sâmbătă, 11 decembrie 2010

Citatul zilei 11.12.2010

Succesul nu este rezultatul unei arderi spontane. Trebuie sa arzi cu adevarat pentru el.
Reggie Leach

Nourii...

Privesc grăbiţii nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe şi revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, fraţii cu dreptatea, cu ziua şi cu luna.

Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată şi trăsnet şi furtuni -
Rămân aceleaşi totuşi oceane mari de apă.

Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută...
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.
(Nicolae Labis)

Poezia....

Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure
Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup,
Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure,
Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.
(Nicolae Labis)

DOR...

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.
(Nicolae Labis)

Sa nu uitam...

Exista in fiecare dintre noi setea de a ne depasi pe noi insine, de a fi, in unele aspecte, ca Dumnezeu. Este reflexul copilului care doreste sa se asemene cu parintii sai. Dimineata ne rugam: “Doamne, ajuta-mi sa-Ti seman, pana ce chipul Tau va fi reprodus in mine.” Iar seara, dupa ce vedem efectele vantului potrivnic, lasam capul jos, rusinati “ Doamne, iarta-ma , caci nici azi nu am reusit.” Sa nu uitam ! Oricat de teribile ar fi valurile si vanturile care bat pe marea vietii noastre, dezamagirea nu e o solutie. Chiar daca nu e in mod fizic alaturi de noi in momentele de cumpana ale vietii, sa fim siguri ca Mantuitorul mijloceste pentru noi in Sanctuarul ceresc si se roaga pentru ca sa ajungem cu bine pe “tarmul celalalt”- tarmul mantuirii O noapte binecuvantata si un sfarsit de saptamana cu dragoste, pace si intelegere.
(Enigma)

vineri, 10 decembrie 2010

Cât timp vorbesc...

Cu dinţii strânşi între vecii,
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.
(Ana Blandiana)

Te port in inima la orice pas...

Esti ca un inger pazitor,
Cand nu esti cu mine mor de al tau dor.
M-ai fascinat de la-nceput,
Acum te iubesc enorm de mult.
Ma gandesc mereu la tine,
Imaginea ta in gand imi vine.
Adu-ti aminte cum a inceput totul,
Nu stiam ca langa tine imi e locul.
M-am indragostit de ochii tai,
Mi-am dorit atat de mult sa fie-ai mei.
Iar buzele tale,izvor de fericire,
Au gust de miere,imi dovedesc iubire.
In brate cand ma strangi,eu simt dorinta,
Simt cum tremura a mea fiinta.
Privirea ta ma umple de iubire,
Ma topesc incet in a ta privire.
Esti talismanul meu,imi porti noroc,
Te iubesc,si nu-i un joc.
Te port in inima la orice pas,
Sufletul mi-e implinit,cand aud al tau glas.
Te ador cum nimeni n-ar putea,
Te doresc cu toata fiinta mea.
Esti al meu,iubire-ti daruiesc,
Esti totul pentru mine,te iubesc!
(Enigma)

Iubirea matura...mai putin curaj..mai multa tarie de caracter...tacuta si inteleapta

Este acea iubire care apare atunci cand s-au potolit hormonii, cand s-au stins toate nalucirile tineretii, cand lasi nelinistile deoparte pentru ca ai capatat intelepciunea de a sti ce vrei. Iubirea matura este implinire. Tinerete spre copilarie. Este calitate. Inseamna reinnoire. Dovezi. Gesturi marunte. Poate mai putin curaj. Dar mai multa tarie de caracter.
Multi nici nu vor sa auda ca exista un altfel de Ea, un altfel de El, o altfel de Poveste, o altfel de iubire… o Iubire Matura, batatorita de ploi, uscata de soare, improspatata de roua, trecuta prin foc si sabie. Dar rabdatoare, respectuoasa, frumoasa… incredibil de frumoasa... Multi nici nu vor sa o numeasca iubire. Numesc iubire doar focul acela pasional care iti curge rapid prin vene, se lasa cu tunete si fugere naprasnice, te lasa cu lacrimi si suferinti adanci, cu cicatrici de neiertare si neputinte de uitare, te consuma din cap pana in picioare…
Multi numesc demodata aceasta iubire cu parfum de vechi si de nou, aceasta iubire tacuta si inteleapta… Multi nici nu vor sa inteleaga ca nu este neaparat necesar sa strigi acest sentiment cald si placut in toate colturile lumii, ca nu trebuie sa il expui galagios, ca nu trebuie sa faci parada de el, ca nu trebuie sa te bati cu pumnul de piept ca tu nu il lasi sa moara. Pentru ca il ai in ziua de astazi langa tine. Si il vrei si in ziua care va urma celei de astazi, celei de maine. Si il ai in continuare... Si de fapt sa faci ceva ca sa nu il lasi sa moara… Iubirea matura

