duminică, 23 septembrie 2012

"Iubirea răsare de multe ori acolo unde nu te aștepți, de fapt mai des acolo unde nu este așteptată decât la cei care o așteaptă sau o caută cu disperare. Uneori bate puțin din aripi și pleacă mai departe, alteori (foarte rar) devine eternă. 
Începe de fiecare data cu un El și o Ea. Se întâlnesc, se privesc și au impresia că se știu de o veșnicie. Parcă de-abia s-au despărțit, de vreo oră sau doua,

și acum s-au întâlnit și își povestesc unul altuia ce au făcut. Nu au nevoie de prea multe întrebări, știu deja totul unul despre celălalt, și cum să nu știe când toate dorințele, visele, trăirile sunt ca două imagini în aceeași oglindă, atât de clare încât nu știi care este oglinda și care este realitatea. Mâinile lor se întâlnesc și par să fi fost create una pentru cealaltă. Buzele lor se întâlnesc și par croite după același tipar. Brusc lumile lor se unesc și dau naștere unei lumi mai mare și mai puternică, o lume pentru doi, o lume pe care nimeni și nimic nu o poate clinti.
Dar nimic din ceea ce este pământesc nu durează. Ea pleacă cu ochii în lacrimi și zâmbetul pe buze. Era fericită că l-a întâlnit și l-a iubit, dar i se rupea sufletul că trebuie să-l lase singur. El îi promite că o va aștepta până când ea se va întoarce, îl va prinde de mână și vor porni împreună spre o lume în care nimeni și nimic să nu le tulbure iubirea.
El privește cerul și vede o stea care îi zâmbește. Știe că nu poate fi decât ea. O s-o aștepte, timid și emoționat ca la prima întâlnire. Cu sângele clocotind în obraji, cu inima lovindu-se de coaste, veșnic cu un buchet de flori proaspete. Și ea va veni, îl va prinde de mână și-i va șterge tot dorul și toate lacrimile. Și vor fi fericiți.
Așteaptă. Și locul acela pare să aștepte împreună cu el seară de seară. Și liniștea pare să aștepte. Steaua zâmbește și el este fericit.
O să vină! Curând!"

VEI FI UN INVINGATOR CAND:

Vei avea incredere in tine insuti, desi toti se indoiesc de tine si nu te va interesa ce-ti vor spune;

Vei sti sa distingi un zambet de o zeflemea si vei prefera sa lupti toata viata decat sa cumperi o victorie fals...a;

Vei actiona din convingere si nu din lingusire;

Vei sti sa ierti la fel de repede ca atunci cand iti ceri scuze;

Vei sti sa mergi alaturi de un sarac, fara sa uiti ca este un om si alaturi de un bogat fara sa gandesti ca este un zeu;

Vei sti sa oferi liniste celui care nu-ti cere vorbe si absenta celui care nu te apreciaza;

Nu va mai trebui sa suferi pentru a cunoaste fericirea si vei putea sa nu-ti mai schimbi sentimentele sau scopurile pentru placere;

Nu vei incerca sa gasesti raspunsuri in cele din jurul tau, ci in Dumnezeu si in propria-ti persoana;

Iti vei accepta greselile si nu-ti vei pierde rabdarea.

Ultimul păcat

Ultimul păcat- Ionescu Stejarel

"să simt moartea ca pe o plăcere
în sărutul tău de taină
trecerea ta e o adiere
ce îmbracă a tăcerii haină,


să simt iubirea mea cum curge
şi îmbracă trupul tău cu lavă
din mine, seva cum se scurge
şi tu iar eşti a nopţii sclavă,

să te devor pe pat de paie
să te iubesc ca un nebun
să mori în hău de vâlvătaie
să-ţi fie trupul, vânt de fum,

şi-n patru zări trupul ţi-l poarte
cu tine să umple zările
să te întâlnesc numai în moarte
când ni se adun cărările,

să te iubesc pe vânt de toamnă
să te sacrific neîncetat
căci moartea la iubiri mă îndeamnă
iar tu, eşti ultimul păcat."

vineri, 21 septembrie 2012

Poem …pentru prieteni -Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.

Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!


Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.

Cel mai frumos poem de dragoste: Leonard Cohen - A Thousand Kisses Deep
http://youtu.be/n8CBduErWak
De ce ne dorim mai mereu ce nu putem avea? De ce unele asteptari dureaza intr-adevar o viata intreaga? De ce luptam cu disperare sa uitam ce-am citit pe o fila a vietii, traim cu impresia ca intorcand-o mergem mai departe, cand de fapt inima ramane in acelasi loc? De fapt mergem mai departe.Intotdeauna dupa noapte vine si un rasarit de soare. Va iubesc si va doresc din inima sa va bucurati de viata! Asa cum este ea, cu bune si cu rele. 
IN UITARE 
AUTOR: MIHAIL RUJOIU

Nopti prea lungi, nopti prea scurte,
Zile frumoase si zile urate,

Ceasuri ce bat, ceasuri ce tac,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat...

Visele prea lungi, visele prea scurte,
Zile bune putine si zile rele multe ,
Sansa a venit, sansa a plecat,
Eu te-am uitat, tu mai uitat.

Ploi prea lungi, ploi prea scurte,
Amintiri frumoase si amintiri urate,
Clopote ce bat,clopote ce tac,
Tu mai uitat , eu te-am uitat.

Saruturi prea lungi,sarutari prea scurte
Buzele sunt dulci si muzele sunt mute,
Lacrimi ce ard, lacrimi ce cad,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Nori prea desi, nori prea rari,
Tu acum apari si apoi dispari,
Chipul tau vesel, chipul tau trist,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat.

Ape prea reci, ape prea calde
Valuri mici si valuri inalte,
Luna a venit, luna a plecat,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Idei prea istete, idei prea trasnite,
Idealuri reusite si idealuri nereusite,
Campul verde,campul uscat,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat.

Zapezi prea putine, zapezi prea multe,
Ierni lungi si ierni scurte,
Oameni ce vorbesc, oameni ce tac,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Natura confuza, natura mortala,
Un cantec pierdut pe bolta stelara,
Privim indelung un rasarit de soare
Si ne pierdem adanc, in uitare.

Din cartea : Din Fum de Tigare ...

joi, 20 septembrie 2012

Pe cărarea învelită cu amintiri

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.


Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu

miercuri, 19 septembrie 2012

Cand de durere simti, ca inima ti-e ingreunata,
Si-n coltul gurii tale, lacrimile se arata,
Fugi si plange-te la pietre, sau la bolta instelata,
Dar la oameni niciodata.

duminică, 16 septembrie 2012



“Cruce Sfântă, părăsită “



Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!
Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău,
Să se-nchine şi să zică:
Doamne, feri-ne de rău!

Cruce Sfântă cu durere
Tristă stai în locul tău,
Caţi la lume făr-a cere
Ceva-n ajutorul tău.
Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-aşeze iar frumos,
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.

Dar credinţa mea îmi spune
Ca mult nu va dăinui,
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.

Cerul e plin de bunătate,

"Iubirea mea, scriu de trei zile
Despre tot ceea ce trăiesc
Dar, gându-mi zboară doar la tine,
Doar ştii cât de mult te iubesc!

E lumea plină de cuvinte,
Cerul e plin de bunătate,
Tu eşti mereu în a mea minte
Chiar dacă este zi sau noapte.

Iubitul meu, aştern iubirea
Aşa cum doar noi o trăim,
Tu ştii de fapt că fericirea
Doar amândoi o împărţim.

E lumea plină cu... de toate,
Cu vise, lacrimi, bucurii...
Eu te iubesc când eşti departe
Dar, te aştept în orice zi!

Iubitul meu îndurerat,
Mi-e sufletul avid de tine,
Distanţa nu m-a degerat,
Inima mea îţi aparţine!

