miercuri, 20 aprilie 2011

Fericirea se cultiva...

In fata fiecaruia dintre noi se deschide un drum pe care trebuie sa-l parcurgem pentru ca la capatul lui se afla destinul nostru. Fiecare dintre noi este liber sa parcurga acest drum asa cum isi doreste, insa atentie, exista doar un singur sens ce duce numai inainte. Uneori, suntem nerabdatori si grabim lucrurile, alteori, ramanem blocati intr-un punct de care, credem noi, nu mai putem trece
De cele mai multe ori, privim inainte si spunem in sinea noastra: „Inca un pic si voi fi fericit!” sau „Cand voi obtine acel lucru, voi fi intr-adevar fericit!”.
Astfel, suntem orbiti de naivitatea unor destinatii la care vrem sa ajungem si care ne ofera iluzia unei fericiri depline.
Ca urmare, va propun urmatorul lucru: hai sa nu mai privim acest traseu ca pe un drum unde la capat se afla implinirea noastra, ci ca pe un punct care se prelungeste cu fiecare moment.
In acest fel, suntem obligati sa gasim acum motivele pentru a fi fericiti, nu peste o luna sau peste un an. In acest fel, evitam sa mai trecem cu vederea micile bucurii in speranta ca vom obtine marea fericire!
Am devenit oarecum dependenti de expresia „atunci cand..”.  Atunci cand o sa obtin acel job, o sa-mi cumpar masina visata. Atunci cand el va veni primul la mine, il voi ierta. Atunci cand voi avea casa mea, nu voi mai depinde de nimeni. Atunci cand voi calatori, ma voi elibera de stres.
Atunci cand seful nu imi va mai impune atat de multe reguli, voi avea rezultate mai bune. Atunci cand copiii vor creste, voi avea mai mult timp pentru mine. Atunci cand imi voi plati toate datoriile, vi fi fericit. Suntem ceea ce gandim, iar daca gandul nostru va fi proiectat mereu in viitorul idealizat de noi, nu mai constientizam bucuriile prezentului.
Mai exact, ne consolam ca vom gasi ceva mai bun, fugind de realitatea care ne inconjoara si implicit de bucuriile prezente!
Ce spuneti de: „acum cand...” ? Este la indemana oricui sa pretuiasca clipa prezenta si oamenii care inca mai sunt alaturi de el. Acum, cand stau langa copilul meu, ma simt implinit. Acum, cand imi oferi sprijinul tau, nu ma simt singur.
Acum, cand am 45 de ani, am o adevarata experienta in spate. Acum, cand am 20 de ani, am un viitor in fata. Acum, cand ne certam, realizez ca relatia noastra trebuie imbunatatita. Acum, cand sunt trist, trebuie sa caut adevaratele motive pentru care am aceasta stare si sa le elimin. Acum, cand nu am tot ce-mi doresc, inseamna ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat. Acum, in aceasta clipa, am posibilitatea alegerii!
Nu exista scuze in a fi fericiti si nici oameni care sa nu te ajute sa gasesti aceasta fericire! Elimina temerile si bucura-te de tot ceea ce te inconjoara acum!
Ca sa iti demonstrezi chiar tu acest lucru, iti propun un exercitiu: suna o persoana draga pe care ai neglijat-o in ultima vreme si spune-i „te iubesc”. Daca este langa tine, cu atat mai bine. Vei vedea ce usor este sa pretuiesti oamenii de langa tine si sa fii pretuit. Vei vedea ca fericirea se cultiva!


