Asocierea dintre tacere si intelepciune pare sa fie la fel de veche ca si Pamantul. Biblia ne spune ca: “Multimea cuvintelor nu scuteste de pacatuire, iar cel ce-si tine buzele lui este un om intelept.” (Prov. 10, 19);“Cela ce isi stapaneste cuvintele sale are stiinta si cel ce isi tine cumpatul este un om priceput. Chiar si nebunul, cand tace, trece drept intelept; cand inchide gura este asemenea unui om cuminte.” (Prov. 17, 27-28);“Cel ce-si pazeste gura si limba lui isi pazeste sufletul de primejdie.”(Prov. 21, 23)
La fel, numeroase zicatori lauda actul de tacere. Ce sfat ne da un proverb arab? “Nu deschide gura decat daca esti sigur ca ceea ce vei spune este mai frumos decat tacerea”. “Daca pasarea n-ar fi cantat, n-ar fi fost vanata”, adauga japonezii.
Ce poate semnifica tacerea?
Tacerea semnifica atat consimtamantul, cat si refuzul. Totul depinde de context. Complicitatea fericita a indragostitilor ii scuteste de a-si mai impartasi verbal sentimentele, dupa cum retragerea in mutism poate taia toate puntile unei relatii interumane.
Uneori marturie a armoniei dintre doua fiinte, tacerea cunoaste si forme ce produc neliniste, ingrijorare ori angoasa. Exista asadar tacerea infricosatoare (linistea dinaintea furtunii) ce iti ingheata sangele in vine, tacerea de moarte, mai teribila decat zgomotul puternic. In secventele de suspans din filme se recurge, pentru a spori tensiunea, la muzica alarmanta. Un efect ce aduce anxietate il are insa tacerea brusca, mai rau prevestitoare decat orice fundal sonor.
Tacerea nelinisteste si in alte moduri. Ea ne lasa singuri cu propria persoana, constiinta, cu indoielile si remuscarile noastre. A suporta tacerea inseamna a te suporta cu toate slabiciunile, temerile sau obsesiile pe care le ai. Numai omul puternic poate rezista acestei probe care il ajuta sa se descopere pe sine, sa isi inteleaga limitele, insa si puterile ascunse.
Tacerea ca legamant cu Divinitatea
Tacerea aduce un rod pe care limba nu-l poate zugravi. Mai intai, noi suntem aceia care ne impunem tacerea. Apoi, din insasi tacerea noastra se naste ceva care ne atrage catre tacere. Dumnezeu sa-ti daruiasca simtirea aceasta care se naste din tacere. Daca te vei indeletnici cu aceasta, Lumina se va ridica din tine mai tarziu, atat de multa incat nu pot spune”, Isaac din Ninive.
Legamantul tacerii poate simboliza un angajament sau un pact personal cu Divinitatea. Gandhi nu vorbea in zilele de luni pentru a se putea consacra meditatiei si rugaciunii. Tot in India, asa numitii munivar se obligau sa nu vorbeasca pe parcursul intregii lor vieti. Totusi, legamantul tacerii poate constitui si o regula a unei comunitati religioase, asa cum se intampla in asezamintele monahale ale calugarilor trapisti. Ideea care inspira atitudinile de acest gen este aceea conform careia vorbirea este o pricina majora a pacatului, cuvantul folosit in mod gresit periclitand mantuirea. Calugarilor din ordinal Sfantului Bruno, care traiesc in izolare si nu se intalnesc decat duminica pentru a lua pranzul intr-o tacere absoluta, li se permite ca in dupa-amiaza aceleiasi zile sa se plimbe discutand cate doi, dar cu conditia sa isi schimbe partenerul la fiecare jumatate de ora.
Inalta idee despre tacere ca mijloc de inaltare spirituala se regaseste in aproape toate marile religii ale lumii, caci peste tot domneste credinta ca marile adevaruri i se arata doar contemplatorului tacut al esentelor.
Nivelul ultim de desavarsire in budismul zen poarta in limba japoneza numele semnificativ de moku, ceea ce inseamna “a tacea cu desavarsire”. In sufismul musulman pregatirea mistica presupune, pe langa post si exercitii spirituale, legamantul tacerii. Despre un tzadik (intelept evreu, figura emblematica pentru hasidism) renumit din secolul al XIX-lea, rabinul Nahman din Bratzlav se spunea ca tacerea sa in mijlocul unei multimi se auzea de la un capat la altul al lumii. Si exemplele ar putea continua.
Dar pe cat de valorizata e tacerea in lumea cautatorilor de liniste sufleteasca si de echilibru interior, pe atat de putin iubita pare sa fie ea in societatea contemporanilor nostri...
sursa Garbo