Multi cred ca fac referire la povesti de adormit copiii daca spun ca zilele, saptamanile, lunile, grijile, problemele, anul, anii, anii pot trece peste ea, iubirea matura, si ea, iubirea matura, sa nu se maturizeze de tot. Multi nici nu s-au gandit vreodata ca iubirea matura are gustul dulce amarui al vinului rosu. Acel vin rosu de esenta tare, mai bun pe masura ce trec anii, mai parfumat pe masura ce zace intre scandurile butoiului… Acel vin in care poti sa torni apa pentru ca tot nu o sa-i dezlegi savoarea, tot nu o sa-i alterezi gustul… acel pahar de vin caruia ii iubesti forma… acel pahar de vin caruia ii vezi zgarieturile, dar le accepti firesc gandind sagalnic ca vinul nu s-ar vedea atat de frumos in pahar daca zgarieturile nu ar fi acolo…. Acea iubire care accepta, cere, da, primeste… dar nu cere sa il transformi sau s ail schimbi pe celalalt ca sa il poti iubi. Acel vin care nu se oteteste peste noapte… aceasta iubire care nu se stinge brusc.
Iubirea matura nu iti da ameteli si batai de inima in stomac, dar iti da batai de inima regulate si pertinente, iti da echilibru. Nu te imbatraneste… nu, nu… iubirea matura este cea care te face sa te simti ca un copil, iubirea matura este cea in care pe chipul ridat al partenerului vezi ochii aprigi de adolescent. Iubirea matura este acea iubire care apare atunci cand s-au potolit toti hormonii, cand s-au stins toate nalucirile tineretii, cand lasi nelinistile deoparte pentru ca ai capatat intelepciunea de a sti ce vrei. Iubirea matura este implinire. Tinerete spre copilarie. Este calitate. Inseamna reinnoire. Dovezi. Gesturi marunte. Poate mai putin curaj. Dar mai multa tarie de caracter. Inseamna sa ajungi la destinatia calatoriilor tale. Sa gasesti sensul tuturor iubirilor care au trecut prin viata ta. Sa traiesti fericit. Sa-l lasi si pe celalalt sa traiasca fericit langa tine.

joi, 9 decembrie 2010

Kelly Family - An Angel

Amarele nelinisti

Cresc nelinistile-n noi ca veninul in guse de serpi.
Spre ireala zari ale gandului negru
ne indeamna haotice ascunzisuri
ale sufletului nostru bantuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da linistea,
linistea in care sa nu mai simtim ca suntem aievea,
dupa care tanjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde in colturi apar si cresc tristetile,
tristetile cenusii, tristetile mai sumbre dacat moartea?
Cine ne va lecui de nelinistile ce ne rod,
Cum viermii sfartecand un creier intr-un sicriu de lemn putred,
atunci cand planam in zbor frant dincolo de zarea constiintei
si gandurile noastre nu mai au sperante,
si sufletele noastre nu mai au vise?
Cand suntem pustii ca nesfarsitele, vastele deserturi
ce nu au nici nisip, nici gheturi eterne sa le acopere?
Cand dincolo de noi si de sufletele noastre nu mai e nimic,
Cand vantul negru-al nefiintei ne bantuie amar,
neinchipuit de amar si fara sens?...

(Charles Baudelaire)

Unei...trecatoare...

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înalta si subtire, durere maiestuoasa
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasa
Si mîndra, o femeie trecu prin fata mea

Cu sprinten mers si zvelte picioare statuare.
Eu ma-mbatam privind-o si beam ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vînat de uragane plin,
Placerea ce ucide si vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! - Faptura fara drum,
Tu care cu-o privire m-ai renascut deodata,
Abia în vesnicie te voi vedea de-acum?

În alte parti, departe! tîrziu! sau niciodata!
Caci nu-mi cunosti cararea, nu stiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic draga, o, tu care stiai!

Exista din punct de vedere psihologic asa numitele “suflete pereche”?