Despre iertare

Conceptul de iertare, una dintre premisele fundamentale ale conditiei de bun crestin, este, desi simplu, deosebit de greu de pus in aplicare, chiar si in conditiile unui individ foarte bine intentionat. In momentul in care cineva ne face un rau, sufletul nostru este ranit si declanseaza o reactie fireasca de autoaparare: vrem sa fim cat mai departe de cel care ne-a produs suferinta. Insa lucrurile nu se opresc aici.
Simtim, in acelasi timp revolta, manie, tristete si, in final, ura. La fel cum functionarea defectuoasa a unui organ intern, provoaca o durere fizica, cu rolul de a ne avertiza asupra faptului ca ceva e in neregula cu organismul nostru si trebuie sa eliminam un factor care ne imbolnaveste, tot asa, sufletul ranit reactioneaza prin sentimente negative.
Din nefericire, alegem sa alimentam aceste sentimente, care nu sunt cauza, ci doar efectul, ne simtim indreptatiti sa o facem si ajungem sa ne canalizam o mare parte din  energie in aceasta directie. Oricat de mult am incerca sa depasim aceste stari, de cele mai multe ori, ne este foarte greu. E ca si cum, am alege sa ne doara o masea din ce in ce mai tare, in loc sa tratam caria.
Rezultatul este previzibil: ne amplificam suferinta sau, altfel spus, ducem la bun sfarsit ceea ce a inceput cel care ne-a gresit. Mai mult decat atat, alocam atat de multe resurse acestui scop, incat „performanta” noastra o poate depasi pe cea a vinovatului initial.
Ceea ce nu pot intelege multi dintre noi este aceea ca, iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine. Altfel, continuam sa ne facem rau singuri si sa caram dupa noi un balast, la care adaugam in mod constant cate o pietricica sau cate un bolovan (dupa caz) si care, incet – incet, ajunge sa ne incovoaie si sfarseste prin a ne strivi.
La asta se adauga si modul in care universul rezoneaza cu actiunile noastre: „Vrei sa te simti nefericit, nedreptatit si frustrat, sa ai statut de victima? Pai de ce nu spui asa? Dorinta ta e porunca pentru mine!” Si astfel, constatam ca tot ceea ce ni se intampla, se inscrie in acesti parametri. Intram de fapt, intr-un cerc vicios, din care ne e aproape imposibil sa mai iesim.
Avem poate impresia ca „legea atractiei” e o revelatie a secolului nostru. Sigur, denumirea e relativ noua si i se acorda acum mult mai multa atentie, insa principiile ei au fost sesizate cu foarte mult timp in urma. Nu degeaba, bunicii si strabunicii nostri (si, probabil, si strabunicii lor) stiau ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”, ca „bine faci, bine gasesti”, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”, „dupa fapta, si rasplata” si asa mai departe.
Faptul de a ierta are, practic, proprietati curative: ne ajuta sa ne vindecam, ne permite sa evoluam, sa avem mintea limpede si sufletul sanatos. E o conditie obligatorie, pentru a putea trai in armonie cu noi insine.
Si mai exista si un alt aspect, demn de luat in seama, pe care l-a semnalat foarte frumos Dalai Lama. Sfatul lui este sa incercam sa ne privim dusmanul ca pe un profesor. Sa transformam, practic, o situatie care ne este potrivnica, intr-una care este in avantajul nostru. El explica acest concept foarte simplu si clar, spunand ca cel care ne face rau, are rolul de a ne provoca dezvoltarea personala, invatandu-ne sa ne antrenam unele dintre cele mai importante calitati: rabdarea, intelegerea, puterea de a ierta si multe altele
Pentru a putea deveni mai bun, trebuie sa fii pus in situatii, care sa te scoata din starea de confort. Altfel, nu exista nici un impuls, nicio dorinta de evolutie. Daca ti-e bine acolo unde esti, evident, nu are niciun rost sa pleci de-acolo, sa iti doresti altceva.
Nu in ultimul rand, atunci cand ni s-a facut un rau, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi. Nu cumva raul acela a fost provocat de noi insine, intr-un fel sau altul? Desi exista persoane care ne fac rau in mod gratuit, acestea sunt, trebuie sa recunoastem, destul de putine. Marea majoritate doar reactioneaza la o fapta, un gand, un cuvant, provenite de la noi. Deci, e corect ca, atunci cand ne simtim loviti si nedreptatiti sa ne intrebam daca nu suntem vinovatii principali de cele care ni se intampla.
Totodata, decat sa ne afundam in tristete si ura, mult mai eficient si mai igienic e sa ne gandim la cum am putea indrepta cele intamplate si la ce putem face, pentru a evita pe viitor situatiile de acest gen. Si, nu in ultimul rand, ne putem intreba ce putem invata dintr-o astfel de situatie.
In definitiv, faptul de a ierta, nu te face neaparat mai generos sau mai tolerant, acestea sunt doar efecte din subsidiar. Principalele atuuri ale celui care iarta sunt acelea de a fi suficient de intelept si deschis pentru a-si percepe conditia si conditiile care ii sunt necesare, pentru o viata echilibrata si armonioasa si, in acelasi timp, faptul de a fi suficient de puternic, curajos si responsabil, pentru a pune in aplicare lucrurile pe care le intelege.
Dincolo de iertare, exista o alta invatatura crestina, pe care putini dintre noi o considera posibila si, si mai putini reusesc sa o puna in aplicare: „Iubeste-ti dusmanul!” Singurul mod de a accepta acest lucru si de a-l transforma din imposibil in posibil, este a intelege puterea intrinseca extraordinara a acestui concept: e, de fapt, singura metoda prin care putem „anihila” puterea actiunilor negative, indreptate catre noi. Doar in situatia in care, iubirea, implicit, fluxul de energie pozitiva emanata de noi, depasesc ca intensitate si volum ura care ne este destinata, putem spera la atingerea unui rezultat pozitiv.
Cei care urasc si fac rau sunt, in definitiv, demni de mila noastra, pentru ca, alimentandu-si aceste sentimente, sfarsesc prin a se chinui singuri. Aici abia intervine generozitatea noastra: dupa ce ne-am salvat pe noi insine, prin iertare, le putem arata calea spre salvare si celor care nu sunt capabili sa o recunoasca.
In fond, iubirea este singurul instrument, pe care il avem la indemana, pentru a ne proteja si pentru a ne putea asigura fericirea la care aspiram, pentru noi si cei din jurul nostru.

Despre vinovatie

Vinovatia este definita ca un sentiment de responsabilitate, culpabilitate, remuscare pentru o infractiune, crima, lucru rau, etc., real sau imaginar, cu voie sau fara voie, fata de altii sau fata de noi insine.
Manifestarile starii de vinovatie sunt diverse, plecand de la framantatul mainilor, plecarea capului si evitarea contactului vizual si dureri de stomac pana la senzatia de nod in gat, tristete, anxietate moderata.
In ceea ce priveste discursul interior (gandurile ce insotesc sentimentul de vinovatie), o caracteristica o constituie posibilele ganduri fantasmatice care pot duce la crearea unor adevarate scenarii in care ramanem prinsi incercand sa gasim solutii si uitand sa traim.
Cu totii ne dorim sa facem bine, sa fim placuti, sa iubim si sa fim iubiti, dar nu totul ne iese asa cum ne dorim. Este posibil ca, involuntar, un gest care ii va oferi o bucurie cuiva sa-l raneasca pe altul sau chiar pe noi insine.
Nu putem multumi pe toata lumea oricat ne-am dori acest lucru si oricat de atenti am fi. Si in aceste cazuri apare sentimentul de vinovatie fata de cei din jurul nostru.
Alteori ne simtim vinovati fata de noi insine, in momentele in care alegem sa renuntam la dorintele si nevoile noastre din diverse motive, atunci cand ne tradam propriile noastre principii de viata si propriul nostru cod moral, uneori atunci cand alegem, pe moment, o varianta aparent mai simpla pentru scopurile noastre.
Un lung sir de astfel de renuntari, alegeri “mai usoare” sau “mai pe placul” celor din jur, nu fac decat sa adanceasca sentimentul de vinovatie si sa miscoreze bucuria vietii.
In mod direct legata de constiinta, vinovatia este un semn de dezvoltare psihologica deoarece constiinta este cea care ne permite sa facem distinctia intre lucrurile bune si cele rele si sa ne corectam traiectoria atunci cand pasim alaturi cu drumul nostru. Vinovatia este modul in care suntem incurajati sa ne reexaminam gandurile, vorbele, nevoile si principiile de viata.
Pentru a fi constienti de toate acestea, o anumita cantitate de vinovatie este necesara, insa la fel de necesar este si un mecanism de prelucrare a ei, pentru ca altfel riscam s-o transformam intr-un mare dusman interior care ne impiedica sa ne atingem maximul potential ca oameni.Vinovatia are menirea de a fi un corector al traiectoriei si nu o pedeapsa.
Ramanand in vinovatie consumam foarte mult din resursele pe care le avem la dispozitie, in loc sa le folosim pentru a fi ceea ce ne dorim sa fim.

Uneori atunci cand ne simtim vinovati apar ganduri ca: „nu sunt in stare sa ...”, „nu sunt demn/a  de ...”, „nu merit sa ...”, “daca nu faceam/ziceam ...”, “nu mai am nici o sansa sa ... “, s. a. asemenea, iar urmarea este scaderea imaginii de sine. Iar atunci cand imaginea noastra despre noi insine este la cote scazute, tot asa este si functionalitatea noastra pe toate planurile vietii si implicit scad in numar si intensitatete si starile de bucurie, implinire, multumire.
Vinovatia dusa la extrem si un respect de sine foarte scazut duc la adoptarea unor comportamente de dependenta care intaresc un intreg set de trasaturi ale personalitatii si comportamente bazate pe frica, pe care le adoptam in speranta de a “da bine” in fata celorlalti in scopul unei cresterii iluzorii a imaginii noastre despre sine.
Cercul vicios al unei personalitati bazate pe frica este faptul ca ne este prea rusine de noi insine pentru a ne angaja intr-o introspectie cinstita. Primul pas in acesta introspectie este sa recunoastem felul in care ne autosabotam.

Ce facem in acest caz?


In loc sa ne simtim vinovati si sa regretam ce am facut sau nu am facut, in loc sa ne lasam coplesiti de greseli trecute, putem pur si simplu sa invatam ceva din ele.
De multe ori vinovatia vine din iluzia ca putem gasi in exterior ceea ce este deja al nostru, in interiorul nostru, pacea interioara, pacea cu noi insine.
Doar cunoasterea de sine, atunci cand suntem ceea ce suntem si nimic altceva, atunci cand traim prin noi insine si nu prin ochii celorlalti, doar aceasta cunoastere si acceptare pot elimina sentimentul de vinovatie.
Pentru ca doar atunci stii ca nu e nevoie sa traiesti pentru altii decat dupa ce ai invatat sa traiesti pentru tine si abia atunci stii ca greseliile raman greseli doar daca alegi sa nu inveti nimic din ele, altfel ele devin experiente.

marți, 19 aprilie 2011

Metallica - Nothing Else Matters (Acoustic with Orchestra - studio)

Daca tacerea dintre noi va vorbi...

