joi, 24 februarie 2011

Din noaptea...


Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)

luni, 21 februarie 2011

feeling good-Michael Buble

Rugaciunea unui inger pazitor...

Te rog, Doamne, indeplineste-mi cea mai frumoasa dorinta: lasa-ma sa am eu grija de cea mai scumpa si minunata fiinta; lasa-ma pe mine sa-i veghez pasii si gandurile; sa-i protejez visele... lasa-ma pe mine s-o fac sa zimbeasca... sa rida... sa traiasca; lasa-ma sa-i fiu alaturi mereu...

Doamne, te rog... e cea mai mare dorinta.
Lasa-ma sa-i spun ca-mi e draga; lasa-ma sa-i vad ochii... zimbetul; lasa-ma s-o tin de mana... sa-i zimbesc... s-o fac sa creada ca ea este dulcele meu inger, ingerul meu drag, ingerul meu pazitor...

Doamne, de-ai sti...!
Pentru ea as deveni Demon, sau orice altceva... numai sa stiu c-o pot tine de mana, c-o pot conduce prin vise; vise din ceata, impletite cu dorinti si iubire; vise nebune, zburdalnice si naive ca neastimparul unui copil ghidus si vesel.

Doamne, de-ai stii...
Cat as vrea sa ma joc prin mare, sa prind aripile mele persoanei iubite si s-o admir zburind pe de-asupra valurilor...
Cat as vrea sa ne plimbam printre stele, sa i le ofer una cate una... in mana; sa tesem o perdea din ele si s-o fluturam ca doi bezmetici in noapte.

Cat as vrea sa pasim impreuna prin zare, sau sa zburam ca doi pescarusi; sa acoperim soarele, sa-l mutam, sa ne jucam cu el si sa-l aruncam unul altuia ca pe o minge...

Mai presus de orice e aceasta dorinta. Doamne, lasa-ma sa-i fiu mereu prin preajma , mereu alaturi ... lasa-ma sa-i protejez visele si gandurile, lasa-ma sa-i spun ca-mi e draga, ca-mi e dor...; lasa-ma pe mine sa-i fiu ingerul ei pazitor.
Doamne... te implor !

Iubirea...

Sorin Cerin - Tema Iubire I

Iubirea este lacrima Lui Dumnezeu din aceasta lume prelinsa la coltul ochilor tai.

Iubirea este aripa frânta a unui înger ce a crezut în aceasta lume.

Iubirea este împlinirea unicului adevar al acestei lumi care este o mare minciuna.

Iubirea este zefirul ce adie peste icoana sufletelor care vor sa înteleaga aceasta lume de neînteles.

Iubirea este acceptarea celui mai mare rau ca fiind o salvare.

Iubirea nu poate muri niciodata fiindca nu se poate naste, ea fiind eterna, undeva acolo, într-un colt de Destin.

Iubirea va cauta mereu absolutul chiar daca acesta se ascunde în moarte.

Iubirea este împlinirea unicei promisiuni facute cu Viata, si anume de a fi mai presus de Moarte.

Iubirea crede numai în lumina care nu apune niciodata din aura Dumnezeului clipei în care se afla ochii pierduti unii în altii.

Iubirea se întoarce catre tine doar daca îl poti întelege pe Dumnezeu.

Iubirea este mai presus decât orice creatie fiind singura care poate strabate eternitatea sufletului tau.

Iubirea este vraja unei priviri care se pierde în lumina Destinului.

Iubirea este unicul adevar al neîntelesului din toate întelesurile acestei lumi.

Iubirea este pana cu care a scris Dumnezeu pentru prima oara:Sunt singur fara de Tine!

Iubirea este unica arie a împlinirii din simfonia absurdului.

Iubirea este frumusetea fericirii de a strânge în brate eternitatea.

Iubirea este rasaritul din ochii tai a luminii sufletului ce nu va apune niciodata.

Sorin-Cerin Tema iubirii III

Iubirea nu poate trece nicaieri de noi, decât sa ramâna în urma noastra.

Cel mai mare rau în iubire este sa accepti amintirea ca atare, dar sa nu uitam ca viata este o amintire.

În iubire sa nu spui niciodata nu fiindca nu esti tu cel care decide ci sufletul tau.

Iubirea este asemenea soarelui.Rasare în spatele zorilor unor priviri, pentru a apune dupa orizontul însângerat al unei amintiri ce va straluci în noaptea vietii.

Niciodata nu poti accepta ceva în iubire fiindca nu poti decide.Cel care scrie cu pana iubirii este numai Dumnezeu.

Iubirea poarta Destinul pe unde vrea ea.

Iubirea nu poate fi dulce si nici amara ci doar iubita.

Iubirea nu calatoreste niciodata la drum cu viata, fiind în gara unei clipe unde viata poate sa o zareasca sau nu.

Descântecul iubirii este oracolul Destinului. Doar iubirea îl poate consulta pentru a fixa boala de care sufera acesta.

Iubirea nu cunoaste amagirea fiindca sinele ei amageste mereu desertaciunea vietii cu un nou absolut.

Iubirea si desertaciunea nu fac niciodata casa buna.

Iubirea este aceea care fura eternitatea unei singure clipe pentru a da în schimbul ei o viata plina de ani grei.

Iubirea va fi mereu straina de politete fiindca nu cunoaste nici ierarhia si nici diferentierile între cele doua suflete.

Cel mai sublim adevar într-o iubire este cearta dintre cei doi care sunt perceputi ca unul singur.Prin urmare în iubire fiecare se cearta cu el însusi.

Iubirea va crede mereu si negresit numai în propriul sau sine.De aceea tot ce nu se afla în universul sau devine strain.De aceea îndragostitii sunt cei mai straini dintre oameni.

Iubirea devine povara sufletului ce o poarta daca refuza sa uite de desertaciunea acestei lumi.

Iubirea este ca si vântul.Oricât de mult ai încerca sa o cuprinzi în brate nu vei reusi.Daca vei dori sa o respiri adânc în sufletul tau vei prinde noi puteri.

Iubirea nu se poate desprinde niciodata din clipa harazita ei decât daca vei accepta sa parasesti eternitatea sufletului tau pentru totdeauna, îmbratisând nonsensul vietii.Iubirea nu poate fi cumparata si nici vânduta pe taraba vietii oricât de mare ar fi pretul ei.

Sorin-Cerin,Tema Iubirii IV

Iubirea poate exista în sufletul unui singur cuvânt o vesnicie.

Ce poate fi mai înaltator sau mai sublim decât iubirea, atunci când îi simti vesnicia pierdut în privirea celuilalt?

Iubirea te ridica sau te doboara, în functie de modul cum îi percepi vesnicia.

În iubire nu este bine sa promiti niciodata nimic tocmai fiindca iubirea nu promite niciodata nimic ci ia totul.

Sa fie nemarginirea sânul la care a supt cândva iubirea ce nu vrea sa înteleaga pentru nimic în lume moartea?

Ce poate fi mai adevarat decât iubirea?Dar mai fals decât nerecunoasterea ei?

A spune ca iubirea se îndreapta undeva anume este ca si cum ai afirma ca moartea poate fi fara de nastere.

Iubirea fara de moarte nu poate exista fiindca si iubirea se naste chiar daca nu accepta moartea niciodata.

Iubirea este unica care poate întelege absolutul.

Fara de iubire lumea ar fi o eterna sala de asteptare a mortii.

În iubire subiectul va fi întodeauna: „Noi”, iar predicatul:”Eternitatea”.

Iubirea nu va întelege niciodata cum de poti întelege.

Iubirea te asteapta acolo unde nici Moartea nu se asteapta ca va gasi Destinul.

Adevarata iubire te loveste cu propriul tau Destin si te iarta cu Moartea.

A striga în iubire este ca si cum ai striga într-o lacrima. Unicul strigat va fi doar acela al tacerii.

Iubirea nu poate întelege niciodata ecoul stins al cuvintelor ci doar eternitatea lor.

Iubirea nu se aprinde niciodata fiindca sinele sau este lumina eterna, ce a fost, va fi si este.

Sa nu te astepti niciodata sa primesti ceva în schimbul iubirii fiindca aceasta nu poate plati nici un adevar.


Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima!
- Pr. Arsenie Boca.

duminică, 20 februarie 2011

Un prieten adevarat....e nepretuit!

Un prieten adevarat:
Te accepta asa cum esti
Un prieten adevarat nu va incerca sa te schimbe, ci te accepta asa cum esti, cu calitatile si defectele tale. In plus, nu ezita sa-ti atraga atentia atunci cand considera ca gresesti, fara insa a avea pretentia sa te faca sa te razgandesti. El intelege ca in viata ta mai sunt si alte lucruri sau persoane care conteaza si iti ofera spatiul de care ai nevoie pentru a te ocupa de ele.
Este cel pe care te poti baza oricand 
Un prieten adevarat va fii mereu disponibil pentru tine, daca vei avea nevoie, si iti va pastra secretele, daca ii ceri asta.
Este mereu sincer 
Un prieten adevarat va fi sincer cu tine chiar daca este nevoit sa-ti spuna lucruri pe care nu ai vrea sa le auzi. El este cel care te critica dar si cel care te apreciaza cu adevarat.
Te asculta atunci cand a nevoie
Un prieten adevarat are (sau isi face) oricand timp pentru tine.
Va fi oricand langa tine
Un prieten adevarat iti va fi alaturi oricand i-ai cere acest lucru, pentru ca va fi prima persoana la care tu vei apela intr-o situatie de criza.
Te respecta
Un prieten adevarat nu te minte, nu fura de la tine si nici nu profita de increderea ta.
Pastreaza legatura
Un prieten adevarat nu asteapta mereu de la tine un semn. El iti da cate un telefon sau un mesaj sa te intrebe ce mai faci.
Se bucura pentru tine
Un prieten adevarat se bucura sincer atunci cand reusesti. Nu este invidios pe succesul tau si nici nu te invinovateste pentru esecul lui.
Este darnic
Un prieten adevarat iti ofera mai mult decat ai nevoie. Daca vede ca ai probleme se ofera sa te ajute inainte ca tu sa-i ceri acest lucru.
Te sustine
Un prieten adevarat iti va sustine visele si te va incuraja sa lupti pentru ele. Daca ajungi intr-o situatie conflictuala, va fi primul care iti va sari in ajutor.
Calitatile pe care tu le ceri de la un prieten adevarat sunt aceleasi pe care trebuie sa le detii si tu, atunci cand ai pretentia sa te consideri astfel. 

Leonard Cohen - Here it is

Ketil Bjornstad - Pianology

Citatul zilei 20.02.2011

Sinceritatea este abilitatea de a spune adevarul fara a rani pe nimeni. »-Federico Fellini « Sa ne multumim cu ce avem, fara a face comparatii ; niciodata nu va fi fericit acela pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia. »- Seneca

sâmbătă, 19 februarie 2011

Chris Spheeris - Eros (Rain)

O fata ca ea...


Poate n-ai stiut sa pui
C-un cuvant la locul lui
Tot ce iti doreai sa-i spui

Poate nu i-ai aratat
C-o iubesti cu adevarat
Poate ai uitat

O fata ca ea merita toata pretuirea ta
O fata ca ea nu gasesti altundeva
Pe-o fata ca ea trebuia s-o iubesti ca pe o stea
O fata ca ea,s-o iubesti cat te iubea

Poate n-ai stiut sa fii
Langa ea sa o sustii
Ceas de ceas,zi de zi

Poate n-ai stiut sa vezi
Ce comoara imbratisezi
Lipsit de crez

O fata ca ea merita toata pretuirea ta
O fata ca ea nu gasesti altundeva
Pe-o fata ca ea trebuia s-o iubesti ca pe o stea
O fata ca ea,s-o iubesti cat te ïubea

joi, 17 februarie 2011

De-ai sti


De-ai sti, iubite, cat de mult
Mi-i dor ca glasul tau s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vant
Si mi-ai spune un cuvant.
Vorba fie rea sau buna,
Am vorbi-o impreuna,
M-ai vedea, eu te-as privi,
Vorbele s-ar inmulti.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ti-as spune multe tie
Far-de rost si chibzuire,
Insa toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vant,
Vin de-mi spune un cuvant,
Ca mi-i dor atat de mult
Glasul tau sa-l mai ascult.
(Veronica Micle)

duminică, 13 februarie 2011

I WANT TO KNOW WHAT LOVE IS - FOREIGNER - (1984)

Suprema-ntelepciune detasarea...

O, vino cu batrânul Khayyam, si vezi de-nvata
Întelepciunea-i sfânta: stim ca aceasta viata
E-un zbor înfrânt, iar restul atât e - o minciuna
Corolele se-nvoalta anume ca sa-apuna.

Cereasca bolta pare o ceasca rasturnata.
Sub ea-nteleptii temniti de teorii ocupa.
Tu sa imiti iubirea dintre ulcior si cupa,
Ce sorb stând gura-n gura licoarea fermecata.

Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

Cel ce-a cules In viata al Cunostintei Mar,
Pe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintâi.

Un vânt de miazanoapte a vestejit azi floarea
Pe care o cântase în zori privighetoarea.
N-o plânge însa. Roza se va-nnoi mereu.
In timp ce noi dormi-vom în tarna somnul greu

La vremea primaverii pe margini de alee
Cu burtii tai prieteni si-o fata cum e crinul...
Aduceti-mi o cupa! Cei care-n zori beau vinul
Nu tin de sinagoga, de templu sau moschee.

Rasplata cuvenita iar n-a venit. Zâmbeste!
Sa crezi ca-un lucru poate fi altfel, nebunie-i.
Caci totu-i scris în cartea pe care-o rasfoieste
La întâmplare vântul uituc al vesniciei.

Nu am cerut sa fiu. Ma straduiesc
Sa trec fara uimire sau mânie.
Plecând, nu-ntreb pe nimeni daca stie
Ce-a fost popasul straniu pamântesc.

Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfei cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi…

A stelelor rotire care-nconjoara firea
Provoaca ameteala la cei din valea lunii.
Khayyam, tine-te bine de firu-ntelepciunii,
Pe când In jur danseaza din veac nemarginirea

În para aurarii înalta cupa plina
Cu vinul ca laleaua! O alta cupa-nchina
Iubitei ce-ti surâde. Pe-aprinsele ei buze
Sa sorbi adânc caci mâine vei fi un pumn de spuze…

Nu poti aprinde marea, nici omul sa-l convingi
Ca fericirea multa adeseori înseala.
Caci cupa care-i plina, usor chiar de-o atingi,
Se varsa. Dar intacta ramâne cupa goala.

As vrea sa-ti spun o taina omisa din Scripturi:
Din tina de mâhnire e omul încropit.
Aduna-aici o vreme ceva farâmituri
Si pleaca apoi cu graba în neantul nesfârsit.

Când zorii stralucire pe sânii Terei varsa,
Ia cupa si goleste-o! Da-ti lacrima pe-un cânt,
Caci zori mereu veni-vor spre noi cu fata-ntoarsa,
Când noi vom fi cu fata întoarsa spre pamânt.

Nu fii mâhnit ca lumea-i perfida si nedreapta
Nu-ti aminti si astazi de cei ce nu mai sunt.
O fota ca o roza si cupa te asteapta Surâzatoare.
Viata nu ti-o zvârli în vânt.

De-a lumii nedreptate cât timp rosi-vom oare?
Cât timp vom arde-n focul acestei lumi stupide?
Ridica-te si-alunga chemarile perfide
Si sa serbam parfumul si-a vinului culoare!

... Plângea un strop de apa: "Sunt despartit de Mare!"
Zâmbi atuncea Marea: "Noi suntem totul. Oare
Supremul zeu nu-i unda? Desi suntem departe,
Un punct ce nu se vede abia de ne desparte"

Îmi deghizez tristetea, caci pasarea ranita
Se-ascunde ca sa moara. Vin! Si sa spunem glume!
Vin, trandafiri si cântec! Si tu aici, anume,
Cu-a ta indiferenta, frumoasa mea iubita!

De vrei s-atingi sublima singuratate-a serii
Si-a stelelor înalte , desparte-te de toate:
Prieteni si iubite. Nici lacrima durerii
Straine sa nu darui, nici zâmbete-nselate.

Zadarnic cercetasem si carti si întelepti
Si-am întrebat la urma si cupa: "Ce va fi
Când am sa plec din lume?" Ea gura îsi lipi
De-a mea: "Bea vin! Din moarte n-o sa te mai destepti"

Acestei lumi nedrepte sa nu-i dai viata ta.
Nu-ti aminti durerea ce-a fost si ce-o sa vie.
Lânga o zâna alba cu sâni de iasomie
Ascunde-te de lume cu-o cupa-alaturea.

Daca esti beat, Khayyam, fii fericit.
Si daca Iubita te alinta, fii iarasi fericit.
Iar când visezi ca nu esti, zâmbeste multumit,
Caci moartea e neantul pe vesnicia-ntreaga.

Tu te hranesti cu fumul sarac din vatra lumii
Cât o sa-ti chinui mintea cu-a fi si a nu fi?
Nu-ti irosi câstigul de fiecare zi
Cârpind la zdreanta vietii pe care-ai s-o daihumii.

Mâini vom pleca, prieteni. De ce sa ne lipsim
De vinul rosu si-o fata cu chip de serafim?
Câti au murit cu gândul ca lumea e eterna?
Când n-oi mai fi, ce-mi pasa de-i veche sau moderna?

Cât timp au sa te-nsele parfumuri si culori?
Ce-i rau, ce-i bine - Cartea pe cei naivi înveti-i.
De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vietii,
Tot în pamânt la urma tacut ai sa cobori.

Ferice-acel ce-n lume strain si liber trece,
Fara sa creada-n secte si în porunci divine.
Ca vulturul se-nalta spre cer, si nu petrece
Ca bufnitele printre tenebre si ruine.

Sa beau si sa ma bucur - aceasta-i partea mea.
Indiferenti mi-s zeii si orice erezie.
De-ntreb mireasa lumii: "Ce dota mi-aduci mic
Ea-mi spune: "A mea dota e bucuria ta."

Urzeste lumea, Doamne, din nou sub ochii mi
Sa-ti spun cum s-o faci altfel. Si-apoi te-as mai ruga
Sa-mi dai o alta viata. Sau - mai curând - de vrei.
Ai mila si ma sterge pe veci din Cartea ta.

Închide Coranul si liber gândeste
Si liber la toate în jur sa privesti.
Da totul si iarta oricui te raneste
Si-ascundete-n taina când vrei sa zâmbesti.

Tu, ce esti rezumatul Creatiei întregi,
Nu mai cerca din pierderi câstigul sa-l alegi,
La cupa grea din mâna paharnicului vietii.
Uita-vei si-asta lume si cea din tara cetii.

Nu cheltui-n tristete parelnica ta zi!
Pe drumul nedreptatii sa-ti fie calea dreapta.
Si pentru ca la capat neantul ne asteapta,
Închipuie-ti ca nu esti - si liber ai sa fii.

Sloboade-ma Parinte, de-un calcul fara capi
Cu minusuri si plusuri. Vreau ca sa ies din n
Un sclav sunt câta vreme cunosc ce-i râu, ce-i bine.
Dar vinul libertatea ma face sa-mi recapat.

Când lasi ca a ta frunte la idoli sa se-nchine,
Tu iesi din tine însuti ca sa te-ntorci în tine.
Când sorbi o-nghititura din vinul roz în spume,
Tu te desparti de tine si te desparti de lume.

Azi ce-am sa fac? Voi merge la umbra c-un ulcior?
Voi medita? Voi scrie? - O pasare-a trecut
Si-acum se pierde beata în cerul arzator.
Ca dânsa m-as vrea liber, - sus - în necunoscut.