Exista din punct de vedere psihologic asa numitele “suflete pereche”? Si daca da, cum iti dai seama ca un anume suflet este tocmai sufletul TAU pereche? Facand abstractie de portretul sau fizic, care ar putea sa fie acele trasaturi de personalitate care te-ar determina sa crezi ca tocmai ai gasit persoana potrivita? Are sufletul tau pereche un anumit profil psihologic? Exista o lege a atractiei si la nivelul personalitatii umane? Cat de adevarat este faptul ca, ignorand celelalte personalitati existente, contrariile se atrag, incercand sa se gaseasca? Si cine este Paul Dobransky?
Paul Dobransky este un psiholog american renumit, autor al cartilor The Secret Psychology of How We Fall in Love (Psihologia secreta a iubirii) si The Power of Female Friendship (Puterea prieteniei feminine), expert in psihologia cuplului si a relatiilor. De ce este atat de interesant sistemul sau de clasificare a personalitatilor umane si a tipurilor de relatii care se stabilesc intre persoane? Iti spunem in articolul urmator. In “Psihologia secreta a iubirii’, psihologul dezbate o teorie mai mult decat incitanta. Iar daca ai putina rabdare si vrei sa descoperi carui tip de personalitate ii apartii si cum ar trebui sa fie sufletul tau pereche, testul KWML (King, Warrior, Magician, Lover) este extrem de interesant. Il poti face aici: http://www.kwml.com/contemplate/assembler.php?page=welcome
Conform unei legi neintelese a atractiei, energiile opuse graviteaza una in jurul celeilalte, atragandu-se si cautandu-se reciproc. Conform teoriei psihologului, energia care face ca doua fiinte umane sa fie perfect compatibile este STIMA DE SINE. Psihologul este de parere ca aceasta energie umana –stima de sine- poate fi impartita in doua categorii: ‘binele pe care il oferi celorlalti” si “increderea pe care le-o oferi celorlalti” care reprezinta polii opusi catre care fiecare personalitate umana graviteaza. Din punct de vedere emotional, exista doua categorii de persoane: persoanele cu un comportament maternal, protectiv, cele care urmaresc si se ingrijesc de binele celorlalti si persoanele cu un comportament “paternal”, increzator, orientate catre actiune, persoane care urmaresc sa sporeasca increderea celor in jur in ei insisi.
Totodata, dintr-un punct de vedere intelectual, exista persoane analitice, rationale, ordonate, care isi folosesc mai mult partea stanga a creierului si persoane creative, flexibile, pline de umor, care se folosesc mai mult de partea dreapta a creierului si care urmaresc sa te faca sa te simti bine in prezenta lor. Evident ca aceste persoane au si trasaturi negative: cei din prima categorie au tendinta de a dezvolta un comportament obsesiv, pot deveni tipicari, au tendinta de a tine lucrurile sub control. Cei din a doua categorie au tendinta de a fi dezordonati, distrati, lipsiti de concentrare si atentie.
Luand ca punct de vedere cele doua aspecte (emotional si intelectual), Paul Dobransky ajunge la concluzia ca absolut fiecare individ (inclusiv propria persoana, cei dragi, persoanele de sex masculin, persoanele de sex feminin, etc.) apartine unuia dintre cele patru profile de personalitate cunoscute sub numele de REGE/ REGINA, RAZBOINIC, MAGICIAN, AMANT (simboluri folosite pentru prima oara in psihologia Jungiana).
Conform teoriei atractiei psihologice a lui Dobransky, Tipul Rege/ Regina este compatibil cu tipul Magician, iar tipul Razboinic este compatibil cu tipul Amant. Aceste perechi au o structura temperamentala diferita si exista, datorita acestor opozitii temperamentale, o mare putere de atractie intre ele. Profesorul Dobransky numeste aceste perechi “suflete pereche’, personalitati care tind sa se caute si sa se completeze unele pe altele din punct de vedere social, emotional si intelectual. Iata, conform viziunii lui Dobransky, care sunt cele patru tipuri de personalitati, trasaturile psihologice si comportamentale sociate si care le sunt sufletele pereche. Opozitiile nu doar se atrag, spune Dobransky, dar se si completeaza… Sufletele pereche in psihologie: Testul KWML de personalitate si compatibilitate
Regii/ Reginele – Regii si reginele medievale aveau intotdeauna grija de regatul si supusii lor, veghind totodata asupra binelui propriei persoane. Arhetipul regilor/ reginelor este asociat unui spirit nobil, unui spirit de organizare foarte dezvoltat, unui sentiment puternic al responsabilitatii si al datoriei, capacitatii de a lua decizii pentru binele celorlalti, abilitatii de a da directive, de a coordona oamenii si de a le oferi protectie. In societatea moderna de astazi, Regii/ Reginele sunt acele persoane care strang in jurul lor grupuri de oameni. Sunt persoane preocupate de binele emotional al celor din jur, avand tendinta de a proteja si de a ocroti. Regii/ Reginele exceleaza in a da cele mai eficiente sfaturi, adorand sa li se ceara opinia. Sunt diplomati/diplomate din fire. Ei sunt cei care planifica si fac regulile intr-un grup. Au uneori o atitudine pasiva, de superioritate si se asteapta sa fie iubiti, apreciati, respectati, curtati, amuzati de ceilalti. Sunt firi analitice, folosindu-se de partea stanga a creierului.
