita din comun,o stare la fel de straina ca si lumea in care-am intrat. Cu lumina stinsa, acoperita pana peste cap cu plapuma am realizat ca voi adormi in cateva secunde. Chiar si asa, starea de epuizare era atat de mare incat daca m-ar fi intrebat oricine daca vreau ceva, raspunsul ar fi fost nu.
Cu ceva timp in urma, intr-o noapte, o persoana deosebita, imi spunea ca e atat de singur...ca-si doreste doar o oaza de liniste. Ma tem ca abia acum il inteleg. El vroia sa fie singur, chiar nu avea nevoie de nimeni si nimic. Ca mine aseara. Si eu...cat m-am chinuit sa "intru" in singuratatea lui, crezand ca exact de "sentimentele" mele ar avea el nevoie. Pacat ca nu-i mai pot scrie. Mi-as cere scuze, pentru insistenta cu care i-am aratat constant ce-as putea simti pentru el.Atunci nu stiam, nu concepeam, ca exista si situatia sa fii atat de multumit si captivat de ceea ce faci, incat in putinele ore de singuratate pe care le ai, chiar sa vrei sa fii singur.Ca poti fi bombardat de tot ce inseamna, stiri, senzatii tari, asa zise sentimente, de vacarmul in care-ti desfasori activitatea, incat la finele zilei, chiar sa fii fericit pentru ca ai o camera draguta, a ta, poate chiar si un fotoliu...si multa liniste.Am simtit asta aseara. Si daca rezist sa fac ceea ce-am inceput, e posibil sa mai simt asta inca multe seri de acum incolo. Ce folos?Nu mai pot repara ce-am "stricat". Am intoxicat un suflet cu ceva ce nu avea nevoie...Raul e facut si ca de obicei nu mai poate fi reparat. Nici macar nu-i mai pot scrie. Sa stie ca-mi pare rau si ca niciodata nu voi mai invada sufletul nimanui...pe baza de presupuneri.Cand ma gandesc ca uneori imi dadeau si lacrimile, imaginandu-mi ca e singur si sufera.Doamne...Si el era fericit. Da. Se pare ca exista munci, pe care daca le faci bine, cu profesionalism...poti fi chiar fericit cand ramai singur.Cine stie?Poate, vreodata...se intalneste deal cu deal...daca-mi va fi scris sa-l mai intalnesc...imi voi cere scuze.Le merita. E un om chiar deosebit. Un om pe care l-am iubit cum n-am iubit niciodata.Pe care l-am urat cum n-am urat niciodata. Si pana aseara am crezut ca mi-a devenit indiferent. Clasic. Dar...in secunda cand am adormit...de ce oare mi-as fi dorit ca exact el sa se aseze doar langa mine, sa ma mangaie pe par si sa-mi spuna: "dormi...azi chiar ai reusit...multi te-au apreciat...si maine e o zi.Dormi, eu iti veghez somnul...mi-am dat seama ca tu chiar meriti asta... "
E chiar indiferenta ce simt?...Oricum nu mai conteaza...
Am actionat din impuls,am fost dezamagit de oameni pe care-i credeam incapabili sa ma dezamageasca,insa am dezamagit si eu oameni.
Am tinut pe cate cineva in brate pentru a-l proteja.
Am ras cand nu trebuia.
Mi-am facut prieteni vesnici.
Am iubit si am raspuns iubirii,dar am fost si refuzat.
Am fost iubit si n-am stiut sa iubesc.
Am strigat si am sarit de atata fericire,am trait pentru dragoste si am facut promisiuni de vesnicie,dar mi-am frant inima de atatea ori!
Am plans ascultand muzica sau privind fotografii
Am telefonat doar pentru a auzi un glas,m-am indragostit de un suras.
Am crezut ca mor de atata nostalgie.
Mi-a fost frica ca voi pierde un om deosebit(pe care in final l-am si pierdut)....dar am supravietuit.
Si traiesc inca!
Si viata,nu mi-o irosesc...si nici tu nu trebuie sa ti-o irosesti.Traieste!
Ceea ce este cu adevarat bine,este de a te lupta cu convingere,de a imbratisa viata si a trai cu pasiune,de a pierde cu demntate si a invinge cu indrazneala,pentru ca lumea apartine aceluia care indrazneste si viata inseamna prea mult pentru a fi insignifianta.
(Viata-CHARLES CHAPLIN)
Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.
Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.
Am incercat cu prea multa perseverenta sa ma apropii de o inima-nghetata, si-am sfarsit nu prin a i-o dezgheta, ci prin a avea si eu acum inima sloi de gheata. Trebuie sa ma opresc.
Dacă n-am renunţat la toate
Ca răspuns la chemarea ta de dragoste;
Dacă de Tine am ascuns ceva,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Doamne, ajută-mă să mă cercetez în fiecare zi,
Pe-această cale nouă şi dătătoare de viaţă să pot păşi.
Caut harul Tău cu toată inima mea,
Pentru a fi făcut pur, Ţie asemenea.
. Dacă ceva de pe pământ
M-atrage cu valoarea sa;
Dacă banii au asupră-mi vreo putere,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Dacă viaţa toată în jurul meu se-nvârte
Şi a grijilor pentru a mea familie;
Dacă trăiesc doar pentru mine,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Este ceva bun ce-ar fi trebuit să fac?
Este vreun suflet pe care să nu-l fi câştigat?
Am rănit nepăsător pe cineva?
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Dacă eşecul cuiva nu a adus
Întristare şi grijă în inima mea;
Dacă am judecat pe alţii în gândirea mea,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Dacă mi-a păsat de aplauzele oamenilor,
Sau le-am căutat pe ale mele şi m-am ferit de cruce;
Dacă mi-a fost teamă de batjocura lor,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Dacă-n rugăciune n-am căutat puterea Ta,
Datorită trudirilor şi îngrijorărilor pe care le dă lumea;
Dacă nu tânjesc după Tine,
Doamne, dă-mi lumină, să pot vedea.
Zac Poonen
De te-ai intoarce tu.... Speranta,
Ai sti ca pentru mine-ai fost a doua sansa.
Si daca singuri ne-am trezi pe Pamant,
Nimeni n-ar mai fi intre noi, nicicand.
Si de-ai voi apoi sa pleci pe-nserat,
Eu te-as petrece zarea Vis...nesperat...
Te-as lasa in locul ce ne-a fost sortit,
Pentru intaia oara sa ne fi intalnit.
As sti ca-n zori, te voi privi iubite Sor,
Pe-un cer iubit, lipsit de nor.
C-ai fost menit sa ma-ncalzesti,
Maci rosii in par sa-mi impletesti.
Camelia
Ma prefac ca te uit vis frumos de primavara,
Gandul ca existi, dulce adiere de vara,
Si tamna cu toate frunzele-ngalbenite,
Ma duc inspre iarna cuvintelor nerostite.
Ma prefac ca te uit si nu spun ca doare,
Ca tot ce ne petrece e doar o intamplare,
Prea multa visare doar in inima mea,
Prea multa uitare in inima ta.
Ma prefac ca nu vad cum zbori si ce departe,
Esti acum, pasare calatoare in noapte,
Steaua noastra te lumineaza, zburand...
Ca si cum pentru noi, nu exista...curand...
Camelia
In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt
