miercuri, 6 iulie 2011
La hotarul dintre da si nu
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie
Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.
Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata am ramas ranit de crivat,
Gesticulînd spre minus infinit
Si construind delicte împotriva-ti
Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Deodata ce spun eu si ce spui tu
Sînt doua înghetate limbi straine
Si la hotarul dintre da si nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
Adrian Paunescu
As fi vrut sa te pastrez in brate
Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am azvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre
si ora, lovita, se sparse-n minute.
As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei,in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu costele-as fi vrut.
poezie de Nichita Stănescu
marți, 5 iulie 2011
Esti visul meu cel mai dureros...
"De ce mă amăgești cu iluzorii
Popasuri de răsfăț în calda oază?
De fee trup, înfrângi dorința-mi trează,
Prin cactușii de pază puși pudorii.
Prea însetat de formele morgane
Pășesc pe dune ignorând Simunul;
Amarnice-ncercări pentru nebunul
Care-și preschimbă visele, în toane.
Un pas. Alt pas. Nisipuri mișcătoare
Cu lăcomie-mi devorează vrerea.
Mă trec în ele adorând durerea
De-a te avea în viața viitoare."
Privind spre trecut, prin lacrima unui vis de nemurire,
La poarta încătuşată a inimii lovite cândva
De trăznetul viu, aprins dintr-o dulce sclipire...
Zăresc desprinsă din ceaţă umbra ta...
Şi paşii tăi...urmându-mă prin negura tăcerii,
Aleargă spre ultimul val de iubire din trecut
Şi rătăcind în noapte se lovesc de zidul durerii
...ce tu l-ai ridicat prin ultimul sărut!
poezie de Roxana Grigorescu
duminică, 3 iulie 2011
Copilarie...
M-am jucat si eu prin primaverile calatoare
Cu iarba, cu lumina si cu luceferii de floare...
Toate erau ca in legenda: pasarile cantau numai
pentru mine,
Gradina tremura pe brate stanjenii vazduhului
in leganari line.
Imi placea sa ma ascund in capatul livezii
dupa ciresi
Sa ma caute fratele Anton,sa-mi spuna despre uriesi
Ce se lupta cu soarele si-i reteaza capul pe tipsie.
(De aceea apa amurgurilor era asa sangerie.)
Alteori asteptam dimineata sa ma duc cu papusoii de mana
La iaz, unde rachitele stateau parca la sfat tolanite,pe-o rana,
Sa cant pentru brotacei,pentru fluturi,pentru izvoare,
Pentru inima salciilor mele plangatoare
Si pentru singuratatea parloagei cu iepuri de cenusa,
Crescuti in pelin si iarba jucausa.
Priveam brazdele: parca ardea in ele sudoarea fruntii tatii,
Cand soarele hortanicea vazduhul cu aurite gratii.
As fi vrut, apoi, sa culeg in san toti nuferii de pe balta,
Dar plouase in ei o lumina prea tare si inalta,
Si ma dureau ochii.Inima era cat un prigor.
(Ii simteam in piept leganarea ca de mohor)
Colindam prin lanuri si veneam seara tarziu acasa.
Mama, vazandu-ma trist, intelegea ca ma vrajisera
luceferii de matasa,
Insa eu imi lipeam, indata ce pleca, fruntea de geam;
Noaptea imi saruta obrajii si parca uitam
Ca odata voi fi mare si va trebui sa gandesc la viata.
Pe deal,luna plina dansa cu pasi de ceata...
(de Haralambie Tugui )
sâmbătă, 2 iulie 2011
Lasa-ti lumea...ta...
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.
Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.
Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
(Mihai Eminescu)
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
Mihai Eminescu
Iubesti...
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.
(Lucian Blaga)
vineri, 1 iulie 2011
De ce taci...?
