duminică, 6 noiembrie 2011
Despre Osho
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
Scrisori imaginare(12)
mi-am propus, sa continui sa-ti dezvalui viata mea,desi cred ca in mare parte o derulez pentru mine.
Sambata trecuta ti-am descris in mare bucuria ce am avut-o in momentul in care intorcandu-ma in timp, am reusit sa localizez, perioada din viata mea in care am facut cunostinta cu indoiala, teama, si dependenta de oameni.Toate aceste sentimente, au incoltit in inima mea si apoi au crescut peste limita normala, din pacate, la paisprezece ani.Datorita opunerii parintilor mei dorintei pe care am avut-o de a urma cursurile liceului sanitar, si a indrumarii lor si a profesorilor spre liceul teoretic.
La acel liceu, studiau in acei ani , copii cu posibilitati materiale bine trecut de medie.Parintii lor erau din elita societatii, medici, profesori, ingineri.Aceasta era reputatia liceului unde urma sa dau si eu admiterea.Eram ingrozitor de speriata ca nu voi reusi.Dar am reusit.Nu cu o medie foarte buna, insa toata lumea a fost fericita de reusita mea.
In prima zi de scoala, in curtea liceului erau copii frumos imbracati in uniforme, insotiti de parinti, increzatori si cu zambetul pe buze. La sectia de matematica fizica am reusit 96 copii, si s-au facut trei clase, din care la finele clasei a zecea urma, dupa un examen riguros de treapta, sa ramanem doua clase.In clasa IX A, au fost selectati, cei mai bogati copii, fara nici o rusine.In clasa IXB cei intemediari iar in clasa IXC ce-a mai ramas.Nu uit cu cata stupefactie am asistat la jocul de culise al parintilor unora care incercau sa-si transfere odraslele la cea mai buna clasa, considerate fiind IX A.Eu am intrat la IXB.In clasa mea, erau si trei sau patru dintre acestia, cam 10-12 cu parinti muncitori, ca si ai mei, si restul erau din mediul rural.Copii necajiti, din familii cu multi copii,fara posibilitati materiale, dar tare dornici sa invete bine si sa-si faureasca un viitor.
M-am simtit atrasa sufleteste, nu stiu de ce de acestia din urma.Imi era mila cand ma gandeam la cat de greu trebuie sa le fie sa invete intr-o casa plina de copii mai mici, la neajunsurile cu care se confruntau zi de zi, la faptul ca zilnic parcurgeau km pana la autobuz, sau tren pentru a veni la scoala.Parca-i vad, iarna cum gafaiau ,imbujorati la fata dimineata, bucurosi ca au ajuns la timp la prima ora.In ochii lor citeam insa bucurie.Chiar iubeau scoala si credeau in viitorul lor stralucit.
In prima zi, am fost asezati in banci.Dorinta dirigintei era de a-i vedea pe baieti cu fete in banci.Eu am reusit sa ma strecor de la schema ei strategica. Am stat cu colega si prietena mea din scoala generala .
Ne-am asezat in prima banca, pe randul de la geam.Aveam o priveliste de vis afara, in curtea liceului.Multi pomi fructiferi cu tulpinile uniform date cu var alb, alei curate strajuite de iarba si crizanteme, bancute proaspat vopsite , iar deasura lor un infinit cer albastru nepatat de nori in acea zi. Cate vise si sperante au zburat catre cer prin acea fereastra doar bunul Dumnezeu stie.
Inca de la primele ore, imi amintesc, am tratat scoala cu maximum de seriozitate.Eram atenta la ore, luam notite detailate, aproape plecam cu lectiile invatate acasa.Odata ajunsa acasa doar mancam si simtem o dorinta teribila de a ma apuca imediat de teme.Spre necazul mamei, care acasa fiind, si-ar fi dorit sa ma odihnesc o ora doua dupa masa.Dupa ce-mi terminam temele pe a doua zi, din dorinta de ami acoperi golurile pe care descoperisem ca le am , ma apucam sa recitesc material claselor cinci opt, la algebra, geometrie si fizica.Lucram foarte mult in plus fata de temele primite zilnic.Si, intram in noapte si cu un roman bun in mana.Citeam mult .Lecturile obligatorii, date de profesoara de romana, dar si in plus.In liceu am citit pentru prima oara scriitorii rusi.Si nu era o lectura usoara.Provocarile m-au atras insa dintotdeauna.Ieseam rar la plimbare, si nu cu colegii de clasa.Sportul insa m-a atras in continuare ca si in scoala primara.M-am inscris in echipa de handbal si in cea de volei feminin a liceului.Mergeam la antrenamente, iar meciurile erau o sarbatoare pentru mine.