Psihologic vorbind, personalitatea compatibila Regilor/ Reginelor este cea a Magicienilor. Magicienii sunt efervescenti, spontani, “sufletul” grupurilor si al petrecerilor, cei care aduc non-conformism si noutate in viziunea traditionalista a Regilor/ Reginelor. Relatia dintre Magicieni si Regi/ Reginii este cea ideala, oferindu-si reciproc stimulare intelectuala si emotionala. Regina este fascinata de Magician, Magicianul nutreste o admiratie netarmuita pentru Regina.
Razboinicii – Razboinicii apartin si ei personalitatilor analitice, rationale si practice, folosindu-se ca si Reginele/ Regii de partea stanga a creierului. Spre deosebire de acestia, beneficiaza de mai multa incredere, mai mult curaj, avand tendinta de a insufla incredere in ei insisi si persoanelor din jur. Telurile lor au o finalitate practica si imediata, fiind capabili sa duca repede si eficient la bun sfarsit o sarcina pe care i-ai atribuit-o. Se bucura de un organism puternic si rezistent, iubind sportul si miscarea. Actioneaza rapid, sunt directi, disciplinati, combativi, nu se intind la vorba si doresc recunoasterea rolului pe care il au intr-un grup. Devin atasati rolului lor de razboinic-protejator. Chiar daca par uneori lipsiti de afectiune, isi apara cu strainicie grupul de care apartin, .
Razboinicii sunt atrasi si intrigati de personalitatea Amantilor (sensibili, afectuosi si emotionali, prea inceti in miscari ca sa se initieze in anumite actiuni). In Evul Mediu, razboinicii obisnuiau sa-i apere pe Amanti si sa-i instige la actiune, adorand in acelasi timp sa le asculte povestile si cantecele romantice de dupa batalie. Razboinicii si Amantii sunt suflete perfect compatibile. Razboinicii si-ar da si viata sa ii apere pe Amanti.
Magicienii - Magicienii sunt persoane vesele, joviale, pline de vitalitate, creative, increzatoare, cu o energie aproape inepuizabila si o emotionalitate ridicata, spune Paul Dobransky. Sunt oamenii momentului, adorand sa se bucure de “acum”, de clipa, de spectacol. Niste raritati….  Adora sa creeze spectacol, sa fie in centrul atentiei, sa straluceasca (uneori o fac fara intentie sau efort), sa daruiasca din talentele lor si celor din jur. Sunt si creativi, dar si orientati catre actiune. Se simt vii si fericiti de fiecare data cand au ocazia sa performeze in fata unui public sau a unui grup de oameni si cand pot sa-si manifeste darurile cu care au fost inzestrati. Din aceasta categorie fac parte artistii, speakerii, oamenii de afaceri remarcabili, agentii de vanzari remarcabili, etc, Se folosesc mai ales de partea dreapta a creierului si, din punct de vedere al Increderii in sine, urmaresc sa ofere binele celor din jur amuzandu-i, surprinzandu-i. Uneori, dispar din centrul atentiei la fel de repede pe cat se propulseaza.
Magicienii au nevoie de un partener protector, afectuos, rational, pe care sa se poate baza si care sa ii tempereze firea pasionala, aducandu-l cu picioarele pe pamant. Magicienii dezvolta o relatie frumoasa si armonioasa cu Regii/ Reginele ale caror sfaturi si sustinere le sunt necesare. Firea logica, analitica a Reginei/ Regelui se completeaza minunat cu firea inflacarata a Magicianului.
Amantii
- In Evul Mediu, Amantii obisnuiau sa scrie poezii si povestiri pentru a-i amuza si a-i emotiona pe ceilalti, punand in ele tot patosul si toate trairile. Dupa batalie, Razboinicul adora sa-si linisteasca sufletul ascultand cantecele si istorioarele Amantului. Amantii sunt timizi in public si nu-si pot stapani o anumita stangacie atunci cand se afla in grupuri sociale mai mari. Atunci cand nu se simt in largul lor, au tendinta de a parea neincrezatori. Sufletele pereche in psihologie: Testul KWML de personalitate si compatibilitateIn societatea actuala, Amantii sunt firi pasnice, visatoare, cu o imaginatie bogata, blajine, cuceritoare prin delicatete, loiale si urmaresc sa ofere bine celor din jur. Sunt firi extrem de afectuoase si creative. Chiar daca sunt sensibili si emotionali, au tendinta de a-i proteja pe cei din jur. Multe din marile idei ale lumii vin din partea lor... Sunt receptivi, empatici si stiu sa asculte, putandu-se conecta cu usurinta la trairile si sentimentele celor din jur. Echilibrul si-l gasesc de multe ori in singuratate. Au dificultati in chestiuni precum gestionarea banilor, luarea de decizii importante pentru viitorul lor sau confruntarea fizica cu ceilalti.
Din aceasta categorie fac parte poetii, scriitorii, o anumita parte din muzicieni si cantareti (muzica soft, cu o oarecare sensibilitate), oamenii cu vadite inclinatii artistice. Psihologic vorbind, sufletul pereche al Amantului este Razboinicul. Amantul adora sa-si exercite afectiunea asupra Razboinicului, sa-l emotioneze, sa-i scoata la iveala latura sa sensibila. Razboinicul adora ca Amantul sa-l incante cu minunatele sale idei. Alaturi de el se deconecteaza de indatoririle sale practice.
(preluat GARBO)