Poate azi o să plouă, nu ştiu
uite, este atît de tîrziu
şi-i atîta noapte în noi
chiar avem nevoie de ploi
ca să spele tot ce-am uitat
pe retină, în inimi, prin pat
ploi albastre să spele-n şuvoi
gîndul searbăd că nu suntem doi
gîndul palid că încă nu ştiu
de ce taci, de ce mor, de ce scriu
cum de sufletu-n moi vălătuci
peste ţara de orbi şi năluci
tot flanează de ore, de ani
de ce-n trup îmi cresc flori de castani
şi de ce, ne-amăgim incolor
că e cald şi frumos şi uşor
să exişti alandala prin burg
vezi tu fab, amintirile curg
se răsfiră alene pe masă
prin felii cu dulceaţă de casă
unse-agale, duios, pe-nserat
cînd ies melcii bătrîni la arat
iar eu, fab, n-am habar de nimic
hrănesc îngerii mov cu fistic
şi zîmbesc chiar de-n jur e pustiu.
Poate azi o să plouă, nu ştiu.
uite, este atît de tîrziu
şi-i atîta noapte în noi
chiar avem nevoie de ploi
ca să spele tot ce-am uitat
pe retină, în inimi, prin pat
ploi albastre să spele-n şuvoi
gîndul searbăd că nu suntem doi
gîndul palid că încă nu ştiu
de ce taci, de ce mor, de ce scriu
cum de sufletu-n moi vălătuci
peste ţara de orbi şi năluci
tot flanează de ore, de ani
de ce-n trup îmi cresc flori de castani
şi de ce, ne-amăgim incolor
că e cald şi frumos şi uşor
să exişti alandala prin burg
vezi tu fab, amintirile curg
se răsfiră alene pe masă
prin felii cu dulceaţă de casă
unse-agale, duios, pe-nserat
cînd ies melcii bătrîni la arat
iar eu, fab, n-am habar de nimic
hrănesc îngerii mov cu fistic
şi zîmbesc chiar de-n jur e pustiu.
Poate azi o să plouă, nu ştiu.
De: Fabian Anton
De dorul tau...
De dorul tau ascult sunetul inimii si numar razele din soare,
Ascult soaptele nerostite si-mi rog sufletul sa-ti mai sarute inca-o data ochii,
rog vantul sa-ti imbratiseze trupul cu bratele mele ...
Rog stelele sa-ti scrie pe cer iubirea ...rog noaptea sa mi te-aduca aproape ,
sa mi te-aseze-n palme ...
Rog zorii sa mi te-asterna pe pleoape ,sa ma trezesc cu tine-n suflet,visul meu drag...
Rog ploaia sa -mi poarte lacrimile pline de dor pana la tine ...sa ti le-asterna pe buze
si-apoi sa se transforme-n zambet pe chipul tau...
De dorul tau ,imi colorez sufletul cu vise , cu culorile zambetului tau ,
cu nuantele glasului tau,
asteptand sa rasari curcubeu ,sa luminezi intunericul din mine...
De dorul tau,sufletu'-mi plange cu stropi de iubire ...
cu care te sarut neincetat tacand ,
o sa-mi invat tacerile pe de rost si-o sa te iubesc intr-o liniste absoluta...
Ascult soaptele nerostite si-mi rog sufletul sa-ti mai sarute inca-o data ochii,
rog vantul sa-ti imbratiseze trupul cu bratele mele ...
Rog stelele sa-ti scrie pe cer iubirea ...rog noaptea sa mi te-aduca aproape ,
sa mi te-aseze-n palme ...
Rog zorii sa mi te-asterna pe pleoape ,sa ma trezesc cu tine-n suflet,visul meu drag...
Rog ploaia sa -mi poarte lacrimile pline de dor pana la tine ...sa ti le-asterna pe buze
si-apoi sa se transforme-n zambet pe chipul tau...
De dorul tau ,imi colorez sufletul cu vise , cu culorile zambetului tau ,
cu nuantele glasului tau,
asteptand sa rasari curcubeu ,sa luminezi intunericul din mine...
De dorul tau,sufletu'-mi plange cu stropi de iubire ...
cu care te sarut neincetat tacand ,
o sa-mi invat tacerile pe de rost si-o sa te iubesc intr-o liniste absoluta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)