E lumea plină de ochi, care
Mă pot citi sau admira
Dar, ochii tăi au o splendoare...
Doar ei mă mai pot inspira.

Iubirea s-o aştern curată
În nopţile-n care lipseşti
Doar fizic, fiindcă niciodată
Din suflet nu te dezlipeşti."

sâmbătă, 15 septembrie 2012

As vrea sa-mi scrii...

"Aş vrea să-mi scrii o poezie
Pe cerul toamnei, prea târzie
Să-mi cadă versurile-n ploi
Citind să-mi amintesc de noi.


Pe frunze galbene să-mi scrii
Timbrate cu săruturi vii,
Şi mâna să-mi atingi uşor
Când le deschid, pagini de dor.

Să-mi scrii pe stelele promise
Tăcerea vorbelor nezise,
Când noaptea-mi cade pe retină
Să văd iubire-n luna plină.

Să-mi scrii iubite o scrisoare
Pe ape, lacrimi curgătoare,
Să mă-nvelesc în amăgire
Trăind povestea de iubire.

Dar dacă încă vreau să te mai ţin, Din când în când, visând, pe braţul meu,



În ochii tăi mă vindec
şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

poezie de George Ţărnea din Exerciţii de iubire (2003)

Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.

citat din Nicolae Iorga

Vreau, chiar vreau...sa fim doi...

Vreau sa fim doi
Iar toamna sa cada peste noi doi
Ale ei frunze moi sa ne acopere pe amandoi
Nimeni sa nu ne stie nimeni sa nu ne vada
Decat ea Toamna cu farmecul ei
 
O, Doamne, tăria mea- Sf. Nicolae Velimirovici
------------------------------------------------------


"Bătrânii mei m-au învățat, pe când eram tânăr, să mă agăț de cer și de pământ ca nu cumva să mă împiedic. Vreme îndelungată am rămas copil și mult timp obișnuiam să mă sprijin de propteaua pe care ei mi-au dat-o.
Dar, odată veșnicia s-a revărsat prin mine, iar eu m-am simțit ca un străin în lume, cer și pământ au plesnit în două în mâinile mele precum o trestie plăpândă.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul! Ele par ca niste palate zidite din plumb, dar ele se evaporă ca apa în palma mâinii în prezența Ta. Doar zbârlindu-se își ascund fragilitatea lor și-i înspăimântă pe copiii needucați.

Îndepărtați-vă de mine, sori și stele. Ascundeți-vă de pământ. Nu mă ademeniți, femei și prieteni. Ce ajutor pot primi eu de la voi, voi care îmbătrâniți neîncetat și pogorâți în groapă?

Toate darurile voastre sunt un măr cu un vierme în miezul lui. Toate veșmintele voastre sunt o pânză de paianjen de care-și râde goliciunea mea. Zâmbetele voastre sunt o afișare a întristării, prin care neputința voastră strigă către a mea după ajutor.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul. Iar tot răul pe care oamenii îl fac sub cer este o recunoaștere a neputinței și infirmității.

Doar cineva puternic îndrăznește să lucreze binele. Doar cel ce este hrănit și adăpat de Tine, tăria mea, este plin de tărie pentru totdeauna.

Doar cel ce doarme în inima Ta cunoaște odihna. Doar cel ce ară dinaintea picioarelor Tale se va bucura de rodul ostenelilor sale.

Copilăria mea, hrănită cu teamă și cu ignoranță, a ajuns la capăt; iar nădejdea mea în cer și pământ au dispărut. Acum eu privesc doar la Tine și mă agăț la rândul meu de privirea Ta, o, leagănul meu și învierea mea."

vineri, 14 septembrie 2012


FRÂNTURI DE SUFLET- POPA INES VANDA

Când orele-nserarii clipeau timid în geam 
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream 
În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere. 

Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite, 
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte, 
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite 
Și am aprins făclia aducerii aminte. 

Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte 
Și nu regret robia vremelnicei stihii, 
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate, 
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii. 

Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene 
Și porți de amăgire rămas-au ferecate, 
Am îngropat Siberii în nopțile perene 
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate. 

Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul, 
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare, 
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul, 
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o tîrăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

poezie de Octavian Paler

marți, 11 septembrie 2012


RENUNȚARE

de Dori Lederer

Ca să mă mai întreb acum ce-a fost,

Să caut iarăşi începutul în sfârşit,
Să-ntreb mereu „de ce” şi „cum”, nu are rost
Şi nici putere n-am să mă ridic.

Să-mi amintesc de steaua ce-am atins
Nu mă ajută ca din nou să zbor,
Ci doar ca să mă sinucid în vis
Cu-otrava lacrimilor dintr-un nor.

Să-mi leg privirea-n noduri de batiste,
Ca oarbă să rămână fluturarea.
Nu va distruge porturile triste
Şi–n dar, nicicând nu voi primi uitarea.

De mor, trăi-voi veşnic cu-amintirea
Şi de trăiesc, în amintiri eu mor.
Atunci ce rost mai are întrebarea :
Să mă ridic din nou sau nu, în zbor?

duminică, 9 septembrie 2012

Privind răsăritul
Am înţeles
Că noaptea e doar un alt început
pentru vise.
Acolo drumurile noastre
s-au întretăiat,

aşteptând dimineaţa.
O nouă zi... şi din nou,
acelaşi drum...

poezie de Iuliana Şerban

vineri, 7 septembrie 2012

Iubirea....

"Iubirea e tumult
E apă, foc, pământ
Iubirea-i nebunie
Solidă-mpărăție.

Iubirea e culoarea
În care doarme marea
E primul pas în viață
Un foc topit în gheață.

Iubirea e răspuns
E tot, e îndeajuns
E cearta inimii
Ce urlă prin câmpii.

Iubirea e târziu
Un plin într-un pustiu
Ea este rădăcina
În lume spală tina.

Iubirea e un cânt
Din inimi de pământ
E jarul unei nopți
Ce arde dor sub bolți.

Iubirea e tăcerea
Ce scrie învierea
E ruga celor morți
Și renăscuți în sorți.

Iubirea e copil
Adult iubind senil
Iubirea e durere
Ce naște o avere.

Iubirea e îmbăt
Din tine face Făt
Iubirea e dorință
Din ea face zeiță.

Iubirea e priviri
Zidește amintiri
Iubirea n-are chip
Din ea mă înfirip."


miercuri, 5 septembrie 2012

Daca... 
poezie [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Joseph Rudyard Kipling [Rudyard_Kipling 



Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

duminică, 22 iulie 2012

Adăugaţi o legendă

Dor de tine....

Acum doi ani m-am indragostit puternic.Imi simteam intreaga fiinta aidoma unei tinere la prima ei iubire.Dar toata iubirea mea, a fost oprita la poarta inimii celui iubit.Oricat am incercat, n-am reusit sa deschid acea inima.Acum imi simt inima impietrita.Si simt si eu cum simtea el cand imi spunea:" iubirea e pentru cei tineri , nu pentru noi." Voi mai putea iubi vreodata? Ma voi mai putea bucura vreodata de frumusetea si gingasia unei flori de munte? Exista vindecare pentru sufletul meu ranit? Si de ce mi-e dor in continuare de un om care nu vrea sa stie de mine? Sper, ma rog pentru fericirea lui.Poate-ntr-o alta viata...ne vom reantalni...Caci mi-e asa de dor...si nu pot sa-i transmit...Si chiar dac-as putea...stiu ca nu l-ar interesa...Dumnezeu sa ne ajute si binecuvanteze pe toti.O dumineca frumoasa tuturor! 

sâmbătă, 21 iulie 2012

Mihai Eminescu -De ce în al meu suflet ?





De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?


De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel?