De-asi fi cu zeii-asemeni, as arde-ntreaga lume
Si-as face-o alta-n care Adam - eliberat -,
Sa poata lesne-atinge tot ce-un om a visat
Si fiecarui lucru sa-i dea nou sens si nume.

Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele In univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa sa nu poata iubi.

Cel care nu refuza tot ce-l momeste-n jur
Un sclav e al dorintii si-o victima-a durerii.
Tu sufletul pastreaza-l mereu desprins si pur.
Sa nu cazi în capcana amara a placerii.

Întelepciunea-n viata-i deplina renuntare
La orice lucru. Altfel, amar te vei cai.
Doar rupt de orice grija înseninat vei fi.
Afara de asta totul e chin si tulburare.

Un joc de artificii e lumea: umbre vane.
Îneaca-le în cupa pastrându-ti mintea treaza.
Si izbavit esti astfel de-aceste vagi icoane
Si gândul imposibil ce zilnic te-asalteaza.

Exista doua lucruri la baza întelepciunii
Si doua revelatii deschise-s pentru unii:
Sa nu te-nfrupti din toate ce se numesc mâncare
Si sa te tii departe de tot ce viu îti pare.

Îti place sa sorbi cupa cu buze rubinii,
Îti place sa sorbi viersul de harfa si de flaut.
Dar astea sunt desarte. Caci daca n-am sa caut
Sa ma desprind de toate - nimica nu voi fi.

În vin o moarte afli. Ci-n cupa o magie-i.
Caci neantul-acesta naste o ramura-a veciei.
Ma reînvie suflul lui Dumnezeu pe cruce
Si moartea cea carnala în hau de mine fuge.

O, inima, te doare popasul pe pamânt
Arunca de pe suflet al lutului vestmânt.
Si-astfel, desprins de tina, în sfânta curatie,
Spre ceru-nalt sa-ti afli si sens si bucurie.

Eu vinu-l sorb nu pentru o multumire strâmta,
Nu beau pentru refuzul vreunui dumnezeu,
Nici pentru ca sa tulbur morala cea mai sfânta. –
Ci, bând - respir o clipa, iesind din strâmtul eu.

Conditia umana cu greaua-i umilire
Dizolv-o în delirul betiei. Mântuiti
Vom fi astfel - si-n ceruri, de trupuri despartiti,
Plutim desprinsi dincolo de orice-ngradire.

La cei rai nu-mi voi spune, nici celor buni secretul.

A gândului esenta în verb saraca-ar fi.
Eu vad un loc mirific, dar nimanui nu-ncredu-l,
O taina am pe care n-o pot dezvalui.
 

(Omar Khayyam)

Autoportret

Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi în ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.

Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate,
Dar totusi nu mi-e teama: curat am fost în toate.

Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei, bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!

Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi n compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar ;
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

Cu-o mâna tin Coranul si cupa cu cealalta.
Sunt când de partea legii, când musc din fruct oprit.
Asa ma stie zilnic cupola cea înalta:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.

Virtutile sa-mi numeri doar una cate una.
Pacatele îmi iarta cu sutele, cu mia.
NICI vântul nu-ti atâte, nici aerul mânia.
Tu stii curat si sincer am fost întotdeauna.

Catat-am horoscopul în a iubirii carte,
Si-un întelept strigat-a: .A fericirii parte
Aceasta este: - o fata ca luna argintie
Si-o noapte care tine un an cât o vecie*.

Nu pot sa fac deosebire între capcana si momeala. "
Un sfat ma-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goala.
Si totusi vinul si cu mine si draga-n ceasuri de iubire
Mai bine fripti într-o taverna decât cruzi într-o manastire.
 

(Omar Khayyam)

vineri, 11 februarie 2011

Singuratatea omului


Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.

Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.

Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..

Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

(Omar Khayyam )

Incertitudinile credintei



Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?

