Armik - True love

Eşti marea mea iubire,împreună-o să răzbim.

"Când tu baţi la poarta gândurile mele,
Simt, zâmbetul tău îmi luminează viaţa,
Şi-n şoapte fierbinţi îţi sărut buzele,
Numai în fiecare sărut le simt dulceaţa.


Iar dacă nu am sărutul şi mângâierea ta,
În suflet mă arde focul dragostei tale.
Nici în somn să te iubesc nu voi înceta,
Cu tine trăiesc clipe atât de speciale.


Mi-ai dat un strop din iubirea veşnică,
Tu ai adus dragostea,m-ai făcut fericit.
Iubesc vocea ta,e cea mai plăcută muzică,
Alături de tine nu mă mai simt nefericit.


Am să iubesc fiecare clipă din viaţa ta,
Ah !mă simt atât de minunat când ne iubim.
Tu-mi oferi clipe fermecate în viaţa asta,
Eşti marea mea iubire,împreună-o să răzbim."

Mi-e dor de noi...

De-ai să te-ntorci

"De-ai să te-ntorci, am să-ţi trezesc fiorul
De a iubi o singură femeie
Am să aprind în tine o scânteie
Ce va încinge-n trupul tău iar dorul.

În nopţi de basm noi vom goli potire
Pe scară de mătase ne-om înălţa spre cer
Nu vreau, iubitule, ca să te simţi stingher
Când te-oi scălda în valuri de iubire.

Mă vei iubi cu patimă nebună
Din braţe-mi nu vei vrea să mai pleci;
Voi fi pădurea ta cu păsări şi poteci


În nopţile de vară cu stele şi cu lună.
Ne vom iubi cu patimă, febril,
Târziu, privighetoarea ne va preface-n tril."

Albul Crinului de ieri- regret divin.

Miros de Crin îmbătător-fermecător,
Miros de Crin dulce- otrăvitor,
Miros de Crin înnăscător-ucigător,
Miros de Crin înălţător-nemuritor !
Roua alunecînd pe Crin-lacrima mea,
Umbra florii de Crin-tristeţea ta ,
Valsul petalelor de Crin-Iubire şi Destin,
Albul Crinului de ieri- regret divin.
Îngenunchiată-mi e iubirea,
În faţa geloziei false,
Sărutul tău şi tăinuirea ,
Oare ale sorţii sunt dulci farse ?
Dispar precum nisipu-n mare,
Scăldându-mă în amintiri,
Nu mai aud a ta chemare,
Nu mai aştept dulce sosire…

Semnal M - M-a vrajit o stea.avi

Să mă răcoreşti cu suflarea

În palmele tale adunate căuş
Aş vrea să-mi fac cuib - nu-mi trebuie casă;
Să-l împletesc cu ramuri de vis şi muguri de dor,
Să mă hrănesc cu mana cerească a ochilor tăi
Şi setea s-o sting cu lacrima timpului ce trece;
Să mă răcoreşti cu suflarea ce-adie-n parfumuri de floare;
Când o să-mi fie frig să mă-nveleşti cu părul tău de mătase
Şi să mă speli cu rouă de irişi, curat să mă sui înspre stele.
(George Zafir)

Mircea Baniciu - Spune-mi .....

În fiecare zi stau de vorbă cu sufletul meu

În fiecare zi 

stau de vorbă cu sufletul meu 

şi-l întreb ce mai face şi ce 

gânduri mai are, 

îl întreb de ceva îl mai doare, 

sau ce bucurie-i 

mai pot da chiar eu. 

În fiecare zi, 

pun sufletul să vorbească 

cu păsările, cu cerul şi cu florile, 

cu brazii, izvoarele, 

apoi îl pun să se-adape, 

îl pun să adune la el şi să mângâie 

toate cântecele ce le cântă 

stelele, oamenii, soarele. 

Dar cel mai mult îl învăţ 

cum să dăruie lumii 

cuvânt de lumină, 

cum să legene dorurile, 

s-aline suspinele 

şi să cheme iubirile 

în flori de grădină. 

Iar el te cheamă pe tine, 

pe tine iubire-femeie, 

ca să-i dăruieşti 

taina lumii şi-a ta 

şi-a iubirii scânteie, 

Apoi îl las să vorbească, 

şi să-ţi asculte glasul duios. 

Vezi de-aceea stau de vorbă 

cu sufletul meu 

şi mi-e bine şi-mi este frumos. 

Leonid IACOB  

Ce faci destinule cu mine?