Am incercat sa ma apropii si de cateva colege de clasa.Fara success insa.Cand mergeam in vizita si vedeam in ce lux traiesc si cat de diferita era conceptia lor despre viata fata de a mea, am renuntat.Nu mi-am dorit niciodata prea mult, si chiar eram fericita in sanul familiei mele.Doar ca am dus poate prea pana la extrem atasarea de ei.Cand imi era teama de examene, de teze, mama ma incuraja imi insufla curajul de care aveam nevoie,pentru a merge mai departe.Nimic rau in asta ve-ti spune.Totusi ceva nu era in regula in mintea mea.Nu m-am simtit in largul meu in acel liceu.Invatam mult si cu teama.Daca luam un opt, luptam pana la epuizare sa-mi indrept media.Parea important sa fiu printre cei mai buni. La finele clasei a zecea, am trecut si de treapta.Si nu oricum ci a treia din cei nouazeci si sase.Fericire nu am simtit.Dar nu-i pot uita pe ai mei.Aveau lacrimi de fericire in ochi cand au citit listele cu admisi.Privindu-i am simtit si eu fericire.Dar nu era a mea ci a lor.Si-asa am inceput sa-mi traiesc viata prin altii.In timpul scolii si a facultatii prin parinti si chiar profesori, mai tarziu prin sot si copii, chiar sefi si colegi.Ani de zile am trait facand si imposibilul ca cei din imediata mea apropiere sa fie fericiti.Fara sa constientizez asta.Parea firesc.Fericirea lor era si a mea.De fapt nu era.In clasa a unsprezecea, am revenit la visul meu.Toti am primit sfatul de a ne decide la ce facultate dorim sa dam, pentru a ne putea pregati serios la obiectele ce aveau sa faca subiectul examenului de admirere peste doi ani.Pentru medicina, aveam nevoie de anatomia omului, obiect introdus in clasa a unsprezecea, de chimie organica si fizica moleculara.Eram de nota zece la chimie si fizica dar anotomia mi se parea grea.Daca atunci as fi stiut ca in viata nu trebuie sa renunti cand nu stii ceva, ci sa combini ce stii cu ceea ce nu stii, multe obstacole as fi redasit poate.Dintre colegii mei doar trei au ales medicina.Doua fete si un baiat.Si au luat doar doi.Cativa facultatile din cadrul ASE iar marea majoritate si-au indreptat pasii spre politehnica.Teama ca nu reusesc sa asimilez anatomia imi paralizase parca dorinta de a ma prezenta la acel examen.Atat de mult incat in clasa a doisprezecea m-am razgandit brusc, anuntandu-mi diriginta si parintii ca voi urma si eu cursurile unei facultati din politehnica.Dezamagirea ei a fost mare, desi era profesoara de matematica.M-a chemat in cancelarie si a incercat sa-mi explice, ca atat cat si-a dat ea seama, am o mare inclinatie spre latura umana si nu reala.Aveam zece pe linie la romana, muzica, istorie, filozofie.Participasem la olimpiada pe tara la limba si literatuta universala, cu succes.In opinia ei era de preferat o facultate de romana, de matematica, sau farmacie, medicina.In nici un caz politehnica.Nu mi-am gasit resursele interioare pentru a-i marturisi ca din teama si neancredere in mine nu merg la medicina. Si ca nu-mi pot permite meditatii, macar la anatomie, pentru a capata curaj si incredere ca sunt bine pregatita pentru admitere.In acei ani concurenta la medicina, drept era foarte mare.Si la politehnica a fost mare.La facultatea la usile careia am batut in final, am fost opt pe un loc.Am luat examenul la faculatatea de TCM, cu media noua douazeci, prima pe lista.Era cea mai mare medie pe tara din acel an la subiectele de grad B.si ca de obicei m-am bucurat de fericirea parintilor si rudelor.Iar visul meu de a ajunge medic a murit pentru totdeauna.Am trecut prin acea facultate, nu usor.Daca primii doi ani, cu obiecte de cultura generala i-am incheiat cu media zece , incepand din anul trei obiectele tehnice, aproape m-au adus in pragul dorintei a abandona facultatea.Dar n-am facut asta Constientizam faptul ca asta l-ar fi ucis pe tata, care iesit la pensie fiind, facea eforturi uriase pentru a ma intretine in facultate, dintr-o pensie.Am terminat facultatea cu media opt saizeci, si am luat repartitia in orasul natal.Am profesat cinci ani, si aproape m-am bucurat cand la revolutie, fabrica mea s-a inchis.Fac parte din prima promotie de ingineri care la revolutie, odata cu inchiderea marilor fabrici din tara, ne-am trezit pur si simplu in strada, cu un somaj de mizerie si fara salarii compensatorii.