"Daca cerul prea inalt va parea
Daca maine tot mai sus vei zbura
De esti asa departe
Te voi urma.

M-ai ridicat cand am fost la pamant
Am alergat prin ploaie sau vant
Mereu ai fost cu mine,
Cu mine oricand.

Cu bratele deschise
Te chem si astept
Cu bratele deschise
Te astept.

Daca tacerea dintre noi va vorbi
Daca vantul ma va trezi
Chiar de vei fi departe
Te voi gasi." :)

alexandru andries - tacerile din piept

As vrea...

‎"Aş vrea să fiu aşa uşor
Să poţi să mă respiri fără să ştii,
Să nu mai ies din trupul tău
Decît atunci cînd trupul tău nu va mai fi."

luni, 18 aprilie 2011

Visul...meu...

E ceas tarziu si stelele plang iara,
Multe se sting,dar alte mii apar,
Lucesc stingher de parca dau sa moara,
Lumina lor e rece,lucesc,apoi...dispar...


Cu-n dangat muribund,un orologiu bate,
Este batran si Timpul l-a infrant,
Cand ultima-i bataie,se stinge-ncet in noapte,
Singur,ramane Visul,stapan pe-acest Pamant.


In mrejele-i intinse cuprinde intreaga fiinta,
Si nu exista suflet care sa-i fi scapat.
In noaptea neagra,totu-i nefiinta,
De parca viata in veci n-a existat.


O frunza moarta desprinsa de pe-un ram,
Fosneste-n aer si cade spre Pamant,
O clipa doar caci s-a lovit de geam,
Dar n-o zaresc caci luata e de vant...
(C.Alin Balasoiu)

Nichita Stanescu: A muri in zbor

Nichita Stănescu - Cântec fără răspuns/ Song without an Answer/ Chanson ...

April...

Intr-o ramura-nflorita
E-agatat un cuib, in tei.
Ramura e leganata,
Leganandu-si cuibul ei.
Vantul murmura prin floare,
Adormind-o cu descantul.
Pasarea surade-n aripi,
Cunoscand ca-i numai vantul.

Mi-a zburat de mult din floarea

Sufletului pasarea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzarea.

O tot caut de atunci

Prin padure, prin copaci.
(Tudor Arghezi)

Sunt flori....

Sunt flori ce-ţi ies în drum să te sărute
şi-ţi gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici şi proaste şi gângave
au ochi adânci şi-ntrebători de ciute.

Unele cântă, altele spun snoave,

cârciumărese zvelte şi limbute.
Sunt flori ce parcă tremură lăute
se spovedesc şi-nchină cruci firave.

Sunt flori cu străluciri de spade goale,

flori cu obraji şi gene lungi de îngeri,
flori îmbrăcate-n platoşe şi zale,

flori prăbuşite-n lacrimi şi înfrângeri,

flori ce te mustră şi te-nfruntă-n cale
şi flori care te iartă că le-nsângeri. 
(Radu Gyr)

Astăzi ....

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Doinas)
"Singur te simţi şi printre oameni..."
Antoine de Saint-Exupery
"A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept."
(Antoine de Saint-Exupery )
"Nu prea stiu de ce-ti scriu.Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla.Poate ca-mi scriu chiar mie."
Antoine de Saint-Exupery
"Cand eram mic vroiam sa fiu Dumnezeu,dar nu realizam cat de greu e sa iubesti si sa fii mereu singur"
Ionut Caragea
"Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea"
John Galsworthy

duminică, 17 aprilie 2011

Ne mai ramane floarea de gutui...


 La sarbatoarea florilor de mar, 
cand drumul cere pasii sa se-astearna, 
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.


La sarbatoarea focurilor mari, 
cand toata lumea varuie de paste, 
din viata mea incepi sa si dispari, 
fiinta mea abia te mai cunoaste.


La sarbatoarea soarelui deplin, 
cand sangele -n batrani se poticneste, 
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde. 


Adio, deci, mai e ceva de zis, 
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.


Ne mai ramane floarea de gutui, 
ca toate celelalte ne condamna, 
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui, 
sa mi te aminteasca inspre toamna.


Atatea flori la despartire-avem, 
atatea flori ca-n bietele romante, 
de parc......
(Adrian Paunescu)

M-am indragostit numai de ea - Ducu Bertzi - Romanian Music Romania