Ce faci, Destinule, cu mine?
De ce mă trimiţi la Stele?
Sunt Muritor, nu se cuvine,
Să mă ridic atât de sus, la ele!

Am visat să am o Stea,
Dar nu pot să o ajung!
Ea se strecoară prin perdea,
Ale ei raze mă străpung.

Am fost mereu un visător,
Si un romantic Incurabil,
Prin Universul vesnic, Trecător,
Nu pot sa fiu Inconfundabil.

Steaua va rămâne sus, în zare,
Eu voi fi aicea pe Pământ,
Lumina va veni din depărtare,
Iar eu? Doar IMNE am să-i cânt!

La fereastra ta - Semnal M - Music Romania love song

Te voi iubi mereu!

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început

Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,

Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,

Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă

Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,

Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,

În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare

Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,

Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,

De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

Elena Vacarescu

Cu tine-n gand...

Cu tine-n gand, te chem sa vii
sa-mi aperi viata de-orice cuget rau.
Te chem din zori de flori si simfonii,
cu ingeri albi plutind in jurul tau.

Cu tine-n gand,te chem sfios,
privind sub pleoape cerul instelat.
Cu tine orice gand e-un vis frumos
si orice vis frumos e-adevarat.

Cu tine-n gand, doar eu si tu,
un psalm de Har sa fie viata mea.
Doar "nu" sa spun atunci cand Tu spui "nu",
si "da" sa spun la orice spui tu "da".

Cu tine-n gand, c-an Paradis,
de-acum si pana-n cer ma voi trezi.
Cu tine-n gand sa fiu pe cai de vis
si iar cu tine-n gand in zori de zi...

Costache Ioanid

Dar...tu ramai steaua mea...

Nu vine nimeni să se uite
în tăcerile şi suspinele mele?

Doar Dumnezeu, veşnică priveghere
La uşa şi fereastra mea,
Mai aruncă o frunză, o floare
Mai aprinde câte o stea, mai trimite câte o speranţă
Prin hămăitul unui câine adormit,
Mai umple gândul
Cu tropote de cai,
Înhămaţi la constelaţii
Acoperite de nepăsarea greierilor
ce-şi fracă delirant picioarele
Până-n auzul meu
semn că încă n-am murit.
Elena Armenescu

Fără să ne ştim, Iubeam deopotrivă fulgerul,

Fără să ne ştim,
Plănuiam şi înfăptuiam paralel
Întrevederi secrete,
cu arborii, cu nălucirile păsărilor,
fiecare după felul şi alcătuirea lor,
pe anotimpuri!

Fără să ne ştim,
Plănuiam întâlniri secrete
Cu aştrii ce coborau
Peste cetatea eliberată de idoli.

Fără să ne ştim,
Iubeam deopotrivă fulgerul,
Trăznetul, ramuri înflorite-n
torenţiala lumină
ce curgea peste noi
ce se revărsa în noi,
despre care martorii nu spun nimic,
mulţi rămânând smeriţi
ca în parabola orbului.

Elena Armenescu

Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Viata ca o coridă – Per Aspera Ad Astra (4)-Octavian Paler

As vrea...

As vrea sa ma-ntalnesc cu linistea adevarata,
Exista?A cunoscut-o cineva vreodata
O liniste fara de dor,
Fara teama , fara speranta,  fara vreun...dor.

Azi m-am gandit sa-ti scriu

Azi m-am gandit sa-ti scriu,
Ca si cum ar fi pentru-ntaia oara.
Si sa te-ntreb:mai vrei sa te-ntalnesti cu mine-n primavara?
Eu toamna, iarna, cu drag le-as infrunta.
M-ar ajuta mult gandul, ca intr-un final,
Eu te-as vedea pe tine-n primavara...iar!

Acum gandesc la tine

Zic azi:o iau de la-nceput!
Apoi privesc in spate,
Si mi se face frig.
Chiar a trecut un mini-veac,
De cand facut-am acelasi legamant.
Ma-nghesui in fotoliul mult visat,
Si ma-nvelesc,mi-e frig.
Tot frigul,peste mine, parca s-a lasat.
Acum gandesc la tine.
Ma-ntreb ce-ar  fi daca si tu, azi,  mi-ai scrie-un gand,
Un singur....rand.

Te vad,te-aud te simt...

Oricat de-ndepartare as privi,te vad.
Si cand iti scriu...te-aud.
Si-n pat te iau...te simt,
Si-adorm gandindu-ma ...ca ne iubim.