Dar deja incep o alta etapa din viata despre care iti voi povesti sambata viitoare.
In unele seri m-am intrebat daca nu si eu am gresit cand mi-am indreptat copilul spre o anume facultate, inainte de a ma asigura ca exact asta isi doreste.Oricum vremurile s-au schimbat mult.Ceea ce mie mi se pare sau poate chiar am pierdut, neambratisand cariera de medic, nu cred ca e comparabil cu ce obtin copii nostri in present, in momentul in care termina o facultate.
Te las cu bine acum, iti doresc din inima o seara frumoasa si linistita, doar bucurii in inima de la cei dragi, si nu numai.
O clipa de iubire este egala cu eternitatea...
Sa crezi in iubire, nu in spusele ei.!Aceasta e o afirmatie cu un potential cutremurator: cand vorbeste maestrul, sa nu te preocupe prea mult cuvintele pe care le foloseste.Daca numai cuvintele te pot face sa crezi in autenticitatea maestrului, ele si-au indeplinit misiunea.Cand crezi in cineva, credinta vine din inima.Nu-i un argument.Crezi in cuvinte?E din cap.Acesta e un argument.Viata nu-i un argument.Si nici iubirea nu e.Iubirea este intalnirea a doua inimi, a doua fiinte, doua trupuri ce fac unul singur.Iubirea vrea sa-ti dea aripi sa zbori, dar cu o minte inclestata, plina de legaturi, e greu sa zbori spre cerul liber.Numai ca sa te tii de pamant, ai facut radacini adanci si nimic nu te misca.Ai facut-o de frica, dar frica e polul opus al libertatii.Nu te agata de nimic, nici de omul iubit.Aceasta legare va distruge chiar dragostea pe care tii s-o pastrezi.Nu te transforma in catuse.Cei care se tem de nesiguranta cunosc cuvantul "iubire" dar n-au idee ce inseamna.Iubirea este riscanta! Eu, va invat sa va asumati toate riscurile, pentru ca o clipa de iubire este egala cu eternitatea.Si o viata fara iubire poate fi nemuritoare, ca un cimitir.Nimic nu va inflori.Si vei fi in siguranta- dar ce sa faci cu siguranta ta?"
Osho
Eşti departe plecat şi eu te aştept...
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...
Ana Blandiana
Ana Blandiana
Nu uita chiar de esti singur, eu pentru tine sunt cuvânt
Citeste-ma, deschide-ma fila dupa fila
nu sari un rand
sunt eu acolo scrisa
crede-ma, sunt scrisa în cuvânt
seara târziu, în noapte
de nu ma mai gasesti, deschide o pagina de carte
si ia, fila dupa fila, cu grija , totul, de la început
nimic acum nu poate sa ne mai desparta
caci eu nu mai sunt, decât cuvânt
acolo împreuna, ne vom citi noi viata
tu pe pamânt iar eu … un zâmbet, zburând în vânt
prin primavara care te rascoleste, aminteste-ti
ultimul meu cuvânt
Dimineata! pune doua cesti pe masa alba
cafeaua pune-o cu zâmbet, cu mine-n gând
si … îndulceste-o, gâdeste-te ca înca sunt
sunt pe cealalta parte, acolo undeva, priveste-ma, te astep !
si nu uita
chiar de esti singur, eu pentru tine
sunt cuvânt !