1876

vineri, 20 iulie 2012

Priveste-ti sufletul

Priveste-ti sufletul in noaptea din tine. Lumineaza-l cu blandete si iubire.Poarta-l in palmele tale si du-l spre stele.Arata-i lumea asa cum e ea in noapte pentru ca ziua sa poata vedea mai bine.Nu-ti lasa sufletul sa colinde singur fara ingerul tau .Pazaste-l de tine Omule si curata-l de amagirile rautatilor din afara.Pune-l pavaza pe altarul templului tau si deschide-l spre lumina prin judecata si cumpatare.Lumineaza-i drumul ca unui copil ce cauta prin intuneric lumina si fereste-l de prapastia cea grea a tristetii si a desnadejdiei.Nu-ti arunca sufletul in amintire inchizandu-l in temnita grea a delasarii si ridica-l aratandu-l lumii fara rusine . Du-l cu demnitate ca o cruce pe drumul viitorului tau.Punandu-l sa-ti pazeasca prezentul in fiecare secunda in care trupul tau moare.
(Autor :Gabriel Manolescu - Dialog cu viata vol 1)

Si afara ploua Marina Voica

luni, 16 iulie 2012

"Din pasiunea unei femei izvoraste viata eterna."
James Clavell -

Ploaie

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult. 
Năduşala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.



Tudor Arghezi

duminică, 15 iulie 2012

Si-am adormit,gandind la tine,

Cu fiecare strop de ploaie ,
Cu fiecare rasarit...!
O mana calda mi-e uitare,
De cand,la viata ,am retrezit,
Si-am adormit,gandind la tine,
La bratul,cald si primitor !
Un inger ,bland,coboara-n tihna,
Cuprinde suflet gol de om !
De dor ,batai de inimi calde,
Trepida, sub o manta !
De dor ,cu lacrimi tot mai calde.
Mi-e dor ,mi-e dor de mana ta!

Mi-esti dor ,imi esti vis

Tarmul la care candva am visat ,
Sa fiu doar eu ,dar am aflat ! 
Un suflet ,pe care acum il iubesc ! 
Era acolo ,si-acum imi doresc ...
Tarmuri si mari ce ne despart ,
Sa vii mai aproape,cum am visat ,
Sa-mi vii aproape suflet strain...
Sa te apropri si sa iti spun !
Din suflet ,durerea mi-e grea ,
Nu stiu s-o exprim ,dar vino cumva!
Tu suflet strain ,aproape de drum ,
Cat te iubesc ! nu pot sa-ti spun ...
Si dorul cuprinde un suflet hoinar ,
Strabat fara grai ,un vechi drum hotar --
Din suflet ,durerea mi-e grea ,
Nu stiu s-o exprim ,dar vino cumva !
Cu doruri ma-ngan cu patimi graiesc ,
O suflet strain ,mi-e dor sa privesc !
Linistea ,pacea ,marea vedea !
O suflet strain ! vino cumva ...
Vino aproape in al meu vis ,
E un taram care mi-e scris ,
Iubirea si dragostea de voi afla ?
O suflet strain ,mi-esti raza de stea .
Mi-esti dor ,imi esti vis ,ce n-am uitat ,
O suflet strain ,dar am aflat !
Desi taramauri si mari ne despart ,
Eu te iubesc ! cu suflet curat...
O suflet strain de cand te-am aflat !

Irina.D
Numai Dumnezeu are privilegiul de a ne abandona... Oamenii nu pot decat sa ne intoarca spatele...
..iar unii...o fac...

sâmbătă, 14 iulie 2012

Ai ramas in inima mea...

As vrea sa stii, ca am incercat din rasputeri sa te uit, sa ma vindec.N-am reusit.Sper la intalnirea cu bunul Dumnezeu, sa aflu de ce mi-a fost scris sa iubesc atat de puternic si de ce mi-a fost dat sa sufar atat de mult, de dor, de neputinta, de faptul ca nu mai sper si totusi iubesc.

Mi-e atat de dor...