La orice pas. Parinte, ai pus câte-o capcana.
De-as vrea ca sa ma apar, orice-ncercare-i vana.
Si tu m-acuzi acuma zicând ca-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e pacat?

Atât de larg esti, Doamne, ca nu-i nenorocire :
Sa n-o împartaseasca si ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi si Tu tot om,
N-ai da nici o smochina pe-asa o fericire.

Multi cata-ntelepciunea în temple si în Carte.
Pe altii-i chinuieste incertitudinea.
Dar unul stând la pânda deodata va striga:
"Besmetici, adevarul nu e de nici o parte!"

"Ce mare este Domnul!" repeta muedinul.
Adânca desnadejde din glasul lui ma doare.
A cincea oara-i astazi. Spuneti-mi, de ce oare
Alah de sus ne-asculta indiferent suspinul?"

Tu, cel ce arzi si înca mai arzi, si-ai merita
Sa arzi în focul vesnic, de ce te rogi la zei?
Ce punte-ascunsa-aflat-ai ducând pâna la ei?
Prin ce putere rara fi vei îndupleca?

Trait-am ani o suta sub dulcea-ti bunatate
Si-as mat trai o suta facând numai pacate.
Ca sa masor la urma, din doua ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplita sau blânda-ti îndurare.

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?

De inima-mi captiva, îndura-te Parinte,
Si de-al meu suflet, cupa a lacrimii eterne.
Îmi iarta pasii slobozi ce duc catre taverne
Si, iarta-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!

Mi-ai spart ulciorul. Doamne, si vinul cel curat
În iarba sângereaza. Ce-mi mai ramâne-n loc?
Tu mi-ai închis si drumul spre ultimul noroc.
Ucide-ma, dar afla: Tu esti acum cel beat.

Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arati în toate
Si te amuza - aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Caci Tu esti si actor
În propria Ta piesa - si esti si spectator.

În temple si biserici, moschei si manastiri
Se-ascund cei ce au teama de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaste divina maretie
Nu-si rasadeste-n suflet nici rugi nici tânguiri.

Beau vin si mi se spune de unul si de altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.

Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.

Hai, s-aruncam tarâna pe fata cerului,
Ca sa nu-mi vada cupa, nici sânii tai de nufar.
Cui ruga ta s-o darui, si renuntarea cui,
Când ceru-i surd si poate în el si zeii sufar?

De la-nceput voit-am sa ma cunosc pe mine,
Si-apoi de mine însumi, de ce m-ai despartit?
Si daca-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvârlit?

Nu-i nici un om pe care absenta Ta nu-l doare,
Pe toti iluminatii i-ncânta-a Ta splendoare.
Desi spre om privirea-T;i nu vrea sa se încline,
Nu-i nimeni sa nu fie preocupat de Tine.

În ziua când tot cerul s-o prabusi, - când ceata
O sa orbeasca astrii si s-or întuneca,
Te voi opri pe cale si te voi întreba:
"Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viata.

O gura parfumata argintii mi i-a stors
Si-ncrederea-T;i în mine a naruit-o vinul.
Urmeaza Raiul? Iadul? Mi-astept senin destinul.
Caci Iadul - cine-l stie? Din cer, cine s-a-ntors?

Dervisule, arunca acest val înflorat
Si-mbraca al saraciei vestmânt neîntinat.
N-ai sa mai vezi pe nimeni grabit sa ti se-nchine,
Dar ai s-auzi cum cânta tot cerul pentru tine.

Asculta marea taina: când prima dimineata
Ilumina cuprinsul, Adam era deja
Faptura cea mai trista, si-ndurerat chema
Sa se întoarca noaptea, sa vina iarasi ceata.

O suta de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghititura face cât saptezeci de rugi.
Afar’ de vin, nu este un singur lucru acru
În stare sa plateasca un cer de îngeri dulci.

Spuneti-mi ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.

Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu-ti sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
S traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa spuna ce taina-ascunde ceata.

Dincolo de pamânt si infinit,
Catam sa aflu cerul unde vine.
si-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Si cerul si infernul sunt în tine."
 


Omar Khayyam