Citatul zilei 09.12.2010

Nu trai in trecut, nu visa la viitor, concentreaza-ti toate eforturile in prezent.
Buddha

FRUMOS...

Baboi ft. Puya & Ruxandra V. - Efectul Banului

Puterea gandului

Suntem creatori, suntem creatii si, invididual, purtam un aflux de energie. Suntem parte a universului, putem atrage raul in momentul in care punem raul in fata. Gandurile aduc deopotriva energie pozitiva si negative, gandurile ne pot transforma chipurile, ne pot echilibra sau dezechilibra energetic, ne pot aduce sau ne pot rupe de intreg universal nostru relational. Gandurile sunt forte dinamica, in evolutie, in alergare, in graba. Gandurile misca...
Cu siguranta ai auzit de legea atractiei, de felul credul in care unii cred ca daca iti pui o dorinta si te gandesti la ea intens, intens de tot, totul iti pica din cer cu exact forta gravitationala cu care te simti atras catre ea. Poate ca nu dai doi bani pe teoriile spiritualiste ale fericirii, poate ca de fiecare data cand ti-ai spus ca o sa fie bine s-a intamplat sa fie rau. Poate ca ii consideri nebuni pe cei care cred in puterea gandului, crezand ca pot influenta, ba chiar controla evenimentele din viata lor, din viata altora. Un gand pozitiv nu te poate trezi din boala. Nu iti da jobul inapoi cat ai bate din degete. Nu te ajuta sa iti gasesti scopul, sensul, echilibrul, armonia. Nu te scapa de o criza financiara. Nu te promoveaza pe tine in locul colegului tau. Faptul ca visezi (visezi mult acest lucru, iar de dorit iti doresti si mai mult!) sa fii milionar nu iti depune milioanele in banca. Puterea gandului nu este atat de mare, de infinita, iar noi oamenii limitati prin natura noastra. Fara sa vrem credem asta si ne dezvoltam puterea gandului prea putin.
Te-ai vazut in oglinda in momentele tale mai putin fericite (cand te doare ceva, cand iti este foame, sete, somn, cand ai ajuns la epuizare). Ce-ai vazut? Un chip devitalizat, tinzand sa-si piarda din personalitate, forma si energie, ochi care transmit prin puterea gandului un mesaj de nefericire. Te-ai uitat in oglinda indragostita, cand iubesti, cand ai cea mai buna dispozitie din lume, cand esti cea mai mare admiratoare a ta, cand te privesti cu incantare, pasiune, descoperire ca si cum atunci te-ai vedea pentru prima oara si te-ai declara cea mai buna prietena a ta. Iti place ceea ce vezi si te vezi frumoasa, vezi cum ridurile se netezesc, capeti un tonus energetic remarcabil, ochii stralucesc, buzele sunt orientate ascendent, fata capata schita zambetului, vitalitatea si energia se citesc in conturul ei. Vezi ce putere au gandurile pozitive asupra ta? Circumstantele sunt sesizabile pe chip, ceea ce ni se intampla spiritual si psihic ne afecteaza fizic. Trebuie sa inveti cum sa-ti abordezi gandul. E greu sa faci acest lucru mai ales cand in mintea ta se duce o permanenta batalie pentru suprematia gandului, cand intr-un singur minut prin minte iti trec cel putin 100 de ganduri. Cu viclenie, cu arta, constientizand ca iti poti stapani gandurile, cu siguranta ca ti se vor supune, cu certitudinea ca veti deveni cei mai buni prieteni, impreuna cu gandurile tale vei infrunta lumea intreaga si alte sute de persone, de piedici, de medii nefavorabile pentru a indeplini ceea ce iti doresti.
Nikki Owen, adept al tehnicii programarii neurolingvistice, a apelat la un experiment simplu “(testul dragoste-ura” il numeste el) la care au participat sute de femei folosindu-se de… mere, fructe ce au in compozitie 60% apa, procent in care apa se regaseste si in corpul uman. Prima jumatate taiata a fost pusa intr-un recipient pe suprafata caruia a fost lipita o eticheta cu “iubire”si timp de o saptamana participantilor le-a revenit datoria de a impartasi marului cuvinte frumoase, pozitive, pline de afectiune si caldura. Cealalta jumatate de mar a fost pusa intr-un alt recipient pe care a fost lipita eticheta “ura”. Din nou, participantii au trebuit sa transmita acestei jumatati de mar mesaje ostile, distructive, incarcate de negativism si ura. La sfarsitul saptamanii, jumatatea de mar pe care scria “ura” era mai stricata si intr-un stadiu mai avansat de degradare decat cealalta. Poate ca un experiment ce consta in taierea marului in doua jumatati si manifestarea sentimentelor fata de cele doua jumatati de mar suna de-a dreptul banal, smintit si idiot, insa este un experiment extraordinar ce denota puterea gandului nu doar asupra psihicului, dar si a fizicului. Rezultatele nu pot fi negate, iar micul experiment il poti incerca si tu acasa.