Mi-e atat de dor sa-ti scriu, mi-e atat de dor sa vorbesc cu tine si poate ti-as mai scrie daca nu m-ar durea atat de rau reprosul tau.Sper ca esti bine, chiar fericit.
De cand te-ai dus,
Tacut prin nopti privesc in sus
Rugandu-ma in gand de luna,
Macar atat sa-mi spuna:
In care stea ti-e stralucirea,
Spre care sa-mi indrept privirea?

miercuri, 11 iulie 2012

IERTAREA



Nu sunt atat de saraca, incat sa nu mai cred in oameni, din cauza ca cineva m-a mintit. 
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu impart și cu ceilalti, din ceea ce am. 
Nu sunt atat de saraca, incat sa uit sa le fac oamenilor cate o bucurie.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am o mangaiere pentru un animalut.
Nu sunt atat de saraca, incat sa tin bratele incrucișate in loc sa ofer o imbratișare.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu mai iubesc, pentru ca oricata iubire aș darui, am din ce in ce mai multa.
Nu sunt atat de saraca, incat sa stau numai cu mainile intinse pentru a primi.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi vand sufletul pentru lucruri și bani.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi uit amintirile.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi pierd valorile.
Nu sunt atat de saraca, incat sa raman fara vise, din cauza deziluziilor.
Nu sunt atat de saraca, incat sa raportez totul la „eu”.
Si cu regret constat ca sunt prea multi saraci in jur


M-am condamnat prea mult timp pentru greseli, pentru vorbe spuse la nervi, pentru ca am ranit oameni care nu au meritat. M-am condamnat pentru toate promisiunile pe care nu le-am respectat. M-am condamnat pentru ceea ce nu am spus si nu am facut la momentul potivit, pentru drumuri abandonate, pentru ca nu am avut curaj sa imi ascult inima. M-am condamnat pentru ca m-am trezit in fata unor usi inchise definitiv. M-am condamnat pentru ca nu am stiut sa pretuiesc anumite persoane, pentru ca am alungat de langa mine oameni care m-au iubit. M-am condamnat ca am luat decizii sub impulsul momentului; ca nu am fost matura cand a trebuit si copil cand am avut nevoie. M-am condamnat pentru alegeri, pentru esecuri, pentru vise pe care nu mi le-am implinit, pentru ca am trait jumatati de masura.

Azi m-am iertat pentru tot! M-am iertat pentru tot ce m-am condamnat in trecut. Am facut pace cu mine, pentru ca numai asa pot merge mai departe. Am tot dreptul sa ma iert.

Si m-am iertat


Nu mai am timp sa regret ce-am facut, ce n-am facut, ce am spus și ce nu am spus...
Nu mai am timp sa imi incarc sufletul cu rautati, sa ma impovarez cu ganduri negative și probleme inchipuite.
Nu mai am timp de flecareala inutila și nici sa mai stau in preajma oamenilor pesimiști.
Nu mai am timp sa plang dupa oameni care m-au parasit și dupa oameni care nu au știut sa ma iubeasca.
Nu mai am timp sa ma intorc pe drumuri pe care le-am abandonat.
Nu mai am timp sa aștept dupa oameni indeciși, care nu știu ce vor.
Nu mai am timp sa ma lamentez, sa imi invoc mereu trecutul, eșecurile și greșelile.
Nu mai am timp sa alerg dupa iluzii și nici sa mai visez visele altora.
Nu mai am timp sa ma las folosita, mintita, inșelata, tradata și ranita.
Nu mai am timp sa ma cert, pentru ca nu mai am timp sa ma impac.
Nu mai am timp sa plec pentru ca nu mai am timp sa ma intorc.
Nu mai am timp sa uit cine sunt și nici sa fiu cine vor altii sa fiu.
Nu mai am timp sa ma incarc cu complexe, nici sa ma simt neimportanta, urata, respinsa și nedorita.
Nu mai am timp sa ascult zvonuri despre mine, critici, reproșuri și pareri subiective.
Nu mai am timp sa ma justific și nici sa fac eforturi sa dovedesc cine și cum sunt.
Nu mai am timp sa-i ascult pe cei care incearca sa ma descurajeze, nici sa-i las pe unii sa imi organizeze viata.
Nu mai am timp sa aman sa traiesc așa cum vreau.


