Dor

De atatia ani nu i-am vazut chipul
nu i-am incolacit mijlocul,
nu m-am oprit inauntrul ochilor,
nu i-am pus intrebari la lumina mintii.
De o suta de ani nu i-am mai atins caldura coapsei.
De o suta de ani ma asteapta
o femeie intr-un oras.
Eram pe acelasi ram,
de acolo am cazut departe unul de altul.
Intre noi, timp de o suta de ani...
De o suta de ani alerg in intunericul
pestrit, dupa ea alerg.

( NAZIM HIKMET)

Laura Pausini - Non C'è (video clip)

Cu dragostea te nasti...

Mie mi-a dat Dumnezeu dragostea. Cu dragostea te nasti. Iubesc de cand ma stiu oamenii. Mai ales pe cei rai. Intotdeauna am avut tendinta sa-i iubesc pe cei rai. Si aici a intervenit credinta. Eu niciodata n-am crezut, avand un om rau in fata, ca el este rau. Am luptat sa scot la lumina ce e bun in el. M-a costat scump asta. Dar merita. Ma consider bogata din acest punct de vedere. E usor sa iubesti un om bun. Cred ca menirea mea a fost sa-i conving pe multi ca merita sa fii bun, sa iubesti. Bucurii inimaginabile am avut transformand oameni . Incercati, cei ce simtiti ca aveti aceasta chemare.

DİLENCİ (Cersetor)

Aceasta frumoasa melodie, am cunoscut-o intr-un serial. S-a intamplat ceva neobisnuit cu mine in acea seara. Am inceput sa plang, fara putinta de ami controla lacrimile. O stare identica am avut cand am scris eseul "Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor." Adica acum cinci ani. Eram aproape sigura ca n-o sa-l mai revad pe cel iubit niciodata.Si asa s-a si intamplat. Apoi inima mi s-a impietrit. Mult timp n-am mai simtit nici o emotie puternica. Nici n-am mai putut defini ce simt. Pana la aceasta melodie. O iubire puternica, te poate transforma in cersetor. Ajungi sa cersesti iubire, apropierea celui iubit. O fi rau, o fi bine, nu stiu. N-am mai trait ceva asemanator. Dar l-am inteles pe un personaj negativ dintr-un serial. Cred ca in locul lui, as fi facut tot ce-a facut el. Dar eu nu sunt un pesonaj dintr-un serial. Sunt un simplu muritor, indragostit de cineva care doar eu am simtit ca ma iubeste sau ca ma poate iubi. Habar nu am ce urmeaza. Ideea e ca eu il voi iubi pana la moarte. Atat de mult incat ii inteleg toate trairile. Si nu-i doresc decat sa fie fericit, oriunde este si cu oricine ar fi. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti care putem iubi pana la moarte.

Te iubesc!

Randi - Visator (Official Video) by Famous Production

O, ramâi, ramâi la mine,

O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult! 

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei întuneric

Te asaman unui print,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri si cuminti;

  Si prin vuietul de valuri,

 Prin miscarea naltei ierbi,

 Eu te fac s-auzi în taina

 Mersul cârdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,

In a apei stralucire

Intinzând piciorul gol

Si privind în luna plina 

La vapaia de pe lacuri
Anii tai se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri.

Astfel zise lin padurea, 

Bolti asupra-mi clatinând; 

Suieram l-a ei chemare

S-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-as întoarce

A-ntelege n-o mai pot..

Unde esti, copilarie,

Cu padurea ta cu tot?

Mihai Eminescu

Din lut şi scrum am renăscut....

"Din lut şi scrum am renăscut, însă acum mi-e sete,
Aş vrea să mă revărs într-ale apei plete,
Să urc cu dor un drum cu şapte trepte,
Ce mi-l sădeşte apa-n gând dorind să mă răsfeţe.
Urc prima treaptă, primul pas , cu toată veselia
Ridic un ochi, îl pun pe cer şi scriu COPILĂRIA.
Cu celălalt urc tot mai sus, pe treaptă, cu decenţă
E mult mister, îmi place aici, salut ADOLESCENŢĂ!
A treia treaptă mă aşteaptă, îi simt intensitatea,
Fii drept, îmi spune acum treapta, eu sunt MATURITATEA.
Bătrân de sunt, eu tot mai urc o treaptă, şi încă una,
Cu un picior pe treapta cinci, ating ÎNŢELEPCIUNEA.
Mai am doar două de urcat şi beau din APA VIEŢII,
Regrete n-am şi am să urc, ţinându-mă de zidul tinereţii.
Un zid de flori, mult verde-am pus, iubire şi speranţă,
Din lut şi scrum am renăscut, mă reîntorc la VIAŢĂ."

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă...

“Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că ”a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
”Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm  fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.”


Poeme – Venus din Milo
Octavian Paler