Nikki Owen este de parere ca mentinerea frumusetii si a tineretii fizice depinde in mare masura de felul in care ne adresam noua insene, spunandu-ne cuvinte pozitive, adoptand ganduri optimiste sau avand o peceptie mai fericita asupra vietii. Ar trebui de asemenea sa constientizam impactul pe care gandirea il poate avea asupra infatisarii. “In interiorul sau, fiecare dintre noi are puterea de a-si crea viata pe care si-o doreste”, afirma acesta. Concluziile experimentului lui Nikki se bazeaza pe o alta teorie celebra, cea a profesorului japonez Masaru Emoto.
Conform cercetarilor lui Masaru Emoto, moleculele din cristalele de apa pot fi influentate de gandurile, cuvintele si sentimentele noastre, determinand in consecinta forma cristalelor. Apei i-au fost adresate doua tipuri de mesaje verbale diferite: pozitive si negative. S-a observat ca moleculele de apa expuse mediilor afectuoase, fericite si mesajelor verbale de tip pozitiv au format cristale simetrice, proportionale, in timp ce moleculele de apa expuse influentelor neplacute si cuvintelor au capatat forme neregulate. Daca apa este influentata de gandurile noastre, daca un mar este receptiv la puterea mintii noastre, la sentimentele noastre negative si pozitive, la emisiile si vibratiile noastre emotionale ganditi-va ce impact urias avem noi asupra noastra.... Sentimentele negative, frustrarile, mania, ura, gelozia, ranchiuna, dorinta de razbunare ne afecteaza corpul psihic si pe cel fizic, atacand celulele corpului, organele, favorizand boli de inima, ficat, cancer, etc. La polul pus, sentimentele pozitive vindeca, conduc spre armonie, echilibru, spre intregirea ca sens.Puterea gandului
Trupul, ca si chipul , poate lua forma gandurilor. Puterea gandului se manifesta la nivelui diferite, insa depinde de tine sa fie incredibile. Suntem creatori, suntem creatii si, invididual, purtam un aflux de energie, suntem parte a universului, putem atrage raul in momentul in care punem raul in fata. Cand lasam gandurile negative sa ne invadeze mintea, se declanseaza un lant al prabusirilor. Prima atrage pe a doua dupa sine, cea de a doua creeaza premizele celei de-a treia si de aici se da cale libera raului inevitabil. Prabusirea finala este cauzata de primul gand negativ. Victoria personala este consecinta primului gand pozitiv.
Cand lasam gandirea pozitiva sa ne ghideze, devenim purtatorii unui magnet, magnet care atrage binele, frumusetea, armonia, vointa. Vibratiile dorintelor noastre sunt la unison cu cele ale dorintelor lucrurilor din jurul nostru. Cand mintea este invadata de ganduri pozitive, se creeaza premizele indeplinirii scopului propus. Subconstientul are posibilitati nelimitate Gandul este o forta dinamica, in evolutie, in alergare, in graba. Gandul misca. Gandul se ia. Gandul creeaza. Molipseste. Imbolnaveste si da viata. Putem face multe cu puterea gandului.... Gandurile aduc deopotriva energie pozitiva si negative, gandurile ne pot transforma chipurile, ne pot echilibra sau dezechilibra energetic, ne pot aduce sau ne pot rupe de intreg universal nostru relational.
Primesti ganduri pozitive de la cei din jurul tau, le imparti la randul tau. Este o singura si mare lege, un singur si mare secret: dai, ti se da. Este asa simplu precum pare… The good you do comes to you back. Este legea nescrisa a bumerangului. Gandurile noastre reprezinta darul pe care l-am primit odata cu constientizarea. Suntem un miracol si trebuie sa ne fim recunoscatori pentru ceea ce suntem si sa profitam de puterea extraordinara a mintii umane. La urma urmei, tot ceeea ce ne este specific noua, fiintelor umane, sunt gandurile… Daca un incendiu ne-ar distruge peste noapte tot ceea ce am realizat intr-o viata pamanteana intreaga? Daca in urma unui cutremur, am ramane fara toti cei dragi? Daca o boala grava te-ar pune in imposibilitatea de a realiza fizic ceea ce ne visam sau ne doream de o viata intreaga? Cu ce am mai ramane? Cu noi si gandurile noastre....
Dana Negoita