Va iert pe toti aceia care m-ati folosit, ascunși dupa o masca a bunelor intentii și a dragostei.
Va iert pe toti aceia care mi-ati luat cate ceva, fie ca au fost lucruri, vise, planuri sau oameni dragi.
Va iert pe toti aceia care m-ati mintit, care m-ati inșelat și care m-ati tradat.
Va iert pe toti aceia care pentru o perioada de timp mi-ati luat increderea și curajul de a iubi.
Va iert pe toti aceia care m-ati abandonat fara nicio explicatie, atunci cand nu ati mai avut nevoie de mine.
Va iert pe toti aceia care m-ati amagit cu promisiuni, ca mai apoi, intr-o zi sa imi luati toate visele.
Va iert pe toti aceia care m-ati parasit, uneori in cele mai grele momente ale vietii mele.
Va iert pe toti aceia care m-ati impovarat cu griji, cu regrete și cu dureri nemeritate.
Va iert pe toti aceia care ati incercat sa ma schimbati și sa imi luati libertatea de a fi eu.
Va iert pe toti aceia care mi-ati luat liniștea și care m-ati impovarat cu nopti pline de framantari și de lacrimi.
Va iert pe aceia care ati fost indiferenti la durerile mele și pe toti cei care m-ati neindreptatit.
Va iert pe toti aceia incapabili sa ma cunoașteti, care m-ati judecat dupa prejudecati proprii și m-ati denigrat.
Va iert pe aceia care ati facut din durerile și necazurile mele, bucuria voastra și motive de barfe.
Va iert, pentru ca vreau sa imi eliberez sufletul și mintea de voi. Nu sunteti demni de gandurile mele și nici nu va voi permite sa imi otraviti sufletul.
Va iert și va uit.
Sa fiti fericiti!


(Sursa- www.irinab.com)

sâmbătă, 7 iulie 2012

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler

  1. ... o viaţă întreagă am tăcut
    iar tu credeai că te ascult
    şi altă viaţă-am tot visat
    iar tu credeai că stăm la sfat...

    o viaţă întreagă am tot iubit
    tot ce vedeam neprihănit
    iar tu credeai că eu iubesc
    tăcutul meu nesufletesc...

    o viaţă întreagă am tot minţit
    că te iubesc şi sunt iubit
    şi altă viaţă am tot lăsat
    ieşind, să întru în alt păcat

    o viaţă întreagă-am tot cerşit
    un strop adânc de infinit
    iar tu credeai că eu cerşesc
    un strop cochet de te iubesc

    o viaţă întreagă am tăcut
    iar tu credeai că te ascult
    şi altă viaţă-am tot trăit
    iubind şi nefiind iubit...


    poezie de Iurie Osoianu
"Am invatat, in toate s-ai rabdare,
Am invatat, in toate sa ai timp,
Sa nu-l alergi pe cel ce care
Cu-atata dragoste, te-a sprijinit.
Am invatat ,sa-ti multumesc...cumva,
Ca tot, ce pentru mine faci,
Ne face noua numai bine, si ai vrea,
Ca faptul asta, sa-l invat... mai bine!
Am invatat, ce-i bine de la tine,
Caci ce e rau, n-ai cutezat sa-mi spui,
Am invatat, ca..."ma inveti de bine"
O, carte minunata de-mpliniri !
As vrea sa-ti multumesc, dar cum sa fac?
Sa te sarut pe ochii-ti minunati?
Smaraldul n-are stralucirea lor,
Sau gura sa-ti sarut... e complicat.
Caci tu si-n asta ai o arta,
Si-ti place, ca-ntruparea dintre noi,
Sa fie, fara de sfarsit de ploi,"