vineri, 28 ianuarie 2011

Adesea...

Adesea 'n noptile de vara,
Când vântul parca te desmiarda
Si când a lunii alba para
Pe geamuri vine sa se piarda;

Când nu-i un glas în lumea'ntreaga
Decât o frunza ce se pleaca,
Ori un liliac cu-aripa bleaga
Ce prin frunzis vine sa treaca,

T;i se trezeste-o amintire,
Un chip uitat de multa vreme,
Ce blând si trist ca prin soptire
În lumea-i cata sa te cheme.

Un glas ce l-ai iubit odata
Pare ca-ti spune la ureche
O vorba de demult uitata
Si care-ti pare-asa de veche …

Te'ntorci atunci cu ani'n urma,
Te faci iar om din alte dati,
Timpul trecut întreg se curma
Si cum erai atunci, te-arati.

În orice stea, ce trece-a lene,
Vezi ochi ce'n lacrimi i-ai lasat,
Vântul ce tremura'n poiene
Îti pare glasul cel uitat.

Si când, trezit, îti vii în minte,
Te miri obrajii cum sunt uzi
Si cum în jurul tau cuvinte
De dor, ca'n vis, le mai auzi.

(Nicolae Iorga)

Citatul zilei 28.01.2011

Mi se pare ca oamenii au un potential foarte vast. Oamenii pot face lucruri extraordinare daca au curajul sa-si asume anumite riscuri. Totusi cei mai multi nu o fac. Raman nehotarati ca si cum viata ar fi vesnica.
Philip Adams

joi, 27 ianuarie 2011

VALERIU STERIAN PARIU PE O LACRIMA

Ci de-am fi singuri...

Ci, de-am fi singuri amândoi
Si nime sa ne asculte,
Uitându-ma în ochii tai,
T;i-as spune asa de multe...

Ar trece vremea si n'am sti
Ce e aceia vreme
Si n'ar fi nimene din vis
În lume sa ne cheme.

Am fi departe tare dusi,
Straini de lumea'ntreaga:
Pe vesnicie ti-as fi drag,
Tu vesnic mi-ai fi draga;

Cu sarutari am sterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Si cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu sa-l curme?

T;i-as spune vorbe dulci încet:
Ca sa le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tau de mine.

Si-atuncea de ne-om saruta,
A cui sa fie vina?
Nici tu, ca nu ma auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.

(Nicolae Iorga) 

marți, 25 ianuarie 2011

Un vis...o amagire...totusi un prea frumos vis!

Dragostei ii plac coincidentele,
Dar destinului...despartirile!

Nu am ce sa-ti mai cer, dupa cat te-ai schimbat.
Sub alt colt de cer, alte clopote bat.
Suntem doar doi straini, care nu-si mai vorbesc.
Printre-atatia spini, cum sa-ti spun: te iubesc...?
Cum sa-ti spun: te iubesc?!
Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vina...
Nu am ce sa mai faci, prea departe te-ai dus
Si-mi vine sa tac, dupa ce ai apus.
Suntem doar doi straini, care nu-si mai vorbesc.
Printre-atatia spini, cum sa-ti spun: te iubesc...?
Cum sa-ti spun: te iubesc?!
Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vina...
Tie...Mie...Tie...Mie...
Cum sa-ti spun: te iubesc?!
Tie ti-a trecut iubirea, mie mi-a trecut uimirea.
Tie ti-a ramas lumina, mie lacrima si vïna...

Doi straini-Stefan Hrusca

O trista poveste de ..iubire!

De-or trece anii cum trecura,
Ea tot mai mult imi va place,
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".

M-a fermecat cu vreo scinteie
Din clipa-n care ne vazum ?
Desi nu e decit femeie,
E totusi altfel, "nu stiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tace;
Dac-al ei glas e armonie,
E si-n tacere-i "nu stiu ce".

Astfel robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum...
In taina farmecelor sale
E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".

luni, 24 ianuarie 2011

joi, 20 ianuarie 2011

Rapeste-ma....

Răpeşte-mă şi du-mă
undeva departe să prind fericirea într-un infinit albastru;
nu vreau amăgiri deşarte -
creează-mă întâi
să prind lumina nopţii din ochii tăi
cu mâna tremurândă,
apoi să-ţi mângâi inima cu buzele încinse
de şoaptele nebune
că tu eşti acela ce îl strig pe malul îndepărtatului izvor .

Poartă-mă desculţă
şi du-mă mai departe,
păşind pe întinsul alb cu suflete de îngeri,
iar timpul să nu-l laşi să treacă peste mine,
mai bine-l duci să treacă-nsângerat
prin macii din răzoare .

Să mă strângi de mijloc
când lumina cade blând dintr-un colţ de cer
peste două inimi
că din mâna ta înmuguresc vise
şi picură …

Nu plânge, sunt fericită, sunt fericită ! …

Numai tu...

Numai tu...
Tu, te ascunzi pe sub copaci,
ferestrele mi le pazesti,
astepti sa fac un pas, un gest -
aceste jocuri le detest.
Tu, n-ai rabdare sa asculti,
gura mi-o-nchizi cand ma saruti;
si ne iubim, ne iubim, ne iubim -
ca niste surdo-muti.
Numai tu, poti sa astepti
cand zbor acasa...
Numai tu, cu ochii tai verzi,
cu buzele gustoase...
Poezii de dragoste imi scrii -
poezii ca niste chinuri dulci.
Mai bine-ar fi sa-mi scrii prostii
si... sa te duci.
Eu numai una imi doresc:
sa te iubesc,
sa te astept, sa te visez
si sa-ti arunc in piept sageti.
Numai tu, poti sa astepti
cand zbor acasa...
Numai tu, cu ochii tai verzi,
cu buzele gustoase...
Numai tu, tu ma-ncalzesti
cand ma dezvelesc ma invelesti.
Numai tu, cu ochii tai verzi,
cu mainile reci, cu mainile reci...

marți, 18 ianuarie 2011

Chopy Fatah - My Homeland [ New Video Clip English 2009 ]

Trenul Vieţii

Charles Baudelaire - Amarele nelinisti


Cresc nelinistile-n noi ca veninul in guse de serpi.
Spre ireala zari ale gandului negru
ne indeamna haotice ascunzisuri
ale sufletului nostru bantuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da linistea,
linistea in care sa nu mai simtim ca suntem aievea,
dupa care tanjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde in colturi apar si cresc tristetile,
tristetile cenusii, tristetile mai sumbre dacat moartea?
Cine ne va lecui de nelinistile ce ne rod,
Cum viermii sfartecand un creier intr-un sicriu de lemn putred,
atunci cand planam in zbor frant dincolo de zarea constiintei
si gandurile noastre nu mai au sperante,
si sufletele noastre nu mai au vise?
Cand suntem pustii ca nesfarsitele, vastele deserturi
ce nu au nici nisip, nici gheturi eterne sa le acopere?
Cand dincolo de noi si de sufletele noastre nu mai e nimic,
Cand vantul negru-al nefiintei ne bantuie amar,
neinchipuit de amar si fara sens?...

luni, 17 ianuarie 2011

Madalina Manole - Da te iubesc

Necuvintele (de Nichita Stanescu)



El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

Mâna ta (de Magda Isanos)


Mina ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ;
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapinul, bunaoara.

E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cind pe umeri citeodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.

In parul meu ce albe-s degetele miinii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
dar ard si dor de brate pina la umar goale,
de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.

Stiu orice linie sau vinisoara albastrie
a miinii tale, orisicit de nensemnata,
dupa cum si dinsa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vreodata.

Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
(Mihai Eminescu)