Subconstientul....

Subconstientul respira odata cu tine. Da-i ceea ce merita si vei primi ceea ce meriti. Ofera-i impresii pozitive, ofera-i deschidere, ofera iertare si intelegere fata de cei care ti-au gresit, elibereaza toate tensiunile si resentimentele pe care le-ai acumulat si fii sigura ca iti vei primi inzecit recompensa.
“Orice lucru pe care mintea si-l imagineaza si crede in el devine realizabil” – Napoleon Hill
In mod inexplicabil, avem tendinta de a cobori tonul vocii atunci cand ne aflam intr-o incapere in care se afla o fotografie reprezentand o biblioteca. In mod straniu, daca iti spui in gand, cu convingere, inainte de a dormi, ca este necesar sa te trezesti la ora 7, te vei trezi, fara ajutorul alarmei, la ora 7. Intr-un mod ciudat, cu ajutorul hipnozei, poti induce in subconstientul unei persoane si la nivel fizic simptomele unei boli. In mod miraculos, prin rugaciune puternica si perseverenta, poti induce vindecarea unei boli considerate incurabile.
Spune-i unei persoane ca nu a facut nimic bun in viata si acea persoana o sa fie convinsa ca nu a facut nimic bun in viata sa. Spune-i unei persoane ca este cea mai frumoasa din lume si vei vedea cum chipul sau se lumineaza de frumuste. Unii cercetatori geniali ai lumii au gasit in timpul somnului solutii la problemele la care nu gaseau rezolvare in timpul starii de veghe. Sugestiile, gandurile si sentimentele umane pot influenta chiar si moleculele din cristalele de apa, generand o forma proportionata sau disproportionata a cristalelor. Nu este mintea cea mai puternica arma care se afla la dispozitia omului?... Nu dispune subconstientul de o putere incredibila?...
Subconstientul, forta dinauntru care te aduce langa ceea ce-ti doresti
Ceea ce vezi, crezi, simti si gandesti este trimis mai departe subconstientului. Subconstientul respira odata cu tine. Subconstientul inspira impresiile tale. Da-i ceea ce merita si vei primi ceea ce meriti. Ofera-i impresii pozitive, ofera-i deschidere, ofera iertare si intelegere fata de cei care ti-au gresit, elibereaza toate tensiunile si resentimentele pe care le-ai acumulat si fii sigura ca iti vei primi inzecit recompensa. Tot ceea ce iti oferi interior si toate gandurile pozitive pe care le emiti catre ceilalti vor atrage catre tine gandurile pozitive ale celorlalti. Indiferent daca sunt negre, albe sau gri, subconstientul nu va intarzia sa-si manifeste reactiile fata de aceste ganduri. Spune-i ca iti doresti un anume lucru si imagineaza-te cat de fericita esti atunci cand obtii acest lucru. Spune-i in mod constant, convinsa de posibilitatea implinirii dorintei tale. Fa acest lucru cand esti relaxata si destinsa, cand te eliberezi de toate grijile si nelinistile. Imaginea mentala pe care ti-o proiectezi in minte la nivel vizual, cu perseverenta, cu convingere, se poate transforma in realitate imediata. Subconstientul va face astfel incat, prin preajma circumstantelor, a intamplarii sau a sansei, sa primesti ceea ce i-ai spus ca iti doresti. Cere-i subconstientului si iti va da…
Subconstientul nu merge la culcare odata cu corpul tau, el ramane activ 24 de ore din 24, supraveghind si veghind gandurile. Subconstientul nu elibereaza idei, insa le accepta ca adevarate pe cele pe care mintea constienta le percepe ca atare. Sugestia in sine are puteri miraculoase sau malefice. Poate distruge sau poate conduce catre lucruri minunate, pozitive. “Sunt fericita”, “sunt sanatoasa”, “am gasit jobul care imi aduce atisfactie”, “am aflat acea iubire care ma face sa ma simt mai implinita” sunt sugestii mult mai puternice decat “”voi fi fericita”, “voi fi sanatoasa”, “voi gasi jobul care sa imi aduca satisfactie”, “voi gasi acea iubire care sa ma faca sa ma simt implinita”. Autosugestia poate face acelasi lucru. Heterosugestia (sugestia venind din partea altor persoane) are si ea proprietati identice. Manipularea si controlul emotional se folosesc spre exemplu de puterea negativa a heterosugestiei. Poti sugestiona unui om sa devina ceea ce vrei tu pana cand acesta devine ceea ce vrei tu.
Mintea este un intreg alcatuit din doua componente si nu i se poate nega caracterul sau dual. “In mod obisnuit ele (componentele) sunt numite mentalul obiectiv si mentalul subiectiv, adica mentalul constient si mentalul inconstient, spiritul treaz si cel care doarme, eul de suprafata si eul profund, mentalul ce supravegheaza actiunile voluntare si cel ce supravegheaza actiunile involuntare, masculinul si femininul, constient si inconstient”, spune Joseph Murphy in cartea sa "Puterea extraordinara a subconstientului tau" . Pentru a ne face sa intelegem, Murphy aseamana metaforic mintea umana unei gradini: “ Dumneavoastra sunteti gradinarii care planteaza in cursul zilei diferite seminte ( ganduri intretinute in subconstientul propriu). Ceea ce “semanati” acum in subconstient veti “culege” mai tarziu ca efecte, in corpul si in destinul dvs.”
Mintea reprezinta cu siguranta o putere incredibila insa nimeni nu ne invata cum sa folosim aceasta putere. Ca sa generezi sau sa dai nastere acelor lucruri pe care le doresti in viata trebuie sa preiei mai intai controlul asupra mintii. Pentru a imprima subconstientului acea stare pe care doresti sa o ai sau acel lucru la care ai visat, trebuie sa presupui ca deja ai obtinut acel lucru. Imprimand subconstientului frici, experiente negative, conditionari, le vei scoate la iveala in realitatea concreta si iti vei reduce sansele de a ajunge acolo unde doresti. Imaginea mentala si proiectarea ei cu perseverenta si credinta in subconstient reprezinta secretul de a obtine de la subconstient tot ceea ce iti doresti. Vizualizeaza dorinta pe care o ai. Confera-i dorintei tale o imagine vizuala si mentine-o in minte suficient de mult timp incat sa crezi in ea. Bucura-te ca si cum dorinta ta ar fi realizata. Mai devreme sau mai tarziu, subconstientul va face astfel incat aceasta dorinta sa fie pusa in practica.
Sunt genul de persoana care nu reuseste sa vada soarele intr-o zi cu soare daca in mintea ei sunt numai nori. Sunt genul de persoana careia daca ii arati partea alba a lucrurilor, o sa-ti demonstreze ca exista si o parte gri. Sunt genul de persoana care atunci cand iese din casa si isi spune ca astazi o sa aiba cea mai insorita zi din viata ei, afara incepe sa ploua cu galeata. Nici dupa lecturarea cartii “Puterea extraordinara a subconstientului tau” de Joseph Murphy, situatia, norocul, viata si destinul meu nu s-au schimbat radical. Nu inca… Am realizat insa ca subconstientul are o putere fantastica. Aceasta putere, daca stii cum sa o exploatezi, te poate aduce chiar langa ceea ce vrei…De astazi o sa-i testez puterea.
Am conturat mai sus cateva dintre ideile cartii “Puterea extraordinara a subconstientului tau”. O recomand ca pe o lectura revigoranta, care te face sa te trezesti, sa iti doresti, sa lupti cu tine insati, sa stii ce sa-i ceri subconstientului, sa-l faci sa indeplineasca dorintele.
(preluat din Garbo)

miercuri, 8 decembrie 2010

Nasterea unei definitii

Să vinzi piei de closca la gura Labirintului
intocmai lui Borges
numit în derâdere inspector al pietii de pasari din Buenos Aires
si să te iei în serios
de parca-ai fi dereticat cotete cu vulturi
de parca-ai fifacut ordine în colonia de pelicani.
Trebuie intretinuta o anumita confuzie
ca legatura dintre hotul de buzunare si canguri,
altfel bietului reporter i se apleaca de-atita realitate
iar criticul literar acuza în sfirsit marea
ca-i prea manierista...
Astfel indraznesc eu să numesc viata:
acea cazna fertila a obiectelor
de-a deveni altceva decit sint
(Mircea Dinescu)

marți, 7 decembrie 2010

Citatul zilei 07.12.2010

Efortul isi arata roadele dupa ce o persoana refuza sa se opreasca.
Napoleon Hill

Plantuta mea....IUBIRE...