Viorel Muha
Tacerea n-avea sens
A fost ceva ca-n vise
Luat la indigo
A fost ca-n multe vise
Un ultim drag tango.
Noi doi, si-n preajma noastra
Stateau perechi, perechi
Ce viata-aveam!. Frumoasa.
Ce maniere vechi!.
Si mina-ti alba, fina
Frumos mi-o intindeai;
Faptura ta divina
In lume-o etalai
Si muzica placuta
Ne coplesa din nou
Nu nu era o nunta
Ci doar un mic tango.
Tacerea n-avea sens
Eram veseli din nou
Noi, ne-am oprit din mers
In chiar acest Tango.
Am fost doi fericiti
In viata indigo,
Dar ne-am oprit tacuti
La mijloc de tango.
de Luci Frederiksen
Esti pauza dintre strigatul de plecare si strigatul de chemare.
Doar prin iubire simti in tine adancurile reci, fierbinti, intunecoase, luminile staruitoare ale intregului, umbrele formelor elevate si neastamparul strident al infinitului. Prin iubire cineva te cauta mereu si tot el, cinevaul acela te respinge mereu. Esti pauza dintre strigatul de plecare si strigatul de chemare. Mereu intre extreme, ca un biet arcus care-si zice notele doar sub mana artistului.
Prin iubire poti fi tu si poti fi celalalt.
Nemarginit de "altul" esti iubind si primind iubirea in imensitatea devastatoare a aceleiasi clipe. Un doi topit pana la unul acolo unde se tes contrariile-in vatrejul franturii de clipa-in acelasi moment in care se intampla unirea lor. Intamplarea iubirii reciproce asvarle spre lumina si spre intuneric instrumentul de masurare al timpului, odata cu cantitatea masurata.
Iubirea stie a sfintii desfraul simturilor si stie a parcurge capiile pe potecile care sfideaza profund efermul.
Intalnirea de iubire este numai inceputul starii de gratie a sufletului, numai nasterea iremediabila si implacabila a unei stari care, incepe si se termina in acelasi loc, timp, spatiu. Sfarsit si inceput, ceva ce se traieste limpede si intrerupt, cum se traieste ploaia. Cum nu se poate intelege trairea.
Tacuti in fata iubirii, exprimam lumina si intunericul, durerea si bucuria, febra si gheata.Polul Nord si Polul Sud, Apusul si Rasaritul aceluiasi soare, care nu apune si nu rasare decat in iluzia deprinderi noastre de a reflecta in nemurire ceea ce este nemuritor.
de alicesuson
vineri, 4 noiembrie 2011
|
Motto:
“Toamna este un andante melancolic și grațios care pregătește admirabilul adagio al iernii.”
George Sand
“Toamna este un andante melancolic și grațios care pregătește admirabilul adagio al iernii.”
George Sand
O altă toamnă...
0 amplă simfonie de culori
Iscată în frunzișuri și flori,
Parfum de vacanță trecută
Și nostalgia ce stăruie,mută,
După-ale verii uitate cărări...
Și ploi care vin să ne bată în geam,
Ultima frunză rămasă pe-un ram,
Miros de mere, gutui la fereastră,
Păsări ce urcă spre zarea albastră
Ca ultime vise țesute în van...
O trista toamna ne cade azi pe umeri,
O trista toamna ne cade azi pe umeri,
Se cern in lacrimi frunzele de dor,
Iubire, sentiment inselator
Tu clipe fericite si dureroase numeri.
Te-aduni intai in dulcele rasfat,
Faci inima de miere sa se umple,
Curg sarutari pe buze dulci si tample,
Sfarsind in patul cald intr-un dezmat.
Trec clipele, iubirea se aduna
Se umple trupul parca de divin,
Dar vine clipa de-amar si de pelin
Cu vorbe care fulgera si tuna.
Unde se scurge-atunci dulceata mierii,
Ce vant imprastie al tau tumult,
Lasand in urma dureri ce se ascut
Si-n loc de vis frumos, amarul fierii?
de Otilia Les
Iubirea este esenta si sensul vietii...
Osho
Trebuie sa si visam...!
Anatole France
Abonați-vă la:
Postări (Atom)