Stau ghemuita cu "plantuta" mea la san.Respir usor..parca mi-e teama sa n-o trezesc prea devreme..azi de ziua ei.Oare plantutele stiu ca au si ele o zi?O zi in care Dumnezeu a vrut ca ele sa prinda viata?E asa frig si intuneric aici....Cineva asa a vrut..ca noi doua sa stam departe de el...poate pentru a ne uita...sau in speranta ca noi il vom uita...Importanta e plantuta...mi-a fost teama ca ea nu va rezista fara lumina..ca va muri..Dar nu,ea s-a dovedit puternica...firava asa cum e...
-Te-ai trezit iubita Camelie?
-Doamne plantuta,tu vorbesti cu mine din nou?
Intotdeauna am crezut in minuni...E o minune..Plantuta mea vorbeste dupa luni cu mine...chiar azi de ziua mea,de ziua lui..de ziua ei...
-Plantuta cum te simti azi?Stii?E ziua ta...
-E ziua mea?Si cati ani am?
-Esti micuta...ai doar zece luni...Pe sapte februarie vei implini un an...
-A ,da?Si cum ma cheama?
-IUBIRE te cheama plantuta mea draga...IUBIRE...
-Draga mea Camelie...si tu esti o plantuta?Ai nume de floare..
-Nu plantuta..eu nu sunt floare..ci un mic sufletel ce te iubeste enorm pe tine..care si-a facut griji pentru tine aici fiind...
-De ce?Tu mi-ai dat viata,m-ai ingrijit,mi-ai vorbit,mi-ai cantat,m-ai mangaiat..mi-e bine langa inimioara ta..
-Nu eu ti-am dat viata.Stii?Imi amintesc totul mai putin cine mi-a dat mica samanta de care eu am avut mare grija ulterior.Te-am pus cu dragoste in pamant..era iarna si frig..dar eu iti vorbeam te incalzeam..si am sperat sa rasari..sa cresti..sa devii..frumoasa de azi.Si Dumnezeu mi-a ascultat rugamintea.In mai erai deja frumoasa..aveai si un mic bobocel.
-Cum arat draga Camelie?
-Ai frunze cerate verzi,frumoase..si boboci bleu ca privirea mea iubita,ca cerul senin al tuturor diminetilor de mai...
-Si flori?De ce nu am flori?
-Pentru ca aici e frig si intuneric...Dar intr-o zi..vom iesi de aici.Eu,sub picaturi de ploaie,fulgi de nea,sau raze de soare..voi intelege ca totusi exist,iar tu..iubita plantuta..vei inflori..vei fi iubita si admirata de toti ce te vor privi..
-Vreau!Cand se va intampla asta?
-Cand va vrea Dumnezeu..Trebuie sa-ti mai spun ceva.Ursitoarele tale..ti-au prezis ca doar eu sa stiu cum te cheama.Afara..toti te vor indragi,dar nimeni nu te va striga vreodata...IUBIRE..Posibil sa te intristeze asta..dar te vei obisnui..
-Dar ma vei striga tu Camelie..si-mi ajunge...jur!
-Intr-o zi voi pleca si eu...vei ramane singura...si-atunci...
-Nu-mi place ce spui..si eu?Voi pleca si eu?
-Nu..tu vei trai mult..mereu..te vei face si mai frumoasa si vei incalzi multe inimi cu gingasia si frumusetea ta...Un lucru e bine sa stii...poti deveni nemuritoare doar prin ce vei reusi sa lasi in inimile celor din jurul tau.Sa nu fii rea.Poate un copil iti va rupe vreodat un mugure..Tu sa nu-l intepi si sa nu plangi.Sa constientizezi ca exact in acel loc va creste alt mugure,mai viguros si mai frumos...Promiti plantuta?
-Da Camelie...dar el...unde e el de ziua noastra?
-Are grija de el,de viata..si nu numai.Eu simt ca e cu noi..chiar daca nu e...Intelegi?Se gandeste la tine..daca ai mai crescut...Ii e dor de tine..de noi...Deci..e cu noi...
-Eu nu mi-l aduc aminte iubita Camelie...eram asa micuta in luna mai...E frumos?
-Foarte frumos...ii semeni...bleu e culoarea lui preferata...Intr-o zi va veni sa te vada...iar daca nu va reusi...sa nu te superi...el te iubeste la fel de mult ca si mine...dar are viata lui...trebuie sa respectam asta..
-Si tu?Tie nu-ti e dor de el?
-Te am pe tine IUBIRE....e ca si cum ar fi mereu cu mine...te am, pe tine!
-Mda...eu nu inteleg  chiar tot...dar imi place numele meu...IUBIRE....va multumesc ca mi-ati dat viata....nu va voi parasi inimile niciodata..promit!
-E tarziu draga plantuta...hai sa dormim...poate-l vom visa...atunci aceasta zi ar fi chiar perfecta...vrei?
-Da,vreau...tot ce vrei tu vreau si eu...TE IUBESC!
-Si eu te iubesc draga mea plantuta...sa visezi frumos!
Sunt fericita...plantuta mea vorbeste...si ma iubeste...ce mi-as fi putut dori mai mult in aceasta speciala zi?
Noapte buna tuturor ce-au cunoscut iubirea adevarata macar